Bisericile crestine condamna masoneria

Prefaţă


Înlăuntrul sacrului se află două forţe extreme, radical opuse. O forţă care vizează divinul şi are înotdeauna un caracter binefăcător în raport cu omul. La polul opus, se află o forţă care exprimă diabolicul, dezordinea în raport cu universul, răul în raport cu omul.
Între aceste forţe, Dumnezeu-Lucifer; Bine-Rău; Lumină-Întuneric; Adevăr-Minciună; Viaţă-Moarte; Biserică-Masonerie; există un antagonism radical.

După izgonirea din rai, istoria omului continuă cu cele două ramuri: cea a lui Set (fii lui Dumnezeu)-binecuvântată şi cea a lui Cain –revendicat, cu dreptate, de masoni a fi protopărintele lor.
Înrăutăţirea progresivă a seminţei magice („masonice”) cainite a determinat luarea hotărârii radicale de stârpire (eliminare) fizică prin potopul universal. În urma acestuia supravieţuiesc cei opt oameni aleşi de Dumnezeu: Noe cu fii săi(Sem, Ham şi Iafet) şi soţiile lor, din seminţa setică a drepţilor religioşi.
Datorită amestecului lui Lucifer în exercitarea liberului arbitru al oamenilor, situaţia se înrăutăţeşte din nou, motiv pentru care neamurile postdiluviene: semiţii, iafetiţii şi hamiţii cad în idolatrie şi masonerie. Că aşa au stat lucrurile ne dovedeşte momentul zidirii Turnului Babel ca simbol al unirii neamurilor împotriva lui Dumnezeu.
Interesant este faptul ca masonii nu fac de obicei nici o referire la acest moment crucial al istoriei omenirii.

Doctrina masoneriei se bazează pe o mitoligie proprie fiind legată de revolta îngerilor, vechiul Egipt şi Templul lui Solomon.
Masoneria nu este o societate filantropică sau o şcoală filosofică, ci constituie un sistem mistagogic ce aminteşte de vechile credinţe păgâne din care provine şi a căror continuare şi rod este.
Această legătură între Masonerie şi vechile credinţe idolatre este marturisită de toate ritualurile ce sunt interpretate în timpul iniţierilor.

De sute de ani, organizaţii oculte, secrete, vândute Satanei, precum este şi masoneria, pun la cale o răzvrătire împotriva lui Dumnezeu în care să fie atrasă omenirea întreagă. Astfel, masoneria, aceasta minoritate ocultă, odată cu ridicarea omului împotriva lui Dumnezeu, activează şi gena supunerii necondiţionate faţă de o nouă autoritate, denumită generic de către masoni, Marele Arhitect al Universului, care nu este nimeni altcineva decât Lucifer-îngerul rebel.

Celebrul mason Albert Pike, părintele masoneriei americane şi a Ritului Scoţian Antic şi Acceptat a forumulat dogma divinităţii lui Lucifer la 4 iunie 1889 în ale sale Instrucţiuni(Morală şi Dogmă): „Lucifer, zeul Luminii, luptă împotriva lui Adonai, zeul Bibliei; da, Lucifer e Dumnezeu”.
Au existat şi există încă oameni care au refuzat să-l recunoască pe Dumnezeu ca Stăpân al tuturor, încercând în acelaşi timp să se declare ei stăpâni peste unele mase de oameni, cu ajutorul forţei răului. Aceştia sunt cei care luptă cu Dumnezeu, care au luat chipul diavolului, sunt antihriştii, sunt masonii. Au trecut peste 2000 de ani de creştinism şi lumea e plină de suferinţă! Vina o poartă toţi aceia care urmând sfatul zeului masonic-Lucifer, au încercat şi încearcă să se facă ei stăpâni peste oameni în locul lui Dumnezeu. Libertatea cu care i-a înzestrat Dumnezeu au folosit-o pentru a se răscula împotriva Acestuia. Acesta este izvorul răului din lume, nesupunerea omului faţă de poruncile lui Dumnezeu.
Masoneria fiind o grupare religioasă care are o viziune specifică proprie a lumii derivată din învăţăturile luciferiene, prin activitatea şi comportamentul său specific, constituie o ameninţare la libertatea oamenilor şi la societate în general.
Masoneria este mai înainte de toate o forţă ocultă prin intermediul căreia răul major s-a revărsat asupra lumii.
Această organizaţie malefică a contribuit la distrugerea monarhiilor europene, la izbucnirea celor două războaie mondiale din sec.XX; la împărţirea lumii în zone de influenţă; la apariţia, fundamentarea şi
biruinţa socialismului şi apoi a comunismului sovietic; la triumful nu al toleranţei benefice, ci la încurajarea imoralităţii, pronografiei, homosexualităţii, în numele unei false lupte împotriva discriminării; sprijinirea aşa-ziselor minorităţi la tendinţele anticreştine în numele democraţiei, în realitate a unui libertinaj criminal.

Masoneria, în aceste vremuri tulburi marcate de secularizare, apare ca o nouă religie a mileniului III care se răspândeşte cu o viteză extraordinară, tulburând convingerile fundamentale ale credinţei multor creştini.
Astfel, masoneria invită la îmbrăţişarea unor noi simţuri religioase care doresc a înlocui vechile raţiuni de viaţă, implicit şi Biserica, despărţindu-l astfel pe om de orice religie organizată.
Sincretismul religios masonic este o formă de gândire care tinde să îmbie elemente împrumutate din cele mai diverse tradiţii. Această atitudine îmbracă o aparenţă de toleranţă. În realitate, acolo unde se produce o fuziune a credinţelor nu mai există distincţie şi deci nici posibilitate de dialog.

Masoneria este o religie foarte diferită, separată şi străină de credinţă creştină. Fraţii masoni se mândresc cu propriile ceremonii religioase, ceremonia adoptării (actul iniţiatic)-botezul masonic, ceremonia recunoaşterii conjugale-căsătoria masonică, ritualul morţii, consacrarea templului masonic şi altele.
În timp ce botezul creştin este un ritual spiritual format din mai multe secvenţe cu rol de eliminare a păcatului originar din om, ritualurile masonice urmăresc să-l întoarcă pe iniţiat către vechea lume păgână, unde stăpânitor este Lucifer, şi să anuleze astfel efectul botezului.
In cadrul ritualului, esoterismul constituie unul din ingredientele privilegiate ale masoneriei fiind considerat o „religie tainică”, în opoziţie cu religiile oficiale, numite exoterice, aşa cum este creştinismul.

Masoneria şi-a concentrat toate resursele în lupta împotriva lui Dumnezeu şi a religiilor care-l recunosc, printre care şi creştinismul. Astfel, pentru masonerie, Biserica este Adversarul, Infamul, Duşmanul în cel mai înalt grad.
Scopul principal al masoneriei este pervertirea ideilor religioase creştine într-o manieră atât de rafinată încât creştinismul să pară la un moment dat a fi adevărata ideologie ascunsă a masoneriei.
Masoneria nu ascunde nici o clipă faptul că vrea să înlocuiască un creştinism pe care îl consideră perimat. Deci împăcările dintre Biserică şi masonerie nu sunt de acceptat.
Bisericile creştine nu s-au lăsat seduse şi au condamnat solemn masoneria în repetate rânduri. O face si în prezent, numai că suntem orbi şi surzi pentru a ne da seama.

Bisericile creştine afirmă că Dumnezeu e unic şi nu i se poate subordona Marelui Arhitect al Universului, cunoscut sub numele de Lucifer.
Distrugerea creştinismului este o operă plănuită şi continuă cu îndârjire timp de câteva secole de masoni, Biserica fiind în acest scop subminată chiar din interior de cei care, ameţiţi de dorinţa de putere, sunt racolaţi de masonerie pentru a contribui la anihilarea credinţei în Dumnezeu.
Clerului creştin nu-i este permis să facă parte din masonerie. Orice cleric care o va face trebuie îndepărtat. Dacă regăsim şi preoţi creştini în masonerie asta se datorează apostaziei lor şi a pierderii harului primit de la Divinitate cu ocazia hirotonisirii acestora. Alegerea de a sluji Satanei le aparţine în totalitate şi nu este o decizie a Bisericii.
Biserica lui Cristos condamnă apartenenţa la masonerie. Astfel, credincioşii creştini care aderă la organizaţiile masonice sunt consideraţi a fi în păcat grav şi nu pot primi „Sfânta Împărtăşanie”.
Biserica izolează pe cei ce preferă să rămână în loji, refuzându-le prezenţa ca membri în corporaţiile bisericeşti.
Totodată, Biserica le refuză creştinilor deveniţi masoni, slujba înmormântării, în caz că până atunci nu se căiesc.
Creştnismul este templu al lui Dumnezeu, locuinţă a Sfântului Duh şi membru al lui Cristos.
Masonul în schimb este templu al lui Lucifer, locuinţă a duhului necurat şi membru al împărăţiei întunericului.
Ca atare, creştinul poate conchide cu destulă uşurinţă că nu poate practica ceea ce se numeşte „dubla apartenenţă”. Aceasta ar însemna să accepte mai mult sau mai puţin conştient, o formă de apostazie, adică renegarea unor convingeri fundamentale pentru credinţa sa.


Devenind părtaşi la închinarea păgânească(altarul masonic), fraţii creştini vor decade din harul lui Cristos. Este împotriva firii să aparţii lui Cristos şi în acelaşi timp să cauţi uşurare şi perfecţiune morală în afara Lui.
Pentru masonerie nu există nici Revelaţie, nici Cuvânt adresat omului, iar Biblia nu este recunoscută decât prin scrieri care îi deformează sensul, aşa cum sunt „Evangheliile apocrife”, dar, mai cu seamă, însuşi „Chipul lui Cristos” este profund deformat de învăţăturile masonice.

Disputa dintre Biserică şi masonerie durează de 3 secole şi nu se profilează nici un armistiţiu. De altfel, după cum ne spune Apostolul Pavel, „ce împărtăşire are lumina cu intunericul”? (2 Cor. 6,14)
Poziţiile Bisericii şi masoneriei sunt ireconciabile, Lumina şi întunericul nu pot coexista în acelaşi trup. Ca să nu mai spunem că cele două instituţii se situează la poli total diferiţi pe linia credinţei. Biserica manifestându-şi credinţa în Sfânta Treime, iar masoneria în Lucifer-prinţul întunericului.

Documentele Bisericilor creştine emise de-a lungul vremii cu scopul de a controla masoneria sunt valabile şi astăzi, indiferent de data emiterii lor.
Ca şi în lumea profană(civilă) un decret odată emis nu poate fi anulat(abrogat) decât în urma emiterii unui nou document.
De atunci şi până în prezent, Bisericile Creştine nu au elaborat nici un fel de hotărâre care să aibă ca efect anularea acuzelor aduse masoneriei, deci acele documente au putere decizională şi în prezent.
Incompatibilele contradicţii dintre Creştinism şi Masonerie sunt clare. Este firesc faptul că diferite denominaţiuni creştine au luat poziţie împotriva Masoneriei. Nu numai Biserica Catolică, pentru propriile motive, a înfierat prin numeroase enciclice papale mişcarea masonică, şi comunităţile luterane, metodiste sau presbiterane au declarat-o ca fiind incompatibilă cu creştinismul. Şi Bisericile Ortodoxe din Grecia, Cipru, România, Rusia, păstrând în integralitatea lor tezaurul credinţei creştine, s-au împotrivit de fiecare dată când chestiunea Masoneriei a fost ridicată.
Sentinţa negativă a Bisericii lui Cristos privitoare la asociaţiile masonice rămâne neschimbată şi în prezent, motiv pentru care apropierea dintre biserică şi masonerie este falsă.
O astfel de apropiere nu e posibilă decât cu condiţia ca una din cele două părţi să nu mai fie ea însăşi: sau Biserica să înceteze să mai fie creştină, sau masoneria să se autodizolve şi să înceteze a mai fi societate ocultă, cabalistică şi luciferiană. Cum masoneria nu poate accepta cea de-a doua alternativă, pretinsa apropiere nu înseamnă altceva decât DECREŞTINAREA BISERICII APOSTOLICE.

În ambianţa inevitabilelor influenţe masonice trebuie să facem o alegere „Este cea pe care o schiţa Iosua la intrarea poporului evreu în Pământul Făgăduinţei: Temeţi-vă doar de Domnul şi-i slujiţi Lui credincioşie şi curăţenie. Lepădaţi dumnezeii cărora au slujit părinţii voştrii dincolo de râu şi în Egipt şi slujiţi Domnului. Iar dacă nu vă place să slujiţi Domnului, atunci alegeţi-vă acum cui veţi sluji: sau dumnezeilor cărora au slujit părinţii voştri cei de pe râu sau dumnezeilor amoreilor, în ţara cărora trăiţi.
Eu însă şi casa mea vom sluji Domnului, că sfânt este!”(Ios 24, 14-15).

Cei care se laudă că sunt toleranţi şi îi acuză pe creştini de exclusivism, lipsă de iubire, fanatism şi insistenţă dau dovadă de o lipsă de logică ce frizează absurdul.
Masoneria Universală primeste în rândurile ei orice religie organizată, cu condiţia ca aceasta să se arate tolerantă faţă de toate celelalte. Şi totuşi, chiar principiile doctrinare de bază ale acestor religii fac ca acest lucru să nu fie cu putinţă. Când totul este tolerat, nu mai există limite.
Sunt unii care întreabă: de ce să nu cooperăm? De ce să nu fim iubitori şi toleranţi? Iubitori suntem. Toleranţi nu putem fi. E ca şi cum Ordinul Masonic ar fi o organizaţie „a singurelor religii adevărate”.


E posibil ca multe dintre aceste sisteme de credinţe să renunţe cu bucurie la pretenţiile lor de exclusivitate tocmai pentru că sunt conştiente că nu au nici un sens.

A crede în Cristos, în schimb, este ceva unic şi, da, din acest punct de vedere, exclusiv.
Masoneria nu crede în Unicul Dumnezeu Adevărat. Crede în orice Dumnezeu sau în nici unul, sau în conceptul de Dumnezeu. Nu există bine sau rău; există doar relativism. Eul este centrul acestei noi religii create de om, iar a-ţi închina viaţa slavei lui Dumnezeu cade în plan secund.
Provocarea pe care v-o arunc astăzi este aceea de a alege între cele două tabere, masonerie şi respectiv creştinism.
Dacă una din ele are dreptate, cealaltă se înşală, în mod necesar. Nu putem avea cu toţii dreptate. Căutaţi pagina care vă conduce printre acele fragmente din Scriptură care descriu condiţia umană.



Descoperiţi că sunteţi păcătoşi, despărţiţi de Dumnezeu, dar că vă puteţi împăca cu El acceptând darul mânutirii pe care vi-l oferă.
Diferenţa dintre Masonerie şi Cristos(Calea, Adevărul şi Viaţa) este atât de limpede încât alegerea noastră, dacă nu chiar opţiunea însăşi, a devenit ceva uşor.
Unui mare misionar martir al sec.XX, pe nume Jim Elliot, i se atribuie una dintre cele mai concise şi cuprinzătoare marturii de credinţă în Cristos consemnate vreodată:
„Nu este nebun acela care renunţă la ceea ce nu poate păstra (viaţa sa pământească) pentru a câştiga ceea ce nu poate pierde (viaţă veşnică alături de Iisus Hristos).”.

Adevărul nu poate fi undevă la mijloc, aşa cum am fost obişnuiţi să credem, ci numai de partea Luminii, adică lui Dumnezeu.
De partea întunericului este minciuna şi nimic altceva.
Astfel, în funcţie de alegerea fiecăruia, ne vom putea alcătui viaţa şi croi calea.












































CUPRINS







Prefaţă 2
1. Scrisoarea Enciclică „HUMANUM GENUS”. 7
2.Francmasoneria contra bisericii 13
3. Biserica si francmasoneria. 15
4. Declaratia Congregatiei pentru doctrina credintei din 26 noiembrie 1983. 20
5. Afurisania impotriva francmasoneriei dată de către Ciprian, Arhiepiscopul Ciprului (1815) 21
6. Declaraţie Oficială a Bisericii Ortodoxe a Greciei prin care se condamnă masoneria universală. 22
7. B.O.R. si francmasoneria. 24
8. Reluarea osândirii masoneriei de către Biserica Ciprului (1993) 25
9. ANEXA -Studiu asupra francmasoneriei 27
10. Imoralitatea apartenenţei la francmasonerie. 39
11. Profetii despre Antihrist 42
12. DESPRE MASONERIE SI ANTIHRIST. 43
13. Naţionalismul românesc în context european. 49
14. SEMNELE VREMURILOR SI 666. 54
15. Rezoluţiile Primului Congres Internaţional Antimasonic (fragmente) 55
16. Protocoalele secrete ale maeştrilor francmasoni 58
17. În 1931, un deputat român trage semnalul de alarmă împotriva francmasoneriei 62
18.Strania mentalitate masonică - un articol de MIRCEA ELIADE.. 64
19.Masonii sunt minţiţi 67
20.Cazul lui Nicolae C. Paulescu. 69




























1. Scrisoarea Enciclică „HUMANUM GENUS”

a papei LEON al XIII-lea împotriva Francmasoneriei (20 aprilie 1884)
HUMANUM GENUS
Iubiţi fraţi creştini, primiţi salutul şi binecuvântarea mea apostolică.
Din clipa în care, datorită acţiunilor negative ale forţelor malefice, demonice şi satanice, antidivine, umanitatea s-a separat într-o anumită măsură de Dumnezeu, căruia îi datorează chemarea la existenţă şi toate darurile supranaturale, ea s-a împărţit în două tabere opuse care nu încetează să se lupte, una pentru adevăr, bine, frumos şi virtute, iar cealaltă pentru tot ce este contrar virtuţii şi adevărului. Prima parte a umanităţii reprezintă împărăţia lui Dumnezeu pe pământ şi este adevărata Biserică a lui Iisus Cristos, ai cărei membri, dacă doresc din toată inima să-i aparţină pe de-a întregul şi să acţioneze în vederea desăvârşirii lor spirituale, trebuie în mod necesar să-l slujească pe Dumnezeu şi pe Fiul Său Divin cu tot sufletul şi cu toată voinţa lor. Cea de-a doua parte reprezintă împărăţia cumplită a Satanei. Sub stăpânirea şi puterea sa se află toţi cei care, urmând funestele exemple ale tenebrosului lor conducător şi ale păcatului primordial, refuză să se mai supună Legii divine şi îşi înteţesc necontenit eforturile, fie pentru a-l elimina pe Dumnezeu din viaţa lor, fie pentru a acţiona direct împotriva lui Dumnezeu. Aceste două împărăţii au fost văzute cu ochiul intuiţiei spirituale şi descrise de Sfântul Augustin cu o mare plasticitate sub forma a două cetăţi opuse una alteia, atât prin legile care le guvernează, cât şi prin idealul pe care-l urmăresc şi aceasta într-o exprimare deosebit de laconică dar în acelaşi timp plină de sens, el a scos în evidenţă în cuvintele următoare principiul constitutiv al fiecăreia:
„Două tipuri de iubire au dat naştere la două cetăţi: cetatea pământească provine din iubirea egoistă doar faţă de tine însuţi, dusă până la desconsiderarea şi uitarea de Dumnezeu iar cealaltă cetatea cerească, provine din iubirea de Dumnezeu dusă până la desconsiderarea şi uitarea egoului.” („De Civitas Dei, I XI, c.XXV)
De-a lungul tuturor veacurilor care ne-au precedat, aceste două cetăţi opuse n-au încetat deloc să se lupte una cu alta, utilizând tot felul de tactici şi armele cele mai diverse, deşi nu întotdeauna cu aceeaşi impetuozitate.
În epoca noastră, factorii răului s-au coalizat într-un imens efort destructiv, sub impulsionarea şi cu sprijinul direct al unei societăţi secrete răspândite într-un mare număr de locuri, foarte puternică şi foarte viclean organizată, şi anume societatea francmasonilor. Aceştia, de altfel aproape că nici nu se mai îngrijesc să-şi disimuleze intenţiile şi se întrec între ei în îndrăzneala de a ataca făţiş sublima măreţie a lui Dumnezeu.
Ei întreprind acum prin satanicele lor acţiuni ruinarea Sfintei Biserici în mod public, la lumina zilei, tinzând dacă s-ar putea, să lipsească complet popoarele de binefacerile şi binecuvântările pe care ele le datorează Mântuitorului nostru Iisus Cristos.
Cuprinşi de o profundă tristeţe la vederea acestor împietăţi şi sub impulsul milei şi compasiunii, ne-am simţit de nenumărate ori împinşi să strigăm şi Noi cu disperare către Dumnezeu:
„Doamne, iată că vrăjmaşii Tăi s-au întărit şi cei ce Te urăsc au ridicat capul. Împotriva poporului Tău au uneltit cu încăpăţânare şi viclenie şi s-au sfătuit împotriva Sfinţilor Tăi. Da, iată că ei zis-au ’Veniţi să-i pierdem pe ei dintre neamuri’. S-au sfătuit într-un gând şi împotriva Ta legământ au făcut.” (Psalmul 82, 2-4)
Cu toate acestea, în faţa unei ameninţări atât de presante şi în prezenţa unui atac atât de crud şi de vehement îndreptat împotriva creştinismului, este de datoria noastră să semnalăm pericolul, să denunţăm adversarii şi să opunem întreaga rezistenţă posibilă proiectelor lor mârşave: în primul rând pentru a împiedica pierderea sufletelor a căror salvare ne-a fost încredinţată, apoi pentru ca împărăţia Domnului nostru Iisus Cristos aici pe pământ, pe care avem misiunea de a o apăra, nu numai să rămână în picioare în toată integritatea ei, ci să facă pe întregul pământ cât mai multe noi progrese şi noi cuceriri.
În vigilenta lor solicitudine pentru salvarea poporului creştin, predecesorii noştri au recunoscut şi ei foarte repede acest duşman capital încă din momentul în care, ieşind din tenebrele unei conspiraţii satanice oculte, el se lansa la asaltul făţiş. Ştiind foarte clar ce era şi ce voia el, ei au dat semnalul de alarmă guvernelor şi popoarelor, punându-le în gardă împotriva capcanelor şi tertipurilor pregătite în mod diabolic pentru a lua prin surprindere.
Pericolul a fost denunţat pentru prima oară de Clement al XII-lea în 1738, iar Constituţia promulgată de acest Papă a fost reînnoită şi confirmată de Benedict al XIV-lea. Pius al VII-lea, a mers pe urmele acestor doi pontifi, iar Leon al XII-lea incluzând în Constituţia sa apostolică QUO GRAVIORA toate actele şi decretele Papilor precedenţi cu privire la acest subiect, le-a ratificat şi le-a confirmat pentru totdeauna. De asemenea, Pius al VIII-lea, Grigore al XVI-lea şi în repetate rânduri Pius al IX-lea au vorbit şi ei în acelaşi sens.
Scopul fundamental şi spiritul organizaţiei francmasonice au fost scoase la iveală prin manifestarea evidentă a acţiunilor şi orientărilor sale, prin cunoaşterea principiilor ei, prin expunerea regulamentelor şi ritualurilor împreună cu comentariile acestora, la care de nenumărate ori s-au adăugat mărturiile propriilor săi adepţi. În faţa acestor fapte era cât se poate de firesc ca acest Scaun apostolic să denunţe în mod public francmasoneria ca pe o asociaţie satanică criminală, nu mai puţin periculoasă pentru creştinism decât pentru societatea civilă. Au fost dictate împotriva ei cele mai grave pedepse cu care Biserica îi poate lovi pe cei vinovaţi, precum şi interdicţia de a se afilia la ea.
Iritaţi de această măsură şi, sperând că vor putea, fie prin dispreţ, fie prin calomnie să scape de aceste condamnări sau măcar să le atenueze forţa, membrii acestei organizaţii oculte i-au acuzat pe Papii care le-au formulat că au dat sentinţe nedrepte şi arbitrare sau că au întrecut măsura cu pedepsele aplicate. Astfel, procedând cu viclenia lor legendară, ei s-au străduit să eludeze autoritatea sau să diminueze valoarea Constituţiilor promulgate de Clement al XII-lea, Benedict al XIV-lea, Pius al VII-lea şi Pius al IX-lea.
Totuşi, chiar din rândurile grupării nu au lipsit membri sau asociaţi care au mărturisit aproape fără voia lor: conform doctrinei şi disciplinei catolice, pontifii romani nu au făcut în realitate decât un lucru perfect legitim. La toate aceste mărturisiri trebuie adăugat de asemeni asentimentul explicit al unui număr de şefi de stat care au ţinut în mod ferm, fie să denunţe societatea francmasonilor la Scaunul apostolic, fie să o lovească ei înşişi, arătându-i periculozitatea, prin legi emise împotriva ei, aşa cum s-a întâmplat în Olanda, Austria, Elveţia, Spania, Bavaria, Savoia şi-n alte părţi ale Italiei.
Este extrem de important să remarcăm acum cât de mult au confirmat evenimentele înţelepciunea vizionară a predecesorilor Noştri. Solicitările şi atenţionările lor antemergătoare şi părinteşti nu au avut însă din păcate pretutindeni şi totdeauna succesul dorit; aceasta se datorează pe de o parte disimulării şi vicleniei oamenilor afiliaţi acestei grupări periculoase şi, pe de altă parte, a imprudentei uşurinţe a celor care ar fi trebuit să fie cel mai direct interesaţi în a o supraveghea cu cea mai mare atenţie. Rezultatul acestor lucruri a fost că într-un secol şi jumătate francmasoneria a făcut progrese distructive incredibile. Folosind din plin atât îndrăzneala insolentă cât şi şiretenia şi perfidia, ea a invadat toate rangurile ierarhiei sociale şi a început să aibă în interiorul statelor moderne o putere care echivalează aproape cu suveranitatea. De la această rapidă şi formidabilă expansiune au rezultat în mod precis atât pentru Biserică, cât şi pentru autoritatea conducătorilor de state şi pentru societatea publică relele multiple pe care predecesorii noştri le prevăzuseră de atât de mult timp. La ora actuală am ajuns chiar pe punctul de a avea toate motivele să întrevedem pentru viitor cele mai serioase temeri; desigur, nu atât în ceea ce priveşte Biserica, ale cărei fundamente solide nu ar putea fi cu uşurinţă distruse de efortul oamenilor, ci referitor la securitatea tuturor statelor în sânul cărora francmasoneria sau asociaţii similare care cooperează cu ea sunt sateliţi ai ei, au devenit prea puternice.
Pentru toate aceste motive, de îndată ce ne-a fost încredinţată conducerea Bisericii, am sesizat cu claritate necesitatea de a rezista în faţa unui rău atât de mare şi de a ridica împotriva lui atât cât ne stă în putinţă autoritatea noastră apostolică. De asemenea, profitând de toate ocaziile favorabile, am tratat clar şi la obiect principalele teze doctrinale asupra cărora opiniile perverse ale Lojilor masonice par să fi avut cea mai mare influenţă. Astfel, în Enciclica Noastră QUOD APOSTOLICI MUNERIS ne-am străduit să combatem monstruoasele sisteme socialist şi comunist. Într-o altă enciclică, ARCANUM, ne-am permis să punem în lumină şi să apărăm noţiunea veritabilă şi autentică de familie a cărei origine şi sursă este căsătoria. În enciclica DIUTURNUM am făcut cunoscută conform principiilor înţelepciunii creştine esenţa puterii politice şi am arătat admirabilele ei armonii cu ordinea naturală, cât şi cu salvarea popoarelor şi a conducătorilor acestora.
Acum, după exemplul predecesorilor noştri ne-am decis să ne fixăm în mod direct atenţia asupra societăţii francmasonice, asupra ansamblului ei de doctrine, planuri, sentimente şi acte ale tradiţiei sale, pentru a pune într-o evidenţă şi mai izbitoare extraordinara sa putere malefică şi a opri astfel proliferarea contagioasă a acestui flagel funest pentru întreaga planetă.
Există în lume un anumit număr de grupări şi secte care, deşi diferă unele de altele prin nume, ritualuri, formă, origine, se aseamănă şi sunt perfect de acord între ele cu privire la scopul final şi principiile esenţiale. De fapt, ele sunt identice cu francmasoneria, care este pentru toate celelalte axul central de la care pornesc şi în care se termină. Şi deşi în prezent ele au aparenţa unor societăţi deschise, deşi organizează reuniuni publice sub ochii tuturor, deşi publică ziare şi reviste de prezentare a activităţii şi organizării lor, totuşi, dacă mergem mai profund, dincolo de aceste aparenţe, se poate constata că ele aparţin familiei de societăţi satanice clandestine şi că ele păstrează mereu acest atribut. Există într-adevăr în cadrul lor o anumită categorie de secrete a căror divulgare este interzisă cu cea mai mare grijă de Constituţia lor – unele chiar sub pedeapsa cu moartea – nu numai persoanelor din afară, ci chiar unui mare număr dintre adepţi.
Acestei categorii de secrete aparţin Consiliile intime şi supreme, numele principalilor şefi (în special din afara gradelor cunoscute), anumite întâlniri mai oculte şi interioare; de asemenea, tot aici se includ şi deciziile importante care au fost luate împreună cu mijloacele şi agenţii lor de execuţie. La această lege a secretului concură într-un mod strălucit: diviziunea făcută între membri, care se ocupă unii de drepturi, alţii de oficii şi alţii de sarcini sau îndatoriri, distincţia ierarhică, magistral organizată, pe ordine şi grade, şi disciplina severă la care toţi sunt supuşi. Cea mai mare parte a timpului în ritualurile de iniţiere, cei care le solicită trebuie să promită, ba mai mult decât atât, să jure solemn că nu vor dezvălui niciodată nimănui, sub nici o formă, numele tovarăşilor lor, însemnele strict secrete şi înscrisurile caracteristice şi doctrinele grupării. Astfel, sub aparenţe mincinoase şi făcând din disimulare o regulă constantă de conduită, francmasonii nu precupeţesc nici un efort pentru a se ascunde şi a nu avea alţi martori în afara complicilor lor.
Marele lor interes fiind de a nu părea niciodată ceea ce în realitate sunt , ei joacă cel mai adesea rolul aparent nevinovat al unor persoane iubitoare de literatură sau filozofie laolaltă doar pentru cultivarea ştiinţelor şi artelor. Ei nu vorbesc atunci decât despre zelul cu care impulsionează ei progresul civilizaţiei şi nu mai contenesc să ţină discursuri sforăitoare despre mila lor nesfârşită pentru oamenii sărmani. Dacă ar fi să-i credem, singurul lor scop în viaţă este ameliorarea constantă a vieţii maselor şi împărtăşirea la un număr tot mai mare de oameni a avantajelor şi beneficiilor spirituale care sunt atât de utile societăţii civile.
Dar chiar presupunând că aceste intenţii ar fi sincere, ele sunt departe de a le epuiza toate scopurile. Într-adevăr, nu este deloc întâmplător că cei afiliaţi la francmasonerie trebuie să promită că vor asculta totdeauna, gata la cea mai mică atenţionare, la cel mai mic semn să execute rapid şi fără crâcnire ordinele date, acceptând dinainte, în caz contrar că vor suporta cele mai riguroase şi mai dure tratamente, care includ până chiar şi moartea. De fapt, nu rareori pedeapsa capitală este aplicată acelor membri care sunt convinşi fie să trădeze disciplina secretă a societăţii, fie să reziste la ordinele superiorilor, iar aceasta se practică cu o asemenea dexteritate, încât în cele mai multe cazuri executorul acestei sentinţe mortale se sustrage justiţiei, stabilită să vegheze asupra crimelor şi să le pedepsească.
Deci, să trăieşti în disimulare şi să fii învăluit de satanice tenebre, să înlănţui de tine prin legături dintre cele mai strânse fără a le face niciodată cunoscut în prealabil la ce se angajează, oameni reduşi astfel la condiţia de sclavi, să utilizezi în tot felul de atentate aceste instrumente pasive ale unei voinţe satanice străine, să înarmezi pentru crimă mâini prin intermediul cărora îţi asiguri neimplicarea directă la omor, toate acestea şi multe altele sunt practici monstruoase, condamnate chiar de către natură. Raţiunea, bunul simţ şi adevărul sunt de ajuns ca să demonstreze că organizaţia de care vorbim este într-o opoziţie indiscutabilă cu justiţia şi cu morala naturală.
Alte dovezi de o mare claritate se adaugă celor precedente şi permit să se vadă şi mai bine cât de mult îi repugnă francmasoneriei prin însăşi constituţia sa esenţială, onestitatea. Oricât de mare ar putea fi într-adevăr printre oameni vicleana abilitate de disimulare şi obişnuinţa minciunii, este imposibil ca o cauză de orice natură ar fi ea, să nu se trădeze prin efectele pe care le produce: „Nu se poate ca un pom bun să facă roade rele şi un pom rău să facă roade bune.” (Matei, VII.18.)
Ori este evident că toate fructele produse de francmasonerie sunt dintre cele mai otrăvitoare. Iată ce rezultă din datele pe care le-am prezentat până acum, iar această concluzie ne dă ultimul cuvânt cu privire la intenţiile acesteia. Acţiunile francmasonilor – şi subliniem că eforturile lor converg toate în acest scop – sunt cu o încăpăţânare diabolică îndreptate să distrugă din temelii până la culme orice formă religioasă şi spirituală autentic creştină şi să-i substituie o alta, modelată după ideile lor şi ale cărei principii şi legi fundamentale sunt împrumutate din aşa zisul naturalism.
Tot ce am spus sau ce ne propunem să spunem trebuie să fie clar înţeles ca privind secta francmasonică în ansamblul ei, care cuprinde şi alte societăţi surori sau care sunt aliate ei. Nu pretindem însă aplicarea tuturor acestor reflexii la fiecare membru luat individual. Printre aceştia cu siguranţă că se pot întâlni unii chiar într-un număr notabil care, deşi nu lipsiţi de vina de a fi aderat la asemenea societăţi, nu se murdăresc totuşi în acţiunile lor criminale şi ignoră datorită naivităţii scopul final pe care aceste societăţi satanice se străduiesc să-l atingă. Mai mult decât atât, se poate întâmpla uneori ca unele grupuri să nu aprobe concluziile extreme pe care logica ar trebui să-i constrângă să le adopte deoarece ele decurg în mod necesar din principii comune oricărei organizaţii. Însă răul poartă cu el o mârşăvie care de la sine respinge orice conştiinţă curată sau produce teama.
Primul principiu al „naturismului” este ca în orice lucru trebuie să prevaleze natura sau raţiunea strict umană, prin definiţie limitată (negând deci partea spirituală sau Sinele Divin al fiinţei umane). După această aserţiune ei fac prea puţin caz de Dumnezeu sau alternează esenţa oricărui demers religios prin opinii vagi şi sentimente eronate. Ei neagă că Dumnezeu ar fi autorul vreunei revelaţii. Pentru ei, în afară de ceea ce poate să înţeleagă raţiunea umană comună nu există nici dogma religioasă, nici adevăr şi nici maestru realizat spiritual în care să poţi avea încredere. Şi cum misiunea proprie şi specială a Bisericii constă în receptarea în toată plenitudinea lor a doctrinelor revelate de Dumnezeu şi-n păstrarea lor într-o stare de puritate incoruptibilă, ca şi în autoritatea stabilită pentru a le împărtăşi împreună cu celelalte ajutoare dăruite de Providenţă pentru desăvârşirea oamenilor, împotriva ei adversarii au manifestat cea mai mare înverşunare şi au îndreptat cele mai violente atacuri.
Faptul că membrii sectei francmasonice nu sunt cu toţii obligaţi să renege explicit religia creştină, departe de a dăuna planului general al francmasoneriei care vizează distrugerea oricărei instituţii divine pe pământ, îi serveşte mai degrabă interesele. Astfel, mai ales prin aceasta masoneria poate înşela mai uşor oamenii simpli şi fără discernământ şi face posibilă admiterea mult mai multor persoane în organizaţie. Mai mult chiar, prin deschiderea largă faţă de adepţii care provin din cele mai diverse religii ea devine capabilă să acrediteze o eroare fundamentală a acestei epoci, şi anume, dezinteresul faţă de religie şi mai general, faţă de credinţa în Dumnezeu.
„Naturaliştii” merg însă şi mai departe. Angajaţi cu multă îndrăzneală pe calea erorii în cele mai importante probleme ei sunt antrenaţi logic până la consecinţele extreme ale principiilor lor, fie datorită slăbiciunii naturii umane, fie prin pedeapsa dreaptă cu care Dumnezeu le loveşte orgoliul. De aici rezultă că ei nu mai au certitudinea şi integritatea adevărurilor accesibile doar raţiunii superioare, iluminate de Conştiinţa Divină, cum ar fi existenţa lui Dumnezeu, spiritualitatea şi nemurirea sufletului. Purtată într-o nouă aglomerare de erori francmasoneria nu a putut evita aceste pericole. Într-adevăr, deşi luată în ansamblu francmasoneria admite existenţa unui anumit Dumnezeu, mărturia propriilor săi membri stabileşte că această credinţă nu este obiectul unui asentiment ferm şi al unei certitudini de nezdruncinat pentru fiecare membru individual.
De fapt, se lasă iniţiaţilor deplina libertate de a se pronunţa într-un sens sau altul, fie pentru a afirma existenţa lui Dumnezeu, fie pentru a o nega. Cei care neagă cu îndârjire această realitate sunt la fel de uşor primiţi la iniţiere ca şi cei care, într-un anumit mod o admit dar, denaturând-o precum panteiştii, reţin din aceasta doar nişte aparenţe absurde, pierzând esenţialul adevărului existenţei lui Dumnezeu.
Pe de altă parte, atunci când acest fundament necesar este distrus sau numai zdruncinat, în mod automat şi celelalte principii ale ordinii naturale devin confuze în mintea umană, care nu mai are atunci nici un punct de sprijin de care să se agaţe. Tocmai de aceea atunci nu se mai poate vorbi nici de Creaţia lumii printr-un punct liber şi suveran al Creatorului (DUMNEZEU), nici de guvernarea Providenţei, nici de supravieţuirea sufletului şi nici de realitatea Spiritului esenţial Divin. Prăbuşirea adevărurilor care stau la baza ordinii naturale, care susţin într-o măsură atât de mare o conduită raţională şi practică în viaţă va avea cu siguranţă un impact puternic asupra moravurilor particulare şi publice. Lăsăm la o parte acum acele virtuţi şi calităţi superioare pe care nimeni fără un dar special de la Dumnezeu sau care fără Graţia Divină nu le poate dobândi sau manifesta; şi atragem atenţia că toate acestea sunt însuşirile spirituale din care nu vom găsi nici măcar o urmă la cei care îşi fac o veritabilă profesiune de credinţă din a ignora dispreţuitor Mântuirea umanităţii, Graţia Divină, Sacralitatea, Beatitudinea supralumească (FRANCMASONII). Ne referim aici pur şi simplu la îndatoririle ce rezultă din principiile onestităţii naturale.
Un Dumnezeu care a creat lumea şi o guvernează prin Providenţa sa, o Lege eternă ale cărei prescripţii ne orientează să respectăm legile Divine universale ale firii fără a le încălca niciodată, o finalitate ultimă a evoluţiei sufletului într-o regiune superioară lucrurilor lumeşti, iată sursele, iată principiile oricărei justiţii şi onestităţi. Faceţi-le să dispară (ori chiar aceasta este pretenţia “naturaliştilor” şi a tuturor francmasonilor) şi va fi după aceea aproape imposibil să se mai ştie în ce consta ştiinţa dreptăţii şi a nedreptăţii sau pe ce se bazează ea. Cât despre morală, singurul lucru care a găsit oarecum deschidere în faţa francmasonilor şi-n care ei vor să fi instruit cu grijă tineretul este ceea ce ei numesc “morala civică” (morala independentă, morala liberă), sau cu alte cuvinte morala care nu lasă nici un loc ideilor religioase şi creştine.
Dar cât de insuficientă este această morală şi în ce măsură este ea lipsită de soliditate, înclinându-se sub suflul pasiunilor şi al instinctelor necontrolate, se poate vedea deja foarte bine prin tristele rezultate pe care ea le-a dat. Într-adevăr, acolo unde după ce s-a înlocuit morala creştină ea a început să stăpânească cu mai multă libertate şi s-a constatat totodată prompt dispariţia probităţii şi integrităţii moravurilor, s-a constatat extinderea şi întărirea opiniilor celor mai monstruoase şi de asemenea îndrăzneala crimelor care debordează peste tot. Aceste rele multiplicate provoacă astăzi plângeri şi lamentări la scară mondială.
Pe de altă parte, natura umană obişnuită fiind mult mai înclinată spre viciu decât spre virtute, onestitatea este absolut imposibilă dacă mişcările dezordonate ale sufletului nu sunt înfrânate şi controlate iar dorinţele inferioare nu se supun raţiunii şi bunului simţ.
Dimpotrivă, acum vedem cum se multiplică şi cum ajung la îndemâna oricui modalităţile ce pot aţâţa pasiunile inferioare. Ziare şi broşuri din care decenţa şi pudoarea sunt alungate, opere “artistice” în care se etalează cu un cinism revoltător principiile a ceea ce se numeşte astăzi “realism” (iar alteori doar urâtul, dizgraţiosul şi dizarmonia dobândesc valenţe “estetice”), invenţii ingenioase destinate să stimuleze şi să satisfacă plăcerile materiale, într-un cuvânt totul este pus în mod diabolic de inteligent în joc pentru a dezlănţui şi a cultiva în rândul oamenilor viciile şi plăcerile perverse, pe fondul unui somn al virtuţii şi raţiunii.
Cu siguranţă că francmasonii sunt vinovaţi de această stare de fapt dar în acelaşi timp ei sunt şi consecvenţi, suprimând oamenilor speranţa într-o fericire spirituală, coborând ideea de fericire doar la nivelul lucrurilor perisabile, mai joase şi mai degradate chiar decât orizontul terestru. În sprijinul acestor aserţiuni se pot constata uşor la o privire atentă fapte sigure, deşi aparent incredibile.
Francmasonii au ajuns să susţină că ar trebui utilizate sistematic toate mijloacele de a sătura multitudinea de perversiuni şi vicii la nivelul maselor, asigurându-se astfel că în aceste condiţii ele vor fi în întregime în mâinile lor, putându-le servi cu uşurinţă drept instrument docil în realizarea planurilor lor celor mai îndrăzneţe şi diabolice.
Francmasoneria îşi concentrează de asemenea toate energiile şi toate eforturile ei satanice pentru a lua în stăpânire educarea tineretului. Francmasonii speră că vor putea să formeze uşor conform ideilor lor această categorie de vârstă atât de delicată pliindu-le flexibilitatea în această direcţia, pentru pregătirea unei rase de cetăţeni ai societăţii civile după metodele promovate de ei..
Deja, în mai multe ţări ei au reuşit să elimine complet din educaţia morală a tinerilor marile şi sfintele îndatoriri care unesc omul cu Dumnezeu.
Referitor la situaţia politică, statul trebuie, în viziunea lor să fie ateu.
A trecut deja mult timp de când ei acţionează făţiş pentru realizarea acestor doctrine, utilizându-şi pentru aceasta forţele şi toate resursele, creând astfel cale liberă altor francmasoni mai numeroşi şi mai îndrăzneţi care sunt gata să tragă din aceste false principii concluzii încă şi mai detestabile, cum ar fi ideile socialiste şi comuniste.
Faptele pe care le-am rezumat pun suficient de bine în lumină constituţia intimă secretă a francmasonilor şi arată în mod clar pe ce căi se îndreaptă ei spre scopul lor final. Principalele lor dogme sunt într-un complet dezacord cu raţiunea, încât nu se poate imagina ceva mai pervers. Într-adevăr, a vrea să distrugi religia şi biserica stabilită de Dumnezeu însuşi nu este culmea nebuniei şi a celei mai neruşinate profanări? Însă ceea ce este, nici mai puţin oribil şi nici mai puţin suportabil, constă în tendinţa lor fermă de a repudia binefacerile pline de compasiune şi graţie divină dăruite de Domnul Iisus atât indivizilor cât şi oamenilor grupaţi în familii şi naţiuni, binefaceri care, chiar după mărturia duşmanilor creştinismului sunt de cea mai mare valoare. Desigur, într-un plan atât de nesăbuit şi de criminal ne este permis să recunoaştem cu uşurinţă aici ura înverşunată de care este animat Satana faţă di Iisus Cristos, precum şi de teribila lui dorinţă de răzbunare.
Celălalt scop diabolic, la realizarea căruia francmasonii îşi aruncă în joc toate forţele, constă în distrugerea oricărui fundament important al justiţiei şi onestităţii. Prin aceasta, ei se fac colaboratorii acelora care ar vrea ca omul, asemenea animalelor, să nu aibă altă regulă de acţiune decât dorinţele inferioare şi instinctele. Acest scop duce nu mai puţin decât la degradarea şi decăderea umanităţii şi la precipitarea josnică a dispariţiei sale. Răul creşte astfel mereu cu toate primejdiile care ameninţă mediul familial şi societatea civilă.
Erorile satanice răufăcătoare pe care le-am semnalat anterior ameninţă naţiunile cu pericole dintre cele mai redutabile. Ameninţarea lor, neluată în seamă, poate aduce prin forţa lucrurilor un haos universal şi ruina tuturor instituţiilor dacă nu va fi stopată prompt. Acesta este cu adevărat scopul mărturisit şi explicit urmărit prin toate eforturile lor de organizaţiile socialiste şi comuniste. Francmasoneria nu are dreptul să afirme că este străină de atentatele lor pentru că ea le favorizează intenţiile, iar pe terenul principiilor este în întregime de acord cu ele, guvernându-le de fapt din umbră.
Să dea Dumnezeu ca toţi, şi cât mai repede, judecând după fructele otrăvite ale tuturor acţiunilor Francmasoneriei să poată recunoaşte cu luciditate germenele şi principiul relelor care ne ameninţă!
Avem de-a face cu un duşman viclean, foarte subtil şi prolific în capcane satanice perfide. El excelează în a gâdila plăcut urechile popoarelor şi conducătorilor lor, ştiind să-i învăluie şi pe unii şi pe alţii cu farmecul perceptelor şi cu seducţia linguşelilor sale. El îşi bate în realitate joc şi de unii şi de alţii, de fapt, flatându-i prin procedee similare şi având tot timpul pe buze cuvintele “libertate”, “egalitate”, “fraternitate” şi “prosperitate publică”. Departe însă de a fi mai fericite, popoarele copleşite de o oprimare şi o mizerie crescânde, se văd lipsite şi de speranţă şi de credinţă într-o realitate spirituală mult mai înaltă. Cu cuvintele Sfântului Augustin putem astfel afirma că: “… ei cred sau caută să-i facă pe ceilalţi să se creadă că doctrina creştină este incompatibilă cu binele statului de drept, pentru că în realitate ei vor să fondeze statul de drept, nu pe fermitatea şi stabilitatea virtuţilor, ci pe încurajarea şi tolerarea tuturor relelor şi viciilor.” (Epistola 157 către VOLUSIAN, cap.5, p.2).
Pentru a distruge acest duşman satanic puternic, sunt fără îndoială necesare mijloace divine eficiente care trebuie să fie proporţionate cu un rău atât de imens ale cărui ravagii sunt deja mult prea extinse pe tot globul pământesc.
Mai întâi însă, trebuie să i se smulgă cât mai grabnic masca francmasoneriei, scoţând la iveală toate tertipurile criminale folosite de această organizaţie satanică ocultă mondială pentru a seduce oamenii şi a-i atrage în rândurile ei.
Şi, mai cu seamă, trebuie să se invoce cu fervoare, în comun, graţia, puterea şi lumina lui Dumnezeu, a lui Iisus Cristos şi a Fecioarei Maria, a arhanghelului Mihail, a Sfântului Iosif şi a Sfinţilor apostoli Petru şi Pavel.
Scrise cu zeci de ani înainte de unirea Românilor, ce bine se potrivesc aceste planuri cu cele ce se petrec acum la noi.
Conducătorii francmasoneriei, încă de la mijlocul secolului trecut, au declarat că cei mai mari duşmani ai lor sunt Monarhia şi Religia creştină, Tronul şi Altarul. Scopul lor tainic mărturisit este distrugerea oricărui Stat creştin, pentru ca apoi să ajungă ei stăpâni asupra întregii planete.
“Trebuie să dărâmăm credinţa în Dumnezeu şi să smulgem definitiv din spiritul creştinilor însuşi gândul Dumnezeirii şi al Sufletului, pentru a le înlocui cu socoteli şi lipsuri materiale”.


