HOMO MASONICUS

Alfred Uns Omerbach





HOMO MASONICUS



Studiu asupra catehismului masonic realizat cu sprijinul grupului de monitorizare a societăţilor oculte „F.R.A.T.E.R.N.I.T.A.” din cadrul directoratului Elveţiei.









-Zurich 2005-
Traducere din limba germană









„Este un truc al celor nedemni să se prezinte ca adversari ai unor oameni mari, pentru a ajunge pe o cale indirectă, la celebritate, pe care nu ar fi dobândit-o pe calea directă a meritului; şi despre multi nu am fi aflat niciodată nimic, dacă adversarilor lor eminenţi, nu le-ar fi păsat de ei.”


GRACIAN


















-Cuvânt inainte-


Umanitatea este victima unei conspiraţii oculte, de proporţii monstruoase, menite să instaureze hegemonia iluminaţilor.
Cu ceva timp în urmă, mulţi dintre cei mai bogaţi şi puternici oameni s-au alăturat unui cult închinat răului, în vederea întronării lui Lucifer-îngerul rebel, ca stăpân al Lumii. Astfel, idealismul nostru a fost înşelat şi îndrumat într-o direcţie greşită.
Evreimea, la fel ca şi creştinătatea şi islamul, au fost subminate încă de la începuturi de către iluminaţi. Iluminaţii se află în vârful piramidei masonice, şi urmăresc subjugarea întregii umanităţi, în vederea distrugerii tuturor forţelor unite a drept credincioşilor, fie ei creştini, musulmani, evrei, budişti sau hinduşi.
Pentru a-şi atinge scopurile, masoneria adună în jurul ei oameni aparţinând tuturor religiilor lumii, şi după depunerea unui legământ, noii membri vor uita de Dumnezeul care le-a luminat calea până în acel moment şi vor începe a-l adora pe Lucifer, noul lor zeu.
Pentru a vedea cum funcţionează această „maşină complexă”, care este masoneria, am întreprins numeroase cercetări, chiar în sânul frăţiei cu ajutorul colaboratorilor noştrii din toată lumea.
Paradoxal, este că indiferent din ce punct ai privi, masoneria este compactă, prezentându-se la fel în orice ţară a lumii. Aceleaşi iniţieri, acelaşi haine, aceleaşi trădări, aceleaşi conspiraţii, aceleaşi crime, aceleaşi hoţii, aceaşi dogmatică, aceleaşi alegeri murdare, aceaşi fugă după funcţii şi titluri, aceeaşi grandomanie şi prostie, aceaşi decădere morală, aceleaşi ambiţii personale de parvenire pe cale ilicită, aceaşi aroganţă şi mândrie, aceleaşi răzbunări şi nu în ultimul rând, aceaşi ură împotriva lui Dumnezeu.
Această carte care nu foloseşte jumătăţi de măsură pentru a denunţa realităţile din interiorul masoneriei, nu vrea altceva să fie decât un scalpel igienizat intr-o plagă purulentă şi profundă.
Într-o lume ca a noastră, când de certitudini se moare, în timp ce certitudinile mor (Leonardo Sciascia), adevărul nu se mută şi rămâne acelaşi fie că este rostit de Marele Orator, fie de mizerul bârfitor; iar omul elocvent nu îl îmbogăţeşte şi cel bâlbâit nu poate sărăci.
E o carte gândită şi scrisă în echipă, având meritele şi defectele unei opere de mai multe voci: de aici repetivitatea conceptelor mai pregnante, de dificilă convergenţă redacţională, provocată de diversitatea perspectivelor şi punctelor de vedere.
Mulţi venerabili severi, orbiţi de furie vor întinde un deget acuzator, indignaţi, miraţi, ofensaţi, dezgustaţi, ostili celui ce a ales această formă de informaţie şi reflecţie, considerată de aceşti masoni, desacralizată.
Nu a fost uşor când s-a hotărât să se pună pe hârtie aceste adnotări, grele de suferinţă, pline de îndrumări, date de persoane dăruite cu harul mistic care, independente una de alta, ţin să depună mărturie scrisă pentru îngrijorarea ce încearcă sufletele rătăcite aflate încă pe culoarele întunecate ale masoneriei.
Această lucrare este ca ecoul cules în deşert, porumbelul prins purtând mesajul în pisc, sau sticla găsită în mare ce conţine o chemare în ajutor.
La orice nivel s-ar afla, oamenii responsabili au obligaţia să se întrebe, fără ură şi părtinire, căutând împreună cu calm remediile necesare pentru cei ce strigă dreptatea. De ce este necesar acest lucru? Deoarece adevăratul optimism nu stă în a găsi mereu şi oriunde că totul merge bine în masonerie, ci în a nu crede cu orice preţ că totul merge bine.
Această muncă ponderată va începe o dată cu citirea studiului supus atenţiei dumneavoastră, pe care l-am scris cu intenţia principală de a contribui la atingerea adevărului în ceea ce priveşte faţa ascunsă a masoneriei.
Şi numai dacă se va atinge acest obiectiv voi considera că mi-am atins scopul, fără să mă las orbit de elogiile criticilor şi de răspândirea rapidă a lucrării mele.
Această carte aduce un plus de lumină nu doar profanilor ci deopotrivă şi celor iniţiaţi în misterele masoneriei.
Aflând că au apucat pe un drum greşit, întunecat şi nu luminos cum se aşteptau, fraţii masoni vor trebui să se pună la treabă serios pentru a găsi calea cea dreaptă, cea care le este aproape de suflet.
Acestea sunt urgenţele care trebuie să dea de gândit iniţiaţilor care au trecut deja pragul masoneriei.
În acest mod, alegerea lor va fi mult mai uşoară şi în acelaşi timp definitivă.





AUTORUL
CUPRINS






● CÂND A APĂRUT MASONERIA ŞI CE REPREZINTĂ EA?......................................................pag.6
●CE FEL DE CLUB ESTE MASONERIA ŞI CE ANUME
PARE A OFERI ACEASTĂ ORGANIZAŢIE ?...........................................................................pag. 8
● ESTE MASONERIA URMAŞA DE DREPT A BRESLELOR
DE ZIDARI DIN EVUL MEDIU ? ……………………………………………………………………………………..pag. 11
● CE SUNT RITUALURILE MASONICE?.................................................................................pag. 15
● DESPRE CREATORII RITUALURILOR MASONICE ŞI VOINŢA LOR…………………………….….....pag. 16
● DESPRE PROCESUL INIŢIEARII MASONICE…………………………………………………………………....pag.17
● DESPRE CONVERTIREA MASONICĂ CU AJUTORUL SPĂLĂRII CREIERULUI.......................pag. 19
● ESTE MASONERIA O NOUĂ FORMĂ DE RELIGIE ?............................................................pag. 21
● CINE ESTE LUCIFER, CUNOSCUT SUB NUMELE
DE MARELE ARHITECT AL UNIVERSULUI ?........................................................................pag. 23
● CEI CARE ADERĂ LA MASONERIE MAI POT FI CONSIDERAŢI CREŞTINI ?..........................pag. 25
● DESPRE SIMBOLURILE MASONICE SI INFLUENŢA MALEFICĂ
PE CARE ACESTEA LE AU ASUPRA SUFLETULUI UMAN……………………………………………….....pag.28
● CE SE ÎNTÂMPLĂ CU SUFLETELE CREDINCIOŞILOR ÎN URMA
SĂVÂRŞIRII RITULALULUI DE INIŢIERE MASONICĂ?.........................................................pag. 30
● DESPRE CRITERIILE DE RECUNOAŞTERE A POSESIEI MALEFICE........................................pag. 31
● DESPRE PUTEREA DE EXORCIZARE A RITUALULUI CREŞTIN DE BOTEZARE......................pag. 33
● DESPRE SECRETUL MASONIC...........................................................................................pag. 34
● DESPRE DECĂDEREA MORALĂ A MASONILOR..................................................................pag.36
● DESPRE TITLURI, FUNCŢII ŞI GRADE.................................................................................pag. 39
● DESPRE ALEGERI ŞI ESCALADAREA PIRAMIDEI MASONICE...............................................pag.40
● MASONII DIN GRADELE INFERIOARE (1-3)
SUNT MINŢIŢI DE CĂTRE SUPERIORII LOR.........................................................................pag.42
● LUPTA DINTRE BISERICĂ ŞI MASONERIE..........................................................................pag.46

















●CÂND A APĂRUT MASONERIA ŞI CE REPREZINTĂ EA?


Născută în secolul al XVII-lea, în Anglia, această stranie organizaţie ocultă (masoneria), care foloseşte în scopuri egoiste, malefice, energiile tainice ale naturii, s-a răspândit apoi în Franţa şi la scurt timp după aceea, în Europa. La ora actuală masoneria a ajuns să fie prezentă şi să acţioneze malefic din umbră, în aproape toate statele lumii.

În masoneria universală coexistă două curente, unul francez în care se regăsesc raţionaliştii şi altul englez condus de către iluminaţi.
Deşi sunt două temperamente ce par contradictorii, în fapt ele sunt complementare, iar ceea ce îi leagă este ritualul masonic.

Masoneria este sprijinită de multiple secte care există şi a căror organizare este copiată întocmai după mama comună. Unele sunt originale, altele ating satanismul pur, iar altele ţin de azilul de nebuni.

Fiind o organizaţie ocultă ce lucrează cu secretul, masoneria este structurată piramidal, pe nivele de înţelegere şi acceptare a doctrinei luciferiene, toate informaţiile urcând spre vârf.

În această structură, nivelele inferioare nu au acces la informaţiile unui nivel superior. Dincolo de faptul că este o organizaţie secretă, ocultă şi perfidă, masoneria prin felul cum se manifestă, este şi antisocială, masonii fiind aceia care favorizează disensiunile şi nu guvernarea dreaptă pe care o cer toţi oamenii de bună credinţă.

Datorită concesiilor făcute de marile puteri ale lumii, masoneria a reuşit în timp să submineze temeliile statelor naţionale, creştine şi monarhice, lovind încet şi sigur în ceea ce oamenii au mai sfânt şi cinstit, credinţa în Dumnezeu.

Lojele masonice există şi domnesc ca stat în stat. Pentru a-şi atinge scopurile malefice, masoneria apelează, în general, la oameni influenţi, cu inteligenţă, autoritate, cu bani şi influenţă socială.
Dacă aceştia vor accepta să intre în rândurile masoneriei, şi când le va veni timpul îl vor recunoaşte pe Marele Arhitect al Universului în persoana lui Lucifer, atunci masoneria îi va susţine în activitatea lor pe aceşti noi adoratori !

Pentru ce să fie susţinut cineva în interiorul unui stat numai şi numai pentru că este mason şi să nu fie susţinut orice competitor, după calitatea şi nivelul pregătirii sale ?

Judecătorul mason va hotărâ după dreptate şi adevăr sau după ordinele masonice ? Ofiţerul mason va asculta ordinele lojilor sau chemarea patriei ?
Politicienii masoni vor iniţia şi aproba legi în interesul maselor de profani care, paradoxal, îi reprezintă sau în interesul masoneriei universale ? Majoritatea loviturilor de stat, trădărilor de ţară şi conflictelor armate regionale, i au naştere în urma implementării şi dezvoltării unor asemenea practici perfide şi antisociale, ca cele menţionate mai sus.

Dacă nu lucrează cu secretul, pentru ce masonii se sfiesc ca să se destăinuie şi să facă cunoscut în mod public sau prin declaraţie apartenenţa lor la această organizaţie ?! Nu cumva pentru că mulţimea de profani are formată deja conştiinţa manipulării prin aceştia ? Toţi aceşti masoni, fiind părtaşi la comiterea de fărădelegi, prin asociere tacită la infracţiuni, se ascund sub „umbrela” întunecată a frăţiei întrucât urăsc de moarte lumina, dreptatea şi adevărul. Nici nu s-ar putea altfel, atâta timp cât aceşti oportunişti trăiesc în minciună.

Fastul, ignoranţa, apostazia sunt doar câteva elemente prin care omul modern pregăteşte distrugerea întregii umanităţi, iar masoneria contribuie din plin la realizarea acestui plan, în care păcatul se arată organizat, condus cu metode masonice, cu mijloace de influenţă în masă şi dezastruoase.

Toată această corupţie generalizată, atât de prezentă în sferele de putere şi decizie, va duce în final la înrobirea oamenilor, la apariţia sclavagismului modern, conform ideologiei „Noii Ordini Mondiale”.



●CE FEL DE CLUB ESTE MASONERIA ŞI CE ANUME
PARE A OFERI ACEASTĂ ORGANIZAŢIE ?


Masoneria îmbracă aparenţa unei societăţi filosofice, un club select în care este la modă să intri, pentru a-ţi satisface dorinţele de ambiţie personală (bineînţeles nemărturisite frăţiei, dar acceptate de aceasta).

Scopul acestui club este de a aduna cît mai mulţi oameni naivi, cu dare de mână, interesaţi de anumite avantaje efemere (BANI,PUTERE, RELAŢII), care pot fi dresaţi în scurt timp pentru a fi apoi manipulaţi toată viaţa, fără crâcnire, în jurul unui aparent “ideal spiritual” (de faţadă) şi a-I organiza într-o structură satanică monstruoasă, care se află în afara Bisericii şi a tuturor grupărilor statale constituite şi legitime.

Masoneria fiind o grupare religioasă care are o viziune specifică şi proprie a lumii derivată din învăţăturile luciferiene, prin activitatea şi comportamentul său specific, constituie o ameninţare la libertatea oamenilor şi la societate în general.

Această organizaţie autoritară recurge la anumite metode rafinate de spălare a creierului şi la un control mental, practicând o impunere colectivă şi inspirând sentimente de vină, teamă şi falsă afectiune sufletească.

Criteriul de deosebire între diferitele grupări masonice poate fi găsit în ,, izvorul,, doctrinal al acestora, prin care superiorii desemnaţi asociază Bibliei alte ,,cărţi revelate ,, alte ,,mesaje profetice ,, şi suprimă în acelaşi timp fără nici un fel de menajament cărţile proto-canonice, ori îi alterează în mod radical conţinutul Sfintei Scripturi.

Acest fenomen masonic ia amploare cu rapiditate, cu un anume succes în multe locuri, iar acest succes se datorează atât ignoranţei oamenilor cât şi tehnicilor rafinate de racolare şi de formare masonică, prin care se speculează orice amănunt legat de posibila ţintă, cum ar fi : interesele economice ; presiunile şi ambiţiile politice ; simpla curiozitate a aspirantului ; dorinţa de putere şi afirmare în mediul care lucrează ; nevoia la o nouă apartenenţă religioasă ; etc.

În majoritatea cazurilor masoneria atrage prin aceste mijloace, indivizi care, în primul rând nu ştiu că acest tip de contacte este adesea doar o înscenare şi în al doilea rând, nu sunt conştienţi de natura jocului care va duce la convertirea lor şi de metodele de formare (manipulare socială şi psihologică) la care vor fi supuşi. Masonii impun modul lor special de a gândi, de a simţi şi de a se comporta.

Tinerii până în 30 de ani, precum şi persoanele trecute de 45 de ani, sunt la urma urmelor, prada cea mai uşoară a acestor tehnici şi metode, care sunt adesea un amestec de afectivitate şi deziluzie (de ex. love-bombing ; ,,testul personalităţii,, ; abandonul).

Astfel de tehnici masonice pleacă de la o atitudine pozitivă, dar tind în mod progresiv la un fel de control al minţii prin folosirea tehnicilor de mortificare a comportamentului.

În acest sens pentru a înţelege mai bine fenomenul este necesar să enumerăm următoarele elemente componente ale acestor tehnici utilizate, cum ar fi :

- un proces subtil de iniţiere a convertitului şi de descoperire progresivă a adevăraţilor săi interlocutori ;
- folosirea tehnicilor de dominare ;
- impunerea unei abandonări necondiţionate faţă de ,,leader,, (maestrul venerabil) ;
- controlarea procesului raţional al gândirii şi eliminarea oricărei influenţe profane (familie, vechi prieteni, etc) ce ar putea să ducă la ,,ruperea,, fascinaţiei dogmaticii masonice şi să stopeze astfel procesul de asimilare a sentimentelor, a atitudinilor şi a metodelor de comportament masonic ;
- cei care au fost iniţiaţi vor fi treptat separaţi de viaţa lor trecută (profană), insistându-se pe comportamentele greşite din trecut (neşlefuite) şi lipsa relaţiilor spciale.
- metodele de alterare a cunoştinţei care duc la perturbări de cunoaştere (,,bombardament intelectual ,,), folosirea unor locuri comune ce împiedică reflecţia ; sisteme logice închise, limitarea gândirii reflexive ;
- menţinerea celor iniţiaţi într-o stare de ocupaţie continuă, fără a-i lăsa niciodată singuri ;
- îndemnuri şi formare continuă cu ajutorul ritualurilor masonice, cu scopul de a-i aduce la o exaltare spirituală, de conştiinţă fără putere, de supunere automată la comenzi ; nimicirea rezistenţei şi a negativităţii.

Toate aceste persoane aspirante la titlul de membru al ,,Clubului masonic,, fiind dezorientate în diferitele lor stadii intermediare (între universitate şi locul de muncă, între căsătorie şi divorţ, între oraş şi metropolă)devin în final fiinţe goale, fără suflet, indiferente şi chiar agresive faţă de lumea exterioară (profană).



Aceşti aspiranţi sunt într-o permanentă căutare de soluţii la frământările lor, întrebându-se pe sine cu privire la natura adevărului şi cum poate fi găsit acesta, cu privire la instabilitatea politică şi militară, cu privire la puterea economică şi ideologică. Se întreabă pe sine cu privire la evenimente, situaţii, lucruri şi viaţa de dincolo.

Cu alte cuvinte, cei care se simt pierduţi vor să fie găsiţi, iar masoneria cu asta se ocupă, îi găseşte şi le cucereşte sufletele, propunându-le o ,,nouă,, revelaţie şi deci un ,,nou,, adevăr.



●ESTE MASONERIA URMAŞA DE DREPT A BRESLELOR DE ZIDARI DIN EVUL MEDIU ?



O biserică unită şi puternică, în veşnică expansiune, era un adversar greu de suportat pentru duşmanii creştinismului, ca să nu mai vorbim despre apariţia şi dezvoltarea diverselor asociaţii catolice corporative care de asemenea le dădea mari bătăi de cap inamicilor nevăzuţi ai Bisericii.

Dar ce reprezentau aceste companionaje care le stăteau în cale iluminaţilor ?

Colegiul de companionaj reprezenta o scoală pentru continuarea iniţierii ucenicilor în meseria de zidar. Fiecare colegiu poseda o casă comună, ridicată pe lângă mănăstiri, biserici sau în imediata apropiere a şantierului de construcţii. Aici companionii ţineau agapele fraterne şi întâlnirile de lucru, sub directa îndrumare a unui magistru. Catolicismul acestor asociaţii corporative era simplu şi aspru.

Maeştrii Construcţiei, cum mai erau denumiţi companionii, deschizându-şi sufletul contactului cu călugării creştini, care le ofereau adăpost, protecţie, hrană şi le conduceau viaţa spirituală, aveau să devină din ce în ce mai educaţi şi apropiaţi de Sfânta Treime. Companionii formau un mare corp « catolic », universal, în care fiecare învăţa secretele meseriei şi primea un mesaj spiritual, câştigându-şi astfel paradisul aici, pe pământ, prin munca depusă.

Aceste confrerii doreau să menţină strălucirea unei elite (artizani cu înaltă calificare), nefiind atraşi de realizările de serie, ci numai de capodoperele ridicate în gloria lui Dumnezeu.

Realizarea unor sarcini atât de dificile, precum construirea catedralelor romane şi gotice, nu puteau fi încredinţate de către Biserică decât Maeştrilor şi Companionilor, motiv pentru care această « Eră a Catedralelor » este , înainte de toate, măreţia « Confreriei zidarilor » în sensul cel mai larg al cuvântului.

La aceasta trebuie să adăugăm faptul că Biserica era singura putere capabilă să asigure şantierele creştine. Începând din sec. al XIII-lea , companionajele, confreriile sau ghildele se laicizează, fiind sistematizat cadrul juridic de acţiune al acestora, astfel încât aceste celule de constructori nu vor mai depinde decât de ele însele.

Astfel, vom asista la aparaţia Marilor Bresle cum erau cele de la Strasbourg, Koln, Viena, Berna, sau Compania zidarilor de la Londra.
Secolul al XIV-lea aduce cu el pofta de cunoaştere iar prinţul întunericului începe să se insinueze ca un înţelept prin excelenţă, cunoscător de adevăruri pe care în « mărinimia » sa le-a revelat omului, căci ar fi fost ascunse acestuia de Creatorul său.

Aşa se explică de ce, în dorinţa nestăpânită de cunoaştere, oamenii de ştiinţă încep să recurgă la practici demonice pentru pentru a veni în contact cu cu rebelul şi a devenii astfel ucenicii lui, dispuşi să accepte osândirea veşnică doar pentru a-şi satisface ,,libido sapiendi”.

„Epoca renaşterii” va aduce cu sine perioada pactelor diabolice. Începând cu secolul XVI, o grupare formată din cele mai luminate minţi ale Europei – fizicieni, doctori, matematicieni, astronomi au început să se întâlnească în secret, pentru a-şi împărtăşi îngrijorarea cu privire la extinderea monopolului religiei asupra „adevărului”. Astfel, „ei” au fondat prima „bancă de creiere” a planetei şi s-au autointitulat „cei luminaţi”. În prezent, aceştia se regăsesc cu toţii în Ordinul Illuminati şi sunt urmaşii sectelor maniheiste şi a altor culte sectare, pornind de la cele gnostico-dualiste ale evului mediu – catari, albigenzi, bogumili, paulicieni, culminând cu arianismul şi sfârşind cu adevărate culte luciferiene cum au fost cele practicate de secta masalienilor.

Urmează un drum sinuos al lui Lucifer către saloanele nobilimii europene sub forma ocultismului iniţiatic practicat de cei de rang înalt, care chemau în sprijinul lor forţe inteligente ale naturii dispuse să îi ajute pentru a stăpâni universul material cu o inteligenţă autosuficientă.

Puterea acestei organizaţii luciferiene, denumită Illuminati a devenit atât de mare, încât Biserica i-a considerat la un moment dat cea mai periculoasă grupare anticreştină de pe faţa Pământului.

Imediat, Vaticanul denunţând confreria Illuminati ca fiind Shaitan (Satan) a început urmărirea acestui duşman de temut al Bisericii, în toate ţările Europei aparţinând lumii catolice. Aceşti illuminati, fiind în esenţă nişte supravieţuitori în fuga lor din calea oamenilor Vaticanului, unde puteau să se ascundă mai bine decât în sânul Bisericii ?

Astfel, în căutarea unui loc sigur în care într-o bună zi să se poată regrupa, aceşti supuşi ai întunericului s-au înfiltrat în cadrul companionajelor de zidari, cărora bineînţeles le-a ascuns adevărata lor identitate.

Deşi, în mod cert, companionii n-au fost vreodată adepţi ai dogmelor luciferiene, ci din contră iubitori de creştinism, aceştia au căzut totuşi în plasa propriei bunăvoinţe.

După ce i-au adăpostit pe savanţii fugari, fără ştirea lor, aceste campionaje au devenit un front de luptă invizibil al confreriei Illuminati. Membrii acesteia, bine infiltraţi, au crescut ca număr, ocupând treptat poziţiile tot mai înalte în ierarhia marilor bresle creştine.

Pe ascuns, şi-au refăcut confreria ştiinţifică în centrul acestor ghilde meşteşugăreşti şi folosindu-se de sistemul european de interconexiuni al marilor bresle şi-au extins influenţa în toată Europa. Treptat, vechea lume iniţiatică a companionilor constructori dispărea, înghiţită fiind de o nouă societate care nu mai avea aceleaşi baze şi nici aceleaşi scopuri cu creştinătatea.

Această nouă societate, denumită Ordinul Masonic, a fost înfiinţată de către Illuminati în anul 1717. Odată cu apariţia masoneriei, constructorii nu vor mai fi consideraţi ca o clasă socială de primă importanţă şi încet-încet vor fi marginalizaţi. În acest moment în care se estompează o concepţie sacră a societăţii, încep să se formeze lojile masonice, companionii fiind obligaţi să intre într-o clandestinitate pe termen nedeterminat.

De acum înainte, factorii politici şi economici vor ocupa avans scena;religia creştină se estompează şi are o parte din ce în ce mai puţin determinată în treburile statului. Idealul care anima şantierele creştine din evul mediu dispăruse de mult timp. Noua societate, masoneria, ia avânt, călcând peste cadavre şi ştergând cu guma secolele precedente în care au activat breslele operative ale companionilor.
Autenticile „Constituţii Creştine despre Fraternitatea Companionilor” care cuprindeau Reglementări, Obligaţii, Secrete şi Obiceiuri, au fost pur şi simplu distruse de către masoni pentru ca nimeni să nu poată face, în viitor, comparaţii semnificative.

Toată drama rezidă în această contradicţie: cei care construiau cu adevărat şi deţineau tradiţia iniţiatică a Occidentului nu vor mai avea un cuvânt de spus.

Simbolurile şi valorile iniţiatice ale companionilor au fost preluate abuziv de către masoni, care le-au dat o nouă interpretare conform scopurilor urmărite. Procesul se numeşte transfer şi este frecvent întâlnit în simbolistică.
Masonii sunt recunoscuţi de altfel pentru păstrarea fragmentată a informaţiilor secrete, întregul adevăr fiindu-le cunoscut doar membrilor consideraţi loiali Ordinului. Aceasta este şi explicaţia capacităţii lor de a rizista şi a se dezvolta în timp.

Confiscând valorile tradiţionale ale companionilor, masoneria a dat naştere la confuzie şi false interpretări, cum că această malefică organizaţie ar fi urmaşa de drept a breslelor de zidari din evul mediu, ceea ce este o mare minciună, abil construită dealtfel.

Deşi aceşti constructori de catedrale erau legaţi prin anumite semne, parole, asociaţii sau corporaţii (un fel de sindicate regionale)ei nu au aparţinut vreunei structuri masonice, fie ea considerată antică sau modernă.
Mai mult de atât, frăţia iniţiatică a companionilor displăcea membrilor Illuminati, întrucât aceste bresle de laici creau un cerc închis, impenetrabil, în rândurile creştinătăţii.
Ca să nu mai spunem că cele două organizaţii se situau la poli total diferiţi pe linia credinţei. Astfel, în timp ce pentru companioni prima datorie a acestora era de a-l cinsti şi glorifica pe Dumnezeu, dogmatismul luciferian îi situa pe masoni la polul opus, aceştia din urmă nutrind o ură profundă împotriva tradiţiei apostolice.
Întreaga existenţă a masoneriei este construită pe minciună, acesta fiind şi motivul pentru care această organizaţie nu poate proba sau atesta cu documente „istoricitatea” sa.
Încă de la începuturile existenţei sale, masoneria şi-a construit o falsă istorie pe fundaţiile unor societăţi care au sucombat, cum a fost cea a templierilor şi a companionilor Evului Mediu.






●CE SUNT RITUALURILE MASONICE?