2.Francmasoneria contra bisericii

“Intensificaţi campania de laicizare prin influenţa diverselor partide politice. Căutaţi să calmaţi teama Bisericii Catolice de masonerie evitând acţiuni masonice directe. Intensificaţi acţiunile care distrug unitatea mişcării muncitoreşti, astfel încât să poată fi înnăbuşite mai uşor pe urmă. Pentru moment francmasoneria şi comunismul au acelaşi scop în America Latină, şi de aceea trebuie să încerce să colaboreze cât mai strâns, fără a permite publicului să vadă nici un semn al alianţei lor... Masoneria mondială şi comunismul pregătesc un congres numit ‘Cel de-al Doilea Congres Internaţional al Frăţiei Universale’ la Montevideo. Este un congres masonic, de inspiraţie masonică, al cărui scop este să subordoneze idealul masonic al ‘frăţiei universale’, expansiunii internaţionalei comuniste sovietice.”

Conferinţa Interamericană a Francmasoneriei din 1958

“Ca să lucrăm în viitor la pregătirea unui papă... trimiteţi-ne bani, mulţi bani, căci sunt cea mai bună artilerie pentru a face o spărtură în scaunul Sfântului Petru”.
Nubius - conducător al Lojei Alta Vendita

“Italia este plină de frăţii religioase şi de diverşi păcătoşi penitenţi. Să nu pregetaţi să strecuraţi câte unul de-ai noştri în fiecare din aceste turme conduse de o personalitate stupidă!... Înfiinţaţi, sau şi mai bine, puneţi-i pe alţii să înfiinţeze diferite societăţi şi asociaţii folosind tot felul de pretexte, însă nu politice sau religioase, ci dedicate comerţului, industriei, muzicii, artelor plastice! Întruniţi-vă când aici când acolo, chiar în sacristiile şi capelele fraţilor voştri neştiutori încă! Puneţi aceste societăţi sub oblăduirea vreunui preot virtuos, cunoscut dar naiv şi uşor de manipulat! Infiltraţi-vă veninul în inimi bine alese, infiltraţi-l în doze mici şi ca din întâmplare! ... Esenţialul este să despărţiţi omul de familie, să-l faceţi imoral,” scria în 1822 un conducător revoluţionar sub pseudonimul Micul Tigru (Piccolo Tigre).

“Nu lăsaţi niciodată să vă cadă masca de pe obraz! Mulţumiţi-vă să daţi târcoale ţarcului catolic, dar ca adevăraţii lupi, înhăţaţi primul miel catolic care vi se oferă în aceste condiţii! ... În ultima mea călătorie în Franţa am văzut cu mulţumire tinerii noştri iniţiaţi lucrând cu mult zel pentru răspândirea masoneriei. Dar mi se pare că se pripesc puţin. După părerea mea, ei transformă prea mult ura lor religioasă într-una politică. Conspiraţia împotriva Sfântului Scaun nu are voie să fie contaminată de alte lucruri... Trebuie să de-catolicizăm lumea... Revoluţia din interiorul bisericii trebuie să fie o revoluţie permanentă, acesta fiind drumul necesar răsturnării tronurilor şi dinastiilor... Să conspirăm deocamdată împotriva Romei” .
Picolo Tigre

“Ceea ce trebuie să căutam şi ceea ce aşteptăm este să avem un papă conform dorinţelor noastre... Alexandru VI nu a corespuns, cu toate păcatele lui personale, căci în treburile bisericeşti nu a greşit niciodată... Borgia era un om înlănţuit de pasiuni... dar în ciuda poftelor lui trupeşti a aruncat anatema asupra tuturor erorilor filozofice şi ale ateismului... Ganganelli însă s-a predat trup şi suflet trimişilor casei de Bourbon, de care-i era teamă, ateilor care-i lăudau toleranţa religioasă, şi de aceea Ganganelli a fost un foarte mare papă. De un astfel de papă avem noi nevoie pentru planurile noastre, dacă mai este posibil. Atunci ne-am putea lansa cu mult mai multe şanse în atacul nostru împotriva bisericii şi aceasta ar avea mai mult succes decât pamfletele calomnioase ale fraţilor noştri francezi sau decât aurul englezilor. Vreţi să ştiţi de ce? Ca să sfărâmăm piatra pe care şi-a clădit Hristos biserica, nu mai avem nevoie de mijloace violente, nici de praf de puşcă, nici măcar să dăm din coate. Am muiat degetul cel mic al papei în conspiraţie, şi acest deget mic valorează în cruciada noastră mai mult decât toţi Urbanii şi decât toţi Bernarzii întregii creştinătăţii”.
din documentele lojei Alta Vendita

“Lupta împotriva papalităţii este o necesitate socială şi constituie mereu o datorie a francmasoneriei”.
documentele Congresului Masonic Internaţional, 1904







“Parlamentul României are 90% din membri masoni” (Dan Amadeo Lăzărescu). Templul provizoriu al masonilor e clădirea Parlamentului!
Guvernul României dă Masoneriei statutul de institutie de utilitate publică! La primul convent al Masoneriei, presa si publicul beneficiar n-au avut acces!
Presedintele României apare in prefata cărtii “Misterele templului masonic”, arătând meritele Masoneriei tocmai acum când Masoneria isi caută o clădire pentru templu;
Judecătoria si Politia il caută pe Bivolaru de la MISA, pentru N cauze stiute (publice) si una nestiută: editarea revistei “Francmasoneria” si a două cărti impotriva masonilor;
Patriarhia Ortodoxă instalează in curtea sa statuia lui Ioan Cuza, masonul care a secularizat averile mânăstiresti si de la care incoace, Statul n-a mai iubit Biserica.
Ce urmează?!



3. Biserica si francmasoneria
De la afurisania francmasoneriei la secularizarea Bisericii*

Pr. Dan Bădulescu

Istoric.
După izgonirea din rai istoria omului continuă cu cele două ramuri: cea a lui Set (fiii lui Dumnezeu) - binecuvântată si cea a lui Cain – revendicat, cu dreptate, de francmasoni a fi protopărintele lor.1 Duhul magic al acestuia si al semintiei sale s-a remarcat prin inventarea uneltelor, tehnicii, tehnologiei, artei, instrumentelor. Mason inseamnă propriu-zis zidar; omul de tip cainit se vrea si el a fi un „zidar”, un „ziditor”, dar nu mai se aseamănă Ziditorului său.
Inrăutătirea progresivă a semintiei magice („masonice”) cainite a determinat luarea hotărârii radicale de stârpire (eliminare) fizică prin potopul universal. In urma acestuia supravietuiesc cei opt insi: Noe cu fii săi (Sem, Ham si Iafet) si sotiile lor, din semintia setită binecuvântată a dreptilor (religiosii „ortodocsi”).
Dar, contrar ideilor optimiste ale evolutionistilor, situatia se inrăutăteste din nou, si neamurile postdiluviene: semitii, iafetitii si hamitii cad in idolatrie si masonerie. Că asa au stat lucrurile ne dovedeste momentul zidirii Turnului Babel, unirea neamurilor impotriva lui Dumnezeu:
Facerea Cap XI
1. Si era tot pământul un rost si un glas la toti.
2. Si fu după ce au purces ei de la răsărit, aflară câmpu in locul lui Senaar si lăcuiră acolo.
3. Si zise om cătră vecinul său: „Veniti să facem cărămizi si să le ardem in foc”. Si le fu lor cărămida in loc de piatră, si varul le era lutul.
4. Si ziseră: „Veniti să ne zidim noao cetate si turnu căruia vârful va fi până in ceriu, si vom face noao nume mai nainte decât ne vom răsipi pre fata a tot pământul”.
5. Si pogori Domnul a vedea cetatea si turnul carele l-au zidit fiii oamenilor.
6. Si zise Domnul: „Iată, un neam si un rost tuturora, si aceasta au inceput a face. Acum nu va lipsi dentru dânsii toate câte vor apuca a face.
7. Veniti si, pogorând, să turburăm acolo limbile lor, pentru ca să nu auză fiestecarele glasul aproapelui său”.
8. Si-i răsipi pre dânsii Domnul de acolo preste fata a tot pământul, si potoliră a face cetatea si turnul.
9. Pentru aceaea s-au chemat numele ei Turburare2, pentru că acolo au turburat Domnul rosturile a tot pământul si de acolo au răsipit pre dânsii Domnul preste fata a tot pământul.
Interesant este faptul că francmasonii nu fac de obicei nici o referire la acest moment crucial al istoriei omenirii. In loc de aceasta se face o trecere la alt moment important din istoria constructiilor: Templul Regelui Solomon.
Originile societătilor francmasonice sunt destul de greu de trasat cu sigurantă, cronologia prezentând fluctuatii semnificative. Totusi, pentru aparitia francmasoneriei moderne speculative se propune ca dată secolul XVII si ca loc Scotia.
Francmasoneria operativă – breslele de zidari constructori de catedrale, aveau o organizare in mare parte secretă, bazată pe un „crez” filosofic comun, cum ar fi cel mai timpuriu care s-a păstrat, datat in jurul anului 1400 numit The Old Charges, o scriere ermetico-moralistă. Doctrina francmasoneriei se bazează pe o mitologie proprie, fiind legată de Egipt si Templul lui Solomon.

Impărătiei III,3 Cap. V
1. Si trimise Hiram, impăratul Tirului, slugile lui cătră Solomon, pentru căci au auzit că pre el au uns intru impărat in locul lui David, tătâne-său, căci iubind era Hiram pre David toate zilele.
2. Si au trimis Solomon cătră Hiram, zicând:
3. „Tu stii pre tată-mieu, David, că nu putea ca să zidească casa numelui Domnului Dumnezăului mieu, de cătră fata4 războaielor ce l-au incunjurat pre el până i-au dat Domnul pre ei supt urmele picioarelor lui.
4. Si acum au odihnit Domnul Dumnezăul mieu mie, pre imprejur nu iaste hiclean, nu iaste tâmpinare rea.
5. Si iată, eu zic să zidesc casă numelui Dumnezăului mieu, in ce chip au grăit Domnul cătră David, tatăl mieu, zicând: 'Fiiul tău, pre carele voiu da in locul tău pre scaunul tău, acesta va zidi casa numelui Mieu'.
6. Si acum porunceaste si să-m taie leamne den Livan. Si iată, robii miei, impreună cu robii tăi, si simbria lucrului tău da-voiu tie, după toate câte vei zice; căci tu stii că nu iaste la noi stiind leamne a tăia, precum sidoneanii”.
7. Si fu după ce intelease Hiram cuvintele lui Solomon, să bucură foarte si zise: „Blagoslovit Dumnezeu astăzi, Carele au dat lui David fecior intelept preste norodul cel mult acesta”.
8. Si au trimis Hiram cătră Solomon, zicând: „Auzit-am de toate carele ai trimis cătră mine. Eu voiu face toată voia ta la leamne de chedru si de pefcu5.
9. Robii miei le vor pogori pre eale de la Livan la mare si eu le voiu pune pre eale plute, den locul carele vei trimite cătră mine; si le voiu scutura pre eale acolo si tu le vei rădica. Si vei face voia mea, ca să dai pâine casii meale”.
10. Si era Hiram dând lui Solomon chiedri si pini si toată voia lui.
11. Si Solomon au dat lui Hiram 20 000 de cori6 de grâu si mahil7 casii lui si 20 000 de veth8 de untdelemnu pisat; intr-acesta chip da Solomon lui Hiram pre an.
12. Si Domnul au dat intelepciune lui Solomon, in ce chip au grăit lui. Si era pace intru mijlocul lui Hiram si intru mijlocul lui Solomon, si puseră făgăduinta intru mijlocul lor.
Reproducem in continuare pasaje din Sfânta Scriptură spre a limpezi aspectele intunecoasei mitologii francmasonice legate de personajul Hiram, asimilat intr-un fel lui Osiris. Dar nimic de acest fel in Cartea sfântă:

Cap. VII
1. Si au trimis impăratul Solomon la Tiros si au luat pre Hiram de la Tiros,
2. Fecior unii fămei văduve, si acesta den fealiul lui Neftalim, si tatul lui, om tirian, mester de aramă si plin de mestersug si de priceapere si conostintă a face tot lucrul cu aramă. Si să duse cătră impăratul Solomon si au făcut toate lucrurile.
3. Si au topit pre cei 2 stâlpi la elamul9 casii, si 18 coti inăltimea stâlpului, si imprejurul 14 coti imprejura pre el, si grosimea stâlpului, de 4 deagete săpăturile, si asa stâlpul al doilea.
4. Si doao glăvânte10 deasupra au făcut să le dea preste capetele stâlpilor, vărsătură de aramă; de 5 coti inăltimea unii glăvânte si 5 coti inăltimea glăvântei a doua.
5. Si au făcut doao mreji, ca să acopere glâvânta stâlpilor, si mreajă la o glăvântă si mreajă la glâvânta a doua; si lucru spânzurat, doao rânduri de rodii de aramă mrejite, lucru spânzurat, rând preste rând, si asa au 18 făcut la a doua glăvântă.
6. Si glăvânte preste capetele stâlpilor, lucru de crin, 19 după elam, de 4 coti.
7. Si polimar11 preste amândoi stâlpii, si deasupra coastelor12 bold13, si de rodii14 200 de rânduri preste căpeteaua15 a doua.
8. Si s-au pus stâlpii lui elam al besearecii si au pus un stâlp si au numit numele lui Iacum16 si au pus stâlpul al doilea si i-au numit numele lui Voloz17.
9. Si preste capetele stâlpilor, lucru de crin; si să săvârsi lucrul stâlpilor.
Arhitectura Sfântului Templu din Ierusalim a fost preluată de nesfânta masonerie cu simbolistica mintilor căzute ale „fratilor arhitecti”: „De fiecare parte a usii se află o coloană goală, din bronz, având un capitol suportând rodii intredeschise. Pe trunchiul coloanei din stânga de la intrare, adică coloana aflată la nord, se găseste litera J (de la Jakin) pe cea a coloanei din dreapta, sau la miază-zi, se află litera B (de la Boaz).”18
Cu timpul masoneria operativă este inlocuită de masoneria speculativă ai cărei membri provin la inceput din rândurile burgheziei scotiene si engleze având ca reprezentanti pe scotianul William Schaw (1550-1602) si pe astrologul britanic Elias Ashmole (1617-1692), initiat in anul 1646.

20 Facerea IV, 17: „Si cunoscu Cain pre femeia lui, si zămislind născu pre Enoh. Si era zidind cetate, si numi cetatea pre numele fiului lui, Enoh.” Francmaçon fr., freemason engl. = zidar liber
2 Babel, Babilon
3 III Regi
4 de către fata: din cauza. Biblia 1688, notă, p. 959
5 Pefcu, s. m.: chiparos, Idem, Glosar, p. 943
6 Cori, s. m. pl.: măsură de capacitate, Idem, Glosar, p. 936
7 Mahil, s. n.: hrană, provizie, Idem, Glosar, p. 941
8 Veth, s. m.: măsură de capacitate, Idem, Glosar, p. 948
9 Elam, s. n.: partea din fată a unui templu, pridvor; pronaos, Idem, Glosar, p. 937
10 Glăvântă, s. f.: capăt, margine; capitel, Idem, Glosar, p. 938
11 Polimar, s. n.: intăritură de scânduri la o cetate, pălimar, Idem, Glosar, p. 944
12 Coastă, s. f.: latură, margine, Idem, Glosar, p. 936
13 Bold, s. n.: băt ascutit cu care se impung vitele pentru a le indemna; capăt (ascutit) pus in vârful clădirilor, Idem, Glosar, p. 934
14 Rodie, ornament metalic in formă de rodie mică, Idem, Glosar, p. 944
15 Căpetea, s. f.: margine, Idem, Glosar, p. 936
16 Jakin
17 Boaz
18 P. Stefănescu, Ritualul lojilor francmasonice albastre, Bucuresti, 1998, p. 59
19 Traducere din cotidianul suedez Expressen Nr. din 11.01.1997 p. 12
20 Informatii internet neverificate. Sursa:http://usa.nedstat.net/cgi bin/viewstat?name=Countermason (Constructed 26 February 1999)
21 Cf. Luc Nefontaine, Francmasoneria, Ed. Diogene, 1990, p. 88
22 Cf. Ibidem, p. 97
23 Sub care a inceput Conciliul Vatican II (1962-1965). A murit in timpul Conciliului, fiind urmat de către Paul al VI-lea, cel care alături de „tovarăsul si fratele” său de breaslă, Patriarhul Atenagora au ridicat anatemele in 1965.
24 Cf. „Distrugerea bisericii romano-catolice”, in rev. Francmasoneria, pp. 49-51, nr. 1, 1999.
25 Dan A. Lăzărescu, Românii in Francmasoneria universală. Note si bibliografie de Horia Nestorescu-Bălcesti. Bucuresti, Centrul National de Studii Francmasonice, 1997. p. 174.
26 Despre acesta, vezi N. A. Ursu, Arhidiaconul (apoi arhimandritul) Gherasim de la Mitropolia din lasi, traducătorul Tainei francmasonilor, in anul 1787, in „Inorogul. Caiete masonice” (Bucuresti), 1, 2001, p. 29-52.
27 Gabriel Louis Calabre Perau, L 'Ordre des Francs-Maçons trahi, et le Secret des Mopses révélé. Amsterdam, 1778. Titlul manuscrisului românesc reproduce pe cel al primei părti a cărtii, Les Secret des Francs- Maçons Maçons.
28 Melchisedec Stefănescu (1822-1892), episcop si cărturar, ministru.
29 Filaret Scriban (1811-1873), profesor si episcop „in partibus” de Stavropoleos.
30 Gherasim Clipa ( ? - 1826), episcop de Husi (1796-1803) si de Roman ( 1803-1826).
31 Amfilohie Hotineanul ( ? - 1800), episcop si cărturar.
32 H. Nestorescu-Bălcesti, Masoneria – o stare de spirit, o ai sau nu o ai, Centrul National de Studii Francmasonice, Bucuresti, 2003, p. 488
33 Leon Gheuca (c. 1735 - c. 1789), cărturar, diplomat, om politic; episcop de Roman (1769-1785) si mitropolit al Moldovei (1786-1788)
34 Dionisie Lupu (1769-1831), mitropolit al Ungrovlahiei (1819-1821), sprijinitor al lui Gheorghe Lazăr si al invătământului românesc.
35 Atanasie Stoianescu (1815-1880), episcop de Râmnic (1873-1880). La 1877 binecuvântează trupele române la trecerea Dunării.
36 Irineu Mihălcescu (1874 - 1948), preot-profesor, decan al Facultătii de teologie din Cernăuti, mitropolit al Moldovei si Sucevei (1939- 1947). Insă autorul mason omite să precizeze faptul că Mitropolitul Irineu a iesit din masonerie, si chiar a alcătuit un studiu temeinic de osândire a acestei organizatii diavolesti, apărut in Teologia luptătoare. Acest studiu a contribuit decisiv la condamnarea masoneriei de către Sf. Sinod al B.O.R. in anul 1937. Ca urmare a fost ajutat să moară…
37 Gala Galaction [Grigore Piscupescu] (1789-1961), preot, scriitor, academician.
38 Miron Cristea (1868-1939), primul patriarh a1 Bisericii Ortodoxe Române (1925-1939), membru al Regentei in timpul minoratului regelui Mihai I (1926-1930).
39 H. Nestorescu-Bălcesti, Masoneria…, pp. 489-490
40 Sursă: Schitul Adormirii Maicii Domnului, Buena Vista, Colorado, S.U.A., o mânăstire a Bisericii Ortodoxe Autonome Ruse reluată de pe internet la adresa http://www.russianorthodoxautonomouschurchinamerica.com/pdfdocuments/TimelinenewFeb182002.
41 Idem Sursă: Schitul Adormirii Maicii Domnului, Buena Vista, Colorado, S.U.A., o mânăstire a Bisericii Ortodoxe Autonome Ruse reluată de pe internet la adresa http://www.google.com/search?q=cache:RTvjwaZoYW4J:www.russianorthodoxautonomouschurchinamerica.com/pdfdocuments/TimelinenewFeb182002.
42 Preluat din revista Scara, treapta a IV-a. http://www.scara.ro/
43 Cf. Schitul Adormirii Maicii Domnului, aceeasi adresă.
44 Apărut in Vestitorul Ortodoxiei, anul IV, nr. 97/30 iun 1993, p. 1, preluat din Adevărul bisericesc, in nr. 364 din 16 iunie 1993, p. 1,

Variante. Reprezentanti.

Fiind rodul intrigilor omenesti, masoneria cunoaste o serie intreagă de variante, rituri, „acceptate”, „regulate” sau tot soiul de dizidente. De aceea, socotim suficient in iconomia lucrării noastre a descrie ca exemplu ritualurile de initiere in masoneria suedeză:

GRADUL I Discipolul Sf. Ioan
Acesta este primul grad, care are un ritual de debut, din care fac parte săbii, bastoane si altele. Viitorul discipol este legat la ochi si răspunde la unele intrebări. Are loc jurământul de tăcere, iar maestrul de ceremonie spune că acela care incalcă jurământul va fi infătisat unui tribunal competent... Discipolul trebuie să răspundă acum la intrebarea: «Esti gata să-ti amesteci sângele cu cel al confratilor?» si maestrul care face initierea bate de trei ori intr-un compas indreptat spre inima neofitului...
GRADUL III Maestrii Sf. Ioan
Localul va fi o capelă mortuară intunecată. In mijlocul camerei se află un cosciug iar pe capacul acestuia se află un cap de mort. Pe altar se află o Biblie, un craniu si două oase de mort incrucisate. Acum are loc o inmormântare rituală. Cel ce va deveni maestru al Sf. Ioan se intinde in cosciug si este purtat in sunete de muzică mortuară. Se mai introduce si o altă notiune de către maestru: «Mac-Benac», ceea ce inseamnă «carnea se desprinde de pe oase», sau cu alte cuvinte «corpul a inceput să se descompună». Maestrul spune «memento mori». O mistrie atârnă de o panglică albastră pe sortul maestrului Sf. Ioan.
GRADELE IV-V Discipolii sau confratii Sf. Andrei
...Cel care va fi discipol sau confrate in loja Sf. Andrei este expus acum unei noi incursiuni simbolice pe tărâmul mortii. El merge singur printr-un coridor decorat cu capete de mort si oase. In final, maestrul indreaptă pumnalul ritual către ochiul drept al neofitului, apoi către gura acestuia.
GRADUL VI Maestrii Sf. Andrei
Pe altar se află se află Biblia, o lampă, trei sfesnice cu trei brate si un craniu de mort pe două oase incrucisate. Intr-o cameră alăturată, pe podea, se află un cosciug. Discipolul devine aici maestru al Sf. Andrei. I se leagă o panglică la gât si maestrul deputat spune: «Pe baza angajamentelor făcute de tine, te leg cu această panglică aurită legământului, astfel incât, după terminarea probei să devii o verigă din inseparabilul nostru lant frătesc.»...
GRADUL VIII Cavaler Templier
Pentru acela care este numit cavaler templier se deschide o lume mult mai largă, care este necunoscută celor de grade inferioare. Ordinul are o capelă proprie. Pentru ritualul de grad VIII, in camera de pregătire se află o masă cu o Biblie deschisă. Acolo sade maestrul de ceremonii care detine un formular cu 9 angajamente pe care aspirantul trebuie să le semneze... In marea sală a capelei, altarul este imbrăcat in negru. Cosciugul este acoperit cu o pânză neagră cu margine de aur. Pe aceasta este cusută o cruce rosie. Cel ce va deveni Cavaler Templier sau mai complet, «Mult Strălucitor Cavaler al Ordinului Templierilor al Domnului nostru Isus Cristos sfânt si sărac» se va imbrăca dinainte in armură de cavaler...
GRADUL IX Gradul Luminii
Pentru ritualul de gradul IX este nevoie de mai multe incăperi: camera de pregătire, camera capitoliului, camera albă si camera de curătire. Toti cavalerii ordinului poartă haine albe si pumnale...
GRADUL X:1 si X:2. Gradul Secret
Gradul al zecelea este impărtit in două: unul deschis, cunoscut, X:1, si altul care, până in prezent este strict secret, X:2, respectiv Legământul intern, care necesită ritualuri de sânge. Ceremonia pentru X:1, cuprinde angajamente si proceduri simbolice, maestrul de ceremonii bate in altar ti toti cei de fată pornesc in procesiune către capelă, iar acolo un preot conduce un ritual cu frângerea pâinii. Inaintea ceremonialului pentru gradul X:2 se aminteste solicitantului jurământul făcut de acesta incă de la gradul I asupra amestecului de sânge, iar apoi acesta va trebui să-l exercite. Un preot ia cupa ordinului in care se află vin. Inainte, cel care voia să fie primit se tăia la degetul mare de la mâna dreaptă si picura sânge in cupă. Astăzi, acest lucru se face doar simbolic. Conform ritualului, preotul ia si aduce o cupă de cristal cu sânge vechi, al fratilor deja primiti, si lasă doar trei picături să se amestece cu vinul cel rosu din cupa Ordinului. Preotul citeste ceva din Biblie si invită pe aspirant să bea din amestecul de vin cu sânge. Apoi bea si preotul insusi si trimite amestecul de vin cu sânge si celorlalti confrati ce se află in jurul altarului.
GRADUL XI Gradul de maestru Templier
Acest grad este de fapt o functie care decernează titlul de ,Mult Iluminat Frate Cavaler’ si comandor al Crucii rosii. In timpul ceremoniei, cosciugul se află in mijlocul sălii inconjurat de 81 de lumânări aprinse. Maestrul cel mare deschide adunarea, un preot conduce rugăciunea si cântările de psalmi. Cavalerul care va fi primit in noul grad este adus in sală imbrăcat in mantie albă, iar ceremonialul are multe similitudini cu hirotonirea de preoti sau călugărirea din biserica romano-catolică...”19

Reprezentanti
Pe reteaua internet se pot accesa mai multe documente legate de prezentarea unor figuri marcante ce au făcut sau fac parte din masonerie. Iată un extras de acest gen:

Lista Francmasonilor renumiti
PRESEDINTI S.U.A: George Washington, James Monroe, Andrew Jackson,… Theodore Roosevelt,… Franklin D. Roosevelt, Harry S. Truman, Lyndon B. Johnson, Gerald R. Ford.
LIDERI POLITICI: Winston Churchill, Simon Bolivar,… Benito Juarez, Edward VII, George VI,… Pandit Nehru, Lajos Kossuth,… Giuseppe Mazzini, Eduard Benes,… Regele Hussein al Iordaniei, Yasser Arafat, Francois Mitterand, Helmut Kohl, Gerhard Shroeder, Tony Blair, Yikzak Rabbin, Cecil Rhodes,… Benjamin Franklin,… Rev. Jesse Jackson,… Robert Dole,… Al Gore, Printul Phillip, Zbigniew Brzezinski, Lordul Peter Carrington, Andrew Carnegie, W. Averell Harriman, Henry Kissinger,… Robert McNamara.
ARTISTI: W.A. Mozart, Leopold Mozart, Ludwig van Beethoven, Jean Sibelius, Franz Liszt, Josef Haydn,… Richard Wagner,… George Gershwin,… Count Basie, Louise Armstrong, Nat King Cole, Giacomo Meyerbeer,… John Wayne,… Clarke Gable,… Ernest Borgnine, Oliver Hardy,… Walt Disney, Duke Ellington, Douglas Fairbanks, Leonardo da Vinci,… Bob Hope, Harry Houdini, Al Jolson,… Harold C. Lloyd,… Ronald Reagan,… Peter Sellers, William Shakespeare,… Cecil B. DeMille.
MAGNATI AI FILMULUI: Jack Warner, Louise B. Mayer (MGM), Darryl F. Zanuck (20th Century Fox)
INDUSTRIE, COMERT, FINANTE: Henry Ford,… Walter P. Chrysler,… Pehr G. Gyllenhammar (Volvo), Percy Barnevik (ABB), André Citroën, Samuel Colt (Colt revolver),… familia Rockefeller, familia Rothschild, King C. Gillette (lame de ras), Charles C. Hilton (Hilton hotels), Sir Thomas Lipton (Tea),… Ransom E. Olds (Oldsmobile), David Sarnoff (părintele televiziunii),… Edgar Bronfman Jr. (Seagram Whiskey), Rich DeVos (Amway), Alan Greenspan (Fed. Reserve), Giovanni Agnelli (FIAT), Peter Wallenberg (SE-Bank Sweden)
AVENTURIERI: Charles A. Lindbergh,… Roald Amundsen, Amiralul Richard Byrd,… Casanova, William "Buffalo Bill" Cody, Davy Crockett,…
FILOSOFI: Johann Wolfgang von Goethe, Gotthold E. Lessing, Voltaire
ASTRONAUTI: Buzz Aldrin, Neil Armstrong, Leroy Gordon Cooper,… Edgar D. Mitchell,… John Glenn
SCRIITORI: Mark Twain, Sir Walter Scott, Rudyard Kipling, Robert Burns,… Heinrich Heine,… Alexander Puskin, Sir Arthur Conan Doyle, Jonathan Swift, Oscar Wilde, Jules Verne, H.G. Wells, Robert Burns, Carlo Collodi (Pinocchio), Edward Gibbon,… Rudyard Kipling,… Lewis Wallace (Ben Hur), Alexander Pope
STIINTĂ: Carl Sagan, Hans C. Orsted, J.J Frk. von Berzelius,… Albert Abraham Michelson (viteza luminii),… C.F.S. Hahnemann (homeopatia),… Alexandre Gustave Eiffel,… Joseph Ignance Guillotin (inventatorul ghilotinei),… Franz Anton Mesmer (hipnotismul), Albert Einstein, A.J. Sax (saxophone)
DIVERSI: Frederic A. Bartholdi (Statuia Libertătii), Daniel Carter Beard (fondatorul Boy Scouts),
EDUCATIE: Leland Stanford (Railroads & Stanford University)
LIDERI RELIGIOSI: Billy Graham, Rev. Jesse Jackson,… Joseph Smith (fondatorul Mormonilor),… Brigham Young (al doilea lider Mormon),… Aleister Crowley (Satanist), Gerald B. Gardner (Wiccan), Wynn Westcott (Golden Dawn)
ORGANIZATII: Jean Henry Dunant (Crucea Rosie), Melvin Jones (Lions Int.), Giuseppe Mazzini (Iluminati Italiei), Albert Pike (Ku Klux Klan)
SERVICII SECRETE: Edgar Hoover.20
Lista de mai sus este desigur greu de verificat in totalitate, iar numele sunt insiruite aleatoric.
Crestinul ortodox nu se va impresiona de răsunătoarele nume de mai sus, stiind bine că in Impărătia lui Dumnezeu altele vor fi criteriile si judecătile Sale. Iar ceea ce pare a fi realizare si slavă intru propăsirea si fericirea omenirii va fi găsit ca trăgând usor la cântar…


Pozitia Bisericii privitoare la masonerie

Este binecunoscut conflictul dintre francmasonerie si Vatican. Papii au emis mai multe bule, 21:


Papi Acte pontificale Datele promulgărilor
Clement al XII-lea Constitutia In Eminenti 4 mai 1738
Benedict al XIV-lea Constitutia Providas 18 mai 1751
Pius al VII-lea Constitutia Ecclesiam a Jesu Christo 13 sept. 1821
Leon al XII-lea Constitutia Quo graviora 13 martie 1825
Pius al VIII-lea Enciclica Traditi 24 mai 1829
Grigore al XVI-lea Enciclica Mirari vos 15 august 1832
Pius al IX-lea Enciclica Qui pluribus 9 nov. 1846
Pius al IX-lea Enciclica Quantacura 8 dec. 1864
Pius al IX-lea Syllabus 8dec. 1864
Pius al IX-lea Alocutiunea consistorială Multiplices inter 25 sept. 1865
Pius al IX-lea Constitutia Apostolicae Sedis 12 oct. 1869
Leon al XIII-lea Enciclica Humanum Genus 20 apr. 1884

4. Declaratia Congregatiei pentru doctrina credintei din 26 noiembrie 1983

„Am fost intrebati dacă aprecierea Bisericii asupra asociatiilor masonice s-a schimbat, dat fiind faptul că in noul Cod al dreptului canonic nu s-a făcut o mentiune specială, ca in codul anterior.
Această Sf. Congregatie este in măsură să răspundă că această imprejurare se datorează criteriului adoptat in redactare, care a fost utilizat si pentru alte asociatii, trecute si ele sub tăcere, deoarece sunt incluse in niste categorii mai largi. Părerea negativă a Bisericii asupra asociatiilor masonice rămâne deci neschimbată intrucât principiile lor au fost intotdeauna considerate incompatibile cu doctrina Bisericii, iar inscrierea in aceste asociatii rămâne interzisă de Biserică. Credinciosii care apartin asociatiilor masonice sunt căzuti intr-un păcat grav si nu pot accede la sfânta impărtăsanie.
Autoritătile ecleziastice locale nu au competenta să se pronunte asupra naturii asociatiilor masonice printr-o hotărâre care ar implica derogare de la ceea ce s-a afirmat mai sus, pe linia declaratiei acestei Sf. Congregatii, din 17 februarie 1981.”22
Aceste interdictii au fost totusi ignorate in ultima vreme, datorită intereselor de putere lumesti ale Vaticanului: „Relatiile catolicilor cu francmasoneria au făcut multe valuri si sunt binecunoscute in Occident. Astfel, Mary Ball Martinez a scris in cartea Subminarea Bisericii Catolice că in acest secol multi papi au fost masoni. Jurnalista Mary Ball Martinez a fost 15 ani reporter al Vaticanului pentru o seamă de reviste faimoase ("The Wonderer") sau la alte reviste (ca "The National Review"). Mary Ball afirmă că papa Ioan al XXIII23-lea era initiat in francmasonerie si că a participat la intrunirile Lojei Marelui Orient de la Paris din 1940.
Carlos Vasquez, mare Comandor al Francmasoneriei Mexicane, a declarat că papa Ioan XXIII si de asemenea Paul al VI-lea erau masoni; episcopul Sergio Mendez din Cuernabaca (care a introdus la Conciliul Vatican II initiativa de a anula interdictia credinciosilor catolici de a putea fi si masoni) a fost in aceeasi lojă cu Carlos Vasquez, după cum declară chiar acesta din urmă. In "CDL Report" din mai 1995 găsim următoarea mentiune: "Pe 9 străzi ale Vaticanului sunt 4 loje masonice. Unii din cei mai inalti reprezentanti ai staff-ului Vaticanului sunt membri ai masoneriei si apartin Ritului Scotian."”24
Nu trebuie să uităm că fenomenul masonic a pătruns si in spatiul ortodox. In secolul al XIX-lea Biserica Ortodoxă a reactionat cu asprime, osândind francmasoneria intr-o seamă de documente, dintre care amintim:

5. Afurisania impotriva francmasoneriei dată de către Ciprian, Arhiepiscopul Ciprului (1815)

„Prin urmare, spunem că, oricine fiind imbrăcat in sfintele vesminte cu epitrahil si omofor, si un astfel de om vă va bine vesti vouă o altă Evanghelie afară de ceea ce am bine vestit vouă, măcar de ar fi si Inger din cer, anatema să fie. (Galateni, I, 8-9) Deci, oricâti se alătură cu grăbire acestei slujbe drăcesti si nelegiuite a francmasoneriei, si toti cei ce ii urmează in mândria si rătăcirea lor, să fie afurisiti si dati anatemei de către Tatăl, Fiul si Sfântul Duh. După moarte, ei nu vor avea parte de iertare si dezlegare. Suspinând si tremurând, precum Cain, vor fi ei asupra pământului. (Facere IV, 14). Pământul se va deschide si ii va inghiti ca pe Dathan si Aviron (Numeri XVI, 31-32). Urgia lui Dumnezeu va fi asupra capetelor lor, si partea lor cu Iuda vânzătorul. Ingerul Domnului ii va izgoni cu sabia de foc, si, până la sfârsitul vietii lor, nimic nu vor dobândi. Fie ca lucrările si mestesugurile lor să fie blestemate si să se inece intr-un nor de praf, ca o arie de treierat in miezul verii. Si toti cei ce vor stărui in răutatea lor vor avea parte de o atare răsplată. Dar toti cei ce vor iesi din mijlocul lor si se vor deosebi, si vor scuipa urâcioasa lor erezie, si se vor lepăda de blestemata lor mândrie, unii ca acestia vor primi plata zelotului Fineas; adică vor fi binecuvântati si iertati de către Tatăl, Fiul si Sfântul Duh, Treimea cea singură neamestecată si nedespărtită, Unul Dumnezeu in fiintă, si de către noi, smeritii Săi slujitori.” (Declaratia lui Ciprian, Arhiepiscopul Ciprului. Cipru, 2 februarie, 1815)
Francmasonii nu s-au cutremurat de această afurisanie si au continuat lucrarea lor de aducere a duhului cainit in spatiul răsăritean ortodox, incepând cu anul masonic 1848. Se cunosc actiunile lor de modernizare a statelor din această zonă, printre care si România. Are loc o slăbire tot mai accentuată a duhului traditional ortodox, si inlocuirea lui cu cel secularizat, importat din lojile apusene franceze.
Ceea ce este cel mai grav, este faptul că masonii au pătruns in Biserică, si nu numai in compartimentul laic: „Iată aici, in cartea fratelui Dan A. Lăzărescu, Românii in francmasoneria universală, pe care a editat-o Centrul National de Studii Francmasonice25 - da, există si asa ceva - aveti o listă de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române:
- arhimandritul Gherasim de la Mitropolia Moldovei26, cel care traduce Taina francmasonilor27 la 1787;
- episcopul Melchisedec Stefănescu28, al cărui rol in lupta pentru Unire la 1859 este arhicunoscut, ministru in guvernul Kogălniceanu, apărător al autocefaliei Bisericii Române fată de Patriarhia de la Constantinopol;
- arhiereul Filaret Scriban29, profesor de teologie la Universitatea din Iasi, luptător pentru Unire, deputat si senator in Parlamentul tării;
- episcopul-cărturar Gherasim Clipa30, care la cumpăna dintre veacurile XVIII si XIX, strânge in jurul lui o adevărată scoală de călugări cărturari-francmasoni;
- episcopul Amfilohie Hotineanul31, autor de manuale32 scolare;
- mitropolitii Leon Gheuca33,
- Dionisie Lupu34,
- Atanasie Stoianescu35 sau, mai aproape de zilele noastre,
- Irineu Mihălcescu36.
Să nu-l uităm si pe traducătorul Bibliei, părintele-scriitor Gala Galaction37.
Se spune acelasi lucru chiar si despre primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea38, fost regent in timpul minoratului regelui Mihai.”39
Dacă pentru francmasoni cei de mai sus reprezintă o legimitate onorabilă, nu acelasi lucru se intâmplă in cadrul Bisericii.
Secolul XX a dus la o confruntare de mari proportii si o crestere a activitătii masoneriei internationale. Biserica Ortodoxă continuă să sufere de pe urma acestei mari incercări.
In 1909 Meletie IV (Metaxakis), viitorul patriarh al Constantinopolului, devine francmason in Loja Marelui Orient al Greciei; in 1910, ajunge la gradul 33.
In 1925 episcopul si tovarăsul de loje masonică al lui Kemal Atatürk, Vasile III, este instalat ca patriarh al Constantinopolului.
In 1929 episcopul si tovarăsul de loje masonică al lui Atatürk, Fotie al II-lea, este instalat ca patriarh al Constantinopolului.40
Contextul interbelic se manifestă prin afirmarea unor forte politice „de dreapta” ce se opun cu putere masoneriei („democratiile occidentale”). Aceste forte permit Bisericii să se pronunte mai ferm impotriva masoneriei.
La 15 august 1932 Mitropolitul Antonie (Hrapovitki) (ROCA) anuntă intr-o enciclică pastorală afurisirea francmasonilor.41
Anul următor, a fost rândul Bisericii Greciei să se pronunte asupra masoneriei



6. Declaraţie Oficială a Bisericii Ortodoxe a Greciei prin care se condamnă masoneria universală


Episcopii Bisericii Ortodoxe a Greciei in sedinta din 12 octombrie 1933, s-au ocupat de studierea si examinarea societătii secrete internationale - Francmasoneria. Au ascultat cu atentie expunerea introductivă a Comisiei celor patru episcopi ce au alcătuit-o din insărcinarea primită de la Sfântul Sinod in precedenta sa sedintă; de asemenea pozitia Facultătii de Teologie a Universitătii din Atena si in mod special părerea in aceasta problemă a profesorului Panag Bratsiotis. De asemenea au luat in considerare informatiile asupra acestei chestiuni apărute in Grecia sau in străinătate.
"Francmasoneria nu este o societate filantropică sau o scoală filosofică, ci constituie un sistem mistagogic ce aminteste de vechile credinte păgâne din care provine si a căror continuare si rod este. Acest lucru nu este numai recunoscut de membrii proeminenti ai lojelor, ba ei chiar declară acest lucru cu mândrie, afirmând literal: "Francmasoneria reprezintă supravietuirea credintelor antice si poate fi numită păstrătoarea lor"; "Francmasoneria izvorăste din misterele egiptene"; "umilul atelier al Lojei Masonice nu reprezintă altceva decât pesterile si intunericul cedrilor Indiei, necunoscutele adâncuri ale Piramidelor, criptele măretelor temple ale lui Isis; in misterele grecesti ale Masoneriei, mergând pe strălucitoarele drumuri ale intelepciunii deschise de marii initiati Prometeu, Dionisos si Orfeu, se află formularea eternelor legi ale universului!" Această legătură intre Masonerie si vechile credinte idolatre este mărturisită de toate ritualurile ce sunt interpretate in timpul initierilor. Ca si in ritualurile vechilor credinte idolatre unde viata si moartea zeului erau imitate, in această repetare imitativă a zeului, initiatul murind o dată cu moartea patronului cultului, care intotdeauna era o persoană mitologică personificând Soarele sau natura care moare iarna si invie primăvara, tot astfel se intâmplă si in cea de-a treia treaptă a initierii in Masonerie, când este repetată moartea lui Hiram – patronul Masoneriei, repetare in care initiatul este supus acelorasi lovituri, cu aceleasi instrumente si in aceleasi zone ale corpului ca si Hiram.
După cum mărturiseste un important francmason, Hiram este "ca si Osiris, ca si Mithra, ca si Bachus una din personificările Soarelui. " Astfel Masoneria este, cum s-a si recunoscut, o religie foarte diferită, separată si străină de credinta crestină. Acest lucru este arătat fără nici o indoială de faptul că ea are propriile-i temple cu altare pe care slujitorii lor le numesc "ateliere ce nu pot avea mai putină istorie si sfintenie decât Biserica" si le caracterizează ca fiind temple ale virtutii si intelepciunii unde Fiinta Supremă este adorată si unde este invătat adevărul. Isi are propriile ceremonii religioase, ca ceremonia adoptării - botezul masonic, ceremonia recunoasterii conjugale - căsătoria masonică, ritualul mortii, consacrarea templului masonic si altele. Isi are propriile initieri, propriul ceremonial ritual, are ordine ierarhică proprie si o disciplină bine intemeiată.
Din existenta agapelor masonice, a sărbătoririi solstitiilor de vară si de iarnă se poate concluziona că Masoneria este o religie fiziolatră (adorarea naturii). Este adevărat că la prima vedere Francmasoneria se impacă cu oricare altă religie pentru că nu dă nici o importantă religiei căreia initiatul ii apartine. Acest lucru se explică prin caracterul sincretic pe care il posedă, chiar acest caracter dovedind că ea isi are rădăcinile in vechile credinte idolatre care acceptau spre initiere pe adoratorii oricăror alti zei. Dar ca si credintele idolatre, in ciuda aparentului caracter de tolerantă si acceptare a zeilor străini, prin acest caracter sincretic subminează si treptat zdruncină increderea in celelalte religii astfel incât Francmasoneria, care incearcă să inglobeze treptat intreaga omenire si care promite perfectiunea morală si cunoasterea adevărului, astăzi vrea să se ridice in pozitia unei super-religii, privind la celelalte religii (neexceptând crestinismul) ca fiindu-i inferioare.
Astfel induce adeptilor săi ideea că numai in lojele masonice se taie si se slefuieste piatra cea necuprinsă si neinteleasă. Si faptul că numai Francmasoneria creează o fraternitate excluzând orice alte legături (ce sunt considerate de Masonerie ca fiind inferioare, chiar când e vorba de Biserica crestină) dovedind fără tăgadă pretentiile sale de supra-religie. Aceasta inseamnă că, prin initierea masonică, crestinul ajunge frate cu musulmanul sau cu budistul, in timp ce crestinul neinitiat in Masonerie devine pentru el un străin. Pe de altă parte, Francmasoneria prin continua exaltare a cunoasterii si prin incurajarea liberei cugetări "nepunând nici o stavilă căutării adevărului" (după cum afirmă in Constitutia si riturile sale), si chiar mai mult, prin adoptarea asa-zisei etici naturale se arată a fi in opozitie totală cu religia crestină. Crestinismul propovăduieste credinta inainte de toate, ingrădind ratiunea omenească cu granitele trasate de revelatia dumnezeiască, conducând la sfintenie prin mijlocirea harului dumnezeiesc.
Cu alte cuvinte, Crestinismul fiind o religie a revelatiei, cu dogmele si adevărul său, cere mai inainte de toate credintă si isi intemeiază morala pe harul dumnezeiesc; francmasoneria acceptă numai adevărul natural si aduce adeptilor săi libera cugetare si investigarea realitătii numai cu ajutorul ratiunii. Isi bazează morala numai pe fortele naturale ale omului si are numai scopuri omenesti. Incompatibilele contradictii dintre Crestinism si Francmasonerie sunt clare. Este firesc faptul că diferite denominatiuni crestine au luat pozitie impotriva Francmasoneriei. Nu numai Biserica Catolică, pentru propriile-i motive, a infierat prin numeroase enciclice papale miscarea masonică, ci si comunitătile luterane, metodiste sau presbiteriene au declarat-o ca fiind incompatibilă cu crestinismul. Mai mult ca oricare, Biserica Ortodoxă, păstrând in integralitatea sa tezaurul credintei crestine, i s-a impotrivit de fiecare dată când chestiunea Francmasoneriei a fost ridicată.
De curând, Comisia Inter-Ortodoxă, intrunită la muntele Athos si la care au luat parte reprezentantii tuturor bisericilor autocefale ortodoxe, au caracterizat Masoneria ca fiind "un sistem anticrestin, subversiv". Adunarea Episcopilor greci in sedinta mai sus mentionată a ascultat si a acceptat următoarele concluzii care au fost formulate pe baza cercetărilor si a discutiilor de către Prea Sfintia Sa Arhiepiscopul Hrisostomos al Atenei:
Francmasoneria nu poate fi compatibilă cu crestinismul atâta timp cât ea rămâne o organizatie secretă actionând si propovăduind in ascuns, glorificând rationalismul. Francmasoneria acceptă in rândurile membrilor săi nu numai crestini ci si iudei si musulmani. Ca urmare, clerului nu-i poate fi permis să facă parte din această organizatie. Orice cleric care o va face trebuie depus. Este absolut necesar să fie atrasă atentia acelora care au intrat in Masonerie fără gânduri ascunse si fără să se fi lămurit ce este intr-adevăr Masoneria, să rupă orice legătură cu ea, crestinismul fiind singura religie care invată adevărul absolut si care satisface intru totul nevoile morale si religioase ale omului. In unanimitate si intr-un singur glas episcopii Bisericii Greciei au aprobat cele spuse si declară că toti fiii credinciosi ai Bisericii trebuie să se ferească de Francmasonerie.
Cu nestrămutată credintă in Domnul nostru Iisus Hristos intru care avem răscumpărarea, prin sângele Lui si iertarea păcatelor dupre bogătia darului Lui, pre care l-a prisosit intru noi, intru toată intelepciunea si priceperea (Efeseni I, 7-8) intru adevărul revelat de El si propovăduit de Apostoli, nu prin cuvinte intelepte ci impărtăsindu-ne din Sfintele Taine prin care suntem curătati si mântuiti spre viată vesnică, nu trebuie să decădem din harul lui Hristos devenind părtasi la inchinarea păgânească. Este impotriva firii să apartii lui Hristos si in acelasi timp să cauti usurare si perfectiune morală in afara Lui. Acestea fiind spuse, toti cei care au luat parte la initierile masonice, de acum trebuie să rupă orice legătură cu lojele si activitătile masonice, asigurându-se astfel de reinnoirea legăturilor, slăbite de ignorantă, cu Dumnezeul si Mântuitorul nostru. Adunarea Episcopilor Bisericii Greciei asteaptă cu dragoste acest lucru de la cei initiati in loje, fiind incredintată că multi dintre ei au primit initierea masonică nestiind că prin aceasta ei au trecut la altă religie, ci au făcut-o din ignorantă crezând că nu au făcut nimic potrivnic credintei părintilor lor. Incredintându-i dragostei, si in nici un caz ostilitătii sau adversitătii fiilor credinciosi ai Bisericii, Adunarea Episcopilor ii indeamnă să i se alăture in rugăciune ca Domnul Iisus Hristos Calea, Adevărul si Viata să-i lumineze si să-i intoarcă la adevărul de care prin ignorantă s-au depărtat.
Stimulati de acest context, dar si de către adevărul de credintă, sinodalii nostri au iesit in fata natiunii cu o declaratie de condamnare a masoneriei, si aceasta desi capii statului si Bisericii din acel timp, regele Carol al II-lea si patriarhul Miron Cristea aveau mari afinităti cu institutia in cauză.

7. B.O.R. si francmasoneria

Temei Nr. 785/1937. I.P.S. Mitropolit Nicolae al Ardealului, dă citire referatului cu studiul asupra francmasoneriei, ce i s-a cerut de Sf. Sinod incă din anul 1934.
Sf. Sinod insusindu-si concluziile din referat hotărăste:
I. Biserica osândeste Francmasoneria ca doctrină, ca organizatie si ca metodă de lucru ocultă si in special pentru următoarele motive:
1. Francmasoneria invată pe adeptii ei să renunte la orice credintă si adevăr revelat de Dumnezeu, indemnându-i să admită numai ceea ce descoperă cu ratiunea lor. Ea propagă astfel necredinta si lupta impotriva crestinismului ale cărui invătături sunt revelate de Dumnezeu. Vânând pe cât mai multi intelectuali să si-i facă membri si obisnuindu-i pe acestia să renunte la credinta crestină, Francmasoneria ii rupe de la Biserică, si având in vedere influenta insemnată ce o au intelectualii asupra poporului, e de asteptat ca necredinta să se intindă asupra unor cercuri tot mai largi. In fata propagandei anticrestine a acestei organizatii, Biserica trebuie să răspundă cu o contrapropagandă.
2. Francmasoneria propagă o conceptie despre lume panteist-naturalistă, reprobând ideea unui Dumnezeu personal deosebit de lume si ideea omului ca persoană, deosebită, destinat nemuririi.
3. Din rationalismul si naturalismul său, Francmasoneria deduce in mod consecvent o morala pur laică, un invătământ laic, reprobând orice principiu moral „heteronom” si orice educatie ce rezultă din credinta religioasă si din destinatia omului la o viată spirituală eternă. Materialismul si oportunismul cel cras in toate actiunile omului, este concluzia necesară din premisele Francmasoneriei.
4. In lojile francmasone se adună la un loc evreii si crestinii si Francmasoneria sustine că numai cei ce se adună in lojile ei cunosc adevărul si se inaltă deasupra celorlalti oameni. Aceasta insemnează că crestinismul nu dă nici un avantaj in ce priveste cunoasterea adevărului si dobândirea mântuirii membrilor săi. Biserica nu poate privi impasibilă cum tocmai dusmanii de moarte ai lui Hristos să fie considerati intr-o situatie superioară crestinilor din punct de vedere al cunoasterii adevărurilor celor mai inalte si al mântuirii.
5. Francmasoneria practică un cult asemănător celui al misterelor precrestine. Chiar dacă unii adepti nu dau nici o insemnătate acestui cult se vor găsi multe spirite mai naive asupra cărora acest cult să exercite o oarecare fortă quasi-religioasă. In orice caz prin acest cult Francmasoneria vrea să se substitue oricărei alte religii, deci si crestinismului.
In afară de motivele acestea de ordin religios Biserica mai are in considerare si motive de ordin social când intreprinde actiunea sa contra Francmasoneriei.
6. Francmasoneria este un ferment de continuă si subversivă subminare a ordinei sociale prin aceea că isi face din functionarii Statului, din ofiteri, unelte subordonate altei autorităti pământesti decât aceleia care reprezintă ordinea stabilită vizibil. Ii face unelte in mâna unor factori nestiuti incă nici de ei, având să lupte pentru idei si scopuri politice ce nu le cunosc. E o luptă nesinceră, pe la spate; niciodată nu există sigurantă in viata Statului si in ordinea stabilită. E o luptă ce ia in sprijinul ei minciuna si intunerecul. Impotriva jurământului crestinesc pe care acei functionari l-au prestat Statului, ei dau un jurământ păgânesc.
7. Francmasoneria luptă impotriva legii naturale, voite de Dumnezeu, conform căreia omenirea e compusă din natiuni. Biserica Ortodoxă care a cultivat totdeauna specificul spiritual al natiunilor si le-a ajutat să-si dobândească libertatea si să-si mentină fiinta primejduită de asupritori, nu admite această luptă pentru exterminarea varietătii spirituale din sânul omenirii.
Măsurile cele mai eficace ce are să le ia Biserica impotriva acestui dusman al lui Dumnezeu, al ordinei social-morale si al natiunei, sunt următoarele:
1. O actiune persistenta publicistică si orală de demascare a scopurilor si a activitătii nefaste a acestei organizatii;
2. Indemnarea intelectualilor români, care se dovedesc a face parte din loji, să le părăsească. In caz contrar, «Frătia Ortodoxă Română» extinsă pe toată tara va fi indemnată să izoleze pe cei ce preferă să rămână in loji.
Biserica le va refuza la moarte slujba inmormântării, in caz că până atunci nu se căiesc.
De asemenea, le va refuza prezenta ca membri in corporatiile bisericesti.
3. Preotimea va invăta poporul ce scopuri urmăreste acela care e francmason si-1 va sfătui să se ferească si să nu dea votul candidatilor ce apartin lojilor.
4. Sf. Sinod acompaniat de toate corporatiunile bisericesti si asociatiile religioase se va strădui să convingă Guvernul si Corpurile legiuitoare să aducă o lege pentru desfiintarea acestei organizatii oculte. In caz că Guvernul nu o va face, Sfântul Sinod se va ingriji să fie adusa o astfel de lege din initiativa parlamentară.»
II. Intreg referatul impreună cu concluziile se va tipări in brosură prin Consiliul Central Bisericesc si se va intrebuinta ca mijloc de propagandă impotriva francmasoneriei.

I.P.S. Patriarh prezintă declaratia făcută in fata Sa, a delegatilor lojei francmasone nationale in frunte cu d-l Pangal, prin care aduc la cunostintă că aceste loji se autodizolvă, spre a nu fi confundate cu Loja Marelui Orient si spre a nu se crede că este impotriva culturii sentimentelor monarhice, nationale si crestine. El — d. Pangal — in numele delegatilor declară că toti membrii lojelor francmasone nationale sunt buni fii ai Bisericii Ortodoxe.
Sf. Sinod ia act cu satisfactie de declaratia d-lui Ion Pangal si a celorlalti conducători ai masoneriei nationale române, cetită in ziua de 25 Februarie a.c. in fata I.P.S. Patriarh Miron, prin care anuntă că aceasta organizatie se autodizolvă. Este prin urmare de sine inteles că hotărârea Sf. Sinod privitoare la masonerie nu se poate referi la lojile care s-au dizolvat si prin urmare nu mai există.
La orele 13 I.P.S. Patriarh, ridică sedinta, prorogând Sf. Sinod pentru data de 29 Martie a.c., orele 10 dimineata.
PRESEDINTE,
(ss) MIRON
Secretar,
(ss) † GALACTION CRAIOVEANU

In 1948 Atenagora I (născut Aristoklis Spyrou), fost arhiepiscop al Americilor de Nord si de Sud, initiat in masonerie la Atena, ajuns la gradul 33, devine patriarh ecumenic al Constantinopolului.
In iulie 1972 patriarhul ecumenic Atenagora moare si este inmormântat; o inmormântare cu sicriul inchis. Este urmat de către Dimitrie (mason de gradul 33, in loja mamă a Turciei, membru al lojilor grecofone “Houlous” si “Hakikat”).43

8. Reluarea osândirii masoneriei de către Biserica Ciprului (1993)

„Sf. Sinod, in sedinta sa din 11 febr. 1993, studiind documentul semnat si depus la acesta de către mai mult de 11 000 de credinciosi ortodocsi membri ai pliromei (plenului) Sfintei noastre Biserici a Ciprului, prin care se cerea fixarea pozitiei oficiale a Bisericii Ortodoxe fată de masonerie si condamnarea acesteia spre luarea la cunostintă si ferire a credinciosilor, comunică cele de mai jos:
Masoneria este o organizatie in afara Bisericii noastre Ortodoxe, cu o conceptie despre lume care nu duce către principiile credintei noastre ortodoxe. Prin ceremoniile secrete oficiate in intuneric si prin modurile de initiere a adeptilor ei, cu initiatori in cele sfinte (tainele) „preoti si arhierei” si initiati, se autopropune ca un fel de altă religie. Se prezintă chiar ca o suprareligie si cultivă sincretismul, adică egalizarea si amestecarea tuturor religiilor din lume, ceea ce este de neacceptat si de condamnat pentru adevărul credintei in Hristos.
Pentru toate acestea masoneria nu a fost niciodată aprobată de Biserică. Aceasta a condamnat in mod repetat si condamnă organizatiile secrete de orice natură, mai ales când acestea sunt intretesute cu ceremonii care au coloratură religioasă.
Hristos este Lumină, Adevăr, Viată, si adeptul adevărat al lui Hristos trebuie să trăiască si să lucreze in cadrul acestei lumini si să evite câte se săvârsesc in intuneric. Pentru aceea, crestinul adevărat, si nu numai după nume, nu poate să fie membru sau adept al masoneriei.
Principiile intr-ajutorării, care sunt prezentate a fi profesate de masoni, există din belsug si in crestinism. Prin urmare, crestinul care doreste să practice aceste principii, poate să o facă in cadrul Bisericii si prin Biserică. Nu este nevoie să se incadreze in organizatii secrete si de provenientă dubioasă.
De altfel, după cum ne spune Apostolul Pavel „ce impreunare are lumina cu intunericul?” (2 Corinteni VI, 14). Domnul nostru Iisus Hristos ne invată că „tot cela ce face rele, urăste Lumina; si nu vine la Lumină, ca să nu se vădească lucrurile lui. Iar cela ce face adevărul, vine la Lumină; ca să se arate lucrurile lui, că intru Dumnezeu sunt lucrate.” (Ioan III, 20-21).
Pentru aceea, sfatul Bisericii către membrii pliromei sale, in ceea ce priveste situarea lor fată de masonerie, este aceea pe care o arată Apostolul Pavel in Epistola către Efeseni: „nu vă amestecati cu faptele cele fără de roadă ale intunericului, ci mai vârtos si mustrati… iar toate vădindu-se de lumină se arată; că tot ce se arată lumină este.” (Efeseni, V, 11, 13) Rămâneti deci, atasati in mod statornic la lumina vesnică a lui Hristos si in cadrul acesteia alcătuiti-vă viata si croiti-vă calea!” 44
Dacă vom compara cele patru pozitii oficiale si normative ale Ortodoxiei privitoare la francmasonerie, si anume, Cipru 1815, Grecia 1933, România 1937 si din nou Cipru 1993, constatăm, ca un numitor comun, osândirea acestei miscări.
Totusi, se poate observa un fel de diminuare a consistentei si tăriei declaratiilor respective, si chiar o tendintă de treptată secularizare. Tonul duhovnicesc si bisericesc al primei afurisanii se diminuează pe parcurs, lucru ce trădează un fel de slăbire si de deplasare a perspectivei către lumea aceasta, lucru ce micsorează eficienta acestor actiuni…

Bibliografie
* * * Biblia 1688, Bucuresti, 1997
* * * Hronograf, Oradea, 1992
* * * Texte care au zguduit lumea, Iasi, 1995
* * * Scara, treptele 2 si 4
Bădulescu Dan, Impărătia răului New age, Ed. Christiana, 2001
Comănescu Radu, Istoria francmasoneriei, Bucuresti, 1992
David Petru, Invazia sectelor, Constanta, 1999
Dem Marc, 666 Antihrist, Ed. Domino, 1997
Dobridor Ilariu, Decăderea dogmelor
Mihălcescu Irineu, Teologia luptătoare, Ed. Ep. Romanului si Husilor, 1994
Mironescu Ioan Nor, Moldova crestină si judaismul talmudic, 1927
Monaste Serge, Protocoalele de la Toronto, Ed. Samizdat, 1995
Mota Ioan I., Protocoalele inteleptilor Sionului (traducere si comentarii), 1923
Nefontaine Luc, Francmasoneria, Ed. Diogene, 1990
Nestorescu-Bălcesti, H., Masoneria – o stare de spirit, o ai sau nu o ai, Centrul National de Studii Francmasonice, Bucuresti, 2003
Nicolae al Ardealului, Studiu asupra Francmasoneriei, (aprobat de Sf. Sinod, 1937). Bibl. Inst. Biblic al B.O.R.
Paulescu Nicolae, Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Francmasoneria, Buc., 1913
Popescu Ioan St., Lectiuni duminicale. Francmasoneria, 1934
Popescu – Mălăiesti, N., Iudeii si românii, 1939
Popovici Justin, Biserica Ortodoxă si Ecumenismul, Petru Vodă, 2002
Ranc, Paul, Francmasoneria in lumina Bibliei, Agape, 2000
Serafim (Alexeiev), Ortodoxia si ecumenismul, Mân. Slătioara, 1997
Stefănescu Paul, Ritualul lojilor francmasonice albastre, Bucuresti, 1998
* * * intreaga operă apologetică si seria de brosuri populare Biserica si Sinagoga;
* * * Crestinismul si Francmasoneria. Ce este Francmasoneria pentru poporul crestin.
Mijloacele popoarelor crestine de a o combate, Ed. Sfintei Episcopii a Argesului; 1934

• Titlu dat de redactie


9. ANEXA -Studiu asupra francmasoneriei

Întocmit de

Î.P.S. Mitropolit Dr. Nicolae al Ardealului şi votat de Sfântul Sinod în şedinţa sa de la 11 Martie 1937


Ce este Francmasoneria?
„Francmasoneria este o societate secretă, răspândită azi în lumea întreagă, pretinzând a avea un scop filosofic şi umanitarist”.i Nu vom începe prin a da o definiţie completă a Francmasoneriei, ci vom arăta pe rând originile, organizaţia şi diferitele ei aspecte, rezumându-le la sfârşit într-o definiţie.

1. Începuturile Francmasoneriei

Începuturile Francmasoneriei formează un subiect de interminabile discuţii. În forma de astăzi ea există din 1717, când 4 loji engleze s-au întrunit la Londra şi au format Marea Lojă a Angliei.ii
La 1723 Andersen întocmi Constituţiunile acestei organizaţii pe baza Constituţiei mai vechi a lojilor de zidari din Anglia. (Aceste loji de zidari rămăseseră cu timpul numai cu numele de zidari, în ele intrau orice fel de oameni.) Constituţiunile lui Andersen sunt legea fundamentală a Francmasoneriei.iii

2. Organizaţia Francmasoneriei

Membrii Francmasoneriei sunt împărţiţi în grade oculte. Membrii dintr-un grad nu ştiu nici cine face parte dintr-un grad superior, nici cine face parte din acelaşi grad cu ei. Ştiu numai cine face parte din gradele inferioare. Din punct de vedere al numărului gradelor, precum şi al altor caracteristici rituale, Francmasoneria se împarte în diferite rituri.
Astfel există Francmasonerie ioanită sau albastră. Membrii acesteia sunt împărţiţi numai în trei grade: ucenic, calfă şi maestru.iv Apoi este ritul scoţian sau roşu şi cuprinde aşa zisele grade înalte, 30 la număr, iar şi mai sus de acestea sunt gradele invizibile. De obicei însă Francmasoneria ioanită nu există decât ca treaptă inferioară, supusă celei scoţiene. Gradele înalte şi cele invizibile sunt cele care conduc din umbră toată vasta organizaţie a Francmasoneriei, în mod unitar, pe tot globul pământesc. În vârful piramidei stă Patriarhul, sau Împăratul neîncoronat al lumii.v
Ridicarea într-un grad nu se face prin alegerea de jos, ci prin selecţie de sus; cei din gradele superioare ridică pe cine vor dintr-un grad inferior la un grad superior. Intrarea în orice grad se face printr-un jurământ înfricoşător şi printr-o iniţiere. Prin jurământ, cel ce intră în gradul nou se obligă să păstreze secretul faţă de tot ce va vedea şi va cunoaşte în acest grad. Prin iniţiere i se comunică taine din învăţătura şi misiunea Francmasoneriei, necunoscută de gradele inferioare. Secretele comunicate gradelor inferioare sunt anodine, dar cele comunicate gradelor superioare sunt grozave.vi Iată jurământul prestat de ucenicul Francmasoneriei ioanite: „Jur înaintea Marelui Arhitect al pământului că nu voi descoperi nimic, nici prin semne, gesturi sau altceva ce poate descoperi şi indica ceva ce nu trebuie descoperit. În caz de călcare a jurământului primesc să mi se taie beregata, să mi se scoată ochii, să mi se găurească pieptul, să mi se smulgă inima, să mi se scoată măruntaiele din trup, să se ardă, să se prefacă în cenuşă şi să se arunce în fundul mării sau să se împrăştie în cele patru vânturi pe faţa pământului”.vii
Alături de această organizaţie, ocultă chiar pentru membri, există una administrativă, secretă pentru profani. Francmasoneria lucrează în ateliere. Atelierele în care lucrează primele grade se numesc loji simbolice, formate fiecare din vreo 50 de persoane. Atelierele gradelor superioare au alte numiri. În fruntea fiecărei loji se află un venerabil cu rol de preşedinte ajutat de mai mulţi demnitari. Toţi sunt aleşi pe un an de către membrii lojei.

3. Francmasoneria şi evreii

Evreii au un rol preponderent, chiar dominant în Francmasonerie. Toate gradele înalte şi invizibile au fost create şi sunt ocupate de ei. Bauer, Pirlet, Caillard, Lacorne, Morin, Francken, Moise Cohen, Isaac Long, întemeietorii Francmasoneriei gradelor superioare din Franţa şi America au fost toţi evrei.viii În Ungaria majoritatea Francmasonilor erau evrei, iar conducerea era aproape exclusiv în mâna lor. „Biserica israelită e aliatul nostru firesc, ea ne sprijină şi o mulţime de iudei sunt în rândurile noastre”, se spunea în revista Francmasonilor din Ungaria, Acacia, 1908, nr. 62.ix În Germania lojile dependente de Marea Lojă din Hamburg erau la fel ocupate de o mare majoritate de evrei. În Turcia conducătorii Francmasoneriei erau pe la 1909, evrei. Tot aşa în Italia, şeful Francmasoneriei era faimosul evreu Ernesto Nathan, care a ajuns primar al Romei.
Francmasoneria franceză a fost condusă în trecut de evreii Cremieux şi Gambetta. În Anglia, dintre cei vreo 300.000 Francmasoni, peste 43.000 sunt evrei.x
Masoneria nu este numai o simplă reuniune filantropică sau şcoală filosofică, ci alcătuieşte un sistem mistagogic, care reaminteşte de vechile religii sau culte misteriaco-păgâne, din care îşi trage obârşia, alcătuind o urmare şi o reînviere a lor... Raportul acesta al masoneriei cu religiile misteriace se vede de altfel şi din cele ce au loc şi se săvârşesc în timpul iniţierilor. Căci, după cum în cele ce au loc în misterele idolatre vechi se relua drama luptelor şi a morţii zeului misteriac şi prin reluarea aceasta mimică a dramei acesteia, cel ce se iniţia murea dimpreună cu patronul religiei misteriace – care întotdeauna era o persoană mitică simbolizând soarele sau natura, care murea iarna şi reînvia primăvara - , tot aşa şi în iniţierea celui de al treilea grad al Francmasoneriei. Într-adevăr treapta aceasta a iniţierii alcătuieşte o expunere dramatică a morţii protectorului masoneriei, Hiram, şi un fel de reluare dramatică a morţii acestuia în care, cel ce urmează a fi iniţiat suferă dimpreună cu el, fiind rănit în aceleaşi organe şi în aceleaşi locuri ale corpului ca şi Hiram... Astfel Francmasoneria, în chip clar, este o religie misteriacă cu totul diferită, separată şi străină de religia creştină... Masoneria are slujbe religioase proprii, ca ceremonia învierii în chip de lup, sau botezul masonic, ceremonia recunoaşterii căsătoriei sau căsătoria francmasonă, parastasul francmasonic, inaugurarea templului masonic etc.”xi

5. Francmasoneria şi creştinismul

Francmasoneria se prezintă aşadar ca o quasi-religie cu zeul ei propriu: Hiram. În realitate ea nu admite o fiinţă personală la conducerea lumii, precum nu admite un principiu personal în oameni. Ea preconizează un panteism naturalist: Hiram simbolizează forţa universală care îşi ia temporal măşti individuale, prezentându-se sub formă de persoane trecătoare. „Masonul ştie că personalitatea sa nu e nimic şi se dezinteresează de ea. El urcă până la principiul interior al iniţiativei, pe care-l bănuieşte, fără a-l putea cunoaşte exact, Dumnezeu necunoscut în realitatea sa misterioasă: acesta e eul transcendent, identic poate în toate existenţele cari cugetă”. Aşa zisele persoane omeneşti sunt rolurile pe care le joacă trecător unul şi acelaşi actor.
„Un actor misterios deţine rolul personalităţii noastre. Cine este artistul care nu se arată în scenă, ci rămâne travestit şi mascat?... E o energie consacrată Marei Opere, forţă indestructibilă ca orice altă forţă. Această energie este independentă de instrumentul prin care se manifestă printre noi. Ea se transformă fără a se stinge... Cine lucrează deci în noi, dacă nu forţa care animă pe predecesorii noştri? Hiram, care învie, este o realitate. Să ştim să medităm şi să înţelegem. Că indivizii dispar, puţin importă, dacă energia care lucra în ei subzistă. Să ne dezinteresăm deci de o nemurire pe care ne-am reprezentat-o ca individuală. Personalitatea noastră se va stinge şi dacă mai târziu evocatorii noştri şi-ar închipui că intră în relaţie cu noi, ei n-ar constitui o fantomă decât adunând noţiunile ce şi le-ar putea face despre noi”.xii
„Individul este produsul tranzitoriu şi repetat al unei cauze permanent constructive. În ce priveşte pe Marele Arhitect al Universului, trebuie să notăm că această expresie nu intenţionează să impună o credinţă. Să ne păzim deci a ceda acelei leni a spiritului care confundă pe Marele Arhitect al iniţierilor cu Dumnezeul credincioşilor”.xiii
Francmasoneria este raţionalistă. Ea îndeamnă pe membrii săi să supună totul cugetării raţionale ca filtru suprem pentru tot ce au să admită. xiv Iată ce zice un alt francmason: „Nici forţa statului, nici cerinţa nu sunt eterne... Atunci ce poate regenera poporul căzut în dezordine? Nimic altceva decât stăpânirea măsurată a raţiunii... Idealul F. M. constă în a construi pe nesimţite o republică universală şi democrată a cărei regină va fi raţiunea, iar consiliul suprem, adunarea înţelepţilor. În virtutea principiului care a prezidat la naşterea Francmasoneriei, ea va putea, bazându-se nu pe voia unui Dumnezeu inaccesibil, ci pe imperativele Raţiunii, să dea o viaţă moralei creştine”xv
Din acestea rezultă şi raportul francmasoneriei faţă de creştinism. Mai putem aduce câteva citate pentru a arăta atitudinea directă a F. M. faţă de creştinism. Tot autorul din care am citat mai sus declară: „Mai vedeţi mântuirea oamenilor într-o renaştere religioasă? O! visul imposibil! Boltele sanctuarelor ale căror ruine voiţi să le reparaţi, nu vor mai vedea niciodată decât un ecou slab al rugăciunilor de odinioară. Nu mai există Dumnezeu pentru a mai învia morţii şi Acela (Hristos) ale cărui accente magice deschideau mormintele, nu mai poate spera că un miracol asemănător va opri coborârea lui lentă în groapa uitării. Mai mult ca totdeauna o credinţă laică se substituie unei credinţe supranaturale”.xvi Fr. Osw. Wirth în lucrarea citată compară pe Hiram cu Hristos, ambele nume exprimând doar acelaşi simbol al trecerii energiei cosmice dintr-o persoană ce dispare definitiv în alta ce apare (moartea şi învierea lui Hiram). E acelaşi mit, doar numele e altul.xvii O libertate a voinţei nu admite F. M. Totul în lume, chiar şi viaţa sufletească, decurge după o lege necesară neschimbabilă. „Simbolismul masonic împinge mai departe analogia sugerând că microcosmul sau lumea mică, se construieşte ca şi macrocosmul, lumea mare”.xviii
Dar Francmasoneria nu reprezintă o concepţie statistică, ci se mulţumeşte să existe şi ea alături de creştinism. Francmasoneria e prin excelenţă dinamică. Ceea ce cere mai mult adepţilor e acţiunea, reclădirea lumii, conform princi-piilor ei. Astfel F. M. Luptă cu îndârjire să elimine din omenire concepţia opusă ei, creştinismul, şi instituţia care-l susţine, Biserica. Devizele ei sunt: Separarea Bisericii de Stat, şcoala laică, căsătoria civilă, difuzarea principiilor anticreştine în masele largi. În unele state cum sunt Franţaxix, Spaniaxx, Rusiaxxi, devizele acestea au fost realizate. În alte ţări se merge cu paşi repezi spre această stare. Biserica stă în faţa ofensivei puternice a unui duşman necruţător.

6. Scopul Francmasoneriei

Francmasoneria îşi ţine ultimele ei scopuri în secret. Dar fără voia ei se strevăd adeseori aceste scopuri, din mărturisiri masonice mai mult sau mai puţin învăluite. Regulat, francmasoneria spune că scopul ei este cercetarea adevărului şi acţiunea caritativă.
Dar de o acţiune caritativă francmasonică nu s-a împie-dicat nimeni până acum. Şi apoi de ce ar fi lipsă de o asociaţie clandestină şi de secrete, pentru desfăşurarea unei acţiuni caritative?
În realitate când masonii explică mai larg sensul acţiunii lor caritative, vezi că e vorba de o fericire a lumii prin scăparea de ideile ei de acum, prin aşezarea ei pe temeliile principiilor raţionaliste masone. „Binefacerea pentru mason nu se confundă cu ceea ce s-a convenit să se numească caritate. Cedarea câtorva bucăţi de pâine, din prisos, nu-l achită de datoria sfântă ce o contractează iniţiatul faţă de umanitate. A face bine comportă un întreg program de viaţă”. Într-o formă eufemistă, Fr. Osw. Wirthxxii, arată aşadar că nu caritatea este scopul Francmasoneriei.
Iar cercetarea adevărului de care vorbeşte F.M. trebuie înţeleasă ca o lansare a tuturor ideilor de destrămare a Statului şi a Societăţii. Toate ideile de extremă stângă ale comunismului au fost pregătite în Loji şi aplicate de francmasoni. La fel, toate ideile anticreştine, de totală emancipare a instinctelor omeneşti inferioare de sub prestigiul virtuţilor creştine. De la Marx până la Lenin şi Trotzki, toţi şefii mai de seamă ai comunismului au fost evrei şi francmasoni, sau cel puţin francmasoni.
Ziarul francmason Latomia scrie (Iulie 1849, p. 237): „Nu putem decât să salutăm socialismul ca pe un excelent aliat al F. M. în munca de înnobilare a omenirii, în străduinţa de a promova binele omenirii. Socialismul şi masoneria împreună cu comunismul au ţâşnit din acelaşi izvor”xxiii.
Scopul Francmasoneriei stă în legătură cu soarta întregii omeniri. F.M. luptă pentru o anumită direcţionare, pentru o anumită ţintă a întregii vieţi omeneşti colective şi individuale. Care este acest scop? Dintr-o mulţime de mărturisiri masonice şi din descifrarea sensului ce se desprinde din toată activitatea de până acum a F.M., rezultă că acest scop este: întemeierea unei republici mondiale, condusă de francmasoni, adică de evrei. O republică cu desăvârşire laică, cu o omenire îndobitocită de mizerie şi de patimile inferioare dezlănţuite.
Iată ce spune acelaşi Fr. Osw. Wirth, în manualul maestrului: „Să avem curajul să ne zicem religioşi şi să ne afirmăm apostoli ai unei religiuni mai sfinte decât toate celelalte. Să propagăm Religia Republicii, care va forma inima cetăţenilor şi va cultiva virtuţile republicane”.xxiv Tema întemeierii republicii mondiale sub stăpânirea Francmasoneriei a format obiectul Congresului mondial al F.M., din 1900, ţinut la Paris.xxv
Când vorbesc metaforic, francmasonii se prezintă ca zidarii care au să rezidească, sub conducerea lui Hiram, templul lui Solomon din Ierusalim. Aceasta înseamnă, fără metafore, restabilirea dominaţiei lui Israil asupra lumii întregi.xxvi
Numai din tendinţa F.M., după republica laică, internaţională şi extrem de democratică se explică de ce toate revoluţiile de la cea din 1789 încoace, toate loviturile date creştinismului, principiului monarhic şi naţional, principiului autorităţii, sunt opera francmasonilor. Din aceste motive, toate statele care recunosc valoarea principiului naţional şi a factorului creştin au desfiinţat Francmasoneria. Aşa a făcut şi Italia prin Mussolini în 1925xxvii, şi Germania prin Hitler. În Ungaria a fost desfiinţată după prăbuşirea comunismului lui Bela Kuhn, dovedindu-se că acest comunism a fost creaţia lojilorxxviii.