Ritualurile puse în scenă de către masonerie, sunt o contrafacere a iniţierilor antice şi a tradiţiilor religios autentice.
În pretenţia ei de a se alătura vechilor mistere, masoneria şi-a creat un nimb iluzoriu, încercînd astfel să lase impresia că este urmaşa marilor universalişti medievali şi că ar purta în sine anticele sinteze care pot transmigra prin intermediul diverselor forme de ritual. În aceste înşelătorii, primii înşelaţi devin şi ei înşelători, aceasta este înlănţuirea logică.
În cadrul ritualului, masoneria combină gnozele antice, ocultismul, tradiţiile păgâne, însă inversate şi golite de sensul lor iniţial.
Scopul real (şi nu declarat) al ritualului masonic este de a organiza Omul şi nimic altceva decât Omul, eliberat de Dumnezeu şi supus puterii întunericului abisal.
Conform masoneriei, omul este un rătăcit, o fiinţă pierdută căruia îi trebuie o mână, un ghid spiritual, o graţie pentru a-l ajuta să perceapă lumina, şi să-şi remodeleze astfel sufletul după un plan de şlefuire întocmit de Lucifer- îngerul decăzut. Iar acest plan nu poate fi pus în practică decât prin intermediul unui ritual.
Ritualul masonic este o dramaturgie care pune în mişcare forţele malefice, cu scopul (nedeclarat) de a introduce omul în zona sacrului luciferian şi a dobândi astfel cunoaşterea lumii astrale, acolo unde sălăşluiesc îngerii decăzuţi.
Structura şi decorul sunt făcute să-i păcălească pe oameni. Dedesuptul draperiilor roşii şi negre ale templelor, în mâinile vanitoşilor, ambiţioşilor şi corupţilor, putreziciunea se întinde treptat, iar coloanele se prăbuşesc la simpla atingere cu degetul.
Pe această cale a misticii inversate, căderea este sigură, dar mai puţin vizibilă, iar posedarea se face lent, ducând la moarte spirituală.
Prin participarea cu trup şi suflet la săvârşirea actului ritualic, masonii ajung să perceapă, în mod limitat, dar real, marele mister luciferian.




● DESPRE CREATORII RITUALURILOR MASONICE ŞI VOINŢA LOR


Aceşti creatori au fost cabalişti experţi în scrierile talnudice, care au apelat la împrumuturi din diverse surse pentru a alcătui un ansamblu de cuvinte şi de simboluri oculte.
Voinţa lor a fost aceea de a înlocui ceremoniile Bisericii creştine cu alte ceremonii. Începând cu secolul XIIX, această nouă dogmatică religioasă refugiată în templele masonice, va forma un cult sentimental, altruist şi virtuos. Este o nouă religie, comodă şi anticreştină.
Se reia astfel, lupta împotriva creştinătăţii tradiţionale şi a formelor puterilor spirituale şi temporale care existau atunci.
Conducătorii masoneriei, încă de la mijlocul secolului trecut, au declarat că cei mai mari duşmani ai lor sunt Monarhia şi Religia, Tronul şi Altarul.
Scopul lor tainic mărturisit este distrugerea oricărui stat creştin, pentru ca apoi să ajungă ei stăpâni asupra întregii planete.
Iniţiaţii Întunericului doresc să-i facă pe masoni, intermediari între Divinitate şi om, înlocuindu-l astfel pe Christos cu Hiram. În esenţă, masonii, cu sprijinul îngerilor decăzuţi, doresc să devină ei înşisi Dumnezeu.
Astfel, mesianismul luciferian va pune în mişcare rotiţele întregului mecanism de creare a unui Paradis pământesc umanist, în concordanţă cu preceptele masonice.
Odată încheiat procesul de unificare al naţiunilor, nu vor mai exista nici biserici, nici moschei, nici temple, nici preoţi creştini, nici imani şi nici rabini. Lumea va deveni un pustiu laic, populat de bestii laicizate, fără de credinţă şi fără de Dumnezeu. De aici începe ABISUL.
Universul masonic se clădeşte cărămidă cu cărămidă, iar unul dintre semnele acestui fenomen este degradarea vieţii educaţionale şi spirituale a celor care nu împărtăşesc aceeaşi credinţă cu ei.
Se va începe cu lucruri mărunte: eliminarea însemnelor religioase din şcoli şi locuri publice.
Masoneria Universală i s-a încredinţat construirea unei “utopii” materialiste, pe socoteala tuturor celorlalte naţiuni, rase şi religii.
Luciferanismul nu este altceva decât un fenomen ce ţine de un plan cu bătaie lungă, iar masoneria calul său troian.



●DESPRE PROCESUL INIŢIEARII MASONICE

Procesul iniţierii este străvechi, are sens de intrare şi urmăreşte dobândirea unei iluminări spirituale însoţită cu puteri paranormale.
În cazul masoneriei, oare despre ce fel de iluminare putem vorbi?
Întreg edificiul masonic se învârte în jurul ideii de lumină. Este vorba însă despre o lumină artificială prezentată drept Lumina Divină. Masonii nu vorbesc despre inaugurarea unei noi loji, ci despre „aprinderea luminilor” în templu. Când un profan este primit în masonerie se spune că a fost iluminat, la fel cum curentul numit „Iluminism” a proiectat „lumina raţiunii” peste Europa secolului XIIX.
Veţi spune că lumina este ceva benefic. Depinde însă ce fel de lumină. Căci în acest caz îi spune şi numele Lucifer, el fiind doar purtător al unei lumini care deja există, deci care are o altă sursă. Orientarea spre acest purtător nu face decât să inducă în eroare, adică să îl abată pe căutător de la calea directă şi rapidă către Dumnezeu-Tatăl, care este totodată adevărata Lumină, cea naturală, eternă şi sursa ei în acelaşi timp.
Odată intraţi în contact cu imaginea deformată a luminii, iniţiaţii masoni, în ignoranţa lor, vor afirma cu mândrie că se află în posesia unor dovezi incontestabile despre nedreptăţi tăinuite de către Dumnezeu, cu referire la adevăratele mistere, iar Lucifer, îngerul rebel, prin iluminarea sa, fiind singurul zeu care poate sprijini umanitatea în clarificarea celor mai profunde comori de înţelepciune şi adevăruri, celor mai grave taine ale religiilor şi să le facă astfle inteligibile.
O caracteristică bine-cunoscută a iniţierii masonice este ezoterismul, care traduce o relaţie cu secretul, cu sensul de a deschide poarta sufletului şi de a introduce forţe neînţelese, din afară în interior.
Sufletele noastre sunt vânate neîncetat de entităţile întunecate care stau în mod constant la pândă, gata să pătrundă în noi prin intermediul celei mai mici fisuri, să se altoiască de fiinţă noastră şi aidoma paraziţilor să se hrănească cu energia noastră.
Intrând în masonerie, aspirantul iese din viaţa sa religioasă şi profană. Pentru iniţiat există o satisfacţie tainică de a veni să conspire într-o lojă, să se joace de-a preotul, de-a pontiful care îndeplineşte un ritual. Acestui om, care se crede dintr-o dată eliberat de obscuratism şi de religii desuete, masoneria îi oferă la shimb o pseudo-religie care-şi are riturile sale, preoţii ei, ierarhia sa şi misterele ei nerelevate.
Creştinul este templu al lui Dumnezeu, locuinţă a Sfântului Duh, membru al lui Cristos. Putem oare să pângărim templul lui Dumnezeu prin acceptarea iniţierii masonice?!
Dacă vom îndrăzni să facem prostia de a privi iniţierea, îndată templul lui Dumnezeu, adică noi înşine, va deveni atunci locuinţa demonilor, care vor lucra asupra noastră spre distrugerea trupului şi stăpânirea sufletului.
Odată cu această iniţiere, Sfântul Botez va deveni inutil, din moment ce proaspăţii ucenici vor fi iarăşi cu Satana, pe care îl lepădaseră la botez. Vor pierde astfel influenţa dătătoare de viaţă a Sfintei Mirungeri, adică darurile Sfântului Duh dinlăuntrul lor, daruri care ne fac să devenim în întregime Templu al Dumnezeului Cel Viu.
Acestor aspiranţi, care au intrat în masonerie legaţi la ochi şi despuiaţi pe jumătate de veşminte, le va trebui ceva timp pentru a vedea ce este ascuns dincolo de aparenţe şi anume dogmatica luciferiană. Şi când vor ajunge la această constatare le va fi foarte greu să se mai retragă, aproape imposibil.
Odată dobândită ştiinţa ezoterică, urmează puterea malefică care poate fi acordată oamenilor în urma celebrării ritualului masonic. Acesta are menirea de a crea în cadrul Templului o formă-gând special construită pentru a primi şi transmite cu cea mai mare eficacitate energia întunecată evocată prin actul de devoţiune.
Este vorba de o energie tot atât de definită ca şi electricitatea, care prin anumite mijloace, este răspândită asupra masonilor în timpul actului ritualic. Este o formulă extraordinar de eficace care sub o formă mascată, cheamă în ajutor entităţile malefice, pentru a pune încet, încet, stăpânire pe sufletele celor prezenţi în templu-
Atunci când Lucifer şi supuşii săi trimit asupra lojii raza lor întunecată, reuşesc să învăluie în bezna noptatecă mintea oricărui suflet încă netransformat până la momentul iniţierii.
Datorită faptului că două lucruri contrarii nu pot coexista în acelaşi subiect, este limpede că sufletul va trece prin chin şi durere în timpul iniţierii masonice, el însuşi fiind subiectul în care cele două contrarii se întălnesc pe poziţia de luptă.
Poziţiile luminii şi ale întunericului sunt ireconciabile Lumina şi întunericul nu pot coexista în acelaşi timp.
Dacă întunericul pătrunde în suflet şi pune stăpânire pe acesta, atunci sufletul se va recunoaşte ulterior în toată impuritatea şi mizeria sa, astfel încât i se va părea că Dumnezeu s-ar fi ridicat împotriva sa, iar el împotriva lui Dumnezeu.
Acest gând îi provoacă un chin şi o tristeţe atât de mare, încât se va considera de-a dreptul alungat de Dumnezeu. Acesta este momentul în care, prin viclenie, Lucifer îl va lua sub „aripile” sale protectoare pe proaspătul său ucenic mason.
Nu încape nici o îndoială că în timpul ritualului masonic, iniţierea va da naştere unei contemplaţii întunecate, care în final nu poate fi decât dureroasă pentru suflet.
De ce? Întrucât în timp ce contemplaţia inspirată de Dumnezeu cuprinde în ea belşugul unei desăvârşiri de înaltă măreţie, contemplaţia întunecată inspirată de Lucifer ce se revarsă asupra sufletului pierdut, îi va cufunda fiinţa într-o stare de mizerie extremă. Astfel că sufletul îndură mari chinuri şi apăsări, fiind cuprins de îndoieli ce anihilează în el tot ceea ce îi este contrar.
Forţa acestei opresiuni şi poveri este simţită de suflet atât de apăsătoare, încât crede că a pierdut orice har, fiind convins că tot ceea ce până acum i-a slujit drept spirjin a pierdut împreună cu toate celelalte şi că nu mai e nimeni care să aibă milă de el, în afară de Lucifer.
Ei sunt pierduţi până la capăt datorită legii de care s-au legat, fiindcă există pacturi care nu se semnează pe hârtie şi posesiuni care nici măcar nu se văd. Acestea sunt sufletele pierdute, aflate în păcat de moarte datorită apartenenţei la masonerie, iar ritualul de iniţiere contribuind din plin la această rătăcire a fiinţei.



● DESPRE CONVERTIREA MASONICĂ
CU AJUTORUL SPĂLĂRII CREIERULUI

Savantul rus Polov a identificat trei stări distincte şi progresive de inhibiţie a răspunsurilor conştiente ale creierului la stimulii exteriori. Prima este faza “echivalentă”, în care creierul furnizează acelaşi răspuns atât la stimuli puternici cât şi la stimuli slabi. A doua este faza “paradoxală”, în care răspunsurile creierului sunt mai active la stimuli slabi decât la cei puternici. A treia este cea “ultraparadoxală”, în care reacţiile condiţionate şi schemele comportamentale trec de la pozitiv la negativ sau de la negativ la pozitiv.
Odată cu trecerea de la o fază la alta, convertirea devine mai eficientă şi mai completă. Modurile de realizare a convertirii masonice sunt multe şi variate, însă de obicei primul pas în spălarea creierului este lucrul cu emoţiile unei persoane sau ale unui grup până când se atinge un nivel anormal de furie, frică, emoţie sau tensiune nervoasă.
Rezultatul progresiv al acestei condiţii mentale este deteriorarea judecăţii individului şi mărirea sugestibilităţii. Cu cât pot fi menţinute mai mult aceste condiţii, sau intensificate, cu atât rezultatul este mai evident.
Actele rituale masonice ce includ cântări ori mişcări scenice repetitive, solicită centrul atenţiei în creier, care activează intens sistemul simpatic, obligând hipocampul să restabilească echilibrul. Fluxul de neuroni este inhibat, iar zona răspunzătoare de distincţie dintre individ şi lumea exterioară începe să fie privată de “input”-neuronal.
Această funcţionare ar explica de ce persoanele care nu cred în existenţa lui Dumnezeu, pot fi mişcate totuşi de unele ceremonii religioase, cum este ritualui masonic.
Aceste fenomene de hipnotism şi mediumnitate curentă au contribuit din plin la succesul actelor ritualice care apelează la utilizarea forţelor psihice.
Respingând tradiţia creştină, căutătorii masoni au descoperit aceste forţe intermediare prin intermediul cărora au reuşit să pătrundă în culisele existenţei sensibile, acolo unde acţionează fiinţe pe care ochiul nostru fizic nu le poate vedea şi urehea fizică nu le poate aude.
În concluzie, convertirea masonică reprezintă instalarea lentă a infernului în suflet, o inversiune spirituală, o împreunare monstruoasă de larve psihice cu sufletul omenesc.



● ESTE MASONERIA O NOUĂ FORMĂ DE RELIGIE ?


Intrucât masoneria operează cu simboluri oculte şi forme de ritual, toate desfăşurate în cadrul unui templu, unde ceremonialul este condus de un maestru venerabil ce ţine loc de preot, atunci putem afirma cu tărie că MASONERIA ESTE O RELIGIE.

Este o religie nouă, închinată îngerului decăzut – Lucifer, căruia masonii i se adresează cu apelativul de Mare Arhitect al Universului.

Sunt mulţi creduli care intrând în masonerie încep să-l venereze pe Marele Arhitect al Universului , în speranţa că este vorba despre Dumnezeu, ceea ce este o minciună grosolană, dar abil mascată.
Chiar şi titulatura funcţiei îl dă de gol pe Lucifer. Biblia menţionează, de altfel, într-o formă foarte explicită că până la venirea printre noi a unicului Fiu al lui Dumnezeu, Domnul Nostru Iisus Cristos, cel care odată cu El a adus şi Marea Schimbare, această Lume se afla sub stăpânirea Satanei, adică a lui Lucifer.