7. Francmasoneria în România

Nu vom face un istoric al Francmasoneriei în România. Până la război nu s-a bucurat de dezvoltare remarcabilă. Abia de la război încoace şi mai ales în ultimii vreo 10 ani, a luat un avânt ce dă de gândit. Din cele şase grupe francmasonice române, una e pur evreiască: B’nai B’rith, alta Federaţia lojilor simbolice de rit ioanit din România e evreo-ungurească (în Ardeal) şi în 1933 s-a unit cu Marea Lojă Naţională Română, iar o a treia e evreo-nemţească: Marea lojă germană din România. Românii se găsesc numai în celelalte trei: Marea Lojă Americană din România (afiliată la Marea Lojă Americană din New York), Marele Orient din România afiliat la Marele Orient din Franţa, şi care cuprinde 90% evrei şi, în sfârşit, Marea Lojă Naţională din România, care afişează tricolorul, afectează lupta contra celeilalte Francmasonerii, pe motiv că e jidovită, dar aceasta e numai o mască cu scopul de a vâna cât mai mulţi ofiţeri şi alţi buni români.xxix
Marea Lojă Naţională condusă până în 1933 de dl. Pangal, în acel an s-a rupt în două, o parte lojile ei – cele provinciale şi cinci din cele zece bucureştene – constituindu-se separat în frunte cu dl. M. Sadoveanu. Dar pe dl. Sadoveanu l-au urmat numai masonii din primele trei grade, cei din gradele superioare au rămas cu dl. Pangal. Şi cum masonii primelor trei grade sunt conduşi de cei din gradele superioare se pare că schisma din Marea Lojă Naţională e tot numai o cursă pentru românii naivi pe care prestigiul unui Sadoveanu îi atrage mai mult decât dl. I. Pangal. De altfel, gruparea d-lui Sadoveanu s-a aliat cu Marele Orient.xxx
Despre opiniile de mason ale d-lui M. Sadoveanu cităm doar următoarele rânduri din cuvântarea rostită la adunarea din 2.VII.1933, a Marii Loji Naţionale. Sub un văl eufemist se întrezăreşte toată adversitatea masonică faţă de credinţa creştină şi ideea naţională: „Liber cu adevărat e numai acel maestru care izbândeşte a-şi domina pasiunile şi a se elibera de prejudecăţi. Cel care păstrează ura de rasă, obscurantismul violenţelor, suficienţele dogmatice, e un sclav ca şi cel care nu-şi poate domina pasiunile degradante”.xxxi
Foarte sistematic zeflemiseşte dl. M. Sadoveanu credinţa creştină ortodoxă pe care o socoteşte o credinţă pentru naivi, mult inferioară ştiinţei „egiptene” a „Magului” superior în romanul „Creanga de aur”.
Numărul masonilor din România era încă în 1932 întristător de urcat. Astăzi se pare că sunt şi mai mulţi. În 1932 aveam 3300 masoni. Cehoslovacia avea 60, Iugoslavia 900, Polonia 450, Bulgaria 500. Se va recunoaşte că România faţă de aceste ţări vecine are enorm de mulţi.
Influenţa masonilor în viaţa mai nouă a Statului nostru se resimte dureros, dictând din toate locurile de conducere.
De altfel şi în Marea Lojă Naţională se află evrei.

8. Aşa zisa Masonerie Naţională Română

Dar asupra Masoneriei Naţionale Române trebuie să insistăm ceva mai mult. Despre ateismul Marelui Orient din România şi al Marii Loji Naţionale a d-lui Sadoveanu nu poate fi nici o îndoială, odată ce el este în strânsă comuniune cu Marele Orient din Franţa, despre care însăşi întâmpinarea Masoneriei Naţionale Române către Sfântul Sinod spune: „Prima mare organizaţie dizidentă a fost aşa numitul Mare Orient din Franţa, care încă din secolul al VIII-lea s-a îndepărtat încetul cu încetul de masoneria tradiţională, suprimând obligativitatea credinţei în Dumnezeu şi în nemurirea sufletului, precum şi aceea a contractării jurământului pe Sf. Scriptură, dintr-un aşa zis spirit de liberă cugetare, şi ajungând în anul 1878, la însăşi primirea ateilor în Ordin. Aceasta a provocat, după cum era şi firesc, o imediată ruptură a relaţiilor între marile loji masonice regulate cu Marele Orient din Franţa, şi de atunci încoace atât Marele Orient din Franţa cât şi toate organizaţiile afiliate lui, din lumea întreagă, sunt socotite ca schismatice, eretice şi orice relaţii sunt interzise între masonii regulaţi şi membrii acestor organizaţii”.
Noi vom arăta în primul rând, că există relaţii între organizaţiile masonice cu care este afiliată Masoneria Naţională Română şi între cele ce stau în legătură cu Marele Orient din Franţa, iar în al doilea rând vom pune în adevărata lumină atitudinea faţă de religie a Masoneriei, ce se pretinde adversară Marelui Orient din Franţa.
a) Marele Orient din Franţa şi Marea Lojă din Franţa stau în aşa strânse legături, încât în fiecare an se adună delegaţii lor într-un convent comunxxxii. Marea Lojă din Franţa însă face parte din Asociaţia Masonică Internaţională (A.M.I.) cu sediul în Geneva, împreună cu Marile Loji din Belgia, Bulgaria, Grecia, Luxemburg, Norvegia, Polonia, Portugalia, Elveţia, Cehoslovacia, Spania, Viena şi Jugoslavia, dintre care multe au legături cu Masoneria Naţională Română. (Vezi întâmpinarea amintită mai sus.) De altfel A.M.I. luptă pentru ca „într-un viitor mai apropiat sau mai depărtat, lanţul mondial să se încheie în sensul ca diferitele dialecte masonice ale umanităţii să se unească într-o limbă comună”xxxiii. Deci şi acum sunt numai deosebiri dialectale.
Cu Marele Orient din Franţa are legături Marea Lojă din Vienaxxxiv. Ori Marea Lojă din Viena stă în relaţii oficiale cu Marea Lojă din Angliaxxxv şi deci şi cu Masoneria Naţională Română.
Cât de neserioase şi de trecătoare sunt suspendările de relaţii între diferitele organizaţii francmasonice se vede şi din pilda ce au dat-o în anii recenţi francmasoneriei germane. Atât cele trei Mari Loji prusiene vechi care se socotesc foarte naţionale, cât şi alte patru din cele umanitariste: Marea Lojă din Hamburg, cea din Bayreuth, cea din Frankfurt pe Main şi cea din Darmstadt, au rupt relaţiile cu Marea Lojă din Viena, socotită internaţionalistă. Însă în acelaşi timp Marile Loji din Hamburg, Bayreuth şi Frankfurt pe Main au reluat relaţiile cu Marea Lojă din Anglia, care are la rândul ei relaţii cu Marea Lojă din Vienaxxxvi.
Cu drept cuvânt observă Fr. Hasselbacher în opera sa monumentală Entlarvte Freimaurerei 1936, vol. I, p.71: „Ori-ce şcolar care cunoaşte regulile elementare de matematică ştie că: două mărimi egale cu o a treia, sunt egale şi între ele. Dacă a=b şi b=c, atunci şi a=c”. Dacă Masoneria Naţională Română are legături cu cea din Austria, iar aceasta cu Marele Orient din Franţa, evident că prin masoneria austriacă există legături şi între Masoneria Naţională Română şi Marele Orient Francez.
Ce însemnează acum că două organizaţii masonice au legătură şi ce însemnează că legăturile acestea sunt suspen-date?
Când două organizaţii masonice stau în legături atunci ele comunică oficial prin organele lor conducătoare. Astfel în „Regulamentul de organizare şi funcţionare al Marei Loji Naţionale Române” art.45 lit. i, se spune despre Consiliul Marii Loji Naţionale, care este puterea ei executivă, că „reprezintă împreună cu Marele Maestru, Mare Lojă Naţională din România pe lângă conducerea supremă a fiecărui Rit de pe lângă Marile Puteri Masonice Străine”xxxvii. Legăturile acestea primesc un caracter şi mai permanent şi mai concret prin aceea că cele două organizaţii masonice în legătură îşi desemnează câte un delegat, care e numit membru regulat cu un rang superior în Marea Lojă prietenă. Iată ce spune citatul Regulament în această privinţă la art. 6: „Marele Maestru poate să numească pe orice frate ca să-l reprezinte într-o Mare Lojă soră din străinătate, de asemenea el poate numi ca membru al Marii Loji Naţionale din România, cu rangul pe care-l crede potrivit, pe orice frate desemnat ca reprezentant al Marelui Maestru al unei Mari Loji soră din străinătate”xxxviii.
În felul acesta în fiecare organizaţie francmasonică sunt prezente organizaţiile străine masonice. În afară de aceste legături membrii din lojile unei organizaţii pot vizita oricând lojile de grad egal sau inferior ale unei organizaţii străine, iau parte la festivităţile lor şi pot fi numiţi membri de onoare ai acelei organizaţii străinexxxix. Fr. Hasselbacher dovedeşte în opera citată, pe baza unui vast material din arhivele lojilor germane desfiinţate, că suspendarea legăturilor între două organizaţii masonice lasă mai departe putinţa membrilor din lojile unei organizaţii de a vizita lojile celeilalte organizaţii, numai cât aceste vizite n-au un caracter oficial, ci numai unul oficiosxl. Masonii individuali sunt fraţi pe tot globul pământesc, oricărei organizaţii ar aparţine. Oricărui rit ar aparţine un mason, el este frate cu toţi masonii de pe globxli.
De altfel, aceste suspendări de relaţii sunt accidentale, ele nu sfărâmă unitatea şi simpatia fundamentală, care leagă întreaga Francmasonerie universală. Şi se depun totdeauna cele mai mari străduinţe ca aceste suspendări să înceteze cât mai repede şi unitatea să devină tot mai strânsă. Ba mai mult, aceste suspendări de relaţii au loc numai între organizaţiile masoneriei ioanite, a primelor trei grade. Masoneria gradelor superioare e un front unitar. Ori masoneria primelor trei grade e numai un stadiu de trecere spre cea superioară şi e condusă de aceea. Deci supărările între organizaţiile masonice subalterne sunt numai nişte iluzii, nişte concesii făcute spiritului neprogresat în masonerie al membrilor inferiori, cărora le place să creadă că sunt în ceartă cu masoneriile străine.
Dăm câteva citate în acest sens din cartea masonilor vienezi, Das Blaubuch der Freimaurerei (Viena, 1933):
„Organizarea ritului scoţian este foarte potrivită pentru urmărirea şi ajungerea scopului său depărtat. Existenţa factică a unui lanţ mondial francmason, cel puţin în cadrele ritului, este în opoziţie cu organizaţiile, din nefericire încă aşa de neînchegate, ale francmasoneriei ioanite, care se luptă între ele din motive dogmatice – avantajul fundamental al lucrării sale. Ritul scoţian cu ale sale 36 de Supreme consilii constituie pentru toate teritoriile francmasone cu o aceeaşi doctrină, un acelaşi mod de a lucra, aşadar unul şi acelaşi front unitar francmasonic. Ritul scoţian este afară de aceea un paşaport către toate atelierele corespunzătoare ale masoneriei şi oferă aşadar raza cea mai mare de acţiune”xlii.
Să observăm că Marea Lojă Naţională Română, care are sub administraţia sa gradele 1-3, este sub autoritatea Supremului Consiliu de grad 33 al Ritului Scoţian Antic şi Acceptatxliii. Între cele 36 supreme Consilii numite în cartea citată, se află şi cel din România şi cel din Franţa, autoritatea supremă a masoneriei francezexliv. Pentru întărirea unităţii între organizaţiile gradelor inferioare lucrează afară de amintita Asociation Maçonique Internationale cu sediul la Geneva, care întruneşte Marile Loji Simbolice (ale primelor trei grade), Die Allgemeine Freimaurerei Liga (Afeme) cu sediul în Basel, care întruneşte pe masoni individuali pentru a realiza lanţul mondial al masonerieixlv. Aceste organizaţii ţin des congrese în diferite centre europene.
In Fr. Hasselbacher op. cit. vol. I, p. 53-80 se găsesc multe citate de ale francmasonilor că Masoneria este una. Luăm pe Marele Maestru al Marei Loji din Bayreuth, prof. Blunschli care a scris în Freimaurerei Zeitung din 11.IV.1874 : „De câţiva zeci de ani lojile se adună şi iau un caracter tot mai naţional, deşi misiunea lor este internaţională. De ce aceasta? Ce sens are? Căci dacă francmasoneria nu are nimic cu patria, de ce se îmbracă în forme naţionale? Sâmburele cel bun al acestei mişcări este trebuinţa după o mai mare consolidare, pentru a valorifica mai bine puterea confederaţiei masonice.
Însemnătatea internaţională a masoneriei nu e slăbită prin aceasta, dimpotrivă puterea ei de acţiune, eficacitatea ei devine şi mai urcată”xlvi.
b) Să lămurim acum atitudinea în chestiune religioasă a Masoneriei ce se pretinde supărată cu Marele Orient Ateu din Franţa. Mai întâi câte ceva din „Constituţia şi Regulamentul” Marii Loji Naţionale Române. Observăm însă că în această Constituţie şi Regulament nu sunt fixate decât chestiuni formale de procedură, idealurile organizaţiei, principiile ei; cuprinsul discuţiilor din ateliere nu este făcut cunoscut. Constituţia şi Regulamentul îndrumă de câte ori e vorba de o chestiune mai importantă la Marile Constituţiuni, Tradiţiile şi Landmarkurile Ritului. Constituţia şi Regulamentul Marii Loji Naţionale nu e document pe baza căruia să se poată spune ceva definitiv referitor la scopurile şi acţiunea ei, cu atât mai mult cu cât acest document însuşi vorbeşte de secretele masonice a căror divulgare este socotită între infracţiunile cele mai gravexlvii. Ba într-un loc spune acest document: „În Loji se primesc cunoştinţele care nu se publică nicăieri şi pe care nu le putem învăţa decât în Lojă”xlviii.
Dar chiar şi din puţinele expresii ale acestui document se poate trage o concluzie care arată suficient conflictul masoneriei cu doctrina Bisericii. E adevărat că în art. 3 al Constituţiei, Statutelor etc. se prevede că „nimeni nu poate fi primit în francmasonerie dacă nu crede în Dumnezeu şi în nemurirea sufletului”. Legămintele şi jurămintele masonilor faţă de Ordin sunt contractate pe Sf. Scriptură (p. 4). Dar în altă partexlix se spune: „Oricare ar fi religia sau cultul cuiva, el nu poate fi exclus din Ordin, dacă crede în Marele Arhitect al Universului şi practică învăţăturile sfinte ale moralei”.
Până aici n-ar fi nimic grav. S-ar putea spune: sunt atâtea alte Societăţi în care nu se cere nici acest minim de credinţă religioasă. Numai cât celelalte Societăţi au altfel de obiective economice, culturale, câtă vreme Francmasoneria se socoteşte dacă nu un adversar al Bisericii, în orice caz un concurent al ei, cu o credinţă proprie a ei. Căci iată ce se spune în pasajul citat puţin mai la vale: „masonii, cele mai virtuoase elemente ale tuturor credinţelor... caută să demonstreze superioritatea credinţei pe care o profesează”. Aşadar un francmason evreu, fără a-şi însuşi, prin intrarea în Francmasonerie, credinţa creştină, e socotit şi de francmasonii creştini ca având o credinţă superioară aceleia pe care a revelat-o Însuşi Fiul lui Dumnezeu cel întrupat. În mândria francmasonilor de a se socoti deasupra creştinismuluil, se află implicată negarea Divinităţii creştinismului, cea mai gravă dintre erezii.
Aceeaşi concluzie se deduce şi din alte datorii impuse masonului. După ce se spune la p. 74 că „printre noi sunt Fraţi de toate religiile şi rasele”, la p. 75 se cere: „trebuie să preferi pe un Francmason oricărui alt om, când solicită, în condiţii egale, aceeaşi situaţie”. Purtarea aceasta trebuie s-o aibă un mason nu numai faţă de alt mason din ţară, ci şi faţă de cei din străinătate, căci art. 5 al Constituţiei, Statutelor etc., p. 4 spune: „Oricărui rit i-ar aparţine un mason, el este frate cu toţi masonii de pe glob”. Prin urmare masoneria formează o confraternitate mai presus de religie, de neam şi de familie. Un mason consideră mai apropiat sieşi pe un evreu mason decât pe un român creştin. Prin aceasta se rupe legătura bisericească dintre cei care formează, după Apostolul Pavel, Trupul tainic al Domnului. Se poate spune că masonul iese din Biserică, precum iese din comunitatea naţională. „Familia, prietenii – se spune mai departe la p. 75 – sau vecinii să nu afle chestiuni în legătură cu activitatea francmasonică, atât personală, cât şi cea colectivă”.
Putem pune de pe acum întrebarea: ce rost mai are jurământul pe Sf. Scriptură când îl rosteşte şi un evreu care nu crede în ea, sau când se respinge originea divină a ei?
Dar poate că cel puţin nu se cuprinde în Marea Lojă Naţională decât România, aşa că acea confraternitate cu masonii din alte ţări rămâne o legătură destul de platonică. Chiar aşa de ar fi şi totuşi ar fi grav: se afirmă în principiul care pune mai presus de legăturile bisericeşti şi naţionale pe cele masonice. În realitate Masoneria Naţională Română cuprinde mulţi străini şi nu există nici o piedică pentru a cuprinde şi mai mulţi. E adevărat că Supremul Consiliu gr. 33 nu admite în sânul său ca membri activi decât o pătrime de membri neortodocşili.
Dar numărul membrilor ar fi al Supremului Consiliu care se limitează între 9-33. Destul este dacă o pătrime din ei pot fi neortodocşi. Dar Supremul Consiliu are şi membri emeriţi. Între aceştia numărul străinilor nu este limitat. Dar ceea ce-i mai important e că grosul Masoneriei Naţionale îl formează membrii din celelalte grade, de la 1-32, şi mai ales cei din primele 3 grade. Între aceştia numărul străinilor iarăşi nu e limitat. Faţă de toţi aceşti străini masonul român e obligat să le dea sprijin în toate împrejurările când se cere – în anumite cazuri cu riscul vieţiilii. Refuzul sprijinului cerut aduce una din cele mai mari pedepseliii.
Dar acum să luminăm şi mai bine atitudinea faţă de creştinism a Masoneriei Române, confruntând-o cu câteva citate din amintita Blaubuch a Masoneriei austriece, care este în legătură şi cu cea din Anglia şi cu cea română. Francmasonul vienez dr. Oscar Trebitsch spune în articolul Freimaurerei u. Radikalismus: „Caracteristica permanentă a Masoneriei este accentuarea necesar imanentă a caracterului autonom al eticei sale şi prin aceasta în mod necesar şi negarea oricărei posibilităţi a vreunei etici, heteronome, fie ea crescută metafizic pe terenul speculaţiei filosofice, fie pe cel al speculaţiei teologice” (p. 65).
În această carte francmasonul Dr. Kurt Reichl scrie: „Francmasoneria este în fiinţa ei adânc pătrunsă de ideea că, pe terenul credinţei, nu poate fi dogmatizată o anumită convingere privitor la ceva imposibil de cunoscut. Ea stă pe punctul de vedere cel cu adevărat tolerat, că fiecare are să-şi facă socoteala cu infinitul după trebuinţele sale religioase. Felul credinţei, de semnul ce-l dă fiecare noţiunii sale despre Dumnezeu, nu e pentru Francmasonerie nimic, pentru ea totul este conducerea etică a vieţii care rezultă din concepţia despre lume a respectivului ins” (p. 31).
Întâlnim aşadar acelaşi indiferentism faţă de revelaţia creştină, pusă în rând cu oricare altă credinţă. Nici o grijă pentru unificarea sufletelor în aceeaşi credinţă creştină, ci insul e justificat în tendinţa de a avea o atitudine cu totul individuală în chestiunea religioasă. Nu susţine nici Biserica impunerea cu sila a credinţei creştine, dar propovăduieşte sus şi tare că această credinţă e revelată de Dumnezeu, deci singura adevărată în plenitudinea ei, şi dezaprobă fărămiţarea societăţii omeneşti în tot atâtea credinţe câţi indivizi sunt. Francmasoneria afirmă că n-are nici o dogmă. Dar are şi ea pe cea a individualismului, socoteşte ca valoare supremă judecata individuală. Cel puţin pentru ochii lumii, căci în realitate impune adepţilor ei destule convingeri şi secrete de al căror rost şi sens nu au să se întrebe masonii gradelor inferioare.
Acelaşi lucru îl afirmă Dr. K. Reichl şi în alt loc al numitei cărţi, într-o controversă cu iezuitul Fr. Muckermann despre încrederea în umanitatea pură, pe care francmasoneria o are, pe când creştinismul nu: „Să recunoaştem clar şi fără echivocuri deosebirea fundamentală. D-v vă exprimaţi hotărât bănuiala în posibilitatea unei umanităţi care nu e în legătură cu un Dumnezeu personal, care nu e străbătută de credinţa în Dumnezeul personal al Bisericii. Francmasonul, aşa cum îl înţeleg eu (!!) nu e ateu, concepţia despre lume a Francmasoneriei are principiul unei fiinţe supreme, unei ultime temelii spirituale a existenţei. Dar cu deosebirea fericită (heilsarmee), antidogmatică faţă de dogma Bisericii infailibile şi singură mântuitoare, că ea lasă conţinutul, culoarea noţiunii de Dumnezeu subiectivismului fiecăruia. Ea socoteşte că există o credinţă, dar aceasta nu trebuie dogmatizată drept o cunoaştere care trebuie să fie singură adevărată, aşadar imposibilă. Nu e linia d-v., prea venerate, să admiteţi umanitatea laicistă a francmasonului care nu e hrănită de o credinţă precisă într-un Dumnezeu personal, ca întemeiată, adevărată şi variabilă. Vă îndoiţi de garanţiile interne ale acestei umanităţi. Socotiţi că numai ideea de umanitate a credinţei creştine posedă putere îndatoritoare” (p. 25-26). Iar în alt loc: „Sigur ideea masonă despre umanitate nu e determinată religios, în sensul că nu cere înrădăcinarea ei într-o religie anumită, respectiv în cea catolică” (p. 20).
În spiritul acesta liber cugetător vorbesc masonii despre religie atunci când vor să-şi prezinte în trăsături simpatice organizaţia lor. Adevăratele lor sentimente sunt însă direct ostile la adresa religiei. Ele izbucnesc adesea în expresii nemascate, în felul acelora pe care le-am inserat în refrenul acesta la alt loc.
După ce am arătat că şi masoneria zisă naţională face parte din organizaţia mondială a masoneriei, fiind angajată în urmărirea scopurilor comune ale masoneriei, şi după ce am arătat că masoneria întreagă e cel puţin liber cugetătoare pe teren religios, să mai revenim puţin asupra scopului masoneriei în care e încadrată masoneria naţională.
Am mai spus că scopul masoneriei nu e cercetarea filosofică a adevărului şi nici filantropia. Acestea n-ar trebui ţinute într-un secret atât de sever. Scopul ei este unul politic. Şi este unul şi acelaşi pentru toată masoneria. De aceea se străduieşte să formeze un front cât mai strâns, cum am văzut din paginile anterioare. Că scopul ei este unul politic, nu de politică de partid, ci de concepţie, ceea ce-i şi mai grav, ne-o mărturiseşte masonul Dr. K. Reichl în opera amintită, p. 35, aprobând următoarele cuvinte ale unui membru al Marelui Orient Francez: „Dacă politica însemnează a te aprinde de suferinţa oamenilor pentru apărarea drepturilor omului, pentru realizarea unor cerinţe culturale de mare valoare din punct de vedere etic şi estetic, atunci, da, masoneria face politică, atunci masoneria este politică”. Mai precis ne arată orientarea politică a masoneriei mărturisirile aceluiaşi mason, că organizaţia din care face parte luptă pentru „libertatea personală şi democraţie”, care nu trebuie lăsată să fie sfărâmată de „dictatura barbară de dreapta sau de stânga” (p. 24). În acelaşi sens se exprimă pe larg masonul Dr. Oskar Trebitsch în amintita carte, dezvoltând că masoneria e contrară oricărui radicalism, oricărei conduceri autoritare şi pentru larga democraţie (p. 64). Pe linia aceasta masoneria e contra monarhiei deşi întâmpinarea Masoneriei Române spune altfel. Dr. Reichl mărturiseşte că Masoneria a văzut în instaurarea republicii în Spania îndeplinindu-se o aprinsă dorinţă a ei. „Nimeni n-a negat din latura Masoneriei că între întemeierea republicii şi masoneria spaniolă există strânse legături. Nici n-a rămas nimănui că fraţilor din Marele Orient li s-au împlinit prin noua organizare de stat o aprinsă dorinţă” (p. 17).
Astfel nu e de mirare dacă Francmasoneria declară acum că stă în război din Spania, cu totul în ajutorul Frontului Popular. În ziarul ABC din Madrid, din 20.X.1936, foaie redactată ca toate foile de pe teritoriul Spaniei comuniste de sovietele muncitoreşti, găsim următoarea declaraţie din partea Masoneriei: „Situaţia actuală este aşa de extraordinară şi de tragică, încât suntem nevoiţi să rupem tăcerea noastră obişnuită. Masoneria spaniolă este deplin, total şi absolut de partea Frontului Popular, de partea guvernului legal şi împotriva fascismului”. În ziarul El Dia Grafico din 15.X din Barcelona se spune: „Mulţumită înţeleptei prevederi a masonilor o mare parte din comandă în Guardia civil şi Guardia de asalt (trupe poliţieneşti create în mod special de republică) era încă înainte de 18 august în mâna republicanilor de încredere. Masonii au fost aceia care au făcut ca cea mai mare parte din flota de război să se pună în serviciul Frontului Popular şi ofiţerii răsculaţi să fie închişi. Masonii au fost aviatori care s-au aşezat în fruntea flotei noastre aviatice. Comandanţii celor mai multe din secţiunile armatei noastre sunt masoni. Masonii sunt în majoritate aceia care, în presă, pe tribune, la microfon au susţinut focul în suflete. Masoni sunt şi aceia care pregătesc victoria în etape. Masoni în sfârşit, aceia care lucrează în străinătate ca neutralitatea să fie părăsită”liv.
Din cele de mai sus se străvede destul de bine că nu sunt deosebiri reale şi serioase între masoneria mondială căreia îi aparţine Masoneria Naţională Română şi Masoneria afiliată Marelui Orient Francez. Astfel, având în vedere ceea ce am dezvoltat în toate capitolele acestui referat, putem formula următoarele:


Concluzii:
Francmasoneria este o organizaţie mondială, secretă în care evreii au un însemnat rol, având un rit quasi-religios, luptând împotriva concepţiei religios-morale a creştinismului, împotriva principiului monarhic şi naţional, pentru a realiza o republică internaţională laică (tendinţa din urmă a se vedea în Blaubuch der Freimaurerei, Wien 1933, p. 82, în art. Paneuropa als Minoritatenfrage. Se recunoaşte că „Masoneria urmăreşte planul unei Europe unite”). Ea este un ferment de stricăciune morală, de dezordine socială. Biserica osândeşte francmasoneria ca doctrină, ca organizaţie şi ca metodă de lucru ocultă şi în special pentru următoarele motive:
1. Francmasoneria învaţă pe adepţii ei să renunţe la orice credinţă şi adevăr revelat de Dumnezeu, îndemnându-i să admită numai ceea ce descopere raţiunea lor. Ea propagă astfel necredinţa şi lupta împotriva creştinismului ale cărui învăţături sunt revelate de Dumnezeu. Vânând pe cât mai mulţi intelectuali să şi-i facă membri şi obişnuindu-i pe aceştia să renunţe la credinţa creştină, francmasoneria îi rupe de la Biserică, şi având în vedere influenţa însemnată ce o au intelectualii asupra poporului e de aşteptat ca necredinţa să se întindă asupra unor cercuri tot mai largi. În faţa propagandei anticreştine a acestei organizaţii, Biserica trebuie să răspundă cu o contra propagandă.
2. Francmasoneria propagă o concepţie despre lume panteist-naturalistă, reprobând ideea unui Dumnezeu personal deosebit de lume şi ideea omului ca persoană, deosebită, destinat nemuririi.
3. Din raţionalismul şi naturalismul său, francmasoneria deduce în mod consecvent o morală pur laică, un învăţământ laic reprobând orice principiu moral „heteronom” şi orice educaţie ce rezultă din credinţa religioasă şi din destinaţia omului la o viaţă spirituală eternă. Materialismul şi oportunismul cel mai cras în toate acţiunile omului, este concluzia necesară din premisele francmasoneriei.
4. În lojile francmasoneriei se adună la un loc evreii şi creştinii şi francmasoneria susţine că numai cei ce se adună în lojile ei cunosc adevărul şi se înalţă deasupra celorlalţi oameni.
Aceasta însemnează că creştinismul nu dă nici un avantaj în ce priveşte cunoaşterea adevărului şi dobândirea mântuirii membrilor săi. Biserica nu poate privi impasibil cum tocmai duşmanii de moarte ai lui Hristos să fie consideraţi într-o situaţie superioară creştinilor din punct de vedere al cunoaşterii adevărurilor celor mai înalte şi al mântuirii.
5. Francmasoneria practică un cult asemănător celui al misterelor pre-creştine. Chiar dacă unii adepţi ai ei nu dau nici o însemnătate acestui cult, se vor găsi multe spirite mai naive asupra cărora acest cult să exercite o oarecare forţă quasi-religioasă. În orice caz prin acest cult francmasoneria vrea să se substituie oricărei alte religii, deci şi creştinismului.
În afară de motivele acestea de ordin religios, Biserica mai are în considerare şi motive de ordin social, când întreprinde acţiunea sa contra francmasoneriei.
6. Francmasoneria este un ferment de continuă şi subversivă subminare a ordinei sociale prin aceea că îşi face din funcţionarii statului, din ofiţeri, unelte subordonate altei autorităţi pământeşti decât aceleia care reprezintă ordinea stabilită vizibil. Îi face unelte în mâna unor factori neştiuţi încă nici de ei, având să lupte pentru idei şi scopuri politice ce nu le cunosc. E o luptă nesinceră, pe la spate, niciodată nu există o siguranţă în viaţa statului şi ordinea stabilită. E o luptă ce ia în sprijinul ei minciuna şi întunerecul. Împotriva jurământului creştinesc pe care acei funcţionari l-au prestat Statului, ei dau un jurământ păgânesc.
7. Francmasoneria luptă împotriva legii naturale, voită de Dumnezeu, conform căreia omenirea e compusă din naţiuni. Biserica ortodoxă, care a cultivat totdeauna specificul spiritual al naţiunilor, şi le-a ajutat să-şi dobândească libertatea şi să-şi menţină fiinţa primejduită de asupritori, nu admite această luptă pentru exterminarea varietăţii spirituale din sânul omenirii.
Măsurile cele mai eficace ce are să le ia Biserica împo-triva acestui duşman al lui Dumnezeu, al ordinei social-morale şi al naţiunei, sunt următoarele:
1. O acţiune persistentă publicistică şi orală de demasca-re a scopurilor şi a activităţii nefaste a acestei organizaţii.
2. Îndemnarea intelectualilor români, care se dovedesc a face parte din loji, să le părăsească. În caz contrar Frăţia Ortodoxă Română, extinsă pe toată ţara, va fi îndemnată să izoleze pe cei ce preferă să rămână în loji. Biserica le va refuza la moarte slujba înmormântării, în caz că până atunci nu se căiesc. De asemenea le va refuza prezenţa ca membri în corporaţiile bisericeşti.
3. Preoţimea va învăţa poporul ce scopuri urmăreşte acela care e francmason şi-l va sfătui să se ferească şi să nu dea votul candidaţilor ce aparţin lojilor.
4. Sfântul Sinod acompaniat de toate Corporaţiunile bisericeşti şi Asociaţiile religioase se va strădui să convingă guvernul şi Corpurile Legiuitoare să aducă o lege pentru desfiinţarea acestei organizaţii oculte. În caz că guvernul nu o va face, Sfântul Sinod se va îngriji să fie adusă o astfel de lege din iniţiativă parlamentară.

Tem. Nr. 785/937. Î.P.S. Mitropolit Nicolae al Ardealului, dă citire referatului cu studiul asupra francmasoneriei, ce i s-a cerut de Sf. Sinod încă din anul 1934.
Sf. Sinod însuşindu-şi concluziile din referat hotărăşte:
I. Biserica osândeşte Francmasoneria ca doctrină, ca organizaţie şi ca metodă de lucru ocultă şi în special pentru următoarele motive:
1. Francmasoneria învaţă pe adepţii ei să renunţe la orice credinţă şi adevăr revelat de Dumnezeu, îndemnându-i să admită numai ceea ce descoperă cu raţiunea lor. Ea propagă astfel necredinţa şi lupta împotriva creştinismului ale cărui învăţături sunt revelate de Dumnezeu. Vânând pe cât mai mulţi intelectuali să şi-i facă membri şi obişnuindu-i pe aceştia să renunţe la credinţa creştină, Francmasoneria îi rupe de la Biserică, şi având în vedere influenţa însemnată ce o au intelectualii asupra poporului, e de aşteptat ca necredinţa să se întindă asupra unor cercuri tot mai largi. În faţa propagandei anticreştine a acestei organizaţii, Biserica trebuie să răspundă cu o contrapropagandă.
2. Francmasoneria propagă o concepţie despre lume panteist-naturalistă, reprobând ideea unui Dumnezeu personal deosebit de lume şi ideea omului ca persoană, deosebită, destinat nemuririi.
3. Din raţionalismul şi naturalismul său, Francma-soneria deduce în mod consecvent o morală pur laică, un învăţământ laic, reprobând orice principiu moral „heteronom” şi orice educaţie ce rezultă din credinţa religioasă şi din destinaţia omului la o viaţă spirituală eternă. Materialismul şi oportunismul cel mai cras în toate acţiunile omului, este concluzia necesară din premisele Francmasoneriei.
4. În lojile francmasone se adună la un loc evreii şi creştinii şi Francmasoneria susţine că numai cei ce se adună în lojile ei cunosc adevărul şi se înalţă deasupra celorlalţi oameni. Aceasta însemnează că creştinismul nu dă nici un avantaj în ce priveşte cunoaşterea adevărului şi dobândirea mântuirii membrilor săi. Biserica nu poate privi impasibilă cum tocmai duşmanii de moarte ai lui Hristos să fie consideraţi într-o situaţie superioară creştinilor din punct de vedere al cunoaşterii adevărurilor celor mai înalte şi al mântuirii.
5. Francmasoneria practică un cult asemănător celui al misterelor precreştine. Chiar dacă unii adepţi ai ei nu dau nici o însemnătate acestui cult, se vor găsi multe spirite mai naive asupra cărora acest cult să exercite o oarecare forţă quasi-religioasă. În orice caz prin acest cult Francmasoneria vrea să se substitue oricărei alte religii, deci şi creştinismului.
În afară de motivele acestea de ordin religios biserica mai are în considerare şi motive de ordin social când întreprinde acţiunea sa contra Francmasoneriei.
6. Francmasoneria este un ferment de continuă şi subversivă subminare a ordinei sociale prin aceea că îşi face din funcţionarii Statului, din ofiţeri, unelte subordonate altei autorităţi pământeşti decât aceleia care reprezintă ordinea stabilită vizibil. Îi face unelte în mâna unor factori neştiuţi încă nici de ei, având să lupte pentru idei şi scopuri politice ce nu le cunosc. E o luptă nesinceră, pe la spate; niciodată nu există o siguranţă în viaţa Statului şi în ordinea stabilită. E o luptă ce ia în sprijinul ei minciuna şi întunerecul. Împotriva jurământului creştinesc pe care acei funcţionari l-au prestat Statului, ei dau un jurământ păgânesc.
7. Francmasoneria luptă împotriva legii naturale, voite de Dumnezeu, conform căreia omenirea e compusă din naţiuni. Biserica ortodoxă care a cultivat totdeauna specificul spiritual al naţiunilor şi le-a ajutat să-şi dobândească libertatea şi să-şi menţină fiinţa primejduită de asupritori, nu admite această luptă pentru exterminarea varietăţii spirituale din sânul omenirii.
Măsurile cele mai eficace ce are să le ia Biserica împotriva acestui duşman al lui Dumnezeu, al ordinei social-morale şi al naţiunei, sunt următoarele:
1. O acţiune persistentă publicistică şi orală de demasca-re a scopurilor şi activităţii nefaste a acestei organizaţii.
2. Îndemnarea intelectualilor români, care se dovedesc a face parte din loji, să le părăsească. În caz contrar, „Frăţia Ortodoxă Română” extinsă pe toată ţara va fi îndemnată să izoleze pe cei ce preferă să rămână în loji. Biserica le va refuza la moarte slujba înmormântării, în caz că până atunci nu se căiesc. De asemenea, le va refuza prezenţa ca membri în corporaţiile bisericeşti.
3. Preoţimea va învăţa poporul ce scopuri urmăreşte acela care e francmason şi-l va sfătui să se ferească şi să nu dea votul candidaţilor ce aparţin lojilor.
4. Sf. Sinod acompaniat de toate corporaţiunile biseri-ceşti şi asociaţiile religioase se va strădui să convingă Guvernul şi Corpurile legiuitoare să aducă o lege pentru desfiinţarea acestei organizaţii oculte. În caz că Guvernul nu o va face, Sfântul Sinod se va îngriji să fie adusă o astfel de lege din iniţiativa parlamentară.
II. Întreg referatul împreună cu concluziile se va tipări în broşură prin Consiliul Central Bisericesc şi se va întrebuinţa ca mijloc de propagandă împotriva francmasoneriei.
Î.P.S. Patriarh prezintă declaraţia făcută în faţa Sa, a delegaţilor lojei francmasone naţionale în frunte cu dl. Pangal, prin care aduc la cunoştinţă că aceste loji se autodizolvă, spre a nu fi confundate cu Loja Marelui Orient şi spre a nu se crede că este împotriva culturii sentimentelor monarhice, naţionale şi creştine. El – dl. Pangal – în numele delegaţilor declară că toţi membrii lojelor francmasone naţionale sunt buni fii ai bisericii ortodoxe.
Sf. Sinod ia act cu satisfacţie de declaraţia d-lui Pangal şi a celorlalţi conducători ai masoneriei naţionale române, cetită în ziua de 25 Februarie a.c., în faţa Î.P.S. Patriarh Miron, prin care anunţă că această organizaţie se autodizolvă. Este prin urmare de sine înţeles că hotărârea Sf. Sinod privitoare la masonerie nu se poate referi la lojile care s-au dizolvat şi prin urmare nu mai există.
La orele 13 Î.P.S. Patriarh, ridică şedinţa, prorogând Sf. Sinod pentru data de 29 Martie a.c., orele 10 dimineaţa.

Preşedinte, (ss) Miron
Secretar, (ss) † Galaction Craioveanu
Cronică internă B.O.R., 55 (1937) nr. 3-4, Martie-Aprilie.
Desfiinţarea lojei masonice naţionale

Joi seara, la 25 februarie, o delegaţie din partea lojei masoneriei naţionale, în frunte cu dl. Pangal şi însoţit de câţiva fruntaşi, ingineri şi ofiţeri superiori, s-au prezentat la Sf. Patriarhie ca să anunţe oficial pe Înaltul ierarh de actul de autodesfiinţare, pe care l-au hotărât. Motivele arătate şi care au dus la această hotărâre sunt: îndreptându-se nenumărate atacuri împotriva acestei loji naţionale, că ar fi antimonarhică, antinaţională şi anticreştină, şi vrând să arate că înţelege să fie în serviciul Ţării şi Dinastiei, şi respectuoşi faţă de biserica strămoşească, membrii acestei loji au hotărât desfiinţarea.
Forma în care această hotărâre s-a adus la cunoştinţa Înalt Prea Sfinţiei Sale Patriarhul României merită să fie bine lămurită.
Căci, pe lângă Î.P.Sf. Patriarh, a luat parte la acest act mitropolitul greco-catolic Alexandru Niculescu al Blajului şi arhiepiscopul romano-catolic Alexandru Cisar al Bucureştilor, semnând toţi trei telegrama adresată M.S. Regelui, căruia i se aducea la cunoştinţă această hotărâre a lojei masonice.
Patriarhul ortodox al României, mitropolitul greco-catolic şi episcopul romano-catolic semnând un act public, este un eveniment îmbucurător şi foarte semnificativ, nu atât din punct de vedere religios, ci mai ales naţional.
Dacă din această solemnitate s-ar fi reţinut ca esenţial aspectul ei religios, în nici un caz aceste trei semnături n-ar fi putut sta împreună fără consecinţe pentru ceilalţi semnatari. Vaticanul ar fi luat măsuri, căci până acum nu înţelege să îngăduie nici o conlucrare între catolici şi ortodocşi pe teren religios.
Şi atunci rămâne posibilă numai considerarea mai mult ca un act de interes naţional românesc această răspundere comună pe care şi-au ales-o cei trei prelaţi în numele Bisericii lor.
Dacă această solemnitate ar fi avut numai un caracter re-ligios, n-ar fi fost nevoie de înştiinţarea Şefului Statului. Dar dacă a fost un act mai mult politic, de ce foştii membri ai lojei s-au adresat ierarhilor acestor biserici? Pentru decor, pentru mai mult zgomot? Sau pentru ca să afirme că legătura între Statul românesc şi conştiinţa poporului trebuie să se facă prin Biserica creştină. În alte împrejurări, prezenţa arhiepiscopului romano-catolic credem că ar fi fost imposibilă, dar, după evenimentele ce se petrec în afară, vedem că şi catolicismul înţelege să conlucreze cu celelalte biserici împotriva lui antihrist, ceea ce este un semn nou al vremurilor.
Ar fi bine ca ierarhii acestor trei biserici să se găsească conlucrând şi în alte împrejurări, ca să înţeleagă lumea că Hristos este al tuturor. Este îmbucurător că s-a recunoscut prin aceasta Patriarhului ortodox al ţării un adevărat primat naţional, fiind o garanţie că în marile împrejurări de ordin naţional Patriarhul ortodox poate vorbi în numele celor trei Biserici.
Consecinţele acestei dizolvări s-au văzut imediat, pentru că această lojă, primind să se autodizolve, a atras atenţia guvernului asupra celorlalte loji din ţară, care nu au crezut că trebuie să facă la fel, şi atunci s-a înţeles că e o necesitate naţională ca să fie dizolvate de autoritatea publică. Guvernul, profitând de curentul din opinia publică împotriva francma-soneriei, a dizolvat toate lojele din ţară, pecetluind localurile şi arhivele lor. Se află şi un proiect de lege, pregătit de Sf. Sinod pentru definitiva şi legala lor închidere. Prin aceasta va fi încoronată lupta dusă de Sf. Sinod şi de un mare număr de teologi şi scriitori creştini împotriva francmasoneriei.
Iar Biserica Ortodoxă a contribuit odată mai mult la liniştea şi siguranţa Statului.