Şi când spunem Lume nu ne raportăm doar la planeta noastră, ci la întreaga constructie materială, care este Universul. Dumnezeu este autorul prin excelenţă a întregii Creaţii, dacă vreţi este singurul Constructor al Marei Opere, denumită de cei iniţiaţi Opera lui Dumnezeu. Capitolul consacrat Genezei, din Biblie, este mărturie clară a celor întâmplate.

Dar de unde oare această titulatură de Mare Arhitect ? Simplu.

Sedinţele de lucru ale masonilor se numesc « Ţinute ». În cadrul acestor ţinute se dezbat proiecte care sunt menţionate la sfârşitul sedinţei în nişte procese verbale intitulate planşe de arhitectură.

Aceste planşe de arhitectură sunt inspirate masonilor de către Marele Arhitect, sub formă de idei-gând, ce sunt ulterior materializate prin iniţierea şi desfăşurarea proiectelor de « construcţie » luciferiană. Un astfel de proiect aflat în plină desfăşurare este denumit « Noua Ordine Mondială » prin care se urmăreşte îndepărtarea actualei ordini instaurată în Univers de către cei rămaşi credincioşi Bunului Dumnezeu, fie ei creştini, evrei, musulmani, budişti sau hinduşi.
Oamenii de acest fel sunt impostori, nu numai păgâni, şi ei îl tăgăduiesc pe Cristos. Cum să nu fie aşa când, prin « rugăciunile »lor, ei cer ajutorul Marelui Arhitect şi nu al lui Dumnezeu.

Masoneria, fiind o sectă religioasă în cadrul căreia nu operează nici o teologie, credincioşii acesteia se roagă forţelor întunericului, fiind ghid de false valori spirituale.

Biserica masonică poartă denumirea de templu, iar preoţii masoni ce săvârşesc « botezul » iniţiatic se numesc, cum am mai arătat, maeştrii venerabili. Aceştia sunt secondaţi în actul ritualic de către cei doi diaconi, denumiţi supraveghetori.

Tot acest ritual masonic se desfăşoară într-un cadru religios, cu lumânări, robe negre, colane strălucitoare şi incantaţii.
Aşa cum creştinii fac diferite slujbe pentru a-i cere ajutorul lui Dumnezeu, aşa şi masonii fac exact la fel în timpul ţinutelor pentru a-l venera pe Marele Arhitect al Universului.

Spre exemplu, aşa cum creştinii au Sfânta Masă deasupra căreia aceştia pun candele, lumânări şi altele tot aşa procedează şi masonii cu altarul lor pentru a glorifica măreţia stăpânului lor. Slujbele pe care le săvârşesc creştinii se numesc Taine. Ceremoniile pe care le execută masonii se numesc « ţinute de ritual ».

Credincioşii creştini dau pomelnice spre a fi citite « pentru sănătate şi binecuvântare ». Pomelnicile sunt luate de către preoţii lui Cristos de la oamenii care-şi iubesc semenii şi vor binele lor. Masonii primesc şi ei în cadrul unor ceremoniale speciale denumite « arderea între coloane », numele unor persoane pe care le urăsc şi le vor citi în cadrul unui ritual negru, pentru nimicire, moarte, boală, etc.

În timp ce creştinii se folosesc de puterea crucii, masonii se folosesc de pentagramă. În masonerie întâlnim aceleaşi ceremonii ca şi în creştinism., dar în acţiune contrarie.

Ştiţi ce află aspirantul la gr.II, de companion, în timpul desfăşurării actului ritualic ? Că masoneria este o adevărată religie a ştiinţei (vezi « gnoză »- cunoaşterea imprimată omenirii de către Lucifer, odată cu Păcatul originar).
În cadrul primelor trei grade aparţinând lojilor albastre, masonii îl acceptă tacit pe Marele Arhitect, fără a-i cunoaşte cauzele şi scopul urmărit.

Acest fond religios al problemei, luciferanismul, va fi expus fraţilor masoni mult mai târziu, în cadrul lojilor de perfecţionare, a înaltelor grade, cum ar fi, printre altele, Ritul Scoţian Antic şi Acceptat, al cărui membru fondator, nu este nimeni altcineva decât celebrul luciferian Albert Pike.

Deşi există această sectă anti-biserică, cu scrierile ei, cu dogmele ei, cu preoţii ei, peste care veghează spiritul reânvierii lui Hiram, în realitate, de fapt masoneria este o religie noastră din lipsa eroilor, profeţilor, martirilor şi a sfinţilor.






●CINE ESTE LUCIFER, CUNOSCUT SUB NUMELE DE MARELE ARHITECT AL UNIVERSULUI ?


Din punct de vedere istoric menţionăm următoarele: Lucifer, cel mai bun şi frumos arhanghel al lui Dumnezeu, care a adus lumina în lume şi pe care adepţii lui masoni îl denumesc Marele Arhitect al Universului, a vrut să fie adorat ca Dumnezeu, revoltându-se în acest sens împreună cu 1/3 dintre îngeri împotriva Prea Sfintei Treimi.

Însă imediat s-a transformat din înger luminos în înger întunecat (decăzut) şi s-a numit Satana.
Dorinţa lui să fie adorat ca Dumnezeu nu a uitat-o şi, de-a lungul veacurilor, a încercat şi încearcă să o îndeplinească. Aşa a creat propria lui religie, religia lui Satana, practicată şi de către masoni.

În foarte multe ţări există temple oficiale şi legale ale lui Lucifer.
Satana reprezintă de fapt proiecţia lui Lucifer, din plan astral, în plan material.

Luciferianismul este o degmatică mult mai rafinată decât satanismul, care se prezintă lumii întregi sub o formă brută, neşlefuită.

În spatele masoneriei negre, se află în realitate o sectă luciferică „paladismul”, care a fost înfiinţată şi condusă de către părintele masoneriei americane, Albert Pike, un personaj foarte îndoielnic, care în anul 1871 a anunţat trei războaie mondiale înainte de domnia Antihristului. Primele două chiar au avut loc, iar despre al treilea, Albert Pike spune că va avea loc între evrei şi musulmani şi va culmina cu instaurarea hegemoniei „Iluminaţilor”

În anul 1889, cu ocazia centenarului Revoluţiei franceze, scria: „ Vulgului trebuie să-i spunem: Adorăm o divinitate, dar este o divinitate adorată fără superstiţii. Vouă, Mari Inspectori Generali, vă vom spune ceea ce trebuie să repetaţi fraţilor de gradele 32, 31 şi 30 : Religia masonică ar trebui să fie menţinută pentru iniţiaţii noştri de grade înalte, în puritatea doctrinei luciferice.”
Pentru masonii aparţinând Ritului Scoţian Antic şi Acceptat, Albert Pike era considerat la acea vreme un adevărat „papă” luciferic, care primea instrucţiuni de la îngerul diabolic, în fiecare vineri la ora cincisprezece.

În cele din urmă, odată cu venirea Antihristului şi instalarea cu mare pompă a acestuia în Templul lui Solomon, dorinţa lui Lucifer să fie adorat ca „Dumnezeu” se va îndeplini.

Din acest moment masoneria va deveni oficial „religia lui Antihrist”.
Lucifer este duşmanul, ispititorul, acuzatorul, care prin viclenie şi minciună a introdus răul în creaţie, durerea, păcatul, moartea. Puterea acestui înger decăzut rezultă clar din Biblie : Isus îl numeşte „stăpânitorul acestei lumi” (Ioan 14,30); Sf.Pavel îl numeşte „ dumnezeul veacului acestuia” (Corinteni 4,4); Ioan afirmă că „lumea întreagă zace sub puterea celui rău” (Ioan 5,19), înţelegând prin lume ceea ce se opune lui Dumnezeu.

Lucifer care era cel mai strălucitor dintre îngeri, a devenit cel mai rău dintre demoni şi a ajuns căpetenia lor. Acesti demoni sunt legaţi între ei de o foarte strânsă ierarhie de sclavie şi păstrează gradul pe care îl aveau când erau îngeri: Principate, Tronuri, Stăpâniri (Dominaţii)

Toţi aceşti îngeri decăzuţi şi-au creat propria lor lume, denumită Infern. Cu ajutorul masoneriei, demonii vor să-şi întindă stăpânirea asupra întregii Creaţii. De aici începe lupta, între Fiii Omului şi demoni, între Lucifer şi Iisus, între masoni şi creştini.

Astfel Iisus Cristos a început deja vindecarea omenirii în vederea restabilirii planului divin, subminat de rebeliunea unei părţi dintre îngerii care au dus la păcatul protopărinţilor.




●CEI CARE ADERĂ LA MASONERIE MAI POT FI CONSIDERAŢI CREŞTINI ?

Răspuns : Zic unii: ,, Eu nu mă lepăd de Christos ! Eu doar mă prefac că-L lepăd dacă văd că se strică lucrurile, dar înlăuntrul meu tot în El cred. Şi-mi fac traba fără prea multă zarvă. Continui să merg la templul masonic doar pentru fraţii de acolo, de care m-am legat şi pentru dezvoltarea sistemului relaţional creat. Nu voi accede la puterea gradelor înalte, unde mi se va dezvălui ceea ce deja bănuiam, şi anume credinţa în Lucifer. Pentru mine este importantă familia şi afacerile. Pentru asta mă sacrific, zi-de-zi, puţin câte puţin. Şi-mi fac acasă şi rugăciunea, ţin şi post, îmi fac şi mătăniile, ba chiar tămâiez şi citesc rugăciuni în faţa icoanei. Am fost, sunt şi voi fi creştin, indiferent de tabieturile sataniste aparţinând Supremului Mare Consiliu Masonic.”

FALS ! FALS ! FALS !

Ne minţim pe noi înşine şi ne complacem în această stare de falsă siguranţă. A te preface că-L lepezi pe Chistos înseamnă că inima s-a molipsit de această cugetare şi de aceea o foloseşte.
Faptele acestea nu sunt exterioare. În inimă deja scindarea s-a petrecut şi credinţa lăuntrică s-a zdruncinat. Dar de ce uităm cuvintele Domnului:
„ Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea tatălui Meu, care este în ceruri.” (Mat.10:3233)

Renunţarea, oricum ar avea loc, este lepădarea şi prin urmare, se judecă de către Domnul cu aceeaşi măsură precum lepădarea celui care L-a trădat. Aşadar, cuvântul Domnului este limpede şi nu lasă loc îndoielii despre înţelesul mărturisirii ori al lepădării. Cred - nu cred, mă lepăd - nu mă lepăd, nu sunt caracteristice unui adevărat creştin.

Nu este permis a fi şovăielnic în păreri, oscilant în hotărârile tale. Această făţărnicie este o cursă a morţii. Din păcate însă, mulţi creştini au pierdut acest simţ fin care se numeşte discernământ.

Ochiul lor nu mai este limpede şi astfel nu pot desluşi însemnătatea lepădării exterioare de Dumnezeu, lepădare care arată că deja s-au lepădat şi lăuntric. Şi aici mă refer în special la acei masoni, care sub diferite pretexte, deşi au aflat adevărul despre Marele Arhitect, îşi amână zi-de-zi părăsirea definitivă a acestei secte malefice.

Ideile masonice amorţesc şi adorm conştiinţa, cufundându-i în somnul de moarte pe creştini şi privându-i astfel de libertatea de a fi activi pentru a se împotrivi răului ce va veni.

Lipsa educaţiei creştine, lasă de asemenea sufletul în beznă. Mintea nu poate discerne binele şi puterile sufletului rămân inerte, neputincioase spiritual. Astfel, sufletul, slab cum este, nu se poate opune la vreme forţelor întunericului, care-l asaltează şi-l iau sub stăpânire.

Iniţierea masonică reprezintă un asemenea moment în care discernământul lipseşte cu desăvârşire şi profanul alege o cale greşită. Cum se întâmplă asta ? Simplu.

În timpul ritualului masonic de gr.1, iniţiatul, deschizându-şi poarta sufletului, devine un centru de activitate radiantă în cel mai înalt grad şi extrem de receptiv în acelaşi timp.
Pentru o mai bună înţelegere a fenomenului, să nu uităm faptul că aspirantul la gradul de ucenic, se prezintă în templu cu partea stângă a pieptului dezgolită (inima fiind poarta sufletului) şi cu ochii acoperiţi cu un bandou (eşarfă) de culoare neagră, tocmai pentru a-i feri candidatului privirea de influenţele negative prezente în templu şi pe care acesta nu este pregătit (ca şi suflet) să le îndure.

Când spun privire, mă refer la suflet. Simbolic vorbind, nu degeaba se afirmă că poţi citi sufletul unui om doar privindu-l în ochi. Ochii îţi arată calea spre suflet, iar inima este uşa acestuia.

Lipsa discernământului îl face pe om orb şi fiind astfel expus tentaţiilor de tot felul, sufletul va fi supus unor numeroase conştiinţe întunecate. Aspiranţii nu au virtutea fină a discernământului pentru a judeca care este voia lui Dumnezeu şi care este voia Antihristului, ce este renunţarea şi ce nu este lepădarea de Christos.

Acesta este motivul principal pentru care ignoranţii sunt gata de a primi iniţierea masonică cu aceeaşi uşurinţă cu care ar pleca în vacanţă cu familia. Dacă nu va şti să se oprească la timp, omul-mason îşi va mânca şi bea, într-un final, propria condamnare.
În concluzie, masonii mai pot fi consideraţi adevăraţi creştini ? Cu siguranţă nu !

Chiar dacă aceste suflete au făcut opere de caritate în viaţa lor, totuşi legămintele şi jurămintele masonice pe care aceştia le-au contractat cu Lucifer i-a depărtat în final de Dumnezeu.

Şi surpriză, după o viaţă întreagă depusă în slujba masoneriei, aceşti fraţi se vor întâlni după obştescul sfârşit cu adevăraţii lor maeştrii , prinţii acestei Lumi, care şi-au bătut joc de ei şi care au putut, pe durata unei vieţi, să-i domine pe aceşti copii ai pământului.

Dacă plecarea din această lume le este asigurată în cele din urmă şi masonilor, nu putem vorbi acelaşi lucru şi despre locul de destinaţie rezervat acestor suflete pierdute, care va fi cu mult sub aşteptările fiinţei lor.