Note
i Leon de Poncins, La dictature de Puissances Occultes: La F.M., Paris, 1934, p. 5.
ii Ibidem, p. 64.
iii Engelbert Huber, Freimaurerei, p. 56-58.
iv Huber, op. cit., p. 63.
v Ibidem, p. 95.
vi Dr. N.C. Paulescu, Ce este Francmasoneria?, Buletinul Anti-Iudeo-Musonic, 1930, p. 67-71.
vii Huber, op. cit., p. 64.
viii Ibidem, p..
ix Cf. Dr. Pr. Wichtl, Weltfreimaurerei, Weltrevolution, Weltrepublic, Ed. II, Munchen, 1928, p. 54.
x Ibidem, p. 53, sq.
xi Revista Apostolul din 1 aprilie 1934. O descriere pe larg a ceremoniei de iniţiere a gradului de maestru face francmasonul Oswald Wirth, Le livre du Maître, Paris, ed. V, p. 67-84.
xii Oswald Wirth, op. cit., p. 106, 108, 112, 116.
xiii Ibidem, p. 120-122.
xiv „Francmasoneria nu se făleşte că deţine un adevăr Dumnezeesc revelat, ci invită pe adepţii săi să se degajeze de eroare prin propriile lor eforturi pentru a se orienta ei înşişi, cu toată independenţa, către acea lumină a spiritului spre care aspiră inteligenţele” (Oswald Wirth, op. cit., p. 21).
xv Albert Lantoine, după Leon de Poncins, op. cit., p. 297-298.
xvi Ibidem, p. 299.
xvii Osw. Wirth, op. cit., p. 85.
xviii Ibidem, p. 120.
xix Huber, op. cit., p. 176-180.
xx L. de Poncins, op. cit., p. 151-152.
xxi Huber, op. cit., p. 211-216.
xxii Op. cit., p. 35.
xxiii După Huber, op. cit., p. 152-156.
xxiv Osw. Wirth, op. cit., p. 22.
xxv Dr. Fr. Wichtl, op. cit., p. 208-209.
xxvi Dr. V. Trifu, Interpelarea din Parlament la 5.II. 1932.
xxvii Dr. Fr. Wichtl, op. cit., p. 99.
xxviii Ibidem, p. 280.
xxix În Buletinul Anti-Iudeo-Masonic, 1930, de unde luăm aceste informaţii, reproduse în facsimil documente care demască alianţa strânsă dintre cele trei grupuri masonice în care se găsesc români (p.91 şi 131-132).
xxx Adevărul literar din 9.VII.1933. A se vedea în acelaşi loc şi sprijinul ce-l dau evreii d-lui Sadoveanu. Dl. M. Sevastos, redactor la Adevărul literar, scrie un articol de laudă pentru acţiunea masonică a d-lui Sadoveanu. La mişcarea aceasta, spune M. Sevastos, „s-a raliat deunăzi şi Marele Orient”.
xxxi Adevărul literar din 9.VII.1933.
xxxii Das Blaubuch des Weltmaurerei, Viena, 1933, p. 57, publ. francm.
xxxiii Ibidem, p. 104.
xxxiv Op. cit., p. 35.
xxxv Masonic Year Book 1936, p. 797.
xxxvi Das Blaubuch etc., p. 61-62.
xxxvii Constituţia şi Regulamentul Marei Loji Naţionale Române, p. 33.
xxxviii Ibidem, p. 21.
xxxix Constituţia, Statutele şi Regulamentele Ritului scoţian antic şi acceptat din România, art. 29, p. 12.
xl Entlarvte Freimaurerei, 1936, vol. I, p. 67.
xli Constituţia, Statutele etc., art. 5, p. 4.
xlii Din art. francm. vienez, dr. Hermann Anton, die Rotte Maurerei, op. cit., p. 99-100.
xliii Const. şi regul., p. 9-10.
xliv Das Blaubuch, p. 102.
xlv Das Blaubuch, p. 105.
xlvi Fr. Hasselbacher, op. cit., p. 75.
xlvii Art. 517 §6, p. 148.
xlviii Ibidem, p. 72.
xlix Obligaţiunile unui Francmason, p. 71.
l A se vedea în acest sens romanul d-lui M. Sadoveanu, Creanga de aur.
li Constituţia, Statutele etc., art. 13, p. 7.
lii Ibidem, art. 611, p. 161.
liii Ibidem, art. 613, p. 161.
liv Ziarul german din Sibiu Sud-Ost, din 31.XII.1936.


10. Imoralitatea apartenenţei la francmasonerie


articol de Pr. Matei Boila,
preluat din ROMANIA LIBERA 8 iulie 2005


Doresc să demonstrez în cele ce urmează că apartenenţa la francmasonerie este cel puţin imorală. Voi pune în paranteză toată controversa în legatură cu contribuţia reală şi potenţială, negativă sau pozitivă, a francmasoneriei la istoria omenirii pentru că aceasta nu schimbă cu nimic concluzia în problema pe care am pus-o.

Pentru sprijinitorii francmasoneriei, aceasta a contribuit, printre altele, la realizarea unui climat de toleranţă şi libertate politică (?), la constituirea statelor naţionale, la evitarea unor conflicte. Pentru adversarii francmasoneriei, aceasta a fost o forţă în principal ocultă, prin care răul major s-a revărsat asupra lumii. Ea ar fi contribuit la izbucnirea războaielor mondiale din ultimele secole, la împărţirea lumii în zone de influenţă, la vânzarea unei părţi a Europei comunismului sovietic, chiar la fundamentarea şi biruinţa acestuia, la triumful nu al toleranţei benefice, ci la încurajarea imoralităţii, pornografiei, homosexualităţii, în numele unei false lupte împotriva discriminării şi sprijinirii aşa-ziselor minorităţi, la tendinţele anticreştine în numele democraţiei, în realitate a unui libertinaj criminal.

Aşa cum am spus, nu voi intra în această controversă care deschide calea unei discuţii niciodată terminate şi în realitate nesemnificative pentru ceea ce vreau să demonstrez. Voi arăta că, indiferent ce părere avem despre contribuţia francmasoneriei, pozitivă sau negativă, la viaţa societăţii din ultimele secole, participarea la ea este imorală în sine. Indiferent că vedem jumătatea plină sau cea goală a paharului, contează doar responsabilitatea pentru ce lipseşte.

În fond, ce este francmasoneria? Plecăm de la ceea ce se ştie fără nici un dubiu. Francmasoneria este o asociaţie prezentă în toată lumea, care dispune de fonduri uriaşe, sursa unei influenţe viu simţite, cel puţin aceasta este mărturia a foarte mulţi oameni, peste care nu se poate trece fără a friza absurdul, şi care, cu toate acestea, nu este cunoscută în toate aspectele ei, deşi s-au spus şi s-au scris despre ea milioane de pagini şi de emisiuni televizate şi relatări pe Internet.

Să plecăm de la ceea ce se vede: asociaţiile văzute care, chiar dacă par a fi doar de faţadă, mascând centrele veritabile de putere şi influenţă, sunt totuşi singurele de necontestat pentru toată lumea, inclusiv pentru cei neiniţiaţi. Luăm deci de bună, aşa cum am făcut de la început, ceea ce se vede. Astăzi, membrii francmasoneriei văzute pretind că ea este un fel de asociaţie nevinovată, care nu are nici un fel de caracter sau ţeluri politice, religioase, estetice etc. Este greu, dacă nu imposibil de imaginat şi admis că miliardele de dolari din dosul acestor asociaţii sau loje, răspândite în toată lumea, nu urmăresc şi nu cer membrilor lor nimic politic, religios sau artistic. Simple asociaţii eventual de jucat golf sau bridge. Dar pentru a demonstra fără drept de apel şi a stabili ca ultimă concluzie posibilă caracterul imoral al participării la francmasonerie, să luăm ca bune aceste afirmaţii.

Ceea ce se pretinde în fond este că francmasoneria nu este în ultimă instanţă decât o asociaţie frăţească, tinzând spre a generaliza în toată lumea spiritul de maximă toleranţă. Dar toleranţa faţă de ce şi de pe ce poziţie? Toleranţa ca atare, fără a lămuri în prealabil aceste elemente şi fără a avea o poziţie faţă de ele este o noţiune goală. Înainte de a avea o credinţă, toleranţa ta este o atitudine inutilă, care face să zăngănească o monedă calpă. De altfel, ceea ce este valoros în atitudinea de toleranţă este îmbrăţisat astăzi, cel puţin declarativ, de majoritatea societăţilor civilizate.

S-a renunţat, cel puţin în marea majoritate a societăţilor civilizate, şi în primul rând în zona creştină, la impunerea concepţiei de viaţă prin forţa statală. Fiecare trebuie să fie liber în raport cu puterea politică, să gândească asupra lumii, a vieţii şi a organizării societăţii aşa cum doreşte. În orice caz, valoroasă este această toleranţă, acest respect al credinţei celorlalţi, neutilizarea în nici un fel a forţei sau a ascendentului pe care ţi-l dă puterea politică pentru alinierea celorlalţi la propriile tale convingeri, în măsura şi numai în măsura în care ai o convingere pe care firesc doreşti să o răspândeşti, însă exclusiv pe cale spirituală, a argumentelor. Adevărul în care nu crezi şi pe care nu doreşti să-l împărtăşeşti altora nu este decât o caricatură de adevăr.

De aceea, o asociaţie care pretinde că nu militează pentru nici o concepţie religioasă sau politică, ci exclusiv pentru toleranţă, este o imensă cacealma dăunătoare şi absurdă. Această poziţie afirmată declarativ de partea văzută a francmasoneriei, posibil pentru uzul naivilor, şi care are menirea de a acoperi atitudini mult mai grave nemărturisite, este ea însăşi de o mare nocivitate pentru că ea conduce la slăbirea şi în final abandonarea oricărei credinţe. Atitudine sterilizantă şi cel puţin la fel de nocivă ca şi fanatismul intransigent de care francmasoneria pretinde că ne apără.

Nu ar fi de mirare ca această poziţie, transparent afirmată, să ascundă, aşa cum mulţi cred, un ţel ocult, mergând până la dorinţa de dominaţie a lumii, de anihilare a credinţelor religioase, îndeosebi a creştinismului, şi chiar aşa cum unii o susţin, de satanizare a societăţii noastre. Este atât de aberantă afirmaţia că francmasoneria nu doreşte decât să răspândească toleranţa încât toate aceste suspiciuni îţi găsesc justificarea.

Dar din nou să renunţăm la orice alte învinuiri şi suspiciuni şi să rămânem strict la ceea ce se recunoaşte de către partea văzută a francmasoneriei şi chiar să plecăm de la premisa că nu există parte ocultă a francmasoneriei, oricât de improbabilă este această ipoteză, pentru a vedea că acest "rest" de necontestat este el însuşi profund imoral, aşa cum şi mai imorală ar fi şi alternativa unor acţiuni politice sau (anti)religioase oculte, caracter care ar face-o profund dăunătoare societăţii omeneşti.

S-a ajuns cu greu la convingerea acum de necontestat că cele mai mari şanse pentru ca politica să fie benefică este transparenţa. În societăţile moderne, centrele de iniţiativă politică trebuie să fie la lumina zilei şi să acţioneze pe baza unor reguli cunoscute pentru a mări şansele de reuşită a lor. Desigur, nu totdeauna această transparenţă şi aceste reguli sunt respectate şi nu totdeauna, chiar când se respectă, ele conduc la cele mai bune soluţii şi la eliminarea elementelor nocive şi chiar imorale din viaţa publică.

Totuşi, şansele cele mai mari pentru optimizarea vieţii publice o constituie transparenţa şi respectarea unor reguli minimale.
Este posibil ca initiativele politice pornind din centre oculte să fie bune în anumite momente. Aceasta nu împiedică ca o astfel de politică să fie per sold rea şi mai ales să nu conţină în mult mai mare proporţie primejdii nemăsurate, unele cu caracter criminal şi potenţial fatale civilizaţiilor în cadrul cărora se manifestă.

Ce sunt deci şi ce justificare au asociaţiile francmasone după ce am eliminat, aşa cum susţin francmasonii, chiar frizând absurdul, orice caracter militant al lor pe diferite planuri şi de asemenea după ce am văzut că justificarea aşa-zisei "lupte pentru toleranţă" este goală de conţinut.

Singura justificare, de neînlăturat, de fapt liantul şi forţa pe care o au şi pe care o mărturisesc formal de la început societăţile masonice, rămâne organizarea, în mijlocul unor societăţi mai mari, de nuclee cu oameni ce se ajută reciproc, transferând criteriile de selecţie şi promovare sociale.

Aceasta este de fapt singura justificare posibilă, chiar dacă aceasta nu se recunoaşte deschis, pentru apartenenţa la francmasonerie, în condiţiile în care se ia în serios afirmaţia că ea a renunţat la orice ţeluri politice, religioase sau chiar estetice sau sportive.

Analizăm deci imoralitatea apartenenţei la francmasonerie, în condiţiile în care dăm crezare afirmaţiei că ea nu mai are ţeluri religioase sau politice. Dacă aceste ţeluri există totuşi, bine mascate, aceasta nu ar face decât să agraveze caracterul imoral şi dăunător al apartenenţei la francmasonerie.

Prin urmare, din nou şi din nou, vom porni, chiar frizând absurdul, de la această afirmaţie de totală neutralitate a francmasoneriei pentru a arăta fără dubiu ca în orice caz apartenenţa la francmasonerie este imorală. De mii şi sute de ani, omenirea încearcă, în ciuda nenumăratelor ratări, să stabilească criteriile obiective, cât mai oportune pentru societate, a selecţiei şi promovării în cadrul ei.

O asociaţie cum ar fi cea a francmasoneriei, care nu are nici un alt scop decât cel al întrajutorării reciproce a membrilor săi prin eludarea sau în orice caz transgresarea criteriilor transparente de promovare în societate este evident imorală.
Negarea unor scopuri politice sau religioase, pe lângă că este pentru un om cât de cât lucid şi informat total inacceptabilă, nu înlătură cu nimic caracterul imoral şi antisocial al apartenenţei la francmasonerie.

Admiţând, chiar împotriva evidenţei şi a bunului simţ, neutralitatea politică şi religioasă a francmasoneriei, nu se face altceva decât să se pună în relief că motivaţia atitudinii lor este una interesată, imorală şi antisocială. Prin urmare, pentru un creştin nici nu se pune problema justificării participării la francmasonerie, dar chiar pentru un necreştin situaţia este inacceptabilă moral.

În general, cei care intră astăzi în francmasonerie sunt intelectuali şi, din păcate, aceştia au în general o mare capacitate ca, atunci când interesele lor o cer, să-şi justifice poziţia. Totuşi mi se pare că argumentele care condamnă din punct de vedere moral apartenenţa la francmasonerie sunt atât de pertinente încât este imposibil ca măcar o urmă de îndoială să nu răzbată pentru cel ce optează pentru apartenenţa la ea şi căruia i-a mai rămas o fărâmă de bun simţ.

Acestuia, daca se uită cu luciditate în oglindă, este imposibil să nu-şi apară sieşi penibil. Pentru ca acest sentiment al penibilului să mijească în conştiinţa celor cărora le-a mai rămas o urmă de bun simţ şi sunt membri ai francmasoneriei, am scris, poate cu naivitate şi în zadar, aceste rânduri.












11. Profetii despre Antihrist

Autor: Skartsiuni Dimitriu



Cuvant inainte la editia romaneasca

Cartea "Profetii despre Antihrist" a fost pusa in circulate pentru prima data in iulie 1990. In mai putin de doua luni de la tiparire a fost epuizata, ceea ce a dus la reeditarea ei. Cererea de carte a credinciosilor nostri ne-a obligat s-o traducem si s-o editam. Ea a primit foarte multe aprecieri din partea multor episcopi, stareti, preoti si teologi.

Am tradus aceasta carte pentru credinciosii romani, intrucat o socotim binevenita pentru informarea iubitilor nostri cititori despre planurile satanice care sunt puse in aplicare, de multa vreme, de catre masonerie si sionismul international.

Intreaga activitate antihristica, anticrestina, astazi este raspandita in toate mediile, in toate tarile, prin toate mijloacele, de catre satanica miscare, cunoscuta sub numele de, miscarea New Age (Noua Era). Se incearca distrugerea acestei lumi si crearea unei lumi noi, a unei noi ere. Nu prin puterea lui Dumnezeu, ci prin puterea omului. Cu alte cuvinte omul stapanit de mandria lui Lucifer cauta sa ia locul lui Dumnezeu.

Nimic din ceea ce se petrece in lume nu este intamplator. Omenirea cauta sa se sinucida. Goana dupa inavutire, dupa lux si destrabalare a dus omenirea in pragul dezastrului.

Exploatarile irationale ale resurselor naturale, poluarea care a atins cote inexprimabile, inarmarile fara masura au pus in pericol viata pe pamant. Pe de alta parte, desfraul fara margini si rautatea diabolica, care a pus stapanire pe unii din oameni, duce la degradarea firii umane, pana la indobitocire.

Omul a innebunit, omul s-a indracit.

Exista o organizatie secreta care conduce lumea din umbra. Aceasta isi exercita influenta asupra lumii prin magie si folosirea puterilor demonice. Sunt sionistii! evreii care in ascuns pregatesc venirea lui Antihrist. De sute de ani, prin masonerie, se lupta pentru schimbarea traditiilor crestine. Au rupt Biserica si au faramitat-o in mii si mii de secte. Si au reusit sa schimbe legile firii, lasate de Dumnezeu, cu legi omenesti sau mai bine zis diavolesti.

Statul ca si partidul sunt o idee. Sunt mijloace de subjugare a omului. Statul a devenit in mana lor un mijloc de asuprire, de inrobire pana la indobitocire a oamenilor. Legile dupa care se conducea societatea reflectau legea firii lasata de Dumnezeu omului. Dar acum aceasta lege lasata de Dumnezeu a fost si este inlocuita prin legi omenesti de inspiratie demonica.

Au nascocit povestea cu "drepturile omului" ! Care drepturi ? Drepturile evreilor. Dreptul de a fi privilegiati in toate statele, de a da legi, de a executa legi si de a judeca dupa aceste legi pe crestini !

Iata ce sunt drepturile omului. Dreptul de a-i lasa pe ei sa-l instaleze pe Antihrist, dreptul de a subjuga lumea intreaga.

Dreptul de a avorta, de a te destrabala, de a fura fara scrupule pe semenul tau, intr-un cuvant de a te impotrivi lui Dumnezeu. Cui folosesc aceste drepturi ? Noua credinciosilor in nici un caz.

Incredibil, dar adevarat. Lumea este in mana evreilor sionisti, pentru ca finantele lumii sunt in mainile lor, iar omul are slabiciune la ban. Cu banii cumpara tot, chiar si sufletele oamenilor. Cati nu sunt aceia care se leapada de credinta pentru niste bunuri materiale sau bani ? Unde nu reusesc cu banul folosesc santajul, iar unde nu merge nici cu santajul folosesc crima.

De aceea si merge lumea din rau in mai rau, pentru ca dreptatea lui Dumnezeu a disparut dintre oameni.

Dumnezeu nu a parasit lumea, ci omul L-a parasit pe Dumnezeu, in favoarea placerilor omenesti.

Noi, cei credinciosi, nu trebuie sa ne descurajam, ci sa ne rugam mai mult la Dumnezeu ca sa ne pazeasca si sa ne intareasca in aceste vremuri grele de ispita.

Sa ne apropiem mai mult de Dumnezeu prin post rugaciune si priveghere; sa lasam pacatele si sa urmam virtutea, iar Dumnezeu sa ne ocroteasca si sa ne intareasca.

Nu trebuie sa ne inchipuim ca putem sa scapam de ispite si de necazuri, dar trebuie sa ne pregatim pentru a le infrunta si a le rezista. Suntem datori sa ne informam si sa informam, la randul nostru, si pe altii despre planurile demonice ale slugilor lui Antihrist, pregatite pentru subjugarea lumii.

Nu putem schimba destinele lumii dar putem sa le controlam pe ale noastre.
Chemam ajutorul Preasfintei Treimi ca si editia aceasta sa contribuie la trezirea duhovniceasca a ortodocsilor, a fratilor nostri care au nevoie de sprijin in aceste zile pe care le traverseaza omenirea.
Adormirea Maicii Domnului, Traducatorul (www.razboiulnevazut.org/carte.php?id=104)




12. DESPRE MASONERIE SI ANTIHRIST

de Pustnicul Ghimnazie Moldoveanu


"În spatele sistemului perfect al cãrtii de credit, al codului de bare, realizat prin computer, se ascunde o dictaturã universalã, se ascunde sclavia, robia fatã de antihrist" (cuviosul Paisie Athonitul)

Studiu introductiv

Intentia noastrã nu este aceea de a "agita spiritele" sau de a bãga frica în credinciosi, ci de a informa pe toti cei doritori de mîntuire despre planurile oculte si satanice puse la cale împotriva crestinilor. Dacã ele creeazã lumii în care trãim o imagine de apocalips nu este vina noastrã. Realitatea trebuie sã o privim si sã o primim asa cum este. Lãsam pe fiecare sã tragã concluziile cu privire la vremurile pe care le trãim. De asemenea trebuie sã observãm cã o seamã de organizatii internationale de facturã politicã, economicã, stiintificã, culturalã, religioasã sau ocultã militeazã pentru o nouã ordine mondialã si pentru instituirea unui guvern mondial care, chiar dacã nu va fi adus de la început de Antihrist, anuntã vremurile cele de pe urmã ale lumii. Ce este, oare, noua erã la care lucreazã cu sîrg Francmasoneria si Sionismul mondial, dacã nu sfîrsitul lumii acesteia crestine?

Nu este vorba de o noua erã si o nouã ordine într-un stat sau altul, ci de o noua erã la scarã planetarã si de o Nouã Ordine Mondialã.

Noi, crestinii de astãzi, nu trebuie sã ne temem cã sfîrsitul este aproape si cã s-ar putea sã-l apucãm. Cu o moarte toti sîntem datori, iar la judecatã, mai devreme sau mai tîrziu, tot vom ajunge. Se teme de moarte cine nu nãdãjduieste în înviere, iar de judecatã se teme cel care este necinstit cu sine, cu semenii si cu Dumnezeu. Asa cum primãvara se cunoaste cã este aproape cînd vedem copacii ca înfrunzesc, tot asa putem cunoaste cã sfîrsitul este aproape cînd vom vedea împlinindu-se "semnele vremurilor", despre care aminteste Domnul nostru Iisus Hristos.
Totusi apropierea sfîrsitului lumii presupune niste pregãtiri speciale, avînd în vedere ispitele si greutãtile nemai-întîlnite care vor veni peste crestini. În aceste vremuri trebuie sã ne întãrim în credintã ca sã putem rãbda toate prigonirile si muncile care vor veni asupra noastrã de la slugile lui Antihrist. A crede în Hristos înseamnã a-l respinge pe Antihrist si a refuza toate cursele lui. Oricît de mari ar fi muncile si chinurile la care vom fi supusi, noi sã nu ne închinãm lui si nici sã-i primim semnul de 666, care înseamnã lepãdarea de credintã.

Drept slãvitori crestini, preferati de zeci de mii de ori moartea fizicã în locul celei sufletesti, care se înfãptuieste prin semnarea cererii la primirea noului buletin de la autoritãti.


Putinã psihologie...


Nimic rãu într-un buletin mai simplu, mai elegant, mai practic pentru omul zilelor noastre, în plinã erã "tehnocratã" - vor zice foarte multi, fie ei muncitori, intelectuali, tãrani, studenti, oameni politici, preoti, arhierei, pastori. Cei mai multi vor spune cã problema buletinelor nu-i priveste direct. Aceasta-i prima lor gresealã: ignoranta. Nici unul dintre ei nu se simte jignit, lezat în drepturile sale într-o societate care se declarã pe sine "democraticã", cã nu a fost consultat în aceastã problemã!

Omul de rînd - si întelegem aici pe toti aceia care nu sînt initiati în tainele istoriei, fie ei muncitori, tãrani, intelectuali, oameni politici sau clerici -, desi voteazã pentru democratie si libertate nu poate depãsi starea de sclav al unei minoritãti. Sclavi au existat dintotdeauna. Este o constatare ce se poate verifica!

Majoritatea oamenilor sînt robi, fie altor oameni, fie patimilor, fie Satanei cãruia i s-au vîndut. Au existat sclavi în antichitate, au existat si în era crestinã, existã si astãzi, si vor exista pînã la sfîrsitul acestei lumi. Acceptarea subordonãrii este o atitudine înscrisã genetic în fiinta noastrã, pe lîngã aceea a demnitãtii umane. si toti oamenii au aceastã genã activatã.

În antichitate o minoritate uzînd de fortã a reusit sã se impunã asupra maselor si sã le subjuge pînã acolo încît sclavii ajunseserã sã fie scosi din categoria umanã. Cãci în ei gena demnitãtii umane fusese total dezactivatã.

A venit crestinismul si a schimbat fata lumii, cum nu au fãcut-o si nu o vor face alte religii. Crestinismul a spiritualizat relatiile dintre oameni, arâtînd cã toti oamenii sînt frati între ei cu aceleasi drepturi si datorii unii fatã de altii si împreunã "robi ai Domnului". Dumnezeu este Stãpînul. Prin crestinism se restaureazã demnitatea umanã în toti oamenii care vor urma lui Hristos. Astfel toti crestinii care se supun poruncilor lui Dumnezeu, lãsate în Noul Testament si pãstrate de Traditia Bisericii, lucreazã la înfãptuirea acestui plan de restaurare a demnitãtii umane în lume pînã la sfîrsitul veacurilor. Au existat si existã oameni care au refuzat sã-l recunoascã pe Dumnezeu ca Stãpîn al tuturor, încercînd în acelasi timp sã se declare ei stãpîni peste unele mase de oameni, cu ajutorul fortei rãului. Acestia sînt cei care lupta cu Dumnezeu, care au luat chipul diavolului, sînt antihristii, ateii. Au trecut aproape 2000 de ani de crestinism si lumea e plinã de suferintã! Nu crestinismul este de vinã! Vina o poartã toti aceia care urmînd sfatul Satanei au încercat si încearcã sã se facã ei stâpîni peste oameni în locul lui Dumnezeu. Libertatea cu care i-a înzestrat Dumnezeu au folosit-o pentru a se rãscula împotriva Acestuia. Acesta este izvorul rãului din lume, nesupunerea omului fatã de poruncile lui Dumnezeu.

Omule! daca vrei sã-ti fie tie bine (dacã vrei sã te mîntuiesti) supune-te lui Dumnezeu. Supune-te poruncilor lui Dumnezeu.
Tu nu poti depãsi starea de sclav! Alege! Alege sa fii robul lui Dumnezeu sau robul Satanei si al oamenilor!
Deschide ochii si priveste în jur. Ţi se vorbeste de libertate si democratie. si ce vezi? Vezi cum legile firesti dupã care omenirea s-a condus veacuri de-a rîndul - Legea lui Dumnezeu -, este schimbatã în numele libertãtii. În numele libertãti, o minoritate ocultã încearcã sã ne convingã cã Legea lui Dumnezeu nu este dreaptã. si ce zic ei?
Dumnezeu a zis: "Eu sînt Cel ce sînt", ei zic: "Fii tot ce poti fi! Tu esti dumnezeu".
Dumnezeu a zis: "Eu sînt Dumnezeul tãu sã nu ai alti dumnezei afarã de Mine", ei zic: "Închinã-te la orice dumnezeu, dar descoperã pe dumnezeul din tine".
Dumnezeu a zis: "Sã nu ucizi", ei zic: "Nu existã ucidere, ci doar legitimã apãrare". Dumnezeu a zis: "Sã nu furi", ei zic: "Nu fura, ci negociazã".
Dumnezeu a zis: "Sã nu curvesti", ei zic: "Curvia este religia noastrã. Poti sã curvesti cum vrei si cu cine vrei, prin ea ajungi la dumnezeul nostru".

Ce înseamnã aceasta? Înseamnã sã urmãm lui Lucifer care a vrut sã se facã pe sine dumnezeu. Sã credem, adicã, cã noi putem depãsi conditia de robi, ca mai apoi sa ne rãzvrãtim împotriva lui Dumnezeu, cu gîndul de a deveni stãpîni pe noi însine. Dar acest lucru nu se poate. Putem respinge darurile lui Dumnezeu ce decurg din supunerea fatã de poruncile Lui, dar sã-i luam locul nu putem. Nici Lucifer nu a putut. Cînd a gîndit sã-si punã scaunul mai sus decît a lui Dumnezeu, a si cãzut în prãpastia iadului, devenind din înger al luminii, înger al întunericului si al groazei. Diavolul de mii de ani încearcã a-i însela pe oameni ca sã-l proclame Dumnezeu.

De sute de ani organizatii oculte, secrete, vîndute Satanei pun la cale o rãzvrãtire împotriva lui Dumnezeu în care sã fie atrasã omenirea întreagã. Aceastã minoritate ocultã odatã cu ridicarea omului împotriva lui Dumnzeu activeazã si gena supunerii neconditionate fatã de o autoritate.

De-a lungul timpului dictaturile nu au reprezentat altceva decît niste experiente de activare a genei supunerii neconditionate. La început s-a uzat de practici magice, de vrãjitorie, alchimie, astrologie s.a., cu timpul, însã, s-au folosit din plin toate cercetãrile si descoperirile stiintifice, care, în treacãt fie spus sînt rodul geniului faustic.

Acum pe lîngã vechile metode de manipulare ale maselor se utilizeazã si parapsihologia, care nu este altceva decît ridicarea la rang de stiintã a vechilor practici magice.
Atît de intensã este aceastã manipulare, începutã încã de la nasterea omului, încît noi fãrã sã ne dãm seama devenim sclavii acelei minoritãti care conduce din umbrã.

Sclavia ajunge sã devinã parte integrantã din viata noastrã, începem sã nu ne simtim bine decît dacã sîntem sclavi. De multe ori s-a afirmat dupã revolutia din decembrie 1989 cã nu stim ce sã facem cu libertatea noastrã. Acest lucru se descoperã ca o dovadã a celor afirmate mai sus. Ni s-a inhibat, prin mijloace oculte, magice si parapsihologice gena gîndirii, actiunile noastre scãzînd spre limita reflexelor conditionate. Se lucreazã consecvent la îndobitocirea omenirii. Nimic exagerat! Cititi Protocoalele înteleptilor Sionului si vã veti convinge! Priviti la sclavii care ne conduc tara! Ei se numesc politicieni. I-am ales ca sa ne reprezinte interesele si ei s-au vîndut altora. Mirajul banului, pe de o parte, si frica de a pierde micul privilegiu ce le-a fost fãcut, pe de altã parte, îi face sã se poarte ca niste sclavi, care nu au nici un Dumnezeu. Dacã totusi insistã cã sînt crestini, atunci sînt niste dedublati, atei în societate, credinciosi doar în mintea lor. Dar nu conteazã ce ai în minte, ci ceea ce faci în raport cu semenii.

Cum altfel pot fi calificati cei care în Parlament iau hotãrîri anticrestine, ca de pildã: legea pentru liberalizarea avortului, libertatea acordata asa-ziselor minoritãti sexuale (homosexuali si lesbiene), acceptarea buletinelor electronice cu semnul 666, a cãrtilor de credit VISA, tolerarea prozelitismului sectar si a organizatiilor satanice, a pornografiei în cinematografe, teatre, presã, a spectacolelor indecente (tip concursuri de frumusete s.a.), a continuãrii educatiei materialiste atee în scoli s.a.?

Toate dau pe fata sclavul din om. Liber cu adevãrat este doar cel care are curajul sã mãrturiseascã adevãrul chiar cu pretul de a fi socotit nebun sau chiar cu pretul vietii. "Veti cunoaste adevãrul si adevãrul vã va face liberi", spune Mîntuitorul. Ce crestini sînt aceia care se supun ordinelor masonice si sionismului international? Nu sînt crestini; ei sînt sclavii slugilor lui Antihrist...


Putinã istorie...


Totul a început cu multe veacuri înainte... De aceea ca sã putem întelege evenimentele la care sîntem martori, la acest sfîrsit de mileniu, lãsînd la o parte orice idee preconceputã si orice orgoliu de atoate-stiutori, sã ne întoarcem în timp pentru a descoperi rãdãcinile ce au odrãslit conceptul de nou nouã ordine mondial mondialã. De mii de ani Satana încearcã sã-i însele pe oameni ca acestia sã-l proclame dumnezeu. Noi ne vom îndrepta privirile spre începuturile erei crestine.

Dupã întruparea Fiului lui Dumnezeu, Satana se lupta mereu sa distrugã Biserica întemeiatã de Acesta. Rãzvrãtirea lui Satan împotriva lui Dumnezeu se materializeazã prin lupta pe care Satana o dã Bisericii lui Hristos, adicã prin lupta împotriva crestinilor. Crestinii au fost si sînt victimele acestei violente Satanice. La început, în primele veacuri, crestinii, au avut de urcat muntele suferintei pricinuit de persecutiile împãratilor pãgîni, apoi dupã cîstigarea libertãtii la începutul secolului al IV-lea au avut de trecut prin prin pãdurea cu fiare sãlbatice, plinã de eretici si erezii, care pîndeau la tot pasul sã sfîsie constiinta curatã a crestinului dreptmãritor. Dar nici dupã trecerea acesteia drumul nu s-a sfîrsit. El a dat în mlastina deznãdejdii, acolo unde cãrarea pare a se pierde; este perioada celui de al doilea mileniu al erei crestine. Mai întîi mileniul al doilea debuteazã prin ruperea Bisericii crestine în douã (Biserica Romei la anul 1054 se rupe de trupul Bisericii lui Hristos), ca mai pe urmã începînd cu secolul al XVI-lea sã se pulverizeze în mii si mii de secte. Bietul crestin, pus în fata acestui fapt, nu mai stie încotro s-o apuce. Multi cad sub povara deziluziilor, dar multi cu nãdejde în biruintã, cãlãuziti de lumina lui Hristos, merg tot înainte înfruntînd orice greutãti pînâ cînd vor ajunge la cel mult iubit, Domnul nostru Iisus Hristos.

Ruptura petrecutã la anul 1054 si mai apoi fãrîmitarea Bisericii Catolice în mai multe grupãri religioase nu au fost întîmplãtoare. Prin toate aceste actiuni s-a urmãrit distrugerea Bisericii lui Hristos. La anul 1054, orgoliul unui cardinal, Humbert, sfîsie Biserica în douã. În secolele XIV-XV prereformatorii Jan Hus, John Wiclif, Savanarola, clatinã Biserica Apuseanã, iar în secolul al XVI-lea Luther, Zwingli si Calvin produc noi rãni în trupul Bisericii.

Toate aceste evenimente au fost provocate de organizatii oculte anticrestine. Trebuie sã stim, de pildã, cã Luther era rosicrucian. Frãtiile si ordinul rosicrucienilor, dupã cum consemneazã istoriografia, sau constituit în secolele XVI- XVII, dar existenta unor comunitãti de rosicrucieni este atestatã încã din anul 1250, desi denumirea se trage abia de la Christianus Rosecreutz (1378-1484). Unul din telurile lor fusese Reforma, iar marii reformatori de mai tîrziu s-au inspirat din ideologia lor. Frãmîntârile ulterioare a protestantismului, sectarismului diferitelor "biserici libere", a fost de asemenea opera unor francmasoni. Wesley, Chalmers, Zinzendorf au fost francmasoni. O Bisericã puternicã era greu de distrus printr-o luptã fãtisã. De aceea întîi trebuia scindatã Biserica cea una prin deformarea unei pãrti a ei: urma apoi pulverizarea pãrtii reformate, din moluzul rezultat trebuind sã se edifice o nouã unitate, mai tolerantã, mai democraticã, mai deschisã adicã mai ecumenicã. Secte precum "stiinta crestina", mormonii, martorii lui Iehova, antroposofii sînt creaturile lojelor francmasonice.

Mai mult decît atît, începând cu Conciliul II Vatican, chiar papii ar fi francmasoni. Masoneria este o organizatie misticã cu scopuri secrete. Primele trei grade reprezintã doar nada si legitimatia umanistã a francmasoneriei . Abia gradele superioare, cele care descind din Ordinul Cavalerilor Templieri, devin periculoase. Templul umanist al francmasonilor este "sinagoga lui Satan", este reuniunea ecumenicã în rebeliune a creaturilor împotriva Creatorului sub stindardul înselãtor al fraternitãtii, al tolerantei, al umanismului celui fãrã de Dumnezeu. Cum masoneria de astãzi este organizatã de evreii sionisti, rãzboiul dus de ea este îndreptat cu îndîrjire specialã împotriva crestinismului.

"Dogma jidoveascã si spiritul jidovesc, teorie si realizare, totul este îndreptat împotriva Bisericii crestine si împotriva capului ei nevãzut, Iisus Hristos", este strigãtul de alarmã al unui eminent crestin (Em. Bãrbier). "Evangheliile trebuiesc arse - scrie rabinul Tarphan -, fiindcã pãgînismul este mai putin periculos pentru credinta evreiascã decît crestinismul". "Rãzboi de moarte crestinismului" rãcnea Fr. Viviani. "Trebuie sa extirpãm lepra devorantã a crestinismului", tipa Gambeta. "Va veni vremea - cobeste un înversunat mason -, cînd crucile si icoanele vor fi aruncate în foc, potirele si vasele sfinte schimbate în unelte folositoare, bisericile prefãcute în sãli de concert, de teatru sau de adunãri, si cînd n-ar putea sluji unui asemenea scop, în hambare de grîne, si în grajduri de cai".

Cobirea s-a împlinit întocmai cu bolsevismul rusesc si cu revolutia spaniolã, amîndouã roade ale francmasoneriei. Un alt ordin secret este si cel al Iluminatilor. A fost întemeiat de iezuitul A.Weishaupt la l mai 1776, ordin care s-a îmbogãtit rapid datorita aderãrii casei Rothschild. Este una din cele mai puternice organizatii de pe pâmînt care militeazã pentru noua ordine mondialã. Urmasul lui Weishaupt a fost Giuseppe Mazzini, care a elaborat un plan de instituire a dominatiei mondiale prin trei mari rãzboaie. Planul poate fi gãsit la Biblioteca Muzeului Britanic din Londra. Douã rãzboaie mondiale s-au derulat deja: al treilea va fi declansat în jurul focarelor de beligerantã din Orientul Apropiat, unde s-a instalat inespugnabil fortãreata intereselor sionismului politic. Pãrintii sionismului politic au fost cu totii francmasoni: Moses Hess, Lionel Rothschild, Edmond de Rothschild, Theodor Herzl. Religia celor ce-si spun iluminatii este ritul Palladin, adicã închinarea la Lucifer. Iluminatul suprem Albert Pike, a formulat dogma divinitãtii lui Lucifer la 4 iunie 1889 în ale sale Instructiuni : "Lucifer, Zeul Luminii, lupta împotriva lui Adonai, Zeul Bibliei; da, Lucifer e Dumnezeu". Acelasi lucru îl mãrturisesc majoritatea formatiilor rock în cîntecele lor .

Ordinul Templierilor a fost întemeiat în 1118 de Hugo von Payen. Întorcîndu-se din Ţara Sfîntã în Franta, a devenit aici o importantã fortã politicã, edificatã pe esotericã, pe cunostintele gnostice aduse din Orient, preluate de la initiatii islamici. Dupã ce puterea lor a crescut foarte mult, concurînd structurile statornicite, regele francez si papa le-a zdrobit ordinul, cu neobisnuitã violentã, în 1307. Au reusit însã sã penetreze în ramura britanicã, respectiv scotianã a francmasoneriei. Gradele Cavalerilor Templieri cuprind Crucea Rosie, Ordinul Maltez-Ioanit, Ordinul Templier. Henry Dunant, întemeietorul Crucii Rosii, a fost francmason de gradul Cavalerilor Templieri. Maltezii si Ioanitii sînt destul de familiari românilor datorita prezentei lor în convoaiele de ajutoare din timpul Revolutiei.

De asemenea, Umanismul si Renasterea din evul mediu sînt rodul organizatiilor oculte, indiferent cum s-ar numi ele. Atît Umanismul cît si Renasterea au efectuat schimbãri profunde asupra modului de gîndire al omului acestei perioade. În ce directie! Vom vedea în cele ce urmeazã. Cauzele care au nãscut cele douã curente se regãsesc, pentru ochiul atent, în hermenismul care a început sã intre în Europa crestinã, începînd cu secolul al XII-lea, prin traducerea unor lucrãri de filosofie si ocultism din limba arabã , în cadrul diasporei evreiesti, printr-un Maimonide, Avicena, Averoe, s.a. Prin filiera arabã vechea filosofie anticã pãtrunde în Europa. Putem afirma, de asemenea, cã scolasticii, întemeietorii ei, au fost cei care au pus început explicãrii pe cale rationalã a stintelor oculte . Scrierile lui Avicena, Averoe, Maimonide influenteazã gîndirea lui Albertus Magnus (1207-1280), care a fost învãtãtorul lui Toma d'Aquino, prin care filosofia pãtrunde în teologia Bisericii Catolice. Secolele XIII-XIV sînt caracterizate de activitatea miscãrilor pietiste, care manifestau de cele mai multe ori o actiune centrifugã fatã de Biserica oficialã. Peste secolul al XV-lea si-a pus amprenta agitatia creata de pre-reformatori: J. Hus, J. Wiclif, Savanarola. care va duce în secolul urmãtor la izbucnirea Reformei, declansatã de Luther.

Cu epoca umanistã gnosticismul obtine o mare victorie asupra Bisericii. stiintele rationale nu erau altceva decît o traducere pe întelesul maselor largi a "adevãrurilor" detinute de stiintele oculte.

Renasterea era rezultatul unor forte oculte care puneau început unei reforme universale a lumii. In secolul al XVII-lea deja se discuta si se încerca o reformã universalã a lumii. În aceasta erau implicati membrii Ordinului Rosicrucienilor . Continuînd si dezvoltînd sperantele si obiectivele neoalchimismului din Renastere, în primul rînd ideea rãscumpãrãrii Naturii, spirite atît de diferite precum Paracelsius, John Dee , Comenius, J. V. Andreae, Fludd sau Newton vedeau în alchimie modelul unei întreprinderi nu mai putin ambitioase, anume desãvîrsirea omului printr-o nouã metodã de cunoastere. Din perspectiva lor, o asemenea metodã trebuie sã integreze într-un crestinism non-confesional traditia hermeticã si stiintele naturale, adicã medicina, astronomia si mecanica. Acest tip de "cunoastere" rîvnitã si, în parte, elaboratã în secolul al XVII-lea, reprezintã ultima încercare înteprinsã în Europa crestinã în vederea dobîndirii "stiintei totale" .

Lucrãrile de bazã în alchimie erau cele ale lui Hermes Trismegistul si "Fama Fraternitatis" socotitã de unii istorici a lui Johann Valentin Andreae. Andreae sugera constituirea unei comunitãti de savanti, care sã elaboreze o noua metod metodã de educatie educatie, întemeiatã pe "filosofia alchimicã". Între numerosii admiratori ai reformei învâtâmîntului cerute de "Fama Fraternitatis" se numãrã si Robert Fludd, membru al Colegiului Regal al Medicilor; el era în acelasi timp si fervent aderent al alchimiei mistice. El sustinea cã este imposibil sã stãpînesti filosofia naturalã fãrã un studiu adîncit al stiintelor oculte.