Cu cât mai înaltă le fusese ascensiunea acestora şi cu cât mai mare orgoliul lor, cu atât mai adâncă le va fi căderea.


●DESPRE SIMBOLURILE MASONICE SI INFLUENŢA MALEFICĂ PE CARE ACESTEA LE AU ASUPRA SUFLETULUI UMAN


Simbolurile masonice îi ajută pe iniţiaţi să pătrundă şi să înţeleagă misterul naturii intrinseci aparţinând ritualului desfăşurat în cadrul templului masonic.

Faptul că sunt doar simboluri şi nu însuşi antihrist, nu le diminuează importanţa, de vrem ce sunt întrebuinţate cu scopul de a contamina, manipula şi îndepărta pe credincioşi de adevărata religie.

Aceste simboluri masonice, chiar şi sub formaă de insigne, dacă le acceptăm şi le purtăm voit, cu mândrie, zilnic, pe haină, în dreptul inimii, atunci harul lui Dumnezeu se va îndepărta de noi.

Unul dintre aceste simboluri este reprezentat de ramura de acacia (salcâm), insignă pe care masonii o pot purta după primirea gradului III de maestru. Pentru cei care nu ştiu, aceeaşi ramură de salcâm a fost împletită într-o coroană de spini şi aşezată înaintea răstignirii, pe capul unicului fiu al lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Cristos, ca sfidare venită dinspre partea întunericului.

Acelaşi salcâm îl regăsim şi în Biblie, situat fiind în Grădina Edenului (Paradis) sub denumirea de Pom al Cunoaşterii Binelui şi al Răului, şi din care Protopărinţii noştri Adam şi Eva au gustat din fructul cunoaşterii, fiind ispitiţi în acest sens de către diavol. Urmarea o cunoaştem cu toţii.

Opus acestui simbol masonic, respectiv ramura de salcâm, drept credincioşii au un alt simbol, al păcii şi anume ramura de măslin.
Cel mai iubit însemn masonic este reprezentat de litera G (gnoză-cunoaşterea luciferică) situată în interiorul unui compas şi echer, elemente care se suprapun într-o anumită ordine.

Acest simbol, este de fapt o pecete masonică de mărturisire a credinţei în Lucifer, care se aplică pe Biblie la începutul fiecărui ritual masonic, cu scopul de a împiedica astfel realizarea comuniunii credincioşilor prezenţi, cu Dumnezeu, fie şi în gând.

Există oare vreo jignire mai josnică şi mai mizerabilă decât a-l lăsa pe antihrist a-şi pune pecetea pe Sfânta Scriptură ? Pe Biblie nu poate fi aşezat decât crucifixul şi nimic altceva.

Nici celelalte religii ale lumii nu permit sub nici o formă pecetluirea cărţilor lor sacre cu simboluri străine.

Simbolul fiarei pus asupra iniţiaţilor va avea în timp consecinţe teribil de nefaste pentru viaţa şi condiţia lor spirituală. Harul şi binecuvântarea lui Dumnezeu vor deveni nelucrătoare în cei decăzuţi (apostaţi), sau mai degrabă vor fi retrase.

Simbolurile masonice sunt făcute să înşele. Spre exemplu, după ce primeşte iniţierea masonică, ucenicul credul încurajându-se singur, se va îndreptăţii astfel : ,, Dar în lojă am văzut Biblia pusă la loc de cinste. Iar venerabilul a vorbit de Fiinţa Supremă. Şi se strâng bani pentru acte caritabile şi alte construcţii bune. Of, deşi înainte de iniţiere aveam o oarecare teamă, acum m-am liniştit definitiv.”

Totul este minciună ! Decorul lojii nu exprimă realitatea din spatele scenei, iar masoneria face aceasta numai pentru a vă întinde o cursă.

Ritualurile, simbolurile şi jurămintele masonice sunt cele care devorează încet, dar sigur sufletele chinuite ale celor care păşesc în noaptea întunecată a demonilor, manifestând o profundă contemplaţie faţă de prinţul întunericului.

Masoneria nu iubeşte lumina soarelui, lumina naturală a lui Dumnezeu. De aceea iniţierile şi întâlnirile de lucru ale masonilor se fac de regulă , seara, la lumina lumânărilor.

Dacă acest lucru nu-l vor înţelege credincioşii dornici de cunoaştere masonică, atunci au ajuns în nesinţire generală şi au căzut din calitatea de creştini.

Aceşti masoni nu mai sunt creştini, chiar de-ar aprinde lumânări şi ar merge la mănăstiri duminică de duminică. Sunt multe elemente simbolistice care demască scopul ascuns al masoneriei universale, cum ar fi pentagrama, ochiul luciferic , cele două coloane Joachim şi Boaz, crucea răsturnată din interiorul coroanei regale (vezi ritul de York), cele două figuri emblematice de îngeri decăzuţi (satirii din mitologia antică), prezente atât în cadrul Ritului Scoţian Antic şi Acceptat cât şi pe baniera Marii Loji Unite a Angliei.

Cât despre prezenta Bibliei în cadrul unei loji masonice nu ar trebui să confere siguranţă participanţilor la ritual. Demonilor nu le este frică de Biblie, ci de Cruce, Tămâie, Apă sfinţită şi Rugăciuni.

În Sfânta Scriptură regăsim întreaga istorie a Creaţiei, deci şi a umanităţii. Geneza cuprinde absolut tot ce a creat Dumnezeu în cele 6 zile liturgice, inclusiv lumea îngerilor, din care făcea parte şi Lucifer.

Biblia, cuprinde nenumărate mărturii despre prezenţa Răului în lume, motiv pentru care prezenţa acestei Cărţi Sacre într-un templu masonic nu ar trebui să inspire sufletului o linişte interioară, ca şi cum ar garanta buna intenţie urmărită de masonerie.

Aşa cum am arătat, Biblia ne vorbeşte şi despre prezenţa Răului în lume, iar simbolurile masonice ne indică locaţiile şi intenţiile ascunse ale reprezentanţilor (supuşilor) demonilor pe pământ.


● CE SE ÎNTÂMPLĂ CU SUFLETELE CREDINCIOŞILOR ÎN URMA
SĂVÂRŞIRII RITULALULUI DE INIŢIERE MASONICĂ?

Cu ocazia iniţierii masonice, în urma joncţiunii între forţele naturale şi puterile supranaturale, are loc o transformare ce favorizează trecerea sufletului de la un stadiu iniţial superior, apropiat lui Dumnezeu, la un stadiu iniţial inferior apropiat lui Lucifer şi îngerilor decăzuţi.
Iniţierea masonică este apropiată, ca şi ritual, botezului creştin, dar în sens inversat, şi îşi are originea în miturile iniţiate antice, când Lumea se afla sub stăpânirea întunericului.
Proaspătul iniţiat, prin ruptura liber conştientă de Dumnezeu, se va lepăda de adevărata lumină în care a trăit până atunci, în favoarea noului cult religios masonic, care îi va asigura în timp transmigrarea sufletului din această lume supusă mântuirii, în lumea veche osândită întunericului.
Deci cu alte cuvinte, sufletul iniţiatului masonic se va rupe de lumina divină şi se va racorda la intuneric. Din acest moment, în calitate de discipol al întunericului, îşi va continua ucenicia în slujba diavolului.
Această decădere a sufletului se realizează printr-o suită de operaţii simbolice, care pot fi descrise ca o trecere obligatorie printr-o regresie instantanee la viaţa prenatală, cu scopul de a pune, în final, stăpânire pe întreaga fiinţă
Şi iată cum masoneria oferă membrilor săi abisuri atât de adânci, încât întoarcerea către lume la un moment dat este de domeniul imposibilului. Mai sunt ei oameni? Nu se ştie.
Toţi cei care vor să se elibereze de sub stăpânirea masonică, trebuie mai înainte de toate rupe orice legătură cu lucrurile întunericului. Altfel, în Ziua Înficoşătoarei Judecăţi, Domnul le va spune:
“Afară câinii şi vrăjitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii de idoli şi toţi cei ce lucrează şi iubesc minciuna!”



●DESPRE CRITERIILE DE RECUNOAŞTERE A POSESIEI MALEFICE


Unii vor râde poate la astfel de afirmaţii. Ei nu cunosc însă puterea malefică a lumilor magice, care înconjoară planeta ca o pânză învizibilă. Fiinţe ale întunericului populează acest plan al pierzaniei, ostil omului. Din aceste lumi vin îndrumătorii astrali, care apar şi dispar în ritualuri masonice de grade înalte.
Aceşti îngeri decăzuţi, sunt duhurile rele care inspiră prin intermediul venerabililor, loja pe care o conduce. Adepţii lor sunt întotdeauna aceiaşi; primitivii ocultismului cărora efortul interior, calea dreaptă a ascezei spirituale le repugnă şi care se satisfac cu această „masturbare” psihică, cu acest sentimentalism profund ocult. Această stare, cea mai periculoasă dintre toate, îi pune pe oameni într-o formă pasivă şi deschide porţile mistice ale sufletului către cele mai proaste influenţe care sunt în jurul lui şi care, în Asia, se numesc „influenţe rătăcitoare”.
Există zile şi ore tragice în viaţa unui suflet omenesc, iar masoneria nu face altceva decât să le amplifice prin intermediul variatelor sale forme de ritual.
Vai şi amar de cei care urcând treptele sumbrei piramide masonice îşi vor condamna sufletele să coboare spre Poarta Infernului. Acolo jos, fiecare suflet pierdut trăieşte repliat în sinea lui, fiind sfâşiat de remuşcările proprii. Nu există nici un raport cu nimeni; fiecare se găseşte în singurătatea cea mai deplină, plângând cu disperare răul pe care l-a făcut. Este ca un cimitir. Aceasta este construcţia masonică, printr-o posedare lentă a sufletului. De ce? Pentru că orice formă de ritual masonic este o apelare la demoni. Astfel, cel lovit de rău, dacă înainte de iniţierea masonică avea o mică tulburare malefică (dar tot la fel de uşor putea să nu aibă nimic de acest fel), se va întoarce acasă cu o adevărată şi proprie „făcătură”.
Acesta este punctul de pornire. În funcţie de cazuistica prezentată, se propune studierea simptomelor pe care le descrie masonul sau apropiaţii acestuia.
Se începe cu bolile fizice şi afecţiunile fizice. Cele mai des lovite în cazul influenţelor malefice sunt capul şi stomacul. În afară de dureri de cap ascuţite şi refractare la calmante, poate fi, în special la tineri, şi un brusc blocaj faţă de studii: tineri inteligenţi, care nu au avut niciodată dificultăţi la facultate, dintr-o dată nu mai reuşesc să studieze şi memoria li se reduce la zero. Mai sunt întâlnite cazuri de învineţiri, tumori pe creier, bube infectate sau impotenţă. Un alt simptom tipic este aversiunea faţă de sacru: persoane care încetează brusc să se mai roage, în timp ce înainte o făceau; care nu mai pun deloc piciorul în biserică şi sunt cuprinse de sentimentul de furie faţă de cler. Deseori, blesteme şi violenţe împotriva imaginilor sacre.
Aproape mereu apar comportamente antisociale şi furioase la adresa rudelor şi prietenilor care aparţin mediului profan. La acestea se mai adaugă diverse alte stări stranii, cum ar fi gândurile obsesive de neînvins, care terorizează mai mult noaptea.
De multe ori, posedatul (sau şi alţii dacă este lovită o familie), aude sunete stranii, paşi pe coridor, uşi care se deschid şi se închid, obiecte care dispar şi reapar în locuri nepotrivite, lovituri, pocnete în pereţi sau în mobilă.
Negativităţile, adică demonii tind să atace omul şi din alte puncte decât sănătatea, şi anume: în sentimente, în afaceri, în pofta de viaţă şi în dorinţa de a muri .
Sentimentele. Răul poate induce stări de nervozitate de neoprit, mai ales împotriva persoanelor care ne iubesc cel mai mult. Astfel, rupe căsătoriile, retează logodne, incită la scandaluri cu urlete şi strigăte în familii care în realitate se iubesc şi se înţeleg; şi întotdeauna, din motive banale. Neînţelegere, lipsă de iubire, vid afectiv total.
Afacerile. Familii înstărite cad în mizeria cea mai neagră din cauze inexplicabile omeneşte. Uneori este vorba de întreprinzători care au început să facă erori grosolane de aşa natură încât au rămas cu o grămadă de datorii; alteori comercianţi care gestionau magazine frecventate de multă lume vedeau cum dintr-o dată nimeni nu mai punea piciorul în magazinele lor. Imposibilitatea găsirii unui post de muncă, chiar şi atunci când există o certitudine în acest sens; motivele sunt de asemena ne negăsit sau absurde.
Cazurile de neîmplinire profesională intră de asemenea sub incidenţa maleficului. Cu alte cuvinte, fără motive raţionale, se trece de la o normalitate economică la mizerie, de la o muncă intensă la şomaj.
Pofta de viaţă. Este logic că răul fizic şi izolarea afectivă împing la un pesimism prin care viaţa este văzută doar în sens negativ. O dată transformat, sufletul nu se mai bucură de lucrurile mărunte care odinioară îi aduceau atâta fericire. Răul va induce starea de plictis şi nemulţumire continuă; şi astfel, posedatul trăieşte senzaţia că este imposibil să mai fie optimist sau să spere. Viaţa apare în întregime neagră, fără şansa de a scăpa, insuportabilă. Cei mai mulţi dau vina pe stresul cotidian, iar timpul le este total nefavorabil, curgând împotriva voinţei lor.
Dorinţa de a muri. Este punctul final pe care răul îl urmăreşte: împinge la disperare şi la sinucidere, asta dacă între timp, cei în cauză nu au sfârşit într-un azil de nebuni, bolnavi fiind de paranoia cu ascendent în schizofrenie.
Comportamentul masonilor posedaţi este foarte variat şi imprevizibil, iar lipsa credinţei, sau cel puţin faptul că nu sunt practicanţi, ne duc la înţelegerea acestui comportament.


● DESPRE PUTEREA DE EXORCIZARE A RITUALULUI CREŞTIN DE BOTEZARE


Tradiţia Bisericii nu o dată a afirmat că în spatele credinţelor şi ideilor necreştine se află forţe opuse lui Dumnezeu.
Din toate credinţele religioase ale lumii, Lucifer se teme cel mai mult de creştinism, întrucât numai creştinii au armele potrivite pentru a lupta împotriva îngerilor decăzuţi.
Aceasta înseamnă că numai creştinismul îl poate lega pe diavol de mâini şi de picioare. În celelalte religii el are mînă liberă de lucru şi metode diferite. În Sfânta Scriptură stă scris: ,,Că toţi dumnezeii oamenilor sunt draci; iar Domnul cerurile a făcut(PS. 95,5)”. Şi încă: ,,Au jertfit diavolilor şi nu lui Dumnezeu(Dent. 32,17).
Conform Sfinţilor Părinţi, diavolul sălăşluieşte în centrul sufletului omului nebotezat.
O armă deosebit de importantă împotriva diavolului este exorcismul, prin care răul este silit să se depărteze de victimă.
În cazul Botezului creştin este vorba de un exorcism comun, mai bine zis o lepădare, în care pruncul se leapădă prin gura naşului de Satana, acesta fiind izgonit de preot prin puterea Duhului Sfânt.
Prin botezul omului se elimină păcatul originar cu care se nasc toţi oamenii şi se purifică, se sfinţeşte noul născut în cadrul unui cult religios.
Botezul creştin este un ritual spiritual format din mai multe secvenţe ce alcătuiesc un sistem coerent legat genetic şi funcţional de biserică şi cultul creştin.
Fiind considerat prima taină sfântă a creştinismului, prin botez se realizează trecerea noului născut dintr-o lume în alta, celebrându-se în acest sens o adevărată nuntă spirituală.
Trecerea marchează două momente diferite: ruptura de vechea lume, prin lepădarea de ,,păgânism” de păcatul originar în care copilul (adultul la cultele protestante sau neoprotestante) a trăit până atunci, şi cel de al II-lea moment se referă la integrarea nou botezatului în cultul şi comunitatea creştină.
Prin ritualul de iniţiere, masoneria urmăreşte să-l întoarcă pe aspirant către vechea lume păgână, unde stăpânitor este Lucifer.
Cei care cred ca Botezul creştin alungă toate problemele odată pentru totdeauna trebuie sa ştie că pierderea harului de la Botez prin păcat (iniţiere) deschide din nou Satanei poarta catre suflet, fapt care în final va necesita un nou Botez-Spovedania, dacă se doreşte o nouă eliberare şi iertarea lui Dumnezeu în acelaşi timp.
Datorită puterii de exorcizare a Botezului, masoneria urăşte de moarte creştinismul şi de aceea caută metode din ce în ce mai sofisticate pentru a influenţa creştinismul să lepede haina albă a Botezului şi să îmbrace la schimb haina întunecată a păcatului, în al cărei buzunar se află un alt legământ.




● DESPRE SECRETUL MASONIC



Aşa cum simt o nevoie irezistibilă de a povesti altora necazurile şi bucuriile lor, tot aşa o forţă misterioasă îi împinge pe oameni să vorbească , astfel încât confidenţele făcute sub pecetea secretului, după un jurământ, zboară imediat din gură în gură, în urma aceluiaşi jurământ de a nu dezvălui nimic.

Celor care acceptă recrutarea în masonerie, li se cere să păstreze secrete toate lucrurile pe care le vor afla!

În acest sens, masonii trebuie să respecte o obligaţie teribilă: “Şi dacă vreodată îmi voi încălca prezentul angajament, consimt din acel moment să mi se taie capul, să-mi fie smulse inima, limba şi măruntaiele, corpul să-mi fie ars şi cenuşa aruncată în vânt, ca să nu mai rămână nici o amintire despre mine în rândul francmasonilor”. Această obligaţie-doar simbolică- nu este niciodată respectată şi evident, nici executată. Astfel, că totul se ştie, iar masoneria care îşi întemeiază elementele esenţiale pe baza existenţei unui secret, nu face excepţie de la regulă.

Pentru ce masonii sunt obligaţi cu jurăminte aspre să păstreze ordinele, pe care nu trebuie să le destăinuie ?

Secretele masonice au valenţe diferite în funcţie de convenienţe. Se tinde către formarea unui fel de stat-în-stat, unde informaţia face o distincţie netă între cel iniţiat şi lumea profană.

Spre exemplu, ceea ce îngrijorează şi divizează masoneria este pecetea secretului care planează şi în interiorul organizaţiei, formând structuri autonome din ce în ce mai rebele, dornice de glorie şi trădare.

Astfel apar compromisurile, presiunile, manevrele şi delaţiunile. Substanţa lucrurilor nu se schimbă prin jocul cu cuvintele aşa cum se obişnuieşte, iar dacă este vorba de recunoştinţă, aceasta devine aproape totdeauna argument şi speranţă pentru viitoarele favoruri, reciproce, se-nţelege.

În interiorul organizaţiei, grupurile de interese aparţinând diverselor loji, utilizează secretul masonic ca şi scut în vederea apărării martorului mincinos de orice consecinţă neplăcută, acesta putând afirma tot ce doreşte fără teama de a fi dezminţit.

Închis în capsula blindată a secretului « Camerei de Mijloc », detractorul se află în siguranţă, ca un parazit în gogoaşa sa, adaptându-se să digere sau să elimine orice toxic al mediului.

Astfel acoperite, capcanele, hoţiile şi abuzurile castei protectorilor vor rămâne bine păzite în casa de fier a secretelor de « serviciu » care, dacă n-ar exista, superiorul ar putea fi prins în flagrant delict.

Deşi masoneria se laudă că ar fi deţinătoarea unor tradiţii secrete şi profunde, experienţa personală ne-a arătat că această asociaţie malefică nu este decât un cuib de intrigi politice, un focar de arivism, de politică vulgară şi de grosolănie.

Puterea masoneriei nu constă decât într-o continuă trădare scăldată în intrigi, laşitate, oportunism şi nu se bazează decât pe un secret care nici măcar nu există.



●DESPRE DECĂDEREA MORALĂ A MASONILOR


Luciferianismul convine elitiştilor masoni, datorită faptului că neagă menirea firească şi importanţa primordială a justiţiei, adevărului şi moralităţii . În loc de asta, ei predică decadenţa, sub „deghizarea” libertăţii individuale.
În esenţă, e vorba de interogaţia „Pe cine îl vor asculta şi sluji oamenii: Pe Dumnezeu sau pe Lucifer? Dacă au credinţă în Dumnezeu, atunci urmează un model spiritual şi moral sănătos, dacă însă cred în Lucifer, atunci ei înşişi se cred Dumnezeu şi pot să facă orice doresc.
„Fă ceea ce vrei” este motto-ul lor. Conduşi de propriul interes, ei sunt uşor de controlat. Ca revoluţionar mason, Giuseppe Mazzini a spus: „Corupem ca să putem conduce”. În fond, planul luciferian constă în subjugarea maselor.
De cei ce nu o recunosc pe dinăuntru, masoneria este considerată a fi cel mai perfect guvern din lume, unde justiţia socială e aplicată la nivelul cel mai înalt al oricărei espectative juridice. A afirma contrariul ar putea să apară o adevărată defăimare. În schimb cel ce trăieşte acolo înăuntru, îi este dat să cunoască într-un târziu adevărul implacabil, motiv pentru care, o dată cu trecerea timpului se demoralizează, se strânge ca un arici şi amuţeşte.
Când în relaţiile umane apare rezerva, se înaintează cu dificultate. Pluralitatea care nu duce până la urmă la unitate înseamnă rătăcire, iar unitatea care nu depinde de pluralitate e tiranie, afirmă Pascal.
Moravurile rele duc la corupţie şi asociaţii tâlhăreşti, iar masoneria este „plină” de asemenea exemple.
A-ţi iubi aproapele ca pe tine însuţi, pus în context, devine un pretext, un subrefugiu pentru a te pune în centrul atenţiei, căzând în capcana egoismului.
A iubi este unul dintre verbele cele mai greu de conjugat: trecutul său nu este simplu; prezentul său nu este indicativ; viitorul său nu este decât condiţionat, cum spunea Jean Cocteau.
Sistemul masonic nu este construit pe relaţii de iubire fraternă ci pe relaţii de subordonare necondiţionată, în care mai marii lojii îşi vânează fără milă confraţii, cu răutatea şi plăcerea sadică de a umili şi distruge pe cel ce le stă împotrivă, deoarece „mors tua vita mea”.
Împotriva aroganţei nu se poate face recurs la nici o instituţie, dat fiind că mustrările de conştiinţă nu există şi nici nu sunt binevenite în sânul masoneriei.
Într-o lojă masonică este floare la ureche să arunci pe cine vrei în ţărână şi în noroiul calomniei.
Demnitatea celor oneşti este încălcată; aceştia sunt denigraţi sau îmblânziţi, în cazul care persoana lor este de neînlocuit.
Asupra unei persoane „non-grata”, ce trebuie scoasă din joc va fi aruncat vălul suspiciunii în cadrul lojii şi aproape totdeauna în chestiuni de moralitate: ( jumătăţi de adevăr şi jumătăţi de minciună, bârfe subtile şi denigrări latente semănate în mod confidenţial).
Bineînţeles că acela ce umblă cu bârfe acuzând moralitatea aproapelui nu este pur şi candid ca lebăda, chiar daca pare foarte grijuliu să nu-şi maculeze penele; şi, evident, nici pe dinăuntru nu este alb precum cămaşa lui Lola (din Cavaleria rusticană a lui Pietro Mascagni). Nici nu este însă nevoie să fie aşa. E destul să ştie să salveze aparenţele.
Lăcomia de putere fără nici o inhibiţie, domnia megalomaniei promoţionale, a celei mai sfruntate impertinenţe în materie de favorisme, corupţia, toate acestea se găsesc în masonerie.
Venerabilul nu este întotdeauna imparţial şi drept; nu se consideră obligat să-şi recompenseze fraţii după merite şi drepturi de vechime în lojă, sau după competenţă.
Deciziile sale nu resprectă un cod deontologic, ci din contră urmează arbitrarul simpatiilor sau antipatiilor, ce sunt influenţate de anume prestaţii slugarnice.
Toate astea nu constituie o probă de forţă pentru lojă, dimpotrivă, e un semn de slăbiciune, semnul vremurilor prin care cu toţii trecem.
Istoria recentă a masoneriei oferă un vast material ilustrativ de venerabili care au căutat şi caută să aplice legea masonică (landmark-urile) în aşa fel încât privilegiile obţinute să le fie garantate mereu.
Asta înseamnă să denaturezi voinţa întregii loji ca s-o faci să echivaleze cu propriile tale puncte de vedere. Aşa iau naştere compromisurile, condiţionările opresive, oportunismele degenerate şi servilismele înjositoare.
De ce? Întrucât se creează prea multă confuzie în ceea ce priveşte conceptul de bine şi de rău. Se caută prin orice mijloace să nu fie dat în vileag răul, care există, pentru a nu fi obligaţi apoi să înfrunte plicticoasa sarcină de a-l elimina.
Putregaiul există, nimeni nu-l neagă, dar de ce e neapărat nevoie să-l pună în evidenţă, când este cu mult mai uşor ca totul să fie trecut sub tăcere.
Când în lojă apar fraţi noncorfomişti, capabili să demaşte fărădelegile comise, atunci aceştia vor fi treptat izolaţi, rupţi de lume, suspectaţi şi constrânşi să sufere frustări incredibile provocate de bârfele şi insinuările ţesute pe socoteala lor.
Izolarea unei asemenea persoane rebele, dornice de adevăr şi dreptate, va începe prin a se face „tabula rasa” în jurul său, limitându-i acţiunile în cadrul lojii, şi nu numai.
Momentul va culmina cu ridicarea ca prin farmec a unui zid de tăcere şi răceală, între dizident şi restul fraţilor din lojă care au trecut deja de partea minciunii.
Începe să sufle o uşoară adiere de fraudă care ştirbeşte demnitatea persoanei. În ea se sapă o prăpastie ce o înghite târând-o în sanctuarul alienant al indiferenţei fraţilor obedienţi, asemănătoare unei delapidări interioare, unde nu se precupeţesc loviturile; împotriva sa se dezlănţuie o adevărată entifadă pentru vini care sunt judecate fără ca în prealabil să fi fost dovedite.
În aceste momente grele, fratele dizident se găseşte dezarmat şi învins de perfida confraţilor, transformaţi în untori ce se dau la o parte ca să nu se „desacralizeze” stând în preajma sa, lăsându-l în derivă la cea mai uşoară briză a calomniei.
E clar că distanţa faţă de cel împroşcat cu noroi serveşte pentru a da fuga în ajutorul superiorului, ca acesta să poată folosi arma asupririi dând o sentinţă fără drept de apel.
Fratele dizident nu are posibilitatea să se disculpe, pentru simplul fapt că nu există o dezbatere propriu-zisă. El va fi pus în faţa faptului împlinit şi va asculta hotărârile univoce şi irevocabile ale fraţilor înţelepţi „strânşi” în „Camera de Mijloc” a lojii.
Deşi au legi şi coduri morale, masonii nu le respectă. Sunt doar de faţadă, pentru a masca realitatea.
Trăind pe spinarea oamenilor slabi, masoneria îi împinge pe membrii săi spre prăbuşire morală, spre degradarea spirituală şi de cele mai multe ori spre sinucidere, asta dacă nu cumva între timp paranoia nu i-a adus în pragul nebuniei.



●DESPRE TITLURI, FUNCŢII ŞI GRADE


Nu este uşor să scrii despre vanitatea masonilor când e vorba de titluri onorifice sau de prestigiu, şi despre cum aleargă ei către posturi cât mai sus puse, posturi visate, pretense şi obţinute.

Evident, toţi cei care contează acolo, la ,,Regele de Cupă şi Compania”, obişnuiesc să obţină informaţii prin telefonul care nu lasă urme, informaţii potrivit cărora iau hotărâri ! Pentru ei legea masonică este un silogism răsturnat: concluzia este prestabilită- ăla trebuie promovat, ăstălalt trebuie lăsat repetent- şi pe această bază se decid premisele.