Pînã de curînd nu se bãnuia rolul lui Newton în aceastã miscare generalã, o întreagã renovatio a religiei si culturii europene, prin intermediul unei sinteze îndrãznete a traditiilor oculte si a stiintelor naturale. Ca multi alti contemporani ai lor hermeticii si alchimistii filosofi asteptau - unii dintre ei pregãteau cu febrilitate -, o reformã generalã si radicalã a tuturor institutiilor religioase, sociale si culturale. Prima etapã cuprindea învãtãmîntul.

Autorul lucrãrii "Fama Fraternitatis" dezvãluie existenta unei societãti secrete a Trandafirului si a Crucii, întemeietorul ei, Christianus Rosecreutz, ar fi stãpînit "adevãratele secrete ale medicinii" si pornind de aici, toate stiintele. Autorul micii cãrti, mai sus amintite, se adresa tuturor savantilor Europei, cerîndu-le sã se asocieze confreriei, ca sã se poatã sãvîrsi reforma sistemului de educatie, altfel spus sã grãbeascã procesul de renovatio al lumii occidentale, în mai putin de zece ani, programul propus de misterioasa societate a rosicrucienilor era discutatã în cîteva sute de cãrti si brosuri. Tipãrirea cãrtii "Fama Fraternitatis" a avut loc în anul 1614.

În rîndul umanistilor amintim pe Petrarca (1304-1374), Lorenzo Vallo (1405-1457), Pico della Mirandola (1463- 1494), Marsilio Ficino (1433-1499), care traduce din latinã din operele lui Platon si Plotin, Egidio da Viterba (1469- 1532) si Erasmus (1469-1536). Vreme de douã secole, hermetismul a obsedat pe multi teologi si filosofi, credinciosi ori necredinciosi. În secolul al XVI-lea, în Franta, ca si în alte pãrti din Europa, valoarea exemplarã a hermetismului tinea mai ales de universalismul sãu religios, susceptibil sã restaureze pacea si armonia.

În concluzie, evolutia gîndirii crestine în evul mediu o putem împãrti în douã. si anume pînã în epoca Renasterii si a doua de la Renastere pînã astãzi. Dacã pînã la Renastere putem identifica usor sectele de sorginte gnosticã, dupã aceastã datã gîndirea gnosticã penetreazã pe nesimtite în constiintele crestinilor. Un rol important în acest sens l-au avut miscãrile pietiste si mistice prin aceea cã au rãspîndit în rîndul maselor largi de credinciosi ideile gnostice.

O mare influentã asupra gîndirii europene începînd din secolul al XII-lea a avut-o si opera lui Giacchino da Fiore, personalitate influentã care a avut relatii cu puternicii vremii. A lãsat o bogatã operã exegeticã si profeticã alcãtuind modelul unei teologii a istoriei împãrtitã în trei epoci. Propovãduia încheierea celei de a doua etape în anul 1260, cînd va începe epoca dominatã de Duhul Sfînt. Direct sau indirect, giacchinismul a influentat comunitãtile fraticellilor, pe begarzi si beguine si schema sã o gãsim si la Arnauld de Villanova si la discipolii acestuia. Mai tîrziu spre sfîrsitul secolului al XVI-lea si începutul secolului al XVII-lea importanta conceptiilor giacchiniste este descoperitã de primele generatii de iezuiti. Giacchino a influentat, se pare, si pe Lessing care la rîndul sãu a influentat si pe Auguste Comte. La fel si pe Fichte, Hegel, Scheling care erau adepti ai teosofiei.

Ideile gnostice au pãtruns în rîndul maselor mai ales datoritã sectei bogomililor în sud-estul Europei, iar dupã secolul al XII-lea în Apus, prin urmasii acesteia, în special, catharii si albigenzii.
Am vãzut pînã aici cum gîndirea crestinã a fost penetratã de stiintele oculte si cum s-a pus la cale o conspiratie a savantilor pentru o renovatio a religiei si culturii europene. Dar ce legãturã pot avea toate acestea cu francmasoneria de la care am pornit?

Pentru a putea aprofunda aceastã legãturã, trebuie sã încercãm s-o cunoastem.

Un rol deosebit în formarea francmasoneriei speculative au avut-o Ordinul Templierilor si rosicrucienii. Afluxul rosicrucienilor cãtre francmasonerie s-a petrecut în Anglia, la sfîrsitul secolului al XVII-lea. Francmasonii au preluat toate idealurile de la rosicrucieni, între care si cel al revolutiei morale universale. De pildã, între anii 1771- 1779 prestigiul francmasoneriei speculative creste atît de vertiginos încît toatã nobilimea, toti oamenii de stiintã, toti academicienii, toti oamenii politici din Franta devin masoni. Din anul 1791 masoneria europeanã începe edificarea doctrinei sale politice, bazatã pe manipularea maselor si aplicarea durã a mijloacelor represive. Aceasta doctrinã va fi perfectionatã în timpul revolutiilor si terorilor comuniste. Unul din idealurile persistente a fost constituirea Statelor Unite ale Europei. O clipã, masonii au crezut cã Napoleon e menit sã realizeze acest vis, dar s-au înselat. Se va înfiinta Societatea Natiunilor, apoi ONU - Europa, însã, rãmînea mereu divizatã. Dar la 12 dec. 1990 Parlamentul european a adoptat raportul lui Emilio Colombo asupra "bazelor constitutionale ale Uniunii europene". Astãzi mult visatele State Unite ale Europei sînt pe cale de a se naste . Efectele imediate ale adoptãrii constitutiei Uniunii sînt: emiterea unei monede europene, care va înlocui monedele nationale si aparitia notiunii de "cetãtean european".

Dacã masoneria europeanã viseazã realizarea Statelor Unite ale Europei, în schimb masoneria universalã, care este subordonatã sionismului international, viseazã realizarea unei noi ordini mondiale, stabilirea unui conducãtor mondial într-un guvern mondial.


13. Naţionalismul românesc în context european.
noiembrie 8 2004 - 12:40 („Puncte Cardinale” 10/154 (octombrie 2003))


În secolul al XIX-lea (“secolul nationalitatilor”, cum i s-a spus), nationalismul politic s-a nascut, la noi si aiurea, sub auspicii masonice. E un fapt istoric ca masoneria s-a pus o vreme în slujba “emanciparii natiilor” (ceea ce i-a si determinat pe nationalistii romantic-revolutionari ai epocii sa se înscrie masiv în loji si sa le adopte lozincile în lupta politica, socotind ca astfel pot servi mai eficient cauza “natiei” lor si chiar pe acel retoric “Dumnezeu al popoarelor”). Este interesant ca, desi natiunile europene se conturasera demult (înca dinspre sfîrsitul Evului Mediu), iar Europa crestina subzistase firesc, veacuri de-a rîndul, ca ansamblu de diversitati etnice consolidate, natio-nalismul ca doctrina politica n-a existat înainte de secolul al XIX-lea! Abia o data cu acest secol (“bolnav”, dupa topos-ul romantic; “stupid”, dupa Léon Daudet) s-a trecut relativ repede de la nationalismul firesc, organic si nediscursiv al veacurilor anterioare la un nationalism doctrinar, ofensiv si retoric. Sau s-ar putea zice: de la existenta nationala organica, mai degraba subconstienta, la nationalismul politizant, la ofensiva “constiintei nationale”. Cineva (negresit nu popoarele însele!) a avut interesul precis de a da realitatilor natio-nale firesti aceasta brusca turnura militanta, folosindu-se de o propaganda corespunzatoare. Sentimentul national a fost incitat sa devina arma de lupta politica. Ba chiar s-a mers, în unele cazuri, pîna la o substituire a misticismului religios cu noua “mistica nationala” (a se vedea, bunaoara, scandalul “filetist” din Balcani). Faptul a fost greu de consecinte: ofensiva nationalismelor a schimbat considerabil configuratia politica a Europei.

Având în vedere puternica tensiune ulterioara dintre ideologiile masonice si ideologiile nationaliste, aceasta sumara schita istorica poate parea paradoxala; în contextul epocii respective ea îsi afla însa o explicatie extrem de simpla: conspiratia masonica, pentru a-si putea realiza planurile mondialiste, avea nevoie de dezintegrarea marilor imperii; anticipînd si exploatînd pro domo o anumita tendinta istorica obiectiva (aceea de formare a statelor nationale independente sau macar autonome), ea a folosit agitatia nationalista spre a grabi disolutia interna a acestor imperii traditionale (care s-au si prabusit pe rînd, de-a lungul secolului al XIX-lea si în primele decenii ale secolului XX; aici nu intra în discutie daca aceste imperii erau bune sau rele, ci scopul malefic cu care s-a lucrat la distrugerea lor; nu atentatul la ordinea imperiala este grav, cît sensul anticrestin al acestui atentat, confirmat cu prisosinta de evolutia ulterioara a lucrurilor). Cum avea sa se întîmple însa si cu “experimentul comunist” de mai tîrziu (ce a avut ca principal scop distrugerea rebarbativului imperiu rus pravoslavnic), nationalismul, o data ce si-a îndeplinit menirea dizolvanta, a devenit incomod pentru proiectele internationaliste ale francmasoneriei, care, desi s-a mai folosit de el în cazuri izolate, a trecut la o vasta campanie antinational(ist)a, pe care o continua si azi [1]. Atît nationalismul secolului trecut, cît si comunismul secolului nostru au sfîrsit prin a se întoarce, cu destula agresivitate, împotriva celor care le-au folosit ca instrumente destructive/dizolvante; fiecare dintre ele s-a purtat (în parte previzibil, în parte imprevizibil) ca un Golem razvratit împotriva celor ce l-au pus în miscare. Sau, ca în povestea “ucenicului vrajitor”, anumite forte obscure, o data dezlantuite, n-au mai putut fi, de la un moment dat, controlate. Ba mai mult decît atît: nationalismul si comunismul, desi esential divergente, au ajuns sa se întîlneasca si sa-si dea mîna, dupa al doilea razboi mondial, pricinuind multa bataie de cap conspiratiei mondialiste si marilor puteri înregimentate acesteia; asa a aparut, pe scena istoriei contemporane, strutocamila “nationalismului comunist” (ce pare departe de a-si fi spus ultimul cuvînt, mai ales în Rusia post-sovietica).

II

În România, dupa preludiul constituit de încerca-rea de insurectie a lui Tudor Vladimirescu (1821), care, în ciuda esecului rapid, a marcat falimentul fanariotis-mului si trezirea constiintei noastre nationale, natio-nalismul a prins consistenta mai ales cu generatia pasoptista, ai carei lideri erau cu totii masoni. Spiritul romantic a favorizat si el, desigur, afirmarea (si chiar supralicitarea) “specificului national” (lucru valabil, într-o faza mai tîrzie, si pentru cazul Eminescu). Apartenenta masonica a romanticilor nostri pasoptisti trebuie însa corect înteleasa. E greu de stabilit daca ei aveau constiinta unei manipulari; cert este ca interesele masonice coincideau pe atunci cu aspiratiile etnice ale momentului, astfel ca pasoptistii par a fi fost nationalisti sinceri si masoni prin conjunctura. Nationalismului românesc i-au trebuit cîteva decenii ca sa se emancipeze de faza lui masonica. Generatia lui B. P. Hasdeu (denumita îndeobste “post-pasoptista”, desi delimitarile nu pot fi decît relative) intuise deja necesitatea acestei emancipari (ideile nationaliste ale tînarului Hasdeu le anticipeaza, în multe privinte, pe cele eminesciene) [2]. Adevarata trecere de la nationalismul de obedienta masonica la nationalismul organic românesc s-a facut mai ales prin Eminescu [3]. Dar Eminescu n-a fost nici înteles si nici urmat imediat; “Junimea” era aproape în totalitate o societate masonica, Maiorescu însusi era un amestec ciudat de con-servatorism si cosmopolitism, iar A. C. Cuza (n. 1857), viitorul antimason si antisemit radical, trecut si el pe la “Junimea”, cochetase cu masoneria în prima lui tinerete. Nationalismul eminescian se va consolida si se va extinde o data cu generatia lui Iorga, cel ce a vorbit pentru întâia oara de “Cruciada românismului” [4].

Epoca interbelica va fi însa aceea care va da nationalismului românesc o autentica baza spirituala, savîrsind nunta dintre nationalismul eminescian si crestinismul ortodox, fie prin “ortodoxismul” gândirist (tutelat de Nichifor Crainic), fie prin Miscarea Legionara (asa cum o gîndise initial întemeietorul ei, Corneliu Z. Codreanu), fie prin “scoala” lui Nae Ionescu (Vasile Bancila, Mircea Vulcanescu, Mircea Eliade, Constantin Noica, G. Racoveanu etc.), fie prin sinteza strict teologica a lui D. Staniloae (mai întîi în paginile revistei Gândirea, apoi în volumele Ortodoxie si românism – 1939 si Pozitia d-lui Lucian Blaga fata de crestinism si ortodoxie – 1942). O expresie mai tîrzie a nationalismului crestin al generatiei interbelice a fost, pîna foarte aproape de noi, legendarul Petre Tutea (cf. Între Dumnezeu si neamul meu, Fundatia Anastasia-Arta Grafica, Bucuresti, 1992), reorientat totusi, ca optiune politica ideala, dinspre “naluca” legionarismului spre un fel de sinteza liberal-conservatoare (de genul celei pe care avea s-o încerce mai tîrziu Varujan Vosganian cu disparuta Uniune a Fortelor de Dreapta). Si, oarecum surprinzator, un evreu: marele filo-român si marele ortodox N. Steinhardt (cu precadere în Jurnalul fericirii)! [5]

A trebuit deci sa treaca aproape o suta de ani pentru ca nationalismul românesc, curatit de orice reziduuri masonice, sa-si afle suprema articulatie, pe fondul renasterii noastre ortodoxe, mai ales în deceniul premergator celui de-al doilea razboi mondial. (Desigur, au existat – cum se fac simtite si astazi – si manifestari nationaliste mai putin sau deloc legate de Ortodoxie; ele au ramas însa într-un plan secund. A se vedea si Nicolae Rosu, Dialectica nationalismului, Ed. Cultura Nationala, Bucuresti, 1936 – o prima carte dedicata devenirii istorice a nationalismului românesc).

Situatia postbelica a dus la o eclipsa de vreo doua decenii a spiritului national. Apoi, o data cu debutul epocii ceausiste, nationalismul a revenit în forta, dar în forme profund viciate: dimensiunea lui moral-spirituala, crestina si ortodoxa, a fost înlocuita cu un soi de demagogie protocronista, chinuit adaptata ideologiei marxiste (în plasa careia au cazut, din pacate, si cîteva constiinte nationale autentice). A rezultat, în ansamblu, o caricatura grotesca a nationalismului (sub eticheta “patriotismului” propagandistic), de altfel tot dupa model moscovit. În slujba acestui nationalism ateu, materialist si gregar s-au pus, pe lînga cîtiva naivi de buna-credinta, o întreaga armata de politruci abjecti, mai ales din a doua generatie comunista. Este ceea ce a supravietuit cu precadere din regimul comunist, dupa decembrie ’89.

III

Prin urmare, au existat în istoria României moderne trei formule de nationalism: nationalismul de sorginte masonica, nationalismul de sorginte crestina si nationalismul de sorginte comunista. Ele nu trebuie confundate una cu cealalta, nici judecate cu aceleasi masuri. Viabila sau nu (viitorul o va dovedi, pe deasupra speculatiilor noastre), singura formula nationalista pur româneasca, avînd si autentice temeiuri moral-spirituale, este cea de a doua (intuita si partial fundamentata de Eminescu, apoi adîncita de marea generatie interbelica); în numele ei marturisesc, de altfel, multele mii de martiri (din anii ’30 pîna în anii ’60), ca si numeroasele personalitati culturale care n-au ezitat sa si-o asume [6], mai cu seama pîna în pragul marelui razboi.

Avînd în vedere cele de mai sus, toti cei ce mai cred astazi într-o posibila solutie crestina si nationala a crizei românesti trebuie – daca vor sa fie credibili si, cu timpul, eficienti – sa se delimiteze categoric de orice forme ieftine sau false de “nationalism” si “fundamentalism”, redescoperind si asumîndu-si creator adevarata traditie nationala, cu toate exigentele ei morale si spirituale. Asa cum odinioara nationalismul românesc a trebuit sa se scuture de balastul masonic, tot asa el trebuie sa se scuture astazi de balastul comunist. Pe de o parte, falsii prieteni sînt mai primejdiosi decît adversarii învederati. Pe de alta parte, dincolo de orice considerente “pragmatice”, e aici o problema de principialitate istorica si morala.

Desigur, în urma acestor consideratii problematizante, cineva poate reclama un raspuns mai raspicat la o întrebare ce se impune de la sine, dincolo de cazul românesc: este nationalismul, iesit din starea lui genuina si implicat în dinamica politica a modernitatii, ceva mai degraba bun sau ceva mai degraba rau? S-ar putea raspunde ca, tinînd într-un fel de firea lucrurilor, el nu este, în sine însusi, nici bun, nici rau; sau ca este, ca tot ce se consuma în intervalul imperfect al istoriei, si bun, si rau, caci aici, în veac, lucrurile sînt, în mod fatal, indefinit amestecate, prin prezenta corupatoare a “pacatului”, adica prin conditia noastra “cazuta”. În orice caz, nationalismul devine mai degraba bun sau mai degraba rau în functie de cum este trait si pus în lucrare, adica în functie de calitatea umana, de rectitudinea interioara a celor care îl slujesc. Pe de alta parte, daca natiunile, asa cum am aratat în alta parte [7], sînt realitati deopotriva necesare si legitime în ordinea fireasca a lumii, nationalismele – de data aceasta nu ca sentimente de apartenenta, ci ca arme ideologice – sînt legitime fara sa fie si necesare. Sau, mai bine zis, ele nu au fost necesare ca atare atîta vreme cît n-a existat o agresiune politica împotriva organicitatii vietii etno-comunitare. Din momentul în care aceasta agresiune a aparut si s-a extins, prin ideologiile dizolvante ale modernitatii, nationalismele pot reprezenta – si au si ajuns sa reprezinte – necesitati vitale la nivel colectiv [8].

Ca ar fi fost de preferat ca sentimentul national sa nu se politizeze, ci sa fie trait fara ostentatie în firescul existentei, aceasta se poate spune; numai ca evolutia lucrurilor a fost alta, iar astazi stam în bataia consecintelor ei, fie ca ne place, fie ca nu. Oricît ar parea de paradoxal, nationalismele, în ultima analiza, nu sînt atît creatii ale “nationalistilor” (cum proclama astazi politologii de serviciu ai “erei post-westfaliene”, care pregatesc opinia publica pentru proclamarea oficiala a “mortii natiunilor”), cît ale acelor agenti dizolvanti care au tîrît, cu “echerul” si “compasul”, lumea lui Dumnezeu spre cel mai mare desert spiritual al istoriei. [9]
Cînd însa Dumnezeu este alungat din cetate, totul se surpa sau se perverteste, mai devreme sau mai tîrziu. “Pentru ca roada luminii e în orice bunatate, dreptate si adevar”; cînd însa Lumina lipseste, nu ramîn decît “faptele cele fara de roada ale întunericului” (Efeseni 5, 9-11).

Răzvan CODRESCU

Note:

[1]. Masoneria moderna, structurata în prima jumatate a secolului al XVIII-lea, este o organizatie internationala fundamental oculta, imuabila în principii, dar proteica în forme, avînd drept scop dizolvarea ordinii traditionale si înlocuirea ei cu o “noua ordine mondiala”, anticrestina si antinationala (toate formele de stîngism politic si de anarhism revolutionar au crescut din aceasta radacina). Dinspre sfîrsitul secolului al XIX-lea si pîna spre jumatatea secolului XX, a circulat curent sintagma de “iudeo-masonerie”, motivata prin prezenta masiva a elementelor iudaice în ideologia, simbolistica, ritualurile si ierarhiile masonice, de existenta unor loji masonice exclusiv evreiesti (precum faimoasa B’nai B’rith) si de “divulgarea” asa-numitelor Protocoale ale Înteleptilor Sionului (a caror paternitate evreiasca a fost însa contestata). Desigur, în toate acestea, adevarul si exagerarile se amesteca într-un mod deconcertant. Evreiasca sau nu, masoneria se mladiaza strategic pe contextul specific al fiecarei epoci, cu un abil realism pragmatic, asociat cu o machiavellica lipsa de scrupule (“scopul scuza mijloacele”). Se poate recunoaste în cosmopolitismul sau internationalismul masonic pervertirea premeditata a universalismului crestin. Universalismul autentic este polimorf si spiritualist, în vreme ce internationalismul modern si contemporan este amorf si materialist. În privinta (franc)masoneriei, a se vedea, ca mai la îndemîna, sintezele recente ale d-lor Radu Comanescu si Emilian M. Dobrescu (în care se afla si suficiente indicatii bibliografice). O carte ce a facut mare vîlva la noi – N. C. Paulescu, Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Franc-Masoneria, Bucuresti, 1913 (reed. partiala: Francmasoneria, Ed. Majadahonda, Bucuresti, 1996) – este astazi greu “digerabila”. Pentru Protocoalele Înteleptilor Sionului, exista o editie româneasca bogat comentata, scoasa la Orastie, în 1923 (trad. Ion I. Mota; reed. Ed. Alma Tip, Bucuresti, 1997). O alta versiune româneasca (Virginia Thomas) este inclusa în volumul Texte care au zguduit lumea (Ed. Moldova, Iasi, 1995, pp. 11-105). Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a condamnat oficial francmaso-neria în 1937, mai ales pe baza unui studiu-raport întocmit de Mitropolitul Nicolae Balan (cf. Miscarea, anul III, nr. 1/22 si urm., sau Scara, treapta a doua, 1997, p. 165 si urm.). Bagatelizarea asa-numitei “paradigme conspirationiste” de catre establishment-ul istoriologic si politologic actual se izbeste nu atît de perpetuarea obsesiilor conspirationiste de tip vulgar (care au, nu o data, nota lor de caragialism), cît de rezultatele altor cercetatori seriosi, dar mai putin aliniati, care au dovedit cu prisosinta implicarea masoneriei în toate marile revolutii dintre 1789 si 1917 (cf., de pilda, mai ales pentru bogata bibliografie comentata, Gian Pio Mattogno, Masoneria si Revolutia franceza, Ed. Anastasia, Bucuresti, 1998, inclusiv postfata lui Radu Comanescu, semnificativ intitulata “Masonii – «ziditorii» istoriei moderne”).

[2]. Cel mai bine ni-l reda pe Hasdeu, din acest punct de vedere, excelenta editie a lui Mircea Eliade (B. P. Hasdeu, Scrieri literare, morale si politice, 2 vols., Fundatia pentru Literatura si Arta, Bucuresti, 1937). A se vedea si Mircea Eliade, Despre Eminescu si Hasdeu, Ed. Junimea, Iasi, 1987.

[3]. Astazi avem restituita integral si profesional publicistica eminesciana în editia Perpessicius: M. Eminescu, Opere, vol. IX-XIII (aparute între 1980 si 1989, sub coordonarea regretatului Al. Oprea, apoi a lui D. Vatamaniuc si P. Cretia). O carte despre Nationalismul lui Eminescu a scris D. Murarasu în 1932 (reed. Ed. Pacifica, Bucuresti, 1994). Cea mai buna expunere sintetica ramîne cea a lui G. Calinescu (din Opera lui Mihai Eminescu, cap. “Filozofia practica”).

[4]. Mai tîrziu, Iorga va intra în conflict cu noua generatie nationalista (asa cum intrase si A. C. Cuza). Desi salutase, la începutul lui 1937, pilda de eroism jertfelnic a lui Mota si Marin (art. “Doi baieti viteji: Mota si Marin”, în Neamul românesc din 19 ianuarie 1937), în 1938 va avea un rol important în actiunea de “decapitare” a Miscarii Legionare (începuta cu arestarea, parodia de proces si asasinarea în stare de detentie a lui Corneliu Codreanu); în 1939 va lovi cu piciorul în cadavrele legionare expuse “pe caldarîmul Cotrocenilor dupa omorîrea lui Armand Calinescu” – fapte ce au condus, pe fondul tensionat al epocii, la oribilul si inutilul asasinat comis în 1940 de un grup legionar rebel (N. Steinhardt, relatînd incidentul – cf. Jurnalul fericirii, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1991, p. 387 –, comenteaza: “Dar niciodata turpitudinea victimei nu scuza pe ucigas. Nu încape deci scuza pentru cele petrecute în padurea de la Strejnicu, ci numai – pentru noi, nu pentru ucigas – încredintarea ca dreptul si nedreptul, lumina si întunericul, binele si raul sînt distribuite în mod mai pestrit decît banuiam. Lui Iorga, de altfel, i se aplica întocmai vorbele lui Bossuet despre abatele de Rancé: C’est un homme contre lequel on ne saurait avoir raison. E atît de mare încît nu poti avea dreptate împotriva lui”). Sa mentionam si definitia pe care un coleg de generatie si crez nationalist, Octavian Goga, i-o daduse lui Iorga înca din anii ’20: “... monumentala incarnatie a proorocului care si-a mîncat tablele legii” (Mustul care fierbe, Imprimeria Statului, Bucuresti, 1927, p. 88).

[5]. Figura “apostolica” a lui N. Steinhardt (ca si aceea, mai problematica, a “protocronistului” Edgar Papu, umbrita, mai ales în ultimii sai ani, de penibile cîrdasii conjuncturale) ridica o problema interesanta din unghiul de vedere al temei nationale: posibilitatea ca un “alogen” sa intre – în cazul de fata pe calea Ortodoxiei si a culturii – în comunitatea de sensibilitate si destin a unui neam. Un caz interesant ramîne si cel al lui Varujan Vosganian, care, dincolo de multe alte calitati pe care le poseda, este mai bun român decît cel putin trei sferturi din neaosa noastra “clasa politica” actuala…

[6]. Stînga – fie ea comunista sau democratica – traieste cu un fel de psihoza a “culturii de dreapta”. Marea piatra de poticnire a stîngii democrate actuale, atunci cînd vine vorba de dreapta crestina româneasca, nu este atît principala si controversata ei expresie politica (Miscarea Legionara), cît consistentele ei expresii culturale (“scoala” lui Nae Ionescu, gruparea “gândirista” etc.). Dreptei politice i se pot gasi mai usor punctele slabe (fie reale, fie contrafacute propagandistic); cu operele culturale adeseori remarcabile ale atîtor personalitati de dreapta (unele de notorietate universala) nu se poate însa “jongla” la fel de usor. Multe dintre aceste personalitati nu numai ca legitimeaza România moderna pe planul valorilor autentice, dar se constituie de la sine si în puncte de fascinatie pentru destui reprezentanti ai generatiei tinere (lipsite, în genere, de ilustre modéle contemporane). Aici este miezul problemei: dreapta culturala legitimeaza, fie si indirect, dreapta politica. De aceea, anumite cercuri intelectuale ale stîngii democratice au dus si continua sa duca o campanie sustinuta împotriva lui Eminescu, a unor “vîrfuri” ale culturii noastre interbelice (Nicolae Paulescu, Nichifor Crainic, Nae Ionescu, Lucian Blaga, Mircea Vulcanescu, Constantin Noica, Petre Tutea etc.) sau a unor mari personalitati ale exilului postbelic (cazul Mircea Eliade, iar în ultimii ani si cel al “apostatului” Emil Cioran). Confundîndu-se îndeobste Ortodoxia cu ortodoxismul politic sau cultural, Biserica Ortodoxa Româna este si ea culpabilizata în mod curent ca fost – dar si actual – bastion al “reactionarismului” românesc.

[7]. Cf. volumul “Fiecare în rîndul cetei sale”. Pentru o teologie a neamului: Nichifor Crainic, Dumitru Sta-niloae, Razvan Codrescu, Radu Preda, Ed. Christiana, Bucuresti, 2003. Eseul meu “Neamul în Biserica” a aparut si în numarul pe iulie 2003 al Punctelor cardinale.

[8]. Dincolo de toate incriminarile mapamondului, stim bine cît de mult datoreaza Spania, Portugalia sau Chile regimurilor nationaliste autoritare ale lui Franco, Salazar si Pinochet, care si-au salvat efectiv tarile de la dezastru (faliment economic, anarhie si comunizare) si au lasat în urma o prosperitate pe care regimurile socialiste succesive au reusit s-o risipeasca iresponsabil în doar cîtiva ani!

[9]. Daca privim lucrurile prin prisma dialecticii provocare-raspuns, dreapta nationalista n-a facut, în cele mai multe cazuri, decît sa re-actioneze la actiunile provocatoare ale stîngii de obedienta masonica (în acest sens precis, nu-i gresit si nici infamant sa definim dreapta ca fiind “reactionara”). Luînd ca exemplu secolul XX (si lasînd la o parte cazul extrem al hitlerismului, desi exista numeroase probe, puse în evidenta de multi dintre istoricii “revizionisti”, ca razboiul mondial a fost mai dorit de viitorii aliati si de cercurile sioniste decît de Hitler însusi, care a fost într-un fel fortat sa-l declanseze), s-ar fi nascut oare în România “reactiunea” legionara în absenta amenintarii bolsevice (cu privire la care istoria a dovedit ca legionarii n-au exagerat deloc), sau în Spania “reactiunea” franchista în absenta complotului cominternist (ce urmarea sa asigure Sovietelor un cap de pod la cealalta extremitate a Europei)?


14. SEMNELE VREMURILOR SI 666
de Pãrintele Paisie Aghioritul


"Dupã furtuna diavoleascã, va veni însorirea dumnezeiascã"

In spatele duhului lumesc al "libertãtii" de astãzi, al lipsei de respect în Biserica lui Hristos fatã de cei mai mari, pãrinti si dascãli, care au fricã de Dumnezeu, se ascunde sclavia duhovniceascã, stresul si anarhia, care conduce lumea la impas, la catastrofã sufleteascã si trupeascã.
Iar în spatele sistemului perfect de asigurare computerizatã, ce se face prin "cartela" electronicã, se ascunde dictatura mondialã, sclavia lui antihrist. "...ca sã-si punã semn pe mîna lor cea dreaptã sau pe frunte, încît nimeni sã nu poatã cumpãra sau vinde, decît numai cel ce are semnul, adicã numele fiarei, sau numãrul numelui fiarei. Aici este întelepciunea. Cine are pricepere sã socoteascã numele fiarei, cãci este numãr de om. Si numãrul lui este sase sute saizeci si sase" (Apocalipsa 15, 16-18).

Sfîntul Andrei al Cezareii scrie urmãtoarele:
"Despre numele cel murdar al lui antihrist si despre tîlcuirea numãrului precum si despre altele ce s-au scris despre acela, vremea le va descoperi si experienta celor întelepti..., dar nu a binevoit harul dumnezeiesc sã se scrie în dumnezeiasca carte numele lui cel pierzãtor. Insã cercetînd cu ratiunea, cu adevãrat multe (nume) se pot afla...".
Dar lucru ciudat este cã multi oameni duhovnicesti, pe lîngã faptul cã fac tîlcuirile lor proprii, se mai si tem cu o fricã lumeascã de "punerea la dosar", în timp ce ar fi trebuit sã se nelinisteascã duhovniceste, sã-i ajute pe crestini cu nelinistea cea bunã si sã le întãreascã credinta, si astfel sã simtã mîngîierea dumnezeiascã.
Mã mir cum toate aceste evenimente nu le creeazã probleme de constiintã! De ce nu-si pun mãcar un semn de întrebare la tîlcuirile mintii lor? Si dacã îl ajutã pe antihrist la pecetluirea lor, de ce mai trag si alte suflete la pierzare? Cãci la aceasta se referã: "...ca sã însele, dacã este cu putintã, si pe cei alesi" (Mc. 13, 22).
Se vor însela cei care le vor tîlcui pe acestea cu mintea lor. In timp ce semnele sunt foarte clare. "Fiara" de la Bruxelles a sorbit în computer cu 666 aproape toate statele. Cartela, buletinul electronic, "înainte mergãtoare ale pecetluirii", ce aratã? Din pãcate la radio ascultãm numai timpul probabil.
Ce ne va spune Hristos? "Fãtarnicilor, fata cerului stiti s-o judecati, dar semnele vremurilor nu puteti?" (Mt. 16, 3).
Asadar, dupã cartelã si dupã buletinul electronic, adicã "îndosarierea" persoanelor, ce se face pentru a înainta cu viclenie la pecetluire, vor spune mereu la televizor cã oarecare a furat cartela cutãruia si i-a luat banii din bancã. Pe de altã parte vor face reclamã "sistemului perfect", adicã pecetluirii pe mînã sau pe frunte cu raze laser, a numãrului 666, numele antihristului, care nu se va distinge cu ochiul liber.
Din pãcate, iarãsi "anumiti cunoscãtori" îi vor "înfãsa" pe fii lor duhovnicesti ca pe niste prunci, chipurile ca sã nu-i mîhneascã. "Aceasta nu are importantã". "Nu-i nimic, este destul sã credeti lãuntric". Si, desi vedem cã Apostolul Petru, care s-a lepãdat numai la exterior de Hristos, i s-a socotit aceasta cu adevãrat lepãdare, acestia se leapãdã de Sfînta pecete a lui Hristos, ce le-a fost datã la Sfîntul Botez, care este "Pecetea darului Sfîntului Duh", prin primirea pecetii lui antihrist si mai spun apoi cã îl au pe Hristos înlãuntrul lor.
Din pãcate, o astfel de logicã aveau si unii "gnostici" pe vremea sfintilor mucenici, care încercau sã întoarcã pe mucenici de la mãrturisirea lor, asa cum spune Sfîntul Vasile cel Mare în "Cuvîntul" sãu la mucenicul Gordie:

"...multi încercau sã-l convingã pe mucenic sã se lepede numai cu gura si sã-si pãstreze credinta în suflet prin aceiasi dispozitie lãuntricã, pentru cã Dumnezeu nu cautã la cele pe care le rosteste limba, ci la intentia omului. Insã mucenicul Gordie a rãmas neînduplecat si a rãspuns: "Nu suferã limba cea ziditã de Hristos sã rosteascã ceva împotriva Ziditorului... Nu vã înselati, Dumnezeu nu se lasã batjocorit cãci din cele ce ies din gura sa, fiecare va fi judecat; din cuvintele tale te va îndreptãti si din cuvintele tale te va osîndi".
De asemenea, sub stãpînirea lui Deciu, s-a poruncit crestinilor sã mãrturiseascã religia închinãtorilor la idoli si crestinii care au mãrturisit si au jertfit idolilor, au primit un certificat scãpînd astfel de mucenicie. Dar nu numai acestia s-au lepãdat de Hristos, ci si cei care au dat bani închinãtorilor la idoli si au luat certificatul fãrã sã se lepede de Hristos, asa numitii "libellus".
Dar si pe acestia Biserica noastrã i-a considerat lepãdati, cãzuti.
Sã ne amintim si de minunea sãvîrsitã de Sfîntul Teodor, care se prãznuieste în fiecare an în sîmbãta din prima sãptãmînã a Postului Mare: "Iulian Paravatul stiind cã poporul lui Hristos, mai cu seamã în sãptãmîna întîi a Postului Mare, cautã sã se curãteascã si sã se apropie mai mult de Dumnezeu, a voit sã-i spurce.
De aceea a poruncit sã punã în piatã în acele zile mîncãruri spurcate cu sîngele jertfelor idolesti. Dar Sfîntul mucenic Teodor s-a arãtat în vis lui Evdoxie, arhiepiscopul de atunci al Constantinopolului, si descoperindu-i fapta împãratului, i-a poruncit sã-i adune pe credinciosi dis-de-dimineatã ca sã-i împiedice sã foloseascã acele mîncãruri spurcate. Iar lipsa hranei necesare sã o înlocuiascã vremelnic prin colivã... In felul acesta scopul Paravatului a fost zãdãrnicit si poporul cel credincios a fost pãzit nespurcat...".
Depãrtarea de cele jertfite idolilor a fost rînduitã printr-un canon al Sfintilor Apostoli: "Si apostolii si preotii s-au adunat... (si au hotãrît) sã se fereascã de cele jertfite idolilor si de desfrîu si de (animale) sugrumate si de sînge" (Faptele Apostolilor 15, 6, 20).
Dar cu toate cele pe care le-am arãtat, auzi, din pãcate, o grãmadã de neghiobii ale mintii unor "gnostici" de astãzi. Unul spune: "Eu voi primi buletinul cu 666, si voi pune si o cruce alãturi". Altul spune: "Eu voi primi pecetea cu 666 pe frunte si voi face si o cruce pe cap...". Iar altii spun o grãmadã de alte neghiobii, crezînd cã se vor sfinti în felul acesta. Dar toate acestea sunt înselãri.
Numai cele care primesc sfintire, numai acelea se sfintesc. De pildã, apa primeste sfintire si se face agheasmã. Insã urina nu primeste sfintire. Piatra se poate face pîine prin minune, dar necurãtia nu primeste sfintire.
Prin urmare, diavolul, antihristul, atunci cînd este pe buletin, pe mînã sau pe fruntea noastrã prin simbolul lui, nu se sfinteste chiar si o cruce de ai face.
Avem puterea Cinstitei Cruci, a simbolului sfînt, si harul dumnezeiesc al lui Hristos numai atunci cînd ne îndestulãm cu Sfînta pecetluire a Botezului, prin care ne lepãdãm de satana, ne unim cu Hristos si primim sfînta pecetluire: "Pecetea darului Duhului Sfînt".

Hristos sã ne lumineze pe toti. Amin.



Sfîntul Munte Athos Chilia Tanaguda - Mãnãstirea Cutlumus
Sîmbãta din prima sãptãmînã a Postului Mare 1987

Cu multã durere si dragoste în Hristos
Monahul Paisie

15. Rezoluţiile Primului Congres Internaţional Antimasonic (fragmente)


Iată câteva dintre concluziile la care au ajuns participanţii la primul Congres Internaţional Antimasonic, organizat de Biserica Catolică la sfârşitul secolului XIX în spiritul enciclicei Humanum Genus.

Care sunt raporturile Francmasoneriei cu Satanismul?

La această întrebare s-a răspuns în unanimitate: din cauza faptului că Francmasoneria simplă sau a primelor trei grade (Ucenic, Companion, respectiv Maestru) este îndeobşte şi în mod necesar divizată în exoterică şi ezoterică, membrii săi, ignorând marea majoritate dintre ei semnificaţia simbolurilor masonice, nu sunt încă moralmente pregătiţi şi dispuşi să facă un comerţ fizic sau sensibil cu spiritele sau chiar cu Satan, această legătură, din punct de vedere fizic sau sensibil, între Francmasoneria simplă şi spirite nu există.

Totuşi, din punct de vedere moral şi intelectual, această Francmasonerie simplă are o legătură strânsă cu Satanismul, deoarece este o asociaţie care se numeşte singură a fi a lui Dumnezeu sau, după cum a definit-o Mazzini: „ Ecclesia Sancta Dei” , înţelegând prin acest Dumnezeu pe Lucifer sau Soarele, principiul generării materiale universale.

În fine, Maeştrii Francmasoneriei simple, deşi distincţi, prin simbolurile pe care le folosesc şi prin faptul că au întâlniri separate, de Ucenici şi de Companioni, cărora simbolurile masonice nu le sunt explicate, aceşti Maeştri deci pot să practice, dacă doresc, Arta Hermetică sau Neagră, Magia, sub numele de Masonerie Sacerdotală, astfel că, prin însuşi faptul că sunt Maeştri, ei sunt preoţi ai lui Satan, care este reprezentat în toate Lojile simbolice prin Steaua Strălucitoare.


Care este scopul Francmasoneriei?

La această întrebare, după o îndelungată discuţie, s-a răspuns în unanimitate:

Scopul Francmasoneriei este distrugerea universală din punct de vedere fizic, intelectual şi moral.

(a) Din punct de vedere fizic sau al existenţei, deoarece Francmasoneria a divinizat Moartea sau distrugerea universală, substituind în mod pervers Trinitatea indiană a unui zeu generator, distrugător, respectiv regenerator, Sfintei Treimi creştine, substituire ce este reprezentată în cazul Universului prin principiul general conform căruia mors unius est generatio alterius – moartea unora este viaţa altora- şi viceversa, succesiv, în mod etern şi pusă în practică de către francmasoni, spre dezavantajul umanităţii, sub numele specioase de luptă pentru viaţă, revoluţie perpetuă şi progres nelimitat.

(b) Din punct de vedere moral, scopul Francmasoneriei este distrugerea universală deoarece ea zeifică principiul răului şi, odată cu acesta, toate viciile sub numele de virtuţi.

(c) Din punct de vedere intelectual, scopul său este distrugerea universală a adevărului, prin profesarea explicită şi necesară pentru scopurile sale a secretului, a minciunii, a jurământului fals şi a blasfemiei zilnice.

Rezumând cele spuse anterior, s-a concluzionat că la fel cum cei care închid ochii la lumina Soarelui, nu mai văd nimic din viaţa, ordinea şi frumuseţea Universului, tot aşa francmasonii, falsificând conceptul creştin de Dumnezeu creator, prin înlocuirea cu conceptul de Dumnezeu generator, tind către distrugerea universală, deoarece în toate riturile lor simbolice şi în toate ceremoniile lor religioase ei profesează adorarea şi cultul blestematului păcat mortal în act, deoarece ei preamăresc revolta universală în Satan şi desfrâul fără margini al umanităţii, care sunt alfa şi omega ale Dumnezeului lor, Distrugerea.

ACŢIUNEA MASONICĂ

Primul Congres Internaţional Antimasonic declară că este pe deplin convins:

(1) Că Francmasoneria este o sectă religioasă şi maniheeană, care are ca ultim scop al tuturor secretelor şi misterelor sale cultul lui Lucifer sau Satan, adorat în ascuns ca Dumnezeul cel bun, în opoziţie cu Dumnezeul catolicilor, pe care „iniţiaţii” blasfematori îl numesc Dumnezeul cel rău.

(2) Că Satan, inspirator al sectelor masonice, ştiind că nu va ajunge nicicând să fie adorat în mod direct de majoritatea oamenilor, caută să însămânţeze în sufletele şi în minţile acestora, prin intermediul Francmasoneriei, germenii naturalismului, care nu este altceva decât completa separare a omului de Dumnezeu.

(3) Că, pentru a semăna în lume acest naturalism nelegiuit, Francmasoneria se străduieşte să obişnuiască oamenii să pună pe picior de egalitate toate religiile, pe cea adevărată şi pe cele false, să substituie atmosferei catolice atmosfera masonică, aceasta prin presă fără Dumnezeu şi prin şcoală fără Dumnezeu.

(4) Că un mijloc particular de care se serveşte Francmasoneria pentru a pierde sufletele înclinate spre supranatural, dar care nu sunt încă „coapte” pentru maniheismul luciferian, este de a le împinge să se dedea la practicile perverse ale spiritismului.

(5) Că Francmasoneria este şi o sectă politică, care caută să pună mâna pe guverne, pentru a face din acestea instrumente oarbe ale acţiunii sale perverse şi că ea caută să semene peste tot războiul.

(6) Că scopul Francmasoneriei, semănând revoluţia în cele patru colţuri ale lumii, este instaurarea Republicii Mondiale bazate pe revolta îndreptată împotriva suveranităţii divine, pe distrugerea libertăţilor şi a independenţei locale, pe abolirea frontierelor şi pe pervertirea sentimentelor patriotice, sentimente care, după cele de iubire pentru Dumnezeu, au inspirat geniului uman cele mai frumoase acţiuni, cele mai nobile sacrificii, cele mai eroice jertfe de sine.

(7) Că Francmasoneria este direct răspunzătoare de socialismul modern, deoarece a înlocuit idealul creştin de bunăstare socială cu idealul său şi ierarhia socială creştină, guvernată de dreptate şi temperată de caritate, cu o pretinsă egalitate a tuturor oamenilor între ei, fiindcă, făcându-i pe oameni să uite că în viaţa de apoi fiecare îşi va primi răsplata faptelor sale, ea îi învaţă că singura bunăstare este cea legată de bucuriile materiale din această viaţă şi că toţi au drept la o parte egală din această bunăstare.

(8) Că Francmasoneria luptă împotriva Bisericii (Catolice-n.t.) prin introducerea, în cazul popoarelor creştine, a unei legislaţii anticreştine.

(9) Că Francmasoneria, în plan social, lucrează pentru ruinarea creştinismului, fie creând nenumărate societăţi secrete cărora le dă aparenţa de societăţi de asigurări pe viaţă, de prevedere, de ajutor reciproc, fie infiltrându-se în societăţi de acest gen pentru a le da o orientare greşită.

(10) Că filantropia masonică, opusă carităţii creştine, fiind iubirea pur naturală a oamenilor unii pentru alţii, este incapabilă să servească drept verigă de legătură între umanitate şi Dumnezeu; de altfel, filantropia masonică nu se exercită decât numai în ceea ce-i priveşte pe masoni, aceasta adesea în detrimentul restului societăţii.

(11) Că, pentru a corupe iremediabil familia, Francmasoneria caută să corupă femeia; că nu numai, oriunde este posibil, ea face să intre femeile în lojile sale, dar este sufletul mişcării zise feministe sau de emancipare a femeii, mişcare ce este destinată să aducă ceartă şi dezbinare în familii, prin dorinţa vagă de o reformă mereu insesizabilă.

(12) Că, pentru a obişnui oamenii să nu mai ţină cont de Biserică în viaţa socială, Francmasoneria caută să înlocuiască sărbătorile religioase şi zilele consacrate înălţării sufletului şi odihnirii trupului cu sărbători pur civile.












16. Protocoalele secrete ale maeştrilor francmasoni

PLANURILE DOMINĂRII ÎNTREGII LUMI, INIŢIATIVĂ FIXATĂ SĂ SE REALIZEZE PÂNĂ ÎN ANUL 2000 ÎN CELE 24 DE PROTOCOALE SECRETE, ÎNTOCMITE DE CONDUCĂTORII FRANCMASONERIEI MONDIALE CU OCAZIA MARELUI CONGRES SECRET FRANCMASONIC DE LA BÂLE, ELVEŢIA, CARE A AVUT LOC ÎN ANUL 1897


Introducere

Primul protocol secret francmasonic

Dreptul, în viziunea francmasonilor, constă în forţă. Libertatea este o idee himerică. Liberalismul şi anarhia. Credinţa. Autonomia. Despotismul exercitat prin intermediul capitalului. Duşmanul intern. Mulţimea trebuie să fie păcălită. Anarhia şi efectele ei. Politica şi morala nu trebuie să aibă nimic comun. Dreptul trebuie să fie al celui mai tare. Puterea ascunsă francmasonică trebuie să fie de neînvins. Scopul francmasonic justifică întotdeauna mijloacele. Mulţimea este oarbă şi de aceea poate să fie atât de uşor manipulată de francmasoni. Alfabetul politic secret. Discordiile partidelor. Forma de guvern care conduce cel mai bine la scopul principal urmărit de francmasoni este autocraţia. Lichiorurile tari şi băuturile alcoolice în exces, care fac să slăbească conştiinţa creştinilor. Clasicismul. Desfrâul generalizat. Principiul şi regulile principale ale guvernului superstatal francmasonic. Teroarea necesară. Libertate, Egalitate, Fraternitate sau marea minciună. Principiul guvernului dinastic. Privilegiile aristocraţiei creştine trebuie să fie cât mai repede nimicite. Noua aristocraţie care trebuie să apară. Un calcul psihologic folosit de francmasoni. Abstracţia utopică a libertăţii. Amovibilitatea (revocarea) reprezentanţilor poporului. Citiţi textul integral aici...

Al doilea protocol secret francmasonic

Toate războaiele economice sunt de fapt temelia supremaţiei francmasonice. Administraţia vizibilă şi "Consilierii francmasonici secreţi care acţionează din umbră". Succesul foarte mare al tuturor doctrinelor distrugătoare. Asimilarea anumitor principii francmasonice în politică. Rolul de manipulator eficient al maselor care revine presei. Preţul socotit al aurului şi valoarea victimelor omeneşti. Citiţi textul integral aici...

Al treilea protocol secret francmasonic

Şarpele francmasonic simbolic şi semnificaţia lui secretă. Nestabilitatea urmărită a balanţei constituţionale. Teroarea necesară care se inoculează în palate. Puterea francmasonică şi ambiţia. Maşinile ridicole de vorbit, parlamentare şi pamfletele. Abuzurile curente ale puterii. Sclavia economică. "Adevărul poporului". Acaparatorii şi aristocraţia. Armata secretă a francmasonilor. Accelerarea prin toate mijloacele a degenerării creştinilor. Foamea generalizată şi dreptul de neclintit al capitalului. Venirea şi încoronarea "stăpânului planetar universal". Scopul fundamental secret al programelor viitoarelor şcoli populare ale francmasonilor. Secretul ştiinţei ordinii sociale. Criza economică generală provocată de francmasonerie. Siguranţa celor care care sunt de ai "Noştri". Despotismul prestabilit al francmasonilor şi domnia necesară a raţiunii. Pierderea unui călăuzitor. Francmasoneria şi cum a provocat chiar ea în realitate "Marea" Revoluţie Franceză. Regele despot este o prefigurare a "STĂPÂNULUI PLANETAR UNIVERSAL". Cauzele de bază ale invulnerabilităţii francmasoneriei mondiale. Libertatea este o himeră. Citiţi textul integral aici...

Al patrulea protocol secret francmasonic

Diferitele stadii necesare ale unei Republici. Francmasoneria exterioară şi secretele sale. Libertatea şi credinţa. Concurenţa internaţională a comerţului şi industriei în viziunea francmasoneriei. Rolul esenţial al speculaţiei. Cultul aurului ca valoare fundamentală la francmasoni. Citiţi textul integral aici...

Al cincilea protocol secret francmasonic

Crearea unei cât mai puternice centralizări a Guvernului. Mijloacele tainice de a-şi însuşi puterea care sunt specifice francmasoneriei. De ce adeseori statele nu se pot înţelege între ele. Elitismul generator de mândrie al francmasonilor. Aurul şi banii sunt totdeauna motorul principal care face să se mişte toate mecanismele în state. Monopolurile create de francmasoni în comerţ şi în industrie. Importanţa nebănuită a criticii. Instituţiile statului aşa "cum se văd". Oboseli şi plictiseli cauzate de excesul de cuvântări. Cum se pote pune pe deplin stăpânire pe opinia publică? Importanţa deosebită a iniţiativei particulare. Guvernul francmasonic suprem. Citiţi textul integral aici...

Al şaselea protocol secret francmasonic

Monopolurile; averile tuturor creştinilor vor ajunge în curând să depindă de aceste monopoluri. Aristocraţia slăbită va fi lipsită de bogăţia funciară. Comerţul, industria şi speculaţia ca mijloace francmasonice de îmbogăţire fără muncă. Luxul care înrobeşte. Mărirea salariului şi scumpirea imediat ulterioară a obiectelor de primă necesitate. Anarhia întreţinută şi beţia generalizată. Înţelesul secret al propagandei unor teorii economice năucitoare. Citiţi textul integral aici...

Al şaptelea protocol secret francmasonic

Pentru ce trebuie de fapt să fie sporite mereu armamentele. Fermentaţii, discordii, duşmănii care există în lumea întreagă. Constrângerea unei eventuale opoziţii a "creştinilor" prin războiul general. Presa ca mijloc important de influenţă în masă şi modul în care este influenţată opinia publică. Tunurile americane, japoneze şi chineze. Citiţi textul integral aici...

Al optulea protocol secret francmasonic

Utilizarea intenţionat echivocă a dreptului juridic de către francmasoni. Colaboratorii apropiaţi ai regimului francmason. Şcolile particulare ca mijloc de educaţie superioară cu totul specială. Economişti şi milionari. Cui ar trebui să fie încredinţate toate posturile de răspundere în Guvern? Citiţi textul integral aici...

Al nouălea protocol secret francmasonic

Aplicarea atentă a principiilor francmasonice secrete în scopul de a reface educaţia popoarelor. Cuvântul tainic de ordine francmason. Importanţa nebănuită a orientărilor antifrancmasonice. Din nou despre teroare. Ce îi aşteaptă pe cei care servesc francmasoneria. Forţa cea "inteligentă" şi forţa cea "oarbă" a regatelor creştine. Împărţirea aparentă a puterii cu poporul. Misterele arbitrariul liberal. Uzurparea gradată a instrucţiunii şi a educaţiei. Interpretarea diferită a legilor. Metrourile şi francmasoneria. Citiţi textul integral aici...

Al zecelea protocol secret francmasonic

Forţa tainică a lucrurilor în politică. "Genialitatea" diabolică a josniciei. Ce modificări promite după aceea lovitura de stat francmasonică. De ce apreciază francmasonii sufragiul universal. Stima de sine însuşi. Şefii francmasoni şi promovarea lor. Conducătorul cel genial al francmasoneriei. Instituţiile statului şi funcţiile lor. Otrava cea puternică a liberalismului. Constituţia este totdeauna şcoala neînţelegerilor ce apar între partide. Noua eră republicană. Preşedinţii statelor sunt aproape totdeauna creaturi "de paie" ale francmasoneriei. Responsabilitatea limitată a preşedinţilor statelor. Misterul afacerii "Panama". Rolul important al camerei deputaţilor şi al preşedintelui statului. Francmasoneria este totodată şi o forţă legislativă. Noua constituţie republicană şi rolul acesteia. Trecerea ulterioară la "autocraţia" francmasonică. Momentul secret al proclamării "regelui universal" al planetei Pământ. Inocularea criminală cu microbi şi viruşi ale diferitelor boli precum şi alte fapte malefice ale francmasoneriei. Citiţi textul integral aici...

Al XI-lea protocol secret francmasonic

Programul tainic al noii Constituţii. Câteva amănunte secrete asupra loviturii de stat aşa cum este ea propusă de către francmasoni. Creştinii sunt în general naivi, proşti şi mici. Francmasoneria secretă din umbră şi lojile sale exterioare de "faţadă". Citiţi textul integral aici...

Al XII-lea protocol secret francmasonic

Interpretarea masonică secretă a cuvântului "libertate". Viitorul diferit al presei în timpul domniei planetare a francmasonilor. Controlul strict şi total al presei atunci. Agenţiile corespondenţilor. Ce este în realitate progresul pentru francmasoni? Solidaritatea francmasonilor aşa cum se manifestă ea în presa modernă. Aţâţarea şi întreţinerea pretenţiilor "sociale" provinciale. Infailibilitatea noului regim. Citiţi textul integral aici...

Al XIII-lea protocol secret francmasonic

Nevoia pâinii zilnice îi dresează gradat pe oameni. Chestiunile politice care apar. Chestiunile industriale. Petrecerile ca mijloc de deviere. Casele poporului. Adevărul este unul. Marile probleme care survin. Citiţi textul integral aici...

Al XIV-lea protocol secret francmasonic

Religia cea nouă a viitorului. Sclavia viitorului. Imposibilitatea de a cunoaşte misterele religiei francmasonice a viitorului. Pornografia necesară şi viitorul cuvântului tipărit atunci când francmasonii vor avea complet puterea. Citiţi textul integral aici...

Al XV-lea protocol secret francmasonic

Secretul loviturii de stat mondiale ce va dura o zi. Condamnările la moarte ce vor fi pronunţate atunci. Soarta viitoare a tuturor francmasonilor creştini. Caracterul legendar şi mistic al puterii francmasonilor. Înmulţirea rapidă a lojilor francmasonice. Administraţia centrală a Marilor maeştri francmasoni. Tainica afacere Azeff. Francmasoneria este călăuza esenţială a tuturor societăţilor secrete. Importanţa tainică a succesului public. Colectivismul inerent. Victimele eventuale. Condamnarea ulterioară la moarte a francmasonilor. Prăbuşirea planetară a prestigiului legilor şi al autorităţii. Prealegerea francmasonilor. Scurtimea şi limpezimea exemplară a legilor care vor fi promulgate în timpul domniei viitoare a francmasonilor. Supunere totală şi necondiţionată faţă de autoritate. Măsuri dure contra abuzurilor de putere. Cruzimea neobişnuită a pedepselor. Limita vârstei pentru cei care vor fi judecători. Liberalismul judecătorilor şi al puterii vor dispare. Banul mondial al Statului Planetar Unic. Absolutismul fără precedent al francmasoneriei. Dreptul de casaţie. "Aspectul" patriarhal al viitorului "guvern" Planetar. Zeificarea obligatorie a guvernului. Dreptul celui mai tare în calitatea sa de drept unic. Regele Statului Unic Planetar este considerat a fi patriarhul lumii. Citiţi textul integral aici...

Al XVI-lea protocol secret francmasonic

Modul secret în care universităţile pot fi făcute să devină nevătămătoare. Clasicismul va fi pe deplin înlocuit. Educaţia în Statul Planetar Unic şi alte profesiuni. Reclama obligatorie a autorităţii "Stăpânitorului" cel nou în şcoli. Desfiinţarea completă a învăţământului liber. Noile teorii ale Statului Planetar Unic. Independenţa gândirii va fi reprimată. Învăţătura în Statul Planetar Unic se va face mai ales prin imagine. Citiţi textul integral aici...

Al XVII-lea protocol secret francmasonic

Baroul va fi restructurat. Influenţa preoţilor creştini va trebui să scadă tot mai mult. Libertatea conştiinţei se va urmări să fie diminuată. Regele Statului Planetar Unic al Francmasonilor va fi simultan şi Patriarh şi Papă. Mijloacele secrete de luptă ale francmasoneriei cu bisericile existente. Problemele curente ale presei contemporane aşa cum sunt ele privite de francmasoni. Organizarea cea nouă a poliţiei. Poliţia voluntară. Spionajul şi turnătoria după modelul grupărilor francmasonice secrete. Abuzurile de putere vor fi curent muşamalizate. Citiţi textul integral aici...

Al XVIII-lea protocol secret francmasonic

Măsurile suplimentare de siguranţă care vor fi luate de francmasoni. Supravegherea foarte atentă şi totală a conspiratorilor. O gardă numeroasă care îl păzeşte la vedere pe Preşedintele Statului indică ruina puterii. Garda regelui Statului Planetar al francmasonilor. Prestigiul mistic şi totalitar al puterii. Arestarea rapidă şi cercetarea abuzivă va fi realizată la prima bănuială atunci. Citiţi textul integral aici...

Al XIX-lea protocol secret francmasonic

Dreptul de a prezenta jalbe şi proiecte va fi speculat la maxim de francmasoni. Răzvrătirile şi rostul acestora. Crimele politice vor fi altfel judecate de tribunale. Reclama pentru crimele politice va trebui să înceteze pentru totdeauna. Citiţi textul integral aici...

Al XX-lea protocol secret francmasonic

Noul program financiar. Impozitul va fi mărit în mod progresiv. Perceperea progresivă şi insidioasă a impozitului prin aşa zisele timbre. Casă de fond de titluri şi modul în care va fi evitată stagnarea banilor. Curtea de conturi. Desfiinţarea reprezentării. Stagnarea posibilă a capitalurilor. Emisiunea de bani noi. Schimbul aurului. Schimbarea cea nouă de cost a muncii. Bugetul. Împrumuturile statului şi modul în care vor fi ele realizate. Seria hârtiilor cu 1% dobândă. Hârtiile industriale. Conducătorii creştinilor: favoriţii şi totodată agenţii eficienţi ai francmasonilor. Citiţi textul integral aici...

Al XXI-lea protocol secret francmasonic

Împrumuturile interne. Pasivul şi impozitele. Conversiile. Casele de Economii şi renta. Suprimarea completă a bursei fondurilor publice. Taxarea modificată a valorilor industriale. Citiţi textul integral aici...

Al XXII-lea protocol secret francmasonic

Secretul viitorului trebuie să fie ascuns cu grijă. Răul secular este singura bază a binelui viitor. Aureola puterii absolute şi adorarea ei mistică de către masele ignorante. Citiţi textul integral aici...

Al XXIII-lea protocol secret francmasonic

Reducerea drastică a producţiei obiectelor de lux. Mica industrie şi rolul ei. Şomajul reprezintă un mare pericol în cadrul Statului Planetar Unic. Interzicerea completă a beţiei. Condamnarea definitivă la moarte a vechii societăţi şi învierea sa fără o nouă formă. Regele Statului Planetar Unic al francmasonilor va fi considerat în unanimitate ca fiind alesul lui Dumnezeu. Citiţi textul integral aici...

Al XXIV-lea protocol secret francmasonic

Întărirea rădăcinilor regelui Statului Planetar Unic al Francmasonilor. Pregătirea atentă şi iniţierea secretă a regelui. Îndepărtarea moştenitorilor săi direcţi. Regele Statului Planetar Unic şi cei trei iniţiatori ai săi. Regele Statului Planetar Unic va avea un destin aparte. Ireproşabilitatea totală a moravurilor externe ale regelui. Citiţi textul integral aici..

17. În 1931, un deputat român trage semnalul de alarmă împotriva francmasoneriei

Vă prezentăm o remarcabilă interpelare făcută de dr. Vasile Trifu în Parlamentul României în 1931. Medic urolog celebru şi membru al mai multor prestigioase organizaţii medicale internaţionale, Vasile Trifu era în 1931 deputat de Storojineţ (judeţ din Basarabia).

Domnule Preşedinte,
Domnilor Deputaţi,

Înainte de a păşi în dezvoltarea acestei interpelări, vă rog din adâncul inimii, să binevoiţi a-mi permite să vă exprim sentimentele mele cele mai vii de gratitudine, pentru votul ce aţi avut amabilitatea şi curajul să-mi acordaţi, spre a putea încerca să expun în faţa d-voastră, distinşi reprezentanţi ai naţiunii, o problemă care, dacă nu este sigurul motiv al prezentării mele în faţa alegătorilor, este desigur pentru mine personal cel mai important.

Îndeplinindu-mi o datorie care înfruntă de luni de zile cele mai variate dificultăţi, dificultăţi care pe foarte mulţi i-ar fi oprit de mult în cale, am învăţat să-mi cunosc adversarii, să-i ocolesc sau să-i înlătur cu loialitate desăvârşită, fără măcar a încerca să le opun „ura” pe care dânşii o folosesc cu atâta tristă înverşunare.

Nu mă îndoiesc ci, dimpotrivă, sunt încredinţat că adversari şi dintre cei mai cumpliţi se găsesc astăzi aici, printre d-voastră sau chiar în tribune, unde deunăzi am observat prezenţa unui mare Hierofant, prea-onorabil licenţiat în Kabala, suveran, mare pontif şi mare inspector general inchizitor.

Pe toţi îi salut sincer, cavalereşte, aşa cum salutau odinioară, în vremurile barbare, aceia care înainte de a începe un atac în contra duşmanilor, găseau nimerit să-şi privească adversarul drept în ochi şi să-l salute cu cel mai larg gest de curtoazie.

D-le Preşedinte, d-lor deputaţi, am avut onoarea a face în faţa dvs. următoarele întrebări şi anunţări de interpelări:

Am onoarea de a interpela pe d-l ministru al armatei dacă are cunoştinţă de faptul că numeroşi ofiţeri activi aparţin societăţilor secrete ale francmasoneriei, care societăţi, prin mijloace oculte, urmărind o veche şi nedezminţită tradiţie, luptă pentru desfiinţarea instituţiei monarhice, a bisericii creştine şi a statului naţional.

Având în vedere că una şi aceeaşi persoană, angajată solemn în serviciul statului şi mai ales al armatei, nu poate servi în acelaşi timp şi unei organizaţii care slujeşte în taină în contra statului şi având lozinca „să spânzure pe ultimul rege cu maţele ultimului preot”…

M. Oltescu, subsecretar de stat la Ministerul de Interne: D-le Preşedinte, aceasta este o nouă interpelare.

D-l dr. V. Trifu: …că, prin urmare, există o desăvârşită incompatibilitate între jurământul de credinţă faţă de Rege şi jurământul prestat ordinului secret şi subversiv al francmasonilor, care, în mod inadmisibil, servesc francmasoneria împotriva ţării şi a regelui?

În şedinţa din 11 iulie 1931 am întrebat:
„D-le Preşedinte, am onoarea a întreba pe d-l ministru al armatei ce rost are paza militară a clădirii din str. Câmpineanu nr. 45, unde de luni de zile, ziua şi noaptea, face de pază un pluton de ostaşi?”

În cazul că nu voi primi un răspuns satisfăcător, voi reveni asupra acestei întrebări cu ocazia dezvoltării interpelării asupra ofiţerilor francmasoni.

La 25 noiembrie am pus următoarea întrebare:
„Am onoarea a întreba pe d-l ministru de finanţe dacă asociaţiile francmasonice, de orice culoare, plătesc sau nu impozite: (1) pe venitul clădirii unde îşi au sediul; (2) ca societăţi ce au un buget şi încasează cotizaţii şi donaţii foarte însemnate; dacă plătesc, sub ce formă plătesc, sub ce nume; iar dacă nu plătesc, cum au înşelat statul şi l-au frustrat şi cum scapă de rigorile fiscalităţii, pe care le suferă orice cetăţean, chiar când este perfect onest…”


D-l A.C.Cuza: D-le Preşedinte, vă rog să evacuaţi sala de unii reprezentanţi ai aşa-zisei prese, care au intrat aici, unde nu au dreptul să stea. Este vorba de d-l Clarnet.

D-l dr. V. Trifu: D-le Preşedinte, d-lor deputaţi, o altă întrebare – aceea despre care vorbeşte d-l ministru – este următoarea:

Am onoarea a întreba pentru ce motive a dat d-l Cădere poruncă straşnică d-lui Vintilă Ionescu să ia măsuri de confiscare a „Buletinului Anti-Masonic”, de îndată ce această revistă ar reapare?

„Buletinul Anti-Masonic” nu a făcut decât să reveleze pur şi simplu câteva dintre uneltirile tainice ale societăţilor secrete, care, mai ales de câţiva ani, cu o înverşunare sălbatică acaparează pe toţi semidocţii şi îi proclamă valori, pe toţi rataţii şi îi proclamă oameni geniali, astfel ca prin ajutorul lor să dezorganizeze şi societatea românească şi statul român, după cum asociaţiile similare din străinătate zăpăcesc şi dezorganizează societăţile şi statele corespunzătoare.

„Buletinul Anti-Masonic” a arătat că societăţile secrete masonice, societăţi de gândire, de anumită gândire, dau concurs sectelor şi izbesc prin toate mijloacele în Biserica Română, stâlpul dintotdeauna al naţiunii române.

„Buletinul Anti-Masonic” a arătat că aceleaşi societăţi uneltesc împotriva armatei care, întotdeauna vitează şi cuminte, este acum invadată de intriganţi, ale căror maşinaţiuni ar putea avea un trist rezultat; împotriva şcolii, otrăvind-o cu ideea dăunătoare de pacifism perfid, educaţiune fizică falsificată şi culturi abracadabrante.

„Buletinul Anti-Masonic” a dovedit că francmasoneria dărâmă naţionalismul şi ideea de stat român naţional, pentru a înscăuna şi la noi „republica”, viitoarea provincie roabă a marii republici internaţionale francmasonice. Şi terminam: „Pentru că ţara şi mai ales dvs. trebuie să fiţi lămuriţi, am onoare a vă ruga respectuos să mi se îngăduie să dezvolt o interpelare în această gravă chestiune”.
D-lor deputaţi, care a fost intenţia mea? Am voit să vă semnalez existenţa unui al doilea stat, anume francmasoneria, pe care îl bănuiţi doar cei mai mulţi dintre dumneavoastră.

Şi fiincă pe mintea şi pe inima dumneavoastră se reazemă nădejdea şi încrederea ţării, mă cred dator a vă arăta, pe cât va fi posibil prea modestelor mele resurse, ce este francmasoneria şi, mai ales, care este rolul ei.

Mă bizui însă pe bunăvoinţa dumneavoastră, căci nu mă îndoiesc nici de patriotismul dvs., nici pe dorinţa dvs. de a dezlega problema dureroasă, tragică, ce vi se pune tuturor, anume aceea de a înţelege cauzele mizeriei în care se zbate o naţiune vitează, cuminte, harnică pentru a găsi o soluţie capabilă să curme o boală grea, cu o vastă şi variată simptomatologie, numită „criza actuală”.

Din întrebările ce mi-am permis să le pun, precum şi din felul în care s-a încercat să mi se zădărnicească această interpelare, dumneavoastră v-aţi şi putut convinge că francmasoneria este o instituţie care se bucură de drepturi excepţionale, aşa de mari, încât, în ţara unde am ajuns ca nimic şi nimeni să nu mai fie sfânt nimănui şi unde poţi înjura cum îţi vine la gură pe oricine, nu ai dreptul să te atingi măcar de francmasoni.

Am fost demult prevenit, dar am avut fericirea să primesc îndrumări, sfaturi şi îndemnuri, fără însă nici un fel de ajutor material, de la cele mai strălucite personalităţi ale naţiunii celei mai nobile dintre toate câte există pe întreaga suprafaţă a pământului: naţiunea franceză. Am stat neclintit numai pe front din 1916 până în 1918, am suferit şi am sângerat greu. Orice mi s-ar întâmpla, voi purta în adâncul fiinţei mele, până în mormânt, adânca satisfacţie că am avut cinstea inegalabilă să lupt şi să sufăr pentru Patria mea. Dar, d-lor, această satisfacţie se transformă în adevărată beţie sufletească la gândul că, luptând pentru Patria mea, m-am luptat în acelaşi timp pentru o altă patrie, a doua patrie a mea şi a dumneavoastră a tuturor, pe care nu o iubesc mai puţin, Franţa.

Imediat după ce am început lupta mea, aici, am primit nenumărate felicitări şi încurajări, dintre care vă rog să-mi permiteţi să vă semnalez câteva. Strălucitul critic francez Louis Bethleem, directorul revistei „Revue des Lectures”, îmi scrie: „Permiteţi-mi să vă exprim cele mai vii felicitări pentru frumoasa şi curajoasa iniţiativă, care va avea, sunt încredinţat, cel mai strălucit succes. Nu fără dificultăţi, fireşte, fiindcă asta este soarta tuturor străduinţelor nobile, dar dumneavoastră nu sunteţi omul care să daţi înapoi în faţa greutăţilor. Sunt fericit, cunoscând activitatea dumneavoastră, şi rog pe Dumnezeu să vă ajute mai departe”



18.Strania mentalitate masonică - un articol de MIRCEA ELIADE

Vă oferim în cele ce urmează un articol edificator al lui MIRCEA ELIADE în ceea ce priveşte mentalitatea FRANCMASONICĂ.

Am mai putea adăuga că pentru curajul său de a exprima astfel de adevăruri zdrobitoare în ceea ce priveşte FRANCMASONERIA, lui ELIADE i-a fost incendiată bilioteca de către francmasoni drept răzbunare că a îndrăznit să-i prezinte într-o lumină nefavorabilă (care este profund obiectivă).

Acest articol are o mare valoare pentru că ne ajută să înţelegem cum este privită în realitate FRANCMASONERIA de către o personalitate genială şi unanim apreciată care a fost şi rămâne pentru noi românul MIRCEA ELIADE.

Nu cunosc nici un francmason şi din toate cărţile pe care le-am citit n-am înteles mai nimic asupra francmasoneriei, pentru că în realitate nici nu ai ce să întelegi în cazul aşa-zisei doctrine a ei. Nu ştiu ce vor de fapt aceşti oameni, cine le-a băgat în cap că-şi trag doctrinele de la Solomon şi de la Piramide şi de ce sunt atât de misterioşi cu “secretele” lor, pe care le publică totuşi în sute de cărţi de propagandă.

Dar un lucru am învăţat totuşi din comerţul meu cu literatura aceasta aiurită: am învăţat să cunosc mentalitatea francmasonică.

Vă veţi mira, poate, aflând că acord o mentalitate francmasonică chiar şi unor oameni care nu au nimic de-a face cu această societate secretă. Într-adevăr este uimitor cât de mulţi intelectuali judecă lumea, spiritul şi istoria cu asemenea mentalitate francmasonică. Pe care aş putea-o rezuma astfel: fel simplist de a vedea lucrurile, criterii abstracte şi vădit greşite în judecarea istoriei.

Un marxist, de pildă, exemplifică de minune mentalitatea aceasta francmasonică. Pentru marxist, toate lucrurile sunt clare, toată istoria este un joc de forţe economice, rigide, simpliste până la absurd, abstracte până la confuzie. Cu un marxist nu poţi discuta. Cu nici un intelectual de formaţie “francmasonică” nu poţi discuta. În capul lui e prea multă “lumină”, sunt prea multe “certitudini”; problemele se rezolvă, toate, cu aceeaşi ecuaţie, necunoscutele sunt, toate, de acelaşi grad, pe acelaşi plan.

Am început să mă gândesc serios că paradoxul acesta – mentalitate francmasonică – nu este un simplu paradox, după ce am cunoscut mai îndeaproape mentalitatea marxistă. Un marxist este de fapt un om cu o mie de certitudini şi care acceptă un singur miracol: opera lui Karl Marx. Pentru el istoria se rezolvă în câteva formule simple, care explică tot, satisfac orice curiozitate, preîntampină orice controversă. Iraţionalul, ireductibilul – toate acele forţe obscure şi peste putinţă de anticipat, care fac ca istoria unei ţări să se deosebească net de istoria altei ţări – pentru un fericit marxist cu mentalitate francmasonică nici macar nu există.

Ceea ce caracterizează această mentalitate francmasonică este strania conjugare a abstractului şi a grosolanului. Într-adevar un spirit francmason judecă lumea şi istoria într-un mod abstract (adică fără atingere directă cu realităţile, fără experienţa timpului, fără priză asupra prezentului).

Un francmason pur sânge ar spune, de pildă cam aşa: ”Mihai Viteazul a reprezentat cutare forţă şi a jignit cutare simbol; din această cauză, lipsindu-i ajutorul Maestrului Trei Stele, şi-a găsit moartea aşa cum era de aşteptat.” (Am pe masă, acum când scriu, o serie întreagă de cărţi ale “magistrului” Ragon. Dacă cineva se îndoieşte de felul cum am rezumat judecata masonică asupra istoriei, pot cita din Ragon. Şi jocul acesta straniu poate continua…).

Aţi observat cât de “abstract” şi cât de grosolan totuşi judecă un mason – sau un marxist, unul cu mentalitate masonică – istoria, lumea, viaţa. Nu există concret pentru ei; nu există de asemeni fapte, pur şi simplu fapte, adică evenimente imprevizibile, ireductibile, iraţionale.

Ei posedă o bizară schemă simplistă – adică semidoctă, pseudoraţională, lipsită de o reală patrundere filosofică şi în acelaşi timp lipsită de intuiţia directă a faptelor, a realităţilor – şi cu această schemă ei rezolvă totdeauna totul.

Pentru un “fericit” participant la mentalitatea masonică - care îşi are originea în mentalitatea evreiască – nu există enigmă, după cum nu există destin. Toate care există se pot prevedea, toate se pot explica; toate se explică şi pentru oricine. (Freud şi psihanaliza care işi are originea tot în mentalitatea evreiască alcătuiesc încă un admirabil exemplu de ceea ce eu numesc mentalitate francmasonică. Freud laicizează Absolutul, adica pune la îndemâna oricui o cheie care în aparenţă este unică, prin care, crede el, se explică toate cele sufleteşti. De unde înainte înţelegerea Absolutului (adică a sensului existenţei, sulfetului, a realităţii suprafireşti) presupunea efort, asceză, inteligenţă – deci inegalitate – psihalnaliza oferă oricui această înţelegere în schimbul a trei sau patru cărti, accesibile oricui, costând aproximativ 1000 lei. Freud este un grav exemplu de trădare a spiritualităţii iudaice – adică de monovalenţă transferată şi de laicizare a Absolutului. De altfel ar fi interesant de studiat apariţia elementului dramatic în spiritualitatea iudaică (unde nu a existat niciodată, unde liturghia era singurul dinamism acceptat în experienţa spiritului) – care, după părerea noastră, coincide cu această laicizare a Absolutului). Nu mai e nevoie de efort, de inegalitate, de inteligenţă deci – căci schema e la îndemâna oricui. Învaţă un simbol în plus şi ai înţeles Evul Mediu. Citeşte un volum din “Capitalul” lui Marx şi ai inţeles feudalismul. Plăteşti încă o taxă la o Lojă francmasonică şi înveţi un al doilea simbol; înţelegi atunci misterul secolului al XVIII-lea. Citeşti un al doilea volum din “Capitalul” şi înţelegi Revoluţia Franceză.

Poate că ceea ce scriu acum par vorbe glumeţe. Şi n-aş vrea să pară aşa. Lucrurile în această direcţie sunt prea serioase şi prea triste. Nu ştiu ce este acea stranie societate sau lojă masonică, dar mi se pare că spiritul complet greşit al masoneriei – simplism, anti-istorie, abstracţiune versus grosolănie – a pătruns periculos de mult şi a răscolit întreaga mentalitate europeană. Sunt clase întregi de oameni care sunt atât de siguri că posedă cheia cea supremă a universului, clavis abs conditorum, încât nu mai poţi sta de vorbă cu ei. Şi observaţi că această bizară certitudine nu se referă la principii, la esenţa lucrurilor, la un domeniu propriu filosofiei sau religiei, ci se referă la un domeniu de realităţi fenomenologice, în veşnică prefacere, în evanescentă revenire: viaţa, istoria, omul de toate zilele şi omul faptelor mari.

Nu ştiu daca aţi întâlnit şi Dvs. asemenea “intelectuali” de formaţie masonică, oameni cu care nu poţi sta de vorba asupra lucrurilor de toate zilele, ci cu care trebuie să te întâlneşti doar pe un teren neutru de discuţii. Priviţi cu o mai mare atenţie şi luciditate asemenea oameni. Veţi observa că ei toţi acceptă un miracol în centrul întelegerii lor universale. Ei admit că, în cursul istoriei, a intervenit la o anumită dată un eveniment unic, singular, ireversibil prin care se explică totul şi pentru toată lumea.

Este în realitate aici un proces invers – am putea spune satanic – de degradare, a ceea ce am putea numi mentalitatea creştină, dacă creştinismul ar fi ceva abstract şi nu s-ar contopi, în toate cazurile sale autentice, cu însăşi firea omului, cu omenia. Şi un creştin admite că prin faptul istoric al venirii Mântuitorului pe pământ, lumea s-a transformat. Şi acest fapt este ireversibil şi este totodată un mare miracol. Dar observaţi câte deosebiri de mentalitate laică modernă există în mentalitatea francmasonică.

În primul rând creştinul religios în general, filosoful, moralistul acceptă harul, mântuirea, destinul, istoria, acceptă o economie spirituală care este paralelă cu economia, să mi se ierte expresia, “economică”. Continuaţi acum Dvs. şi veţi găsi câte deosebiri veţi voi.

Există un lucru pe care întotdeauna realitatea masonică îl refuză îndârjit: subtilitatea, disocierea planurilor. Un socialist ştie una şi bună, un teozof ştie trei şi bune. Dar numai Una sau numai Trei. Niciodata altceva, niciodata altfel.

Veţi spune: “Bine, dar acesta este însuşi scopul raţiunii (al gândirii ştiinţifice sau filosofice), de a găsi numai o lege, numai un criteriu de înţelegere al lumii.”

Foarte just. Numai că raţiunea caută o Lege care să se refere la principii, la esenţă. Unitatea raţiunii constă de fapt în coerenţa, nu în monovalenţă.

Mentalitatea masonică, dimpotrivă, ignoră totdeauna orice coerenţă, ocupându-se numai de monovalenţă. Adică în loc de a judeca lumea organic (într-un mod coerent) , o judecă simplist (constrâns, monovalent).

Nu ştiu şi nu interesează orientarea acestor note, dacă există vreo legatură istorică între feluritele manifestări ale mentalităţii masonice în lumea modernă (iluminism, marxism, teozofism, anti-istorism, etc). De altfel mentalitatea masonică se manifestă şi în afara cadrelor ce au fost menţionate mai sus.

Am un excelent prieten care judeca lumea masonic fără a fi nici marxist, nici teozof. Este numai simplist şi puţin cam semidoct. Cu cât ştii şi totodată eşti mai convins numai de “una şi bună”, cu atât te apropii mai mult de mentalitatea masonică.

Iată, de pildă, istoria politicii româneşti de la paşoptism la 1933. Peste tot nu întâlneşti decât legi abstracte, fapte iluministe, gândire grosolană. Lipseşte cu desăvârşire acolo simţul realului, al concretului, al omeniei, intuiţia de toate zilele. Şi lista exemplelor noastre ar putea continua …la nesfârşit.









19.Masonii sunt minţiţi

publicat la 26 Iunie 2003

de Marian Apostol (AIM)






"Bine ai venit în Francmasonerie"

Masonii din gradele inferioare sunt minţiţi

Modul în care francmasoneria se ocultează este, trebuie să recunoaştem, deosebit de eficient. Este structurată într-o ierarhie foarte strictă, în care cei din gradele inferioare nu ştiu nimic despre cei de deasupra lor, în timp ce aceştia din urmă cunosc totul despre cei mai mici în grad. În acest fel, gradelor inferioare nu li se spun adevăratele scopuri ale francmasoneriei, fiind orientaţi doar spre acţiuni care mai degrabă le testează loialitatea decât îi pune în situaţia de a împlini cu adevărat ceva din planurile malefice. William Cooper, fost ofiţer în serviciul de informaţii ale Forţelor Navale Americane, mai precis Naval Intelligence, relatează în cartea sa Behold a Pale Horse ("Iată, un cal palid" - expresie din Apocalipsă, din Biblie) că la iniţierea în unele loji din Masonerie, candidatului i se aduce o cruce sau o Biblie şi i se spune să scuipe pe ea. Dacă refuză, este bătut prieteneşte pe umăr şi i se spune: "Ai făcut ce trebuia. Nici un om respectabil nu ar face aşa ceva". Dacă scuipă, i se strânge mâna tovărăşeşte şi i se spune: "Bine ai venit în Francmasonerie." Apoi, candidatul este avansat la un grad superior. Dacă nu, rămâne la acelaşi grad, nu mai avansează niciodată şi nu ajunge să cunoască secretele lor. Este doar făcut să creadă că avansează şi participă la nişte ceremonii teatrale, în cadrul cărora masonii de grade superioare îl pun să depună nişte jurăminte formale fără ca el să îşi dea seama ca rămâne la acelaşi grad. Albert Pike a spus în cartea sa despre morala şi dogma Masoneriei: "Candidatul la un grad mai înalt în Masonerie este în mod intenţionat minţit prin interpretări false ale simbolurilor pe care le vede în cadrul organizaţiei. Nu este intenţia noastră ca el să le înţeleagă imediat. Adevărata lor interpretare este păstrată pentru Prinţii Masoneriei." (Albert Pike, Morals and Dogma)

În alte ceremonii de iniţiere şi avansare la grade superioare, peste gradul 20, candidatului i se cere să se închine unui ţap despre care i se spune că este o capră descendentă din capra "originală" al cărei lapte l-a băut împăratul Solomon. Deşi Masoneria a degenerat, aceasta nu înseamnă că absolut toţi membri masoni au fost conspiratori diabolici. Au fost şi masoni din gradele inferioare, care nu ştiau toate dedesubturile organizaţiei din care făceau parte. Ei au avut o contribuţie pozitivă în mişcări de independenţă, cum au fost unii din patrioţii români de la 1848 sau cei americani de la 1776. Acestea însă, sunt doar excepţii.

"Să păstrăm religia masonică în puritatea doctrinei sale Luciferice"...

Suveranul Francmasoneriei universale la sfârşitul secolului al XIV-lea, a fost Albert Pike. General englez stabilit în America şi mason de gradul 33, Pike era prieten apropiat cu Giusseppe Mazini, mason notoriu. La 14 Iulie 1889, Pike a transmis următorul comunicat către cele 24 Consilii Supreme ale Lojilor Masonice din toată lumea: "Ceea ce trebuie să le spunem maselor de oameni este că noi ne închinăm unui Dumnezeu. Dumneavoastră, mari Inspectori Generali şi Suverani, vă spunem să repetaţi acest lucru pentru confraţii noştri din gradele 32, 31 şi 30. Noi, iniţiaţii din gradele înalte, trebuie să păstrăm religia Masonică în puritatea doctrinei Luciferice. Dacă Lucifer nu ar fi dumnezeu, atunci de ce Adonai (Domnul) îl calomniază? Da, Lucifer este Dumnezeu." (A.C. De La Rive, La Femme et l'Enfant dans la Franc-Maçonerie Universelle). Masonii din gradele inferioare sunt minţiţi de superiorii lor că membrii Masoneriei cred în Dumnezeu. Conform declaraţiei lui Pike, doar masonii din gradele 30, 31, 32 şi implicit 33, ştiu că zeul la care ei se închină, aşa-zisul "Mare Arhitect", este Satana. Zeul Masoneriei este Bafomet sau Baal, un idol satanic cu cap de ţap la care se închinau babilonienii. Şi Cavalerii Templieri se închinau lui Baal, idolul menţionat în Biblie.