Cei de mare calibru doresc să fie salutaţi în aceeaşi măsură în care cei de calibru mic sunt dornici să-i venereze pe primii. Gradatul de rang înalt îl observă cu coada ochiului pe inferiorul distrat, asupra căruia i se concentrează întreaga ciudă pentru plecăciunile omise, el, care şi le merită pe toate.
O risipă de salamalecuri, interminabile, cu largi surâsuri de complezenţă, ale ariviştilor în ascensiune. În templu (sală), cu ocazia înmânării diverselor distincţii masonice, adunarea laudă şi e lăudată şi se veseleşte în cor topindu-se în efluvii şi în reciproce măguleli.

Venerabilii, toţi la patru ace în sutane negre, colane şi şorţuleţe care mai de care mai băţoşi şi importanţi, alţii surâzători, decoraţi şi strălucitori, îşi fac o datorie din a aduce omagii demnitarilor şi invitaţilor de pe locurile rezervate în primul şi-n al doilea rând, din umilă devoţiune, nu din alt motiv. Acest alt motiv este însă ştiut de toţi.

Iisus a avertizat : « În jilţul lui Moise s-au aşezat scribii şi fariseii. Nu vă luaţi după ei, pentru că spun, dar nu fac. Fac totul pentru a fi admiraţi : îşi deapănă interminabil textele sfinte, vor locurile de onoare la mese, primele rânduri în sinagogă, vor să fie salutaţi în pieţe… Cel mai mare dintre voi trebuie să fie servul vostru. »

Oricum, e sigur că n-au fost ei cei pe care El i-a învăţat că adevărata măreţie nu vine de jos, ci din înalt; nu de la partea grosieră din afară, ci de la curăţenia dinlăuntru.

Masonilor educaţi nu le place totodată să le amintiţi reproşul lui Iisus către farisei : « Cum credeţi voi că puteţi lua gloria unii de la alţii şi nu căutaţi adevărata glorie, care vine numai de la Dumnezeu ? »

Orgoliul de a fi ridicat pe culmi nebănuite îl îmbată de mastrul mason, convins cum este că puterea este o plăcere, iar plăcerea pentru el e datorie. Lăcomia de putere ucide în mason slava lui Dumnezeu şi prietenia profanilor.

Când caută un drum găseşte întotdeauna două ; dacă alege unul se află la o răscruce. Degeaba Bunul Dumnezeu continuă să le transmită supuşilor Întunericului :

« Învăţaţi de la mine, care sunt blând şi umil la suflet », care în traducere liberă ar însemna : jos creasta mândriei, eminenţe masonice, plecaţi capul şi fiţi umili ! Lucifer, un înger de lumină, şi-a pus creastă şi a devenit tenebros.

Este un obicei în cadrul masoneriei să fie adulaţi cu laşitate prinţii la putere şi să se vorbească de rău cu nemaipomenită neruşinare despre cei decăzuţi din drepturi sau defuncţi.

Heraclit spunea : « pentru mine, unul singur face cât zece mii dacă este cel mai bun » ; normă ce-l supără pe superiorul mediocru, care în faţa subalternului pregătit şi inteligent, îşi simte prestigiul ştirbit.

Astfel, o mână de bieţi supraoameni, ce îşi arogă dreptul de a guverna cu puterea absolută şi nelimitată reduce corpul dependenţilor unei Mari Loji la o masă de roboţi, ce au doar rolul de a ratifica deciziile şefului, adică Marelui Maestru.

Un asemenea mediu determină fraţii masoni să convieţuiască fără să se cunoască în profunzime, fără să se stimeze reciproc, stând la umăr în chip superficial, nu în comuniune, iubind fără pasiune, mai mult din motive raţionale decât sentimentale, în birocratică interdependenţă, în contact aseptic, separaţi pe categorii, indiferenţi la spectele interioare ale celor ce trăiesc alături de ei, prezenţi în oficiu, trupuri fără substanţă, gata să exalte forma şi să veştejească demnitatea personală a concurentului care îi pune în umbră.


●DESPRE ALEGERI ŞI ESCALADAREA PIRAMIDEI MASONICE


Ca să escaladezi culmile masoneriei trebuie să te afli într-un grup compact cu o mare coeziune internă, având în capul corzii un şef căruia colaboratorii trebuie să-i stea mereu la dispoziţie.
E o muncă de ani ca să aduni împreună fraţi cu aceleaşi tendinţe, racolaţi pe cât posibil şi din afara lojii, extra, în funcţie de interese, simpatii sau conveniente.
Astfel, se asistă la ciclul succesiunii marilor demnitari masoni ai unui anumit grup, care, ca să ajungă primul pe culme, adică în fruntea unei Mari Loji, trebuie să împiedice ascensiunea şi dacă se poate, să reteze coarda altor venerabili ,,alpinişti”. Orice armă este bună pentru a zădărnici actiunea grupului rival.
Alegerile generale au loc în masonerie periodic, cu ocazia unui convent anual. Acest convent se desfăşoară în locuri liniştite, în săli ferite de urechi indiscrete, masonii fiind serviţi de un personal extrem de discret, demn de toată încrederea. Într-un asemenea spaţiu, spiritualul se împleteşte mai bine cu materialul, iar între bufonerii, mici distracţii şi tranzacţii sacre, misiunea poate fi considerată ca şi încheiată!
Când splendizii venerabili sosesc ca nişte fanţi înzorzonaţi în mijlocul Conventului(Adunării Generale), este un moment de măreţie şi glorie care nu se întâmplă datorită competenţei lor, ci datorită dreptului de primogenitură. Aşa că în loc să ilumineze oficiul cu prezenţa lor, ei îl dezorientează.
Deşi marea majoritate a masonilor doresc să atingă culmile puterii, în final doar 20% vor reuşi să treacă prin strâmtoarea urcuşului în spirală, considerându-se categorie privilegiată, sacerdoţiu regesc, neam de cuceritori.
Restul de 80% din frăţie, se resemnează cu gândul că nu va reuşi să ajungă acolo unde le e dat să ajungă doar aleşilor, adică celor cu bani, darnici de mână, care ar face orice pentru a lua toate gradele masonice aparţinţnd unui rit doar într-un singur an.
Aceşti ,,aleşi”, pe măsură ce se apropie de scopul fixat, îşi rafinează metoda competitivă, mixând şiretenia, umilinţa şi caritatea ipocrită.
Imperiul masonic este o lume construită din rivalităţi, a cărei scară ierarhică se creează pe tăcute prin datul din coate, fără a fi excluse loviturile sub centură.
Cei ,,predestinaţi” să atingă treptele de sus, aburcătorii, cei împinşi de la spate de protectorul influent, pretendenţii la culmile cele mai înalte, sunt evident cei cu relaţii şi bani. Aceştia, la rândul lor, cumulează meritele altora, atribuindu-şi-le cu dezinvoltură-
În aceste operaţii de împărţire a puterii se montează maşinaţii mai mult sau mai puţin de tip jurisprudenţial, cu războaie mari şi mici de birou şi de familie.
Vip-urile de Mare Consiliu, care işi joacă la loterie, între ele, posturile cheie, într-o sincronie de metode operative, caută să-şi dărâme aspiranţii adverşi ca pe nişte popice, trăgând uşurel scaunul de sub fundul celor în drept, aceştia rămânând astfel în echilibru precar pe o pernă de nori.
După primele confidenţe, apar informaţii de un anumit interes; se fac promisiuni strict rezervate; urmează evaluările personale; sunt discutate numele celor de promovat, parcursul de urmat, masonii ce trebuie cointeresaţi pentru ca acţiunea să fie dusă la bun sfârşit. Se decid persoanele de la care pot fi obţinute informaţii sigure.
Excluşii din competiţie vor alimenta în surdină pălăvrăgeli interminabile, căutând să ghicească tovărăşii de drum, jocurile de echipă, apartenenţele superiorilor, sprintul pe ultima sută. Nesatisfăcuţii şi criticii, bombăne împotriva opozanţilor. Altceva nici nu mai au de făcut.

●MASONII DIN GRADELE INFERIOARE (1-3) SUNT MINŢIŢI DE CĂTRE SUPERIORII LOR

Modul în care fransmasoneria se ocultează este, trebuie să recunoaştem, deosebit de eficient. Este structurată într-o ierarhie foarte strictă, în care cei din gradele inferiaore nu ştiu nimic despre cei de deasupra lor, în timp ce aceştia din urmă cunosc totul despre cei mai mici în grad. În acest fel, gradelor inferioare nu li se spun adevăratele scopuri ale francmasoneriei, fiid orientaţi doar spre acţiuni care mai degrabă testează loialitatea decât îi pune în situaţia de a împlini cu adevărat ceva din planurile malefice.
Willian Cooper, fost ofiţer în serviciul de informaţii ale Forţelor Navale Americane, mai precis Naval Intelligence, relatează în cartea sa Behold a Pale Horse („Iată un cal palid” – expresie din Apocalipsă, din Biblie) că la avansarea în gradele superioare din Masonerie, candidatului i se aduce o cruce sau o Biblie şi i se spune să scuipe pe ea. Dacă refuză, este bătut prieteneşte pe umăr şi i se spune : „Ai făcut ce trebuia. Nici un om respectabil nu ar face aşa ceva”. Dacă scuipă, i se strânge mâna tovărăşeşte şi i se spune : „Bine ai venit în Masonerie.” Apoi, candidatul este avansat la un grad superior. Dacă nu, rămâne la acelaşi grad, nu mai avansează niciodată şi nu ajunge să cunoască secretele lor. Este doar făcut să creadă că avansează şi participă la ceremonii teatrale, în cadrul cărora masonii de gradele superioare îl pun să depună nişte jurăminte formale fără ca el să îşi dea seama că rămâne la acelaşi grad. Albert Pike a spus în cartea sa despre morala şi dogma Masoneriei: „ Candidatul la un grad mai înalt în Masonerie este în mod intenţionat minţit prin interpretări false ale simbolurilor pe care le vede în cadrul organizaţiei. Nu este intenţia noastră ca el să înţeleagă imediat. Adevărata lor interpretare este păstrată pentru Prinţii Masoneriei.”
(Albert Pike – Morals and Dogma).
În alte ceremonii de iniţiere şi avansare la gradele superioare, peste gradul 20, candidatului i se cere să se închine unui ţap despre care i se spune că este o capră descendentă din capra „originală” al cărei lapte l-a băut împăratul Solomon.
Suveranul Francmasoneriei universale la sfârşitul secolului al XIX-lea a fost Albert Pike. General englez stabilit în America şi mason de gradul 33, Pike era prieten apropiat cu Giusseppe Mazini, mason notoriu. La 14 Iulie 1889, Pike a transmis următorul comunicat către cele 24 Consilii Supreme ale Lojilor Masonice din toată lumea: „ Ceea ce trebuie să le spunem maselor de oameni este că noi ne închinăm unui Dumnezeu. Dumneavoastră, Mari InspectoriGenerali şi Suverani, vă spunem să repetaţi acest lucru pentru confraţii noştri din gradele 32,31 şi 30. Noi iniţiaţii din gradele înalte, trebuie să păstrăm religia Masonică în puritatea doctrinei Luciferice. Dacă Lucifer nu ar fi Dumnezeu, atunci de ce Adonai (Domnul) îl calomniază ? Da, Lucifer este Dumnezeu.” (A.C. De la Rive, La Famme et l’Enfant dans la Franc-Maconerie Universelle). Masonii din gradele inferioare sunt minţiţi de superiorii lor că membrii Masoneriei cred în Dumnezeu. Conform declaraţiei lui Pike, doar masonii din gradele 30,31,32 şi implicit 33 ştiu că zeul la care ei se închină, aşa-zisul „Mare Arhitect” este Satana.
Masonilor avansaţi la gradul 30 nu li se spune secretul Masoneriei, decât după ce îşi dovedesc loialitatea faţă de Masonerie. Lojile masonice care se bazează pe tradiţia de Rit Scoţian Antic şi Acceptat sunt lojile cele mai implicate în politică pe plan mondial.
În 1871, Pike i-a scris o scrisoare lui Manzzini, despre consecinţele unui al III-lea război mondial, pe care ei sperau să îl declanşeze. „Războiul va produce un cataclism social de proporţii....şi cea mai sângeroasă tulburare. Apoi, cetăţenii lumii, obligaţi să se apere împotriva minorităţilor de revoluţionari care vor fi blamaţi pentru conflict, îi vor extermina pe aceşti distrugători ai civilizaţiei şi mulţimea, deziluzionată de Creştinism, va fi fără orientare, dornici de un ideal, dar neştiind pe cine să adore. Ei vor primi atunci adevărata iluminare prin manifestarea universală a doctrinei pure a lui Lucifer, adusă în sfârşit în atenţia publică, o manifestare care va rezulta din mişcarea reacţionară generală şi va aduce distrugerea creştinismului şi ateismului, ambele cucerite şi exterminate în acelaşi timp.”
Albert Pike, a fost unul din conspiratorii de bază pentru planul de instaurare a unui guvern ocult mondial. Demn de notat este faptul că sataniştii vor să distrugă nu numai creştinismul ci şi ateismul, pentru că ateismul este negarea fiinţelor supranaturale, inclusiv a lui Satan. Scrisoarea lui Pike către Mazzini, a fost expusă în expoziţia Bibliotecii Muzeului Britanic de la Londra, British Museum, mulţi ani de zile. Mazzini a fost implicat în activităţi revoluţioanre în Italia, în jurul anului 1848.
Deviza Ritului Scoţian Antic şi Acceptat aparţinând Masoneriei Universale este „Ordo ab Chao” (Ordine în haos) şi se interpretează astfel: „Ordinea lui Lucifer va înlocui haosul creat de Dumnezeu.”
Este o doctrină secretă a organizaţiei Illuminati bazată pe ideea hegeliană conform căreia „izbucnirea unei crize duce la apariţia unei şanse”, cum de multe ori am auzit zicala „tot răul este spre bine „.
Masonii fac tot posibilul pentru a inventa haosul, în scopul de a genera frustrare şi supărare din partea oamenilor, profitând astfel de dorinţa disperată a popoarelor de a trăi în ordine şi pace.
Serviciile creştinilor masoni au fost considerabile. Dar pătrunderea lor în tainele masoneriei a constat în aceea că unii masoni recrutaţi dintre creştini, atunci când au parvenit la gradul cel mai mare (gradul 33-ce semnifică anii crucificării lui Hristos) şi au fost în posesiunea planurilor infernale ale iluminaţilor de a submina civilizaţia creştină, s-au grăbit să iasă din infama congregaţie, denunţând întregii lumi caracterul şi scopul criminal al sectei.
Francmasonii noştri naivi gândesc, spun şi scriu că francmasonii cred în Dumnezeu. Aceasta este fals. Francmasonul Bernardin, gradul 33, a declarat formal: „Dumnezeu nu trebuie să se confunde cu Marele Arhitect Al Universului” ( Precis historique du Grand Orient de France”, 1909 pag. 25). Afirmaţia aceasta e clară şi netă pentru toţi francmasonii.
Fr.Sergent spunea la fel în anul 1904 : „Acei care au primit o iniţiere superioară ştiu că această formulă: Marele Arhitect al Universului, n-are nici o valoare religioasă. Marele Arhitect al Universului, nu este Dumnezeu, este Francmasoneria Universală.”
„Decreştinarea lumii”, la aceasta se reduce, în definitiv, acţiunea francmasonilor contemporani. Din cauza doctrinei, educaţiei şi practicilor masonilor, atât în concepţia lor despre viaţă şi lume, cât şi în activitatea lor în societate, ei vor avea o atitudine net anti-creştină, vor arăta un sentiment de ură implacabilă faţă de religia creştină şi mai ales vor caricaturiza prin diferite legende viaţa şi activitatea preotului creştin.
„Spiritul francmason conduce acţiunea. Si atât dogma francmasonă, cât şi spiritul francmason, teoria şi punerea ei în practică, totul este dirijat în contra Bisericii creştine, contra ei şi nu numai contra ei şi contra şefului Ei invizibil, Iisus Hristos.” (Emmanuel Barbier „Les Infiltrations massonniques dans l’Eglise.” Pag 12.
Iată ce ne spune francmasonul Lafargue, la congresul internaţional masonic de la Bruxelles:
„ Război lui Dumnezeu ! Ură lui Dumnezeu !”
Iar francmasonul De Lanessan, fost ministru şi guvernator al Indochinei , a spus într-o cuvântare la Loja „La Cremente Amitie”:
„Infamul este Dumnezeu ! Trebuie să zdrobim infamul !”
Illuminati ca să poată dărâma creştinismul, i-a trebuit această asociaţie, această pârghie – francmasoneria – recrutând diferiţi adepţi din diferite clase sociale ale societăţii creştine ca prin ei să poată da mai uşor lovitura mortală religiei lui Hristos.

Iată o magistrală calificare dată francmasoneriei de către un episcop creştin :
„ Minciuna: este religia ei; Satan:Dumnezeul ei; Turpitudinea: sacrificiul ei.”
La gradul 25, Venerabilul zice Iniţiatului: „Marele Arhitect al Universului în onoarea căruia arde tămâia Lojilor şi a Atelierelor nu este Dumnezeu, este Îngerul Luminii Luciferice, Geniul Muncii, Spiritul Focului Gheenei.”
Doctrina secretă a Ordinului francmasonic Odd Fellovs şi a Paladiştilor (a francmasonilor luciferieni), constă într-un sistem manechinist al dublei divinităţi.
„Dumnezeul creştinilor este rău şi trebuie să-l combatem. Domnia lui se va sfârşi la venirea lui Anticrist.” Venirea Anticristului, profetizată de Sfântul Ioan Evanghelistul în Apocalipsa, a fost realizată undeva în Eurasia şi în marsul ei de acţiune satanică ar fi cuprins toată Europa dacă nu s-ar fi lovit de rezistenţa viguroasă a marelui spirit european.
Voltaire şi d’Alembert, francmasoni cu grade mari, se salutau întru Belzebut (Regele Demonilor) şi întru Lucifer : „Voi iubi, scria Voltaire înainte de reconvertirea la creştinism, o bună carte de filosofie care va zdrobi pentru totdeauna Infamul. Îmi pun toate speranţele în Enciclopedie.”
D’Alembert răspundea lui : „Este evident cum spui tu, că lucrarea Enciclopedia, este ieşită din mâini diferite; eu am recunoscut patru, acelea lui Belzebut, Astaroth, Asmodeu şi Lucifer.”
La iniţierea în gradul 20, venerabilul rosteşte: „Fiţi ca steaua de dimineată (Luceafărul), care anunţă venirea zilei, mergeţi de duceţi lumii lumină, în numele sfânt a lui Lucifer, dezrădăcinaţi întunericul.”
La gradul 21 : „Oamenii care au întreprins construcţia clădirii Turnului Babel, erau toţi urmaşii lui Cain din Canaan. Acest turn era un monument ridicat în gloria „Îngerului Luminii” şi pentru salvarea umanităţii viitoare în cazul unui nou potop...”
În gradul 30 Kadosh (Sfânt), iniţiatul înjunghie trei capete care reprezintă : Armata, Regele şi Seful Bisericii.
Şi ce scria Voltaire ? „Religia creştină este o religie infamă, o hidră mârşavă, un monstru care trebuie ca o sută de mâini invizibile să-i strivească....Să zdrobim, zdrobiţi infamul !” Orin infamul în concepţia francmasonă, Dumnezeu.
„Templul masonic, trebuie să înlocuiască Biserica” (Fr.Charbonier la Congresul Masonic din 1885).
„Să sperăm că într-o zi bisericile vor fi trasnformate în săli de concert, de teatru sau adunări, în magazine de grâne şi în grajduri de cai” a îngânat francmasonul Most (pag. 24 în „Le Peste religieuse)
Se pot înmulţi aceste perle de ură din conventele şi atelierele lojilor francmasonice, din care reiese că francmasoneria, departe de a practica adevărul, îşi impune ca dogmă minciuna. Nutresc şi duc o luptă înverşunată contra Bisericii, religiei şi clerului creştin. Suntem siguri că francmasonii noştri – cei mari – vor căuta să le spună francmasonilor mai mici, dar naivi, că toate astea se întâmplă aiurea, în lojile străine, sau la „cei de la Marele Orient” , dar „la noi”, la Loja naţională, aici e cu totul altceva....
Şi uite aşa, în mod sistematic, masonii din gradele inferioare sunt minţiţi cu neruşinare de către fraţii lor mai mari.




● LUPTA DINTRE BISERICĂ ŞI MASONERIE



Înlăuntrul sacrului se află două forţe extreme, radical opuse. O forţă care vizează divinul, are caracter binefăcător în raport cu omul. La polul opus se află o forţă care exprimă diabolicul, dezordinea în raport cu universul, răul în raport cu omul.

Răul instigă omul la sacrilegii şi fărădelegi. Slujitorii răului sunt vrăjitorii malefici şi toţi demonii în frunte cu Lucifer.

Între aceste forţe există un antagonism radical. Divinul este forţa supranaturală, benefică. Dumnezeu a creat lumea, dă viaţă, introduce şi menţine ordinea naturală şi morală. Spre sacrul-divin se îndreaptă nădejdea, dragostea, respectul şi recunoştinţa credincioşilor. În ajutorul oamenilor sunt persoane şi lucrurile de cult, scripturile revelate de divinitate.

De cealaltă parte, Lucifer este sacrul malefic, nefast, care introduce răul în lume, dezordinea şi păcatul, boala şi moartea.El reprezintă forţa întunericului şi iadului.

Toată viaţa umană gravitează în jurul acestor doi poli: Dumnezeu şi Lucifer, sfânt şi sacrilegiu.
Deşi intensitatea stărilor sufleteşti este la fel de puternică în ambele tabere, ea se exprimă totuşi cu sensuri opuse. Această luptă cosmică între Bine şi Rău, între Fii Luminii şi cei ai Întunericului, se regăseşte întipărită în memoria culturală şi religioasă a tuturor popoarelor, din toate timpurile.

Lucifer şi îngerii care l-au urmat în revolta împotriva lui Dumnezeu, în căderea lor au fost închişi într-un sistem finit care este universul material. Din acel moment ei umblă liberi, călători printre stele, furioşi că nu pot găsi calea de acces, acea Poartă a Stelelor, către libertatea lor spre celălalt univers, etern şi infinit, care este nemărginirea Absolutului. Această Poartă este bine păzită de către îngerii rămaşi fideli lui Dumnezeu, cum sunt Sfinţii
Arhangheli Mihail , Gabriel şi Rafael.

Între Fii Întunericului şi Fii Luminii, Dumnezeu prin măreţia Sa, a creat din nimic, ca şi spaţiu-tampon, o lume nouă, cu pământuri, ape, ceruri, stele şi fiinţe care să o populeze. Această lume i-a fost dată sub stăpânire Omului, o fiinţă creată de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa.

Întreaga creaţie, care include şi lumea îngerilor, Dumnezeu a adus-o la viaţă cu ajutorul Sfintei Trinităţi în 6 zile liturgice. În cea de-a şaptea zi Dumnezeu s-a odihnit.
Prin crearea acestui univers, lumea îngerilor decăzuţi, prin voinţa acestora şi nu a lui Dumnezeu, au fost transferaţi într-un plan mult mai îndepărtat de Absolut, dar nu în afara acestuia, denumit Întunericul Abisal.

Din acest moment, pentru a-şi putea din nou „croi” drum spre Împărăţia Luminii, eterna cetate a lui Dumnezeu, Ierusalimul Ceresc, Lucifer îşi va revărsa întreaga furie asupra UMANITĂŢII, pe care o va transforma într-un vast câmp de luptă.

Invadarea spaţiului Nostru de către aceste fiinţe ale întunericului a fost posibilă datorită păcatului originar. Ştiind că Legea liberului arbitru nu-i va permite să se amestece în viaţa omului decât cu acordul acestuia, Lucifer va apela în acţiunea sa de cotropire, la minciună şi viclenie, pentru a-l ispiti pe om să guste din Pomul Cunoaşterii Binelui şi al Răului.

Dumnezeu le interzise primilor oameni Adam şi Eva, să guste din acel Pom nu din cauza răutăţii, pentru că Dumnezeu este Bun, ci pentru că oamenii erau la începutul drumului lor şi nu erau încă pregătiţi să dea piept cu răul.

Mai mult de atât, trăiau într-o stare de bine, iar Răul le era străin. Este exact ca în cazul care un copil de 8 ani, aflat în clasa I, îl iei din sânul familiei şi direct de pe băncile scolii îl trimiţi în lumea largă, fără protecţie, pentru a căpăta cunoaşterea. Sau mai mult de atât, copilul neascultător fiind, pleacă singur de acasă în lume, necunoscând pericolele care-l pasc la tot pasul. Cine îl va ocroti în călătoria sa ?!

Odată cu păcatul originar, în lume omul a adus moartea , boala, suferinţa, războiul, ura, minciuna, disperarea, trădarea, preacurvia şi multe alte rele, care au fost transferate prin viclenie de către Lucifer, din lumea demonilor în lumea oamenilor.

Dar păcatul nu eate totul. Odată cu acesta în lume a fost introdusă şi uitarea de origini. De aici şi nevoia omului de a se apropia de Divinitate pentru a-şi umple golul existenţial. Astfel, entităţi malefice, adverse îngerilor iubitori de oameni, au vrut să transpună într-un moment incipient în care omenirea nu se putea apăra, spiritul conştiinţei, prin care le-ar fi făcut imposibilă oamenilor găsirea căii spre sinea spirituală, spre spiritul vieţii şi spre omul – spirit.

Astfel, li s-ar fi închis oamenilor calea spre viitor şi ar fi fost îndrumaţi spre cu totul alte căi de evoluţie, apropiate lumii întunecate. Cu toate aceastea, istoria nu s-a derulat aşa cum s-a intenţionat la începuturi de către Lucifer şi supuşii săi.

Dumnezeu a intervenit şi a corectat starea lucrurilor existente în lumea oamenilor, prin trimiterea în mijlocul notru a unicului Său Fiu, Iisus Cristos, care prin învăţătura Sa a şters „Uitarea” din sufletul omului şi i-a arătat acestuia singura Cale spre Lumină şi Adevăr, spre adevăratul Dumnezeu, Creator şi Tată Ceresc.

Odată cu acest Nou Legământ, făcut între Dumenzeu şi oameni, apare creştinismul, cea mai puternică redută aflată în calea Răului.
Inima religiei ceştine este Biserica lui Cristos, iar cei ce se află în interiorul Acesteia sunt adevăraţii ostaşi angrenaţi în lupta cu Răul.

Acesta este motivul pentru care creştinismul este atât de urât de către Lucifer şi organizaţiile care-l sprijină în acţiunea lui, printre acestea numărându-se şi masoneria.
De aici şi lupta masoneriei cu Biserica !
Pentru masonerie, Biserica este Adversarul, Infamul, Duşmanul în cel mai înalt grad, iar marea lucrare a frăţiei masonice are tendinţa de a-i distruge opera, mai presus de orice.

Deşi există şi preoţi (apostaţi) care aparţin acestei secte luciferiene, Biserica nu s-a lăsat sedusă şi a condamnat solemn masoneria în repetate rânduri. Şi o face şi în prezent, numai că suntem orbi şi surzi pentru a ne da seama.
Masoneria, în mărginirea sa oarbă, şi-a concentrat toate resursele în lupta împotriva lui Dumnezeu şi a religiilor care-l recunosc.
În occident, forţa tradiţională care deranjează masoneria este creştinismul autentic şi organizaţiilor laice care-l sprijină.
Masoneria, această sectă luciferiană, laică şi materialistă, fără martiri şi fără virtute, nu poate să admită Biserica lui Dumnezeu, întărită de un har ce nu poate fi comunicat, întrucât cele două entităţi se află pe poziţii ireconciliabile.
Prin intermediul masoneriei, Lucifer doreşte să seducă (ispitească) din nou umanitatea. Şi la fel ca prima oară se foloseşte de aceleaşi arme, minciuna şi viclenia.
Numai că de această dată va exista o Apocalipsă şi o DREAPTĂ JUDECATĂ.
Si nu este numai dorinţa lui Dumnezeu ci şi a Fiilor Omului, care cu ajutorul lui Cristos doresc întoarcerea Acasă.












-SFÂRŞIT-