Bafomet este idolul-ţap al Templierilor. Deodatus Jaffet, un cavaler Templier din sudul Franţei, a păstrat acest idol după cruciade. în 1801, Isaac Long, a luat 'chipul original' a lui Bafomet şi l-a dus la Charleston, în Statele Unite şi se presupune că loja pe care el a fondat-o a devenit o lojă de frunte în Ritul Scoţian (Englez) Antic.

Se pregăteşte un nou război mondial

Masonilor avansaţi la gradul 30 nu li se spune secretul Masoneriei, decât după ce îşi dovedesc loialitatea faţă de Masonerie. Lojile masonice care se bazează pe tradiţia de Rit Scoţian, din care au făcut parte preşedinţi ai Statelor Unite cum au fost Franklin D. Roosevelt, Richard Nixon şi mai recent Bill Clinton, sunt lojile cele mai implicate în politică pe plan mondial. în 1871, Pike i-a scris o scrisoare lui Mazzini, despre consecinţele unui al III-lea război mondial, pe care ei sperau să îl declanşeze. "Războiul va produce un cataclism social de proporţii... şi cea mai sângeroasă tulburare. Apoi, cetăţenii lumii, obligaţi să se apere împotriva minorităţii de revoluţionari care vor fi blamaţi pentru conflict, îi vor extermina pe aceşti distrugători ai civilizaţiei şi mulţimea, deziluzionată de Creştinism, va fi fără orientare, dornici de un ideal, dar neştiind pe cine să adore. Ei vor primi atunci adevărata iluminare prin manifestarea universală a doctrinei pure a lui Lucifer, adusă în sfârşit în atenţia publică, o manifestare care va rezulta din mişcarea reacţionară generală şi va aduce distrugerea creştinismului şi ateismului, ambele cucerite şi exterminate în acelaşi timp." Albert Pike, a fost unul din conspiratorii de bază pentru planul de instaurare a unui guvern ocult mondial. Demn de notat este faptul că sataniştii vor să distrugă nu numai creştinismul ci şi ateismul, pentru că ateismul este negarea fiinţelor supranaturale, inclusiv a lui Satan. Scrisoarea lui Pike către Mazzini, a fost expusă în expoziţia Bibliotecii Muzeului Britanic din Londra, British Museum, mulţi ani de zile. Mazzini a fost implicat în activităţi revoluţionare în Italia, în jurul anului 1848.

Naţionalismul este un mare obstacol în calea masoneriei

Răutatea "Iluminaţilor" este evidentă. Ei nu au fost "un grup de gânditori agnostici" după cum îi descriu unii sceptici atei, care fac totul sa spună ca de fapt nu există nici o conspiraţie. Ei au pregătit ridicarea la putere a lui Lenin, Stalin, Hitler şi menţinerea la putere a comuniştilor în timpul războiului rece. Pike, Mazzini, Loyola, Marx, Weishaupt şi alţi "Iluminaţi" au ştiut că naţionalismul este un lucru greu de distrus şi că naţionalismul este ultimul obstacol în calea planului lor de tiranie mondială.

Datorită faptului că articolele AIM sunt adesea copiate pe diverse forumuri şi apoi preluate de alte reviste şi site-uri, fără a specifica originea lor, vă informăm că adresa acestui articol este http://aim.y11.net/?a=28 şi este publicat la Active Information Media.

Masonii au pornit conflicte mondiale care au dus la organizarea şi instaurarea ONU. În cele din urmă, ONU nu va avea nevoie de trupe pentru a ocupa lumea, îşi va impune autoritatea prin legislaţia pe care o propune şi care se votează în parlamentele ţărilor din întreaga lume, legislaţie care erodează suveranitatea naţională şi transferă autoritatea administrării învăţământului, mediului înconjurător şi altor domenii, unor organizaţii birocratice internaţionale subvenţionate de ONU şi de bancherii internaţionali. Unul din aceştia este Maurice Strong, preşedintele corporaţiei Hydro, din Ontario, Canada. Corporaţia Hydro furnizează apă şi electricitate locuitorilor din zona Ontario. în 1994, Maurice Strong a fost numit şeful "Băncii Conservării Mondiale", o organizaţie de faţadă, înfiinţată de David Rockefeller sub egida ONU.

Organizaţiile masonice controlează mari teritorii pe planetă

Banca Conservării Mondiale, adică World Conservation Bank, se oupă cu "iertarea" ţărilor din lumea a treia de datoriile externe, în schimbul cedării de către aceste ţări a mii de kilometri pătraţi de pământ din teritoriul lor. Aceste teritorii "naţionalizate" sau mai bine zis globalizate sunt trecute apoi sub autoritatea organizaţiilor ecologice din cadrul ONU, (adică sub controlul "Iluminaţilor") care "au grijă" ca oamenii iresponsabili să nu mai distrugă natura. Este foarte evident că magnaţi ca Rockefeller şi Strong vor controla teritoriile respective şi vor exploata resursele naturale în folosul lor. (articol original AIM)
Adresa acestui articol este http://aim.y11.net/?a=28




20.Cazul lui Nicolae C. Paulescu
-Revista 22

NICOLAE CONSTANTIN PAULESCU
- schita biografica -

N. 8 noiembrie 1869, la Bucuresti - studiaza medicina la Paris, scrie teza: Recherches sur structure de la rute (1888-1897); urmeaza cursuri de chimie biologica si fiziologie generala la Facultatea de Stiinte din Paris, obtinand, in 1899, titlul de doctor in stiinte cu lucrarile: Cercetari experimentale asupra modificarilor ritmului miscarilor respiratorii si cardiace sub influenta diverselor atitudini ale corpului si Cauzele determinante si mecanismul mortii rapide consecutiva trecerii de la pozitia orizontala la atitudinea verticala (1897-1899); la Universitatea din Paris obtine al doilea doctorat in stiinte cu teza: Étude comparative de l'action des chlorures alcalines sur la matière vivante (1901) - lucreaza ca medic extern, intern si secundar in capitala Frantei (1891-1897); profesor de fiziologie, la Facultatea de Medicina din Bucuresti; a cercetat metabolismul glicogenului, diabetul, rolul pancreasului in asimilatia nutritiva (1900-1931) - descopera hormonul antidiabetic elaborat de pancreas, pe care l-a denumit "pancreina", putin mai tarziu Fr.G. Banting si Ch.H. Best anuntand descoperirea insulinei (denumire propusa de ei pentru hormonul pancreatic) (1921); la Oficiul Roman de Brevete este inregistrata inventia lui Paulescu privind obtinerea hormonului antidiabetic, sub titlul Pancreina si procedeul fabricatiei ei (1922) - Premiul Nobel pentru medicina a fost acordat cercetatorilor canadieni Banting si Mac Leod pentru descoperirea insulinei (1923) - Paulescu moare la Bucuresti (19 iulie 1931).

La o zi dupa ce cotidianul parizian Le Monde a publicat articolul semnat de Nicolas Weill, Le ventre de "une". Paris manque d'honorer l'inventeur antisémite de l'insuline, ziarul Adevarul din 26 august 2003 titreaza: "Redescoperindu-i trecutul antisemit, Parisul anuleaza dezvelirea unui bust al lui Nicolae Paulescu, descoperitor al insulinei". Articolul din Adevarul reda, pe un ton usor iritat, ceea ce au aflat cu o zi inainte cititorii ziarului francez. "Ceremonia, care urma sa aiba loc (...) la L'Hôtel Dieu, in capitala Frantei, a fost contramandata din cauza trecutului antisemit al profesorului Paulescu (1869-1931), ale carui pamflete, editate in Romania anilor ‘20, aveau titluri de felul Complotul iudeo-masonic impotriva natiunii romane, Evreii si alcoolismul", relateaza ziarul, fara sa precizeze ca scrierile medicului calificate drept "pamflete" constituie, de fapt, niste contributii "originale" la teoriile antisemite vehiculate si raspandite de la sfarsitul secolului al XIX-lea in diversele tari europene.

Citand Le Monde, ziarul bucurestean continua: "Nicolae Paulescu a fost, de asemenea, unul dintre fondatorii, in 1923, ai Ligii Nationale a Apararii Crestine(1), un partid antisemit, a carui scindare, in 1927, a dat nastere Garzii de Fier". Adevarul preia apoi si informatia ca "dupa tergiversari, Ambasada Romaniei la Paris a decis, pe 21 august, sa anuleze ceremonia, in acord cu profesorul Gerard Slama de la L'Hôtel Dieu. Acesta din urma a participat, la Bucuresti, la dezvelirea unui bust al lui Paulescu si s-a aratat mirat de trecutul celebrului cercetator in tratarea diabetului. Cotidianul francez sustine ca dezvelirea unui bust al lui Paulescu se anunta ca o reparatie a unei nedreptati, deoarece l-ar fi scos din uitare pe cel care a descoperit insulina, a carui colaborare activa cu cercetatori francezi avea sa duca la obtinerea, in 1922, a unui brevet romanesc intitulat Pancreina si procedeul fabricarii sale".

In ziua cand trebuia sa aiba loc ceremonia dezvelirii bustului, alte doua ziare din Bucuresti - Ziua si Evenimentul zilei - s-au oprit asupra subiectului. Ziua, din 27 august 2003, a publicat o corespondenta din Franta care deja din titlu se anunta a fi polemica: Dupa Eliade, Cioran, Ionescu, Romania este invitata sa se lepede de o alta mare personalitate acuzata peste Ocean de antisemitism. Articolul din Ziua este scris in acelasi stil ca si asa-numitele "dezvaluiri" semnate de Vladimir Alexe. Acesta sugera, de pilda, in articolul intitulat: Anatomia unei conspiratii. Noaptea de cristal - 9/10 noiembrie 1938 (Ziua, 20.04.02), ca pogromul impotriva evreilor din Germania ar fi fost, de fapt, organizat de catre evrei pentru a compromite regimul lui Hitler.

Intr-un alt articol publicat in acelasi ziar de Miruna Munteanu si Ciprian Nitulescu (Dezvaluiri din arhiva Ministerului de Externe. Regimul Antonescu si evreii, in Ziua din 12.07.03) se sustine ca "o abordare pur obiectiva" a problemei "Holocaustului din Romania" ar fi dificila din pricina unor "presiuni internationale". Cei doi autori incearca sa demonstreze cu ajutorul unui "raport, intocmit in iulie 1944 de Mihai Antonescu, ministru de Externe si vicepresedinte al Consiliului de Ministri", ca "o campanie sistematica de decimare a populatiei evreiesti din Romania" nu ar fi avut loc. In fond, cu aceasta asertiune semnatarii articolului nu spun nimic altceva decat ceea ce doua saptamani mai tarziu a afirmat si presedintele Iliescu in interviul sau scandalos din ziarul israelian Ha'aretz (din 25.07.03).

Autorii articolului au starnit aplauzele comentatorilor gazduiti de forumul electronic de dezbatere accesibil prin adresa-internet a ziarului, unde unul dintre participantii la discutii si-a postat concluzia semnificativa pentru un anumit tip de gandire conspirationist-xenofoba, larg raspandita in Romania: "Mosadul inventeaza holocaustica oriunde are vreun interes..."

Presiunile de peste Ocean

Relatarile privind cazul Paulescu aparute in Ziua nu se deosebesc prea mult de exemplele citate mai sus. De data aceasta Ziua a sustinut ca pregatirile pentru dezvelirea bustului lui Paulescu "au fost insa aruncate in aer de o acuzatie venita de peste Ocean: Nicolae Paulescu ar fi fost antisemit, si comemorarea sa la Paris ar fi condus la represalii. In contextul destul de sensibil al discutiilor pe tema Holocaustului, organizatii extrem de influente de peste Ocean au amenintat chiar cu blocarea aderarii Romaniei la NATO; in aceste conditii, participarea unor oficiali romani la un omagiu adus lui Nicolae Paulescu ar fi alimentat polemica".

Fara a nominaliza "organizatiile de peste Ocean" despre care se vorbeste in acest articol, cititorilor li se sugereaza ca ar fi vorba despre niste grupuri puternice, pe care extremistii de dreapta le numesc "oculte", desemnand prin aceasta sintagma eufemistica organizatii evreiesti reale si imaginare. (Pentru desemnarea influentei evreilor asupra politicii internationale respectiv americane, in discursul revizionist occidental se utilizeaza formula aluziva: "coasta de est".(2))

In continuare ziarul se refera la opinia exprimata de "delegatia romana de medici" care urma sa participe la dezvelirea bustului si care "tinea", "totusi, sa faca distinctia intre omul de stiinta Paulescu, ale carui cercetari si descoperiri au salvat si continua sa salveze milioane de vieti, si opiniile sale politice, care nu sunt intru totul elucidate". Despre faptul ca cercetarile lui Paulescu nu s-au rezumat doar la cele privind descoperirea insulinei, ci si la demonstratii teoretice privind inferioritatea biologica a "rasei evreiesti" fata de arieni, ziarul Ziua inca nu a aflat, sugerand posibilitatea unei viitoare disculpari a lui Paulescu de acuzatia, chipurile, nedreapta de antisemitism.

Facand abstractie de responsabilitatea etica a omului de stiinta (medic, fizician, istoric etc.), presedintele Federatiei Romane de Diabetologie, profesorul Nicolae Hancu, sustine si el intr-un interviu acordat cotidianului Ziua (din 28.08.03) ca "denigrarea lui Paulescu a fost orchestrata", intrebandu-se, "cum este posibila imixtiunea politicului de o asemenea maniera incat o personalitate stiintifica incontestabila sa isi vada meritele anulate pentru niste lucruri care nu au nici o legatura cu stiinta?". "Eu sunt gata (...) sa spun ca meritele stiintifice nu au absolut nimic comun cu activitatea politica, orientarile ideologice; cadem acum in exact aceleasi naravuri pe care le avea regimul comunist care incepand cu 1947 a ras marile valori, cand Blaga era pe post de om de serviciu la Biblioteca Universitara din Cluj si ajunsese muritor de foame?"

O parere similara - reprodusa in acelasi ziar (din 29.08.03) - a exprimat si academicianul Nicolae Cajal, presedintele Comunitatii Evreiesti din Romania. "Indiferent de parerile pe care le are un om la un moment dat in viata lui, constient sau inconstient de ele", a spus Cajal, "eu consider ca trebuie facuta o diferenta mare, o desfacere intre contributia la stiinta si problemele in care un om are o serie de opinii", adaugand: "Romania trebuie sa se mandreasca ca a avut un om ca Paulescu in cercetarea medicala romaneasca si a facut un pas mare inainte prin ce a facut el".

Perspectiva unilaterala asupra unor personalitati compromise din cauza unor atitudini politice detestabile facea parte si din strategia reconsiderarii folosita intr-un context asemanator dupa ultimul razboi mondial. Intrebarea tulburatoare asupra responsabilitatii intelectualului si-au pus-o, insa, numerosi scriitori care in operele lor au dezbatut, de exemplu, atitudinea blamabila a unor oameni de stiinta de o valoare incontestabila fata de ideologia totalitara a national-socialismului hitlerist. Problematica responsabilitatii s-a pus de asemenea si in cazul unor chimisti sau fizicieni care au contribuit la construirea unor arme de distrugere in masa. Un loc central in aceasta discutie l-au ocupat scriitorii, filozofii si cercetatorii din domeniul stiintelor umanistice care, in pofida valorii unor lucrari sau descoperiri, si-au pierdut inocenta, tocmai din cauza optiunilor lor totalitare considerate o tradare a eticii profesionale, a principiilor universale ale drepturilor omului, a umanismului si democratiei.

Pledoaria pentru o diferentiere stricta intre descoperirea medicala si teoria politica a lui Paulescu este nepotrivita, fiindca cele doua laturi ale activitatii sale sunt strans legate. Paulescu pretindea ca teoriile sale antisemite au o baza stiintifica, medicala. Tocmai acest aspect umbreste intreaga opera a doctorului care nu a fost un simplu ucenic al vreunui vrajitor, ci insusi vrajitorul care a starnit si a impulsionat spiritele malefice ale unui antisemitism imbracat in straie medical-teologice.
Prezentarea medicului roman ca un prizonier al spiritului vremurilor (Zeitgeist) nu este altceva decat o minimalizare grosolana a activitatii politico-ideologice a lui Paulescu, care trebuie considerat un creator si furnizor de idei care au influentat opinia publica.

Reabilitarea lui Paulescu

Reabilitarea postuma a lui Paulescu incepuse imediat dupa 1990, cand reaparusera primele nuclee postcomuniste ale extremei drepte.
Actualul senator PRM Gh. Buzatu a reliefat deja in prefata volumului lui Paulescu - reeditat in anul 1996 la Editura Majadahonda din Bucuresti sub titlul Francmasoneria - ideea conspiratiei globale contra medicului antisemit, idee vehiculata si de cotidianul Ziua. Pentru a demonstra cauzele izolarii politice a celui care fusese in perioada interbelica alaturi de A.C. Cuza (1857-1947) cel mai influent teoretician xenofob si rasist din Romania, Buzatu scrie ca "Paulescu si-a atras nu numai fulgerele cercurilor interesate ori vizate, dar, mai grav, a fost pur si simplu monitorizat in planul lumii stiintifice internationale, fiind eliminat din cursa pentru Premiul Nobel. (...) Este interesant ca, si dupa 1989, s-a incercat si se incearca, precum si in cazurile Nae Ionescu, Mircea Eliade, Petre Tutea, Emil Cioran, Constantin Noica, inclusiv Mihai Eminescu - mentinerea savantului pe aceeasi lista infama si pentru acelasi motiv. Dar totul a fost si este in zadar! Caci reinstalarea lui N.C. Paulescu in centrul atentiei noastre nu a mai putut fi blocata, iar argumentele contrarii, tinand de ridicolul limbaj al intrarii Romaniei in Europa (sic!) etc. etc., s-au dovedit facile si false" (p. 6).

Publicarea cartii lui Paulescu la editura condusa de Radu Dan Vlad(3) - care este, de fapt, ultimul capitol al lucrarii Spitalul. Coranul. Talmudul, Cahalul. Francmasoneria din 1913 - este calificata de Buzatu drept "un act reparator" (p. 7).
Paulescu preia in aceasta scriere toate cliseele antisemite care la inceputul secolului XX erau vehiculate prin intermediul Protocoalelor inteleptilor Sionului (traduse in limba romana de legionarul Ioan Mota si reeditate dupa 1990 de Editura Lucman din Bucuresti). "Ovreii au o rabdare prodigioasa si o incapatanare cu adevarat diavoleasca. Acest neam blestemat nu se da indarat niciodata si dinaintea nimanui; el desfide timpul si trece peste toate piedicele, cand e vorba sa-si sature ura - care astazi e tot asa de vie, ca in timpul lui Hristos", scrie Paulescu in editia prefatata de Buzatu.

Francmasoneria continua, potrivit lui Paulescu, conspiratia iluminatilor din anul 1776 (op. cit., p. 36), care si-au ales Franta ca loc de expansiune a unei republici universale: "In ochii masoneriei marea misiune a Frantei este de... a prezida la organizatia Republicii universale - al carui presedinte va fi un fiu al lui Iuda. De altfel, Francmasoneria se forteaza sa prepare Statele Unite nu numai din Europa, ci din lumea intreaga" (p. 31). Concluzia la care ajunge Paulescu este cea impartasita de mai toate curentele si partidele antisemite: "Dealtmintrelea, scopul de capetenie, catre care tinde ovreimea, este sa realizeze o Republica universala, sub dominatia lui Israel, care va ajunge astfel, stapanul lumii intregi" (p. 55).


Note:

1. De fapt: Liga Apararii National Crestine (LANC). Organizatia a fost infiintata de A.C. Cuza la 3 martie 1923 prin transformarea Uniunii National Crestine (fondata de Paulescu in anul 1922). Cuza infiintase in 1910 impreuna cu Nicolae Iorga Partidul Nationalist Democratic; noua ani mai tarziu acelasi Cuza sprijina crearea Garzii Constiintei Nationale, iar in 1923 LANC. Impreuna cu Octavian Goga intemeiaza in 1935 Partidul National-Crestin, iar in 1937 se formeaza guvernul de trista amintire Goga-Cuza (care va adopta primele legi antisemite). Toate aceste partide au fost pepiniere fasciste care au pregatit psihologic, politic si ideologic terenul pentru holocaustul savarsit si patronat de aparatul tehnocratic supus dictatorului fascist, Ion Antonescu.
2. De exemplu, Horst Mahler, Endlösung der Judenfrage. Gotteserkenntnis statt Judenhass, Deutsches Kolleg, 25.03. 2001. Coasta americana de est, formeaza, dupa parerea lui Mahler, impreuna cu statul Israel centrul mondial de dominare a lumii. Cf. eseului lui Richard Herzinger, Belastungszeuge: Jehova. Horst Mahler und die neuesten Mutationen des Rechtsextremismus, in: Süddeutsche Zeitung, 03.01.2001. Sintagma "cercurile de pe coasta de est" apare si in discursul extremistului István Csurka din Ungaria. Cf. Ulrich Glauber, István Csurka, poltert im Namen der "ungarischen Wahrheit", in: Basler Zeitung, 03.01.2002.
3. Intr-un necrolog dedicat in ziarul Romania libera din 16.11.2000 lui Radu-Dan Vlad - care fusese si consilier al editurii neolegionare Gordian de la Timisoara - acesta este calificat drept un editor care a contribuit la reabilitarea miscarii de dreapta din Romania, fiind si co-autor al statutului Fundatiei "George Manu". Necrologul citat nu aminteste nimic de faptul ca dupa 1989 fundatia amintita a devenit singura institutie legionara din Romania autorizata de "simistii" exilati si condusi de Mircea Dimitriu stabilit in Germania



Crestinism ortodox si rasism biologic

Paulescu ii descrie pe evrei ca pe ucigasii lui Iisus Hristos, afirmand ca si dupa 2000 de ani acestia "cuteaza cum" "sa sugrume religia divina" (p. 13.). "Spiritul evreiesc triumfa (impreuna) cu protestantismul" (p. 19), mai sustine Paulescu, anticipand astfel ideile altor extremisti de dreapta (de pilda, Corneliu Zelea Codreanu sau Nae Ionescu) care si-au axat ideologia exclusivista pe virtutile ortodoxiei. Paulescu si-a bazat teoriile incendiare pe un mixaj compus din elemente ale crestinismului ortodox si rasism biologic, fiind apreciat pentru aceste demersuri nu numai de autorul cartii Ortodoxie si etnocratie (1938), Nichifor Crainic, ci si de inalti ierarhi ai bisericii ortodoxe, ca fostul mitropolit din Sibiu, Nicolae Mladin, care in 1942 l-a elogiat in Revista teologica (anul XXXII, nr. 1-2 si nr. 3-4) intr-un serial intitulat: Doctrina despre viata a profesorului Nicolae Paulescu.

Crainic l-a intampinat cu entuziasm, descoperind in scrierile cu tenta religioasa ale lui Paulescu, pe care l-a numit "profetul nationalist si crestin al Romaniei", numeroase afinitati (Crainic, Ortodoxie si etnocratie, ed. Constantin Schifirnet, Ed. Albatros, Bucuresti, 1997, p. 138). Dupa Crainic, medicul atras de teologie ar fi singurul mare reprezentant al "nationalismului crestin", fiindca el a demonstrat plauzibil ca "nationalismul este un instinct natural", "de iubire inradacinata in fiinta omeneasca", "ca o puternica realitate biologica" (pp. 131-132). Crainic fusese fascinat de perspectiva dihotomica a teoriilor antisemit-teologice ale lui Paulescu asupra lumii, tributara unui maniheism schematic religios, potrivit caruia lumea (omenirea) este impartita in doua parti identificabile in manifestarea instinctelor. In consecinta, pentru Paulescu exista instincte individuale si sociale care se manifesta sub forma (religios) crestina si luciferica (satanica). Potrivit acestei scheme bipolare evreii se situeaza in sfera instinctualitatii sociale, specifica pentru o gama larga de manifestari distructive deghizate in liberalism, socialism, comunism sau francmasonerie. Aceste particularitati deghizate ale instinctului social devin vizibile printr-o accentuata tendinta de dizolvare a randuielilor traditionale, avand ca scop final dominatia globala si instaurarea statului supranational.

In aceasta viziune asupra lumii ideile lui Crainic si Paulescu se suprapun. Crezand in mantuire prin credinta, amandoi nu exclud reabilitarea ratacitilor prin botez. Desi ei sunt de parere ca Talmud-ul nu reprezinta nimic altceva decat o "falsificare iudaica a Vechiului Testament", transformat intr-un instrument doctrinar al "dusmaniei diabolice impotriva lui Iisus Hristos" si "o sursa care hraneste salbatecul spirit de separatie si de universala dominatie iudaica" (Crainic, p. 139), ei nu merg atat de departe ca si A.C. Cuza. Deoarece teoriile acestuia sunt inspirate din literatura antisemita germana, extremistul Cuza a pledat pentru renuntarea la Vechiul Testament si pentru un crestinism bazat doar pe invataturile cuprinse in Evanghelie.

In ceea ce priveste propunerile pentru rezolvarea asa-numitei "probleme evreiesti" intre solutiile propuse de Paulescu si Cuza exista o convergenta evidenta. "Suntem invadati de o rasa straina, asiatica, cu moravuri sanguinare, ce de un secol si jumatate se strecoara tiptil in tara, prin granitile ce-s rau pazite", scria Paulescu intr-un articol publicat in Apararea Nationala (an I, nr. 20/15.01.1923). "Aceasta invazie e mult mai teribila ca aceea recenta a nemtilor, de care am scapat relativ repede, si ca acele mai vechi ale turcilor si tatarilor, de care nu ne-am mantuit decat prin lupte sangeroase de mai multe veacuri. Intr-adevar, pe cand toti acesti dusmani au fost izgoniti peste hotare, de unde au venit, jidanii, care s-au infiltrat in madularele tarii, nu vor putea fi dati afara decat prin sfortarile persistente ale intregii natii romanesti. Si expulzarea jidanilor se impune in mod imperios, din pricina numarului lor enorm si care creste pe zi ce trece, si mai ales din pricina viciilor de hotie si de trufie, de care ei sunt infectati, caci ei pretind ca sunt poporul ales, chemat sa devina proprietarul tuturor averilor de pe pamant si stapanul intregii omeniri."(1)

In articolul citat din Ziua se mai mentioneaza faptul ca lui Paulescu "i se reproseaza acum ca a fost un apropiat al lui A.C. Cuza si ca a participat la fondarea Ligii Nationale de Aparare Crestina (!), in 1923, care mai tarziu, prin sciziune, a dat nastere Garzii de Fier. Printre publicatiile sale antisemite sunt citate: Complotul iudeo-masonic impotriva natiunii romane si Evreii si alcoolismul. Stranepotul sau nu este insa, intru totul, de acord cu paternitatea atribuita lui Paulescu privind aceste articole".

Codreanu inspirat de Paulescu

Pana si noua revista criptolegionara, Rost (nr. 5/2003), fondata la inceputul anului 2003 la Bucuresti, care i-a dedicat lui Paulescu un numar omagial special, schiteaza un gest de distantare fata de numeroasele texte ale medicului (intre care un loc aparte il ocupa cele 3 volume: Biserica si Sinagoga fata cu pacificarea Omenirii, 1924-1925), vorbind despre "o serie dura de brosuri si articole antievreiesti si antimasonice" - aparute dupa primul razboi mondial.

In opinia lui Corneliu Zelea Codreanu tocmai aceste scrieri a caror "paternitate" o contesta stranepotul medicului fusesera calificate de fondatorul Legiunii drept "articolele sfinte ale profesorului Paulescu". In cartea sa Pentru legionari (aparuta la Sibiu in anul 1936, iar apoi intr-o editie anastatica la Editura Gordian din Timisoara in 1993) Codreanu descrie cu lux de amanunte influenta exercitata de "profesorii romanismului", Paulescu si A.C. Cuza, asupra intrunirilor tinerilor extremisti de dreapta din anii '20: "indreptarele de orientare la aceste sedinte erau scrierile geniilor noastre nationale, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Vasile Conta, Mihail Eminescu, Vasile Alecsandri etc., si mai cu seama, scrierile si prelegerile profesorului Cuza, scrierile profesorului Paulescu, lectiile de educatie nationala ale profesorului Gavanescul. Toate scrierile profesorului Cuza erau, nu o data citite, ci de trei-patru ori citite si studiate. In special cursurile sale de economie-politica ce tratau, de la inaltimea catedrei, in chip stralucit, chestiunea jidaneasca, chemand pe romani la intelegerea celei mai grave probleme prezente a lor, ne-au fost calauza in fiecare moment in sfortarile pentru cunoasterea ei. Cel mai mare noroc al nostru si deci al romanilor a fost profesorul Cuza, unul dintre cei mai straluciti cunoscatori ai problemei jidanesti din lume, caruia ii datoram puterea noastra de a ne orienta fata de toate manoperele jidanesti" (Codreanu, op. cit., p. 49).

"Articolele sfinte ale profesorului Paulescu", "cunoscator neintrecut al manoperelor iudeo-masoneriei", le-au citit Codreanu si adeptii sai si in revista antisemita Apararea Nationala editata de tandemul extremist Cuza-Paulescu: "La 1 Aprilie 1922 apare revista bilunara Apararea Nationala, sub conducerea profesorilor Cuza si N.C. Paulescu. Oricine isi poate da seama ce a insemnat pentru noi, in mijlocul gandurilor si framantarilor noastre, aparitia acestei reviste. In ea gaseam tot ce ne trebuia pentru o perfecta lamurire si inarmare a noastra. Articolele profesorilor Cuza si Paulescu erau citite cu religiozitate de tot tineretul si aveau pretutindeni in randurile studentilor, si la Bucuresti, si la Cluj, un mare rasunet. La 1 si 15 ale lunii, pentru noi era un triumf. Numerele revistei erau adevarate transporturi de munitii prin care noi invingeam argumentarile presei jidanesti" (ibidem, p. 51).

"Romania a Romanilor!"

A.C. Cuza a dezvoltat in anii '20 conceptul asa-numitului "crestinism integral"(2), care se suprapune cu ceea ce mai tarziu legionarul Ion Mota(3) si tehnocratul holocaustului Ion Antonescu au numit "nationalism integral"(4). Prin efectul lor ideologic imediat asupra practicii politice aceste concepte inrudite au pregatit terenul holocaustului in Romania, acesta fiind anticipat in 1930 de catre A.C. Cuza in al sau Imn de lupta, in care sunt comprimate "liric" toate ideile care mai tarziu au facilitat genocidul, niveland si paralizand retinerile etice si morale:

"Imn de lupta

Vrajmasii ne bantuie
Credinta ne mantuie
Roman cu jidanii
Robia satanei
E harta in toi
Nu dati inapoi
Navala tot creste
Luptati vitejeste
Pe goana paganilor
Romania romanilor"(5)

Sub lozinca incendiara "Romania a Romanilor" s-au produs pana-n 1944 cele mai oribile crime, s-au organizat pogromuri si s-au derulat epurarile etnice sangeroase. In spiritul acestei lozinci fasciste Cuza si Paulescu si-au dezvoltat tezele antisemite care au culminat in teoria inca vie in anumite cercuri din Romania contemporana potrivit careia evreii urmaresc sa transforme tara intr-un Israel. Scenariul pentru aceasta teorie deliranta apare la A.C. Cuza in diverse articole si carti. In volumul sau Nationalitatea in arta. Expunere a Doctrinei Nationaliste. Principii, Fapte, Concluzii, Editura Minerva, Bucuresti, 1915, p. 246 (Bucuresti, 1 1908), Cuza sustine ca "asezarea jidanilor in Romania face parte din planul lor de a-si dobandi un teritoriu propriu, pe care sa se desvolte ca natie autonoma, alcatuind un stat jidovesc!". Ideea fusese articulata deja spre sfarsitul secolului al XIX-lea de Vasile Conta ("parintele doctrinei antisemite din Romania") intr-o cuvantare intitulata Chestia evreiasca (1879), in care vorbeste despre o "imparatie jidaneasca" - la noi in Romania.(6)

Tributar acestei logici, Traian Braileanu vorbea in 1937 despre necesitatea distrugerii dusmanilor interni - adica a evreilor - care vor sa transforme Romania intr-o colonie a lor.(7)

Mircea Eliade avertiza si el in textele sale legionare fata de pericolul strainilor care devin in Romania un fel de stat in stat.(8)

Ideea reapare dupa 1990 cu aceeasi vehementa, de pilda la Serban Milcoveanu care scrie ca "in 1922-1925 reactia de aparare impotriva complotului iudeo-masonic de a coloniza ginta straina si de a ocupa infrastructura economica pentru a transforma spatiul carpato-ponto-dunarean in Stat bi-national cu Evreii clasa conducatoare si exploatatoare in calitate de Natiune invingatoare si cu Romanii clasa subordonata exploatata in calitate de Natiune invinsa".(9) Cat de adanc s-au implementat astfel de idei delirante in constiinta unor extremisti demonstreaza numeroasele carti si articole aparute dupa revolutia din 1989.(10) Toate aceste scrieri pretind in numele unui adevar absolut ca Romania este si a ramas o tinta preferata a evreilor care nu au renuntat la obiectivul lor vechi de a acapara tara si de a o transforma intr-un stat al lor.

Romania - noul Israel

Despre crearea unui nou Israel pe pamant romanesc vorbeste si antisemitul virulent Radu Theodoru, in mai multe carti revizioniste inspirate din literatura clasica extremista si din Protocoalele inteleptilor Sionului, ceea ce dovedeste si lista bibliografica din cartea sa, Nazismul sionist (Editura Alma Tip, Bucuresti, 1997). Pe langa binecunoscutii autori romani de literatura antisemita aici apar mai toti "clasicii" genului, de la Roger Garaudy (Miturile fondatoare ale politicii israeliene) la Henry Ford (Jidovul international, editia romaneasca din 1927!), si de la Alfred Rosenberg (ideologul principal al nazismului german, autorul lucrarii antisemite Mitul secolului XX) la Emil Cioran (Schimbarea la fata a Romaniei). "Presiunile asupra Romaniei spre a se realiza aici un nou Israel sunt de natura politica, financiara, economica si psihologica. Depinde numai de romani daca accepta sau nu sa devina slugile evreilor in propria lor tara", scrie Theodoru in Romania ca o prada (Editura Miracol, Bucuresti, 2000, p. 244).

Aceste teze aberante sunt dezbatute, pe larg, si in revista Romania Mare. Intr-un articol intitulat Antisemitismul la el acasa..., (Romania Mare, nr. 428, Anul IX, 25.09.1998) Paul Suditu reproduce sub forma unui citat atribuit unui evreu propozitiile: "Romania este gradina evreilor si vom fauri acolo noul stat Israel. Numai noi, evreii, suntem in masura sa decidem cine sa conduca Romania, pentru ca numai noua ne-a dat Dumnezeul lui Israel aceasta putere suprema asupra voastra!". Acelasi autor recomanda apoi cititorilor revistei antisemite condusa de Corneliu Vadim Tudor sa citeasca elucubratiile unui alt colaborator al revistei Cristian Negureanu, "Evreii au vrut sa-si creeze statul in... Romania", incheindu-si articolul cu o chemare antisemita in stilul lui A.C. Cuza: "Daca rasfoim Istoria Universala constatam ca cele mai mari nenorociri le-au adus smintitii care s-au crezut oameni normali. De aceea, nu stim de ce singura concluzie care ne vine acum in minte este o parafraza la un celebru proverb american: Un indian bun este un indian mort".

Un alt colaborator al revistei extremiste de la Bucuresti, Traian Romanescu, si-a publicat initial cartea Marea conspiratie evreieasca (Editura Logos, Bucuresti, 1997) sub forma unui lung serial in Romania Mare. Revista electronica Garda de fier - Gazeta de exil, editata de neolegionarul notoriu din America, Constantin Burlacu, a publicat in anul 2001 capitolul XXIII - Singura cale -, in care se pot citi afirmatii incredibile, imprumutate din arsenalul publicistic al unor autori ca Paulescu, A.C. Cuza sau Codreanu: "Dusmanul de moarte al poporului roman, inca de acum saptesprezece secole, nu sunt nici ungurii, nici ucrainenii, nici rusii, care nici nu existau pe atunci, ci evreii". Si acest autor isi bombardeaza cititorii cu teza existentei unor "planuri in legatura cu tara noastra respectiv de a o coloniza cu evrei din Moldova si Ucraina si de a o transforma intr-o colonie economica, asa cum fusese in timpul degeneratului rege Carol al II-lea si banda lui de iudeo-francmasoni".

Romanescu zugraveste pericolul evreiesc in culori apocaliptice ca "un urias infern comunist" in care "vom sfarsi cu totii" daca nu se va "lichida, odata pentru totdeauna", aceasta "conspiratie internationala" "pusa la cale de o minoritate neinsemnata". "Distrugerea Romaniei ca Stat National", scrie un alt partizan al ideii fixe privind conspiratia antiromaneasca a evreilor, "a fost si ramane o lucratura a iudeo-masoneriei internationale, care foloseste extinderea NATO si a UE ca mijloace de santaj si tortura" (Ilie Costache, Romania, ingerul din iadul mondializarii - 30 -, in: Romania Mare, nr. 637, Anul XIII, 27.09.02).

Pagina internet intitulata Dezvaluiri (www.dezvaluire.go.ro) s-a specializat pe reproducerea unor scenarii care vizeaza distrugerea Romaniei de catre forte ostile al caror tel final nu este nimic altceva decat a transforma Romania in "a doua Palestina"(11), precum suna titlul unui text nesemnat, care sintetizeaza asertiunile vechi prin adaptare la realitatea de acum: "Planul prin care evreii doresc ocuparea Romaniei exista in arhivele israeliene, XVI, p. 719, 1866 (sic!)". "Daca voiesc sa ne cucereasca, n-au decat s-o faca... fatis, ca toate natiile, cu arma in mana" - afirma, referindu-se la evrei, marele poet Mihai Eminescu (Scrieri Politice Literare, Ed. Minerva, 1905, p. 111). In cazul in care profetiile biblice se vor implini si, impinsi de razboiul din Orientul Mijlociu, evreii vor veni in Romania, ei trebuie sa uite Talmudul si sa-si citeasca profetii. Dumnezeul lor este si al nostru. Evreii ne vor fi stapani, iar noi, romanii, slugile lor. In lucrarea sa Pericolul ovreesc, J.D. Protopopescu, in 1922, afirma urmatoarele: "Cand venim in lume, mostenim, o data cu tara si limba stramoseasca, si obligatiunea de a ne apara nationalitatea (…)".

Presa vremii din intrega Europa a redat strigatul de disperare al poporului roman: "Evreii vor sa faca din Romania, Palestina si din Bucuresti, noul Ierusalim". In 1913, savantul roman dr. N.C. Paulescu, cel care a fost privat de primirea Premiului Nobel pentru medicina in urma descoperirii insulinei, afirma in lucrarea Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Francmasoneria urmatoarele: "Romania, cu pamantul ei excesiv de fertil si cu locuitorii ei buni, blanzi ca niste miei si, mai ales, naivi ca niste copii, este un fel de El Dorado (tara de aur) care ar constitui o prada bogata, un adevarat Rai pamantesc pentru poporul lui Israel". Dezvaluirea planurilor de ocupare a Romaniei i-a atras furia evreimii, fiind, prin toate mijloacele, impiedicat sa primeasca Premiul Nobel. Tot doctorul N. Paulescu afirma ca, in lucrarea lui L. Chabauty, Les juifs, nos maitres, sunt scrise urmatoarele: "De vreo 30 de ani, adica de pe la 1850, evreii cauta sa-si creeze acest centru national, aceasta tara israelita, in provinciile danubiene, astazi regatul Romaniei (…)".

Pe aceeasi pagina-internet este publicat si volumul lui Ovidiu Buruiana, Romania in fata unui alt Israel (Editura Deceneu, f.l., f.a.). Din lunga lista bibliografica a acestui colportaj se poate deduce mecanismul de receptare a unor lucrari antisemite publicate in Romania si in strainatate dupa 1990.

Note:

1. Paulescu, Cauzele manifestatiilor studentesti, cit. dupa: Alexandru Florian s.a. (ed.), Ideea care ucide. Dimensiunile ideologiei legionare, Editura Noua Alternativa, Bucuresti, 1994, p. 180.
2. In: Apararea Nationala, 17.04. 1927, vezi: Cristian Sandache, Doctrina national-crestina in Romania, Colectia Romanii in istoria universala, vol.54, coordonator si prefatator: Gh. Buzatu, Ed. Paideia, Bucuresti, 1992, p. 9.
3. Cf.: Jean Ancel, Contributii la istoria Romaniei. Problema evreiasca 1933-1944, vol.1., Bucuresti, 2001, p. 161.
4. Cf. Marcel-Dumitru Ciuca / Aurelian Teodorescu s.a. (ed.): Stenogramele sedintelor Consiliului de ministri. Guvernarea Ion Antonescu, Bucuresti, 1998, p. 438. (Sedinta consiliului de cabinet, 28 februarie 1941.)
5. Apararea Nationala, 05.01. 1930, cit. din: Cristian Sandache, op. cit., p. 10.
6. Cf. Andrei Oisteanu, Imaginia evreului in cultura romana. Studiu de imagologie in context est-central-european, Editura Humanitas, Bucuresti, 2001, p. 285; si Leon Volovici, Ideologia nationalista si "problema evreiasca" in Romania anilor '30, Humanitas Bucuresti, 1995, p. 34 s.u.
7. Traian Braileanu, Tehnica politicei legionare, in: Insemnari sociologice, Anul 3, nr. 4, iulie 1937; cit. dupa: Alexandru Florian s.a. (ed.), Ideea care ucide. Dimensiunile ideologiei legionare, Editura Noua Alternativa, Bucuresti, 1994, p. 267.
8. Cf. Eliade, Pilotii orbi, in: Vremea, Anul 10, nr. 505/ 19.09.1937; in: Mircea Eliade: Textele "legionare" si despre "romanism", ed. Mircea Handoca, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001, p. 52-59.
9. Serban Milcoveanu, Partidul Comunist si Miscarea Legionara in epoca fierbinte. Iulie 1945-Iulie 1948, Prefata de Dan Amedeu Lazarescu, in: Invierea, nr. 6, Bucuresti, f.a. (1996), p. 103.
10. Vezi: George Voicu, Teme antisemite in discursul public, Ars Docendi, Bucuresti, 2000.
11.Titlul exact este: Romania - A doua Palestina